CCIR continuă să medieze extinderea parteneriatului strategic româno-coreean în industria de apărare

Date:

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) continuă să faciliteze și să consolideze parteneriatul strategic cu Republica Coreea în sectorul industriei de apărare, prin medierea unor noi oportunități de investiții și colaborări bilaterale.

Astfel, în continuarea vizitei efectuate de președintele CCIR, dl Mihai Daraban, la Seul, în perioada 10-12 iunie 2025, o delegație coreeană formată din reprezentanții unora dintre cele mai puternice companii din industria de apărare din această țară, condusă de dl Byungro Choi, vicepreședintele Korea Defense Industry Association (KDIA) a efectuat o vizită la Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare Aerospațială Eli Carafoli (INCAS).

Vizita, organizată la propunerea CCIR, se înscrie în continuarea eforturilor Camerei Naționale de a media și, totodată, de a facilita procesul de identificare și selecție a industriilor și companiilor românești care se vor implica în subcontractarea unei serii complexe de lucrări și operațiuni pe care investitorii coreeni intenționează să le implementeze în România, în industria apărarii. De asemenea, rolul asumat de CCIR este acela de a asigura un ritm susținut și adecvat, în ceea ce privește procesul de eliberare a avizelor necesare îndeplinirii graficului de investiții propus.

Nu în ultimul rând, întâlnirea de astăzi desfășurată la INCAS are și caracter pregătitor pentru Forumul economic Romania-Korea Defense Industry Day care va fi găzduit de CCIR, în data de 19 iunie a.c., eveniment ce va pune față în față reprezentanții industriei de apărare românești cu omologii sud-coreeni, facilitând, astfel, dezvoltarea unor parteneriate concrete și durabile.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Murmur și Promenada Mall lansează evenimentul Sample Sale dedicat eleganței contemporane

Brandul românesc de îmbrăcăminte MURMUR, în parteneriat cu Promenada...

Schneider Electric accelerează dezvoltarea și implementarea la scară largă a „fabricilor de AI” cu ajutorul NVIDIA

Schneider Electric, liderul mondial în transformarea digitală a managementului...