Valoarea portofoliului NEPI Rockcastle depășește pragul de 8 miliarde de euro pentru prima dată în istoria companiei, iar venitul operațional net înregistrează o creștere de 12,1% în S1 2025

0

NEPI Rockcastle, a treia cea mai mare companie de retail comercial listată din Europa, clasată după valoarea portofoliului, a înregistrat o creștere de 12,1% a venitului operațional net (NOI) în prima jumătate a anului (S1) 2025, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 307 milioane de euro. Evoluția a fost susținută atât de achizițiile majore finalizate în 2024, cât și de performanța solidă a portofoliului existent. Valoarea portofoliului de proprietăți a depășit, pentru prima dată în istoria companiei, pragul de 8 miliarde de euro. Rata de neocupare din cadrul centrelor comerciale s-a menținut la un nivel scăzut, de 1,6%.

„Primele șase luni ale anului 2025 au consolidat creșterea generată de strategia noastră de investiții constante în proprietăți premium. Am continuat să adăugăm valoare portofoliului nostru prin proiecte de dezvoltare, inclusiv în sectorul energiei regenerabile, care are potențialul de a deveni un segment important de creștere pentru Grup, odată ce investițiile majore aflate în derulare vor fi finalizate. Sunt mândru să văd că NEPI Rockcastle reunește astăzi un portofoliu solid, cu o structură financiară robustă și o strategie de dezvoltare sustenabilă, toate susținute de echipa noastră de profesioniști. Mai exact, premisele unor rezultate puternice pe termen lung pentru acționari”, a declarat Rüdiger Dany, CEO al NEPI Rockcastle.

Creșterea venitului operațional net a fost de 4,4%, în baza indicelui LFL (like-for-like), comparativ cu S1 2024, iar distribuția câștigurilor per acțiune (DEPS) a crescut cu 3,1% în S1 2025, la 31,05 eurocenți, față de aceeași perioadă din 2024. Consiliul de Administrație a declarat un dividend de 27,95 eurocenți pe acțiune pentru primul semestru, corespunzător unei rate de distribuire de 90%.

Vânzările chiriașilor (excluzând hipermarketurile) au înregistrat o creștere de 3,9% în S1 2025, comparativ cu perioada similară din 2024, depășind rata inflației. Ritmul a fost mai accelerat în trimestrul al doilea (+4,1%) față de primul trimestru (+3,7%). Valoarea medie a coșului de cumpărături a urcat cu 9,7%

În iunie 2025, NEPI Rockcastle a fost inclusă în FTSE EPRA NAREIT Global Emerging Index, un reper global de referință pentru investițiile imobiliare listate. Aceasta validează performanța companiei, transparența operațională și standardele de guvernanță. Totodată, va ajuta la creșterea vizibilității Grupului în rândul investitorilor internaționali, făcând acțiunile sale eligibile pentru fondurile care urmăresc indicele și contribuind la îmbunătățirea lichidității pe piață.

PERFORMANȚA OPERAȚIONALĂ

Numărul vizitatorilor în centrele comerciale a rămas stabil în prima jumătate a anului, cu un plus de 0,4% în trimestrul al doilea, raportat la aceeași perioadă din 2024, după o scădere minoră în primul trimestru (T1) al anului 2025 (-0,7% față de T1 2024).

Creșterea valorii medii a coșului de cumpărături a accelerat, evoluție susținută și de integrarea noilor active achiziționate (Magnolia Park și Silesia City Center din Polonia). Chiar și fără aceste achiziții, tendința de creștere a cheltuielii per vizită s-a menținut, demonstrând stabilitatea consumatorilor din Europa Centrală și de Est.

Toate categoriile de retail au înregistrat evoluții pozitive, cu excepția articolelor sportive (-2,3%) și a electronicelor (-2,1%). Creșteri de două cifre s-au remarcat în segmentele de divertisment (+11,7%) și health & beauty (+10,2%), în timp ce moda – cel mai mare segment – a urcat cu 0,7%.

ACTIVITATEA DE ÎNCHIRIERE (LEASING)

În primele șase luni din 2025, compania a semnat contracte noi și reînnoiri pentru o suprafață închiriabilă brută de 167.000 mp, cu un avans mediu al chiriilor de 5,3% peste rata de indexare. Contractele noi au reprezentat 26% din total, dintre care 18% au fost semnate cu retaileri internaționali, iar 8% cu chiriași naționali și locali. Restul de 74% au fost prelungiri ale contractelor existente. 

În aceeași perioadă, au fost deschise noi magazine în centrele comerciale din cadrul Grupului, printre care Sports Direct (Promenada Craiova), Tous (Paradise Center), Mohito (Serdika Center), Chanel (Forum Gdansk Shopping Center), Oysho (Arena Mall) și House (Forum Liberec Shopping Centre).

PROIECTE ÎN DEZVOLTARE

Valoarea totală a proiectelor aflate în construcție sau autorizare este de aproximativ 795 milioane de euro, din care 276 de milioane de euro au fost deja investiți până la 30 iunie 2025. Lucrările de extindere și modernizare în derulare se desfășoară conform graficului și bugetului stabilit:

  • Promenada București – extindere planificată pentru deschidere în primul trimestru (T1) din 2027, cu 68% din suprafață deja contractată.
  • Bonarka City Center (Polonia) – modernizarea centrului comercial urmează să fie finalizată în T2 2026 (95% din suprafață fiind deja contractată).
  • Pogoria Shopping Centre (Polonia) – extinderea este în curs de construcție și va fi livrată în T1 2026 (97% din suprafață contractată).
  • Arena Mall Budapesta – lucrările de renovare au început în aprilie 2024 și se vor finaliza în T2 2028 (96% din suprafață fiind deja contractată).
  • Promenada Mall Plovdiv (Bulgaria) – proiect greenfield (60.500 mp), se află în proces de autorizare, cu deschiderea estimată în T3 2027.
  • Galați Retail Park (România) – un proiect mixt ce include atât spații de retail (41.000 mp GLA), cât și rezidențiale (21.500 mp) – autorizația de construire este așteptată în T3 2025, inaugurarea fiind planificată pentru T4 2026.

INVESTIȚII ÎN ENERGIE

NEPI Rockcastle a înregistrat în S1 2025 venituri de 4,9 milioane de euro din activitățile de energie, în creștere cu 19,7% față de aceeași perioadă a anului trecut. În paralel, Grupul accelerează investițiile în energie verde, cu proiecte în mai multe țări din regiune.

În prezent, sunt în curs de construcție instalațiile fotovoltaice pentru 23 de locații din afara României, cu o capacitate planificată de 15 MW. Totodată, compania dezvoltă două parcuri fotovoltaice greenfield în România: prima, cu o capacitate de 54 MW, urmează să devină operațională până la finalul anului 2025, iar a doua, cu 105 MW, va fi construită în 2026. Aceste proiecte vor contribui la extinderea capacității de generare a energiei verzi, asigurând o acoperire mai mare a consumului de energie electrică al chiriașilor și reducerea amprentei de carbon a companiei.