Universitatea din București (UB) lansează, prin Fundația „Virtute et Sapientia”, ediția din 2025 a Programului UB SEED – Sprijin Educațional pentru Elevii Defavorizați, un demers educațional care sprijină elevii din familii cu venituri reduse, ale căror condiții socio-economice le limitează potențialul academic, oferindu-le suport pentru promovarea primului examen important din parcursul lor școlar – Evaluarea Națională.
Programul se adresează elevilor de gimnaziu din clasa a VII-a care, odată selectați, vor fi sprijiniți pe o perioadă de cinci ani școlari, începând cu clasa a VIII-a până la finalizarea liceului, pentru a-și continua studiile și a progresa în parcursul educațional. De-a lungul clasei a VIII-a, profesori și studenți din cadrul Universității din București, dar și diverși profesioniști în varii domenii vor susține online cursuri de pregătire la matematică și limba română, mentorat individual, activități de dezvoltare personală, evenimente de formare și socializare, precum și sprijin material sau financiar în funcție de nevoile specifice fiecărui elev.
UB SEED evidențiază astfel angajamentul Universității din București de a se implica în viața comunității, în mod particular în reducerea inechităților educaționale din comunitățile dezavantajate, prin sprijinirea elevilor proveniți din medii defavorizate. La patru ani de la lansare, programul se află anul acesta la a patra serie de elevi beneficiari, venind în sprijinul a peste 100 de elevi din 20 de județe. Ei au participat, în acest timp, la cursuri online de pregătire pentru Evaluarea Națională, la ateliere de orientare în carieră și autocunoaștere, au fost ghidați de mentori pregătiți în cadrul Centrului de Învățare al Universității din București și au primit diverse echipamente școlare, laptopuri și cărți. Totodată, programul s-a dovedit un succes: la Evaluarea Națională din 2024, 35% dintre elevii SEED de clasa a VII-a au obținut medii peste 8.
Pentru a putea beneficia de sprijin, elevii trebuie să îndeplinească următoarele condiții de eligibilitate: trebuie să provină din familii ale căror venituri nete lunare pe membru de familie nu depășesc 50% din salariul minim net pe economie (1.287 de lei / membru de familie), să fi obținut atât o medie generală de minimum 7 la sfârșitul clasei a VII-a, cât și medii de minimum 8 la disciplinele de examen – „Matematică” și „Limba și literatura română”. Pentru această nouă generație, programul SEED se adresează elevilor din județele Tulcea, Constanța, Brăila, Ialomița, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Dâmbovița, Teleorman, Argeş, Olt, Vâlcea, Gorj, Dolj și Mehedinți.
Înscrierea în programul UB SEED se desfășoară online în perioada 9 iunie – 15 iulie 2025 și va fi urmată de selecția dosarelor și susținerea interviurilor, iar rezultatele finale vor fi afișate în data de 14 august 2025.
Mai multe detalii cu privire la programul UB SEED inițiat de Fundația „Virtute et Sapientia” a Universității din București sunt disponibile aici.