CEC Bank continuă procesul de digitalizare a produselor și serviciilor sale și oferă clienților posibilitatea achiziției de abonamente de asistență rutieră direct din aplicația de Mobile Banking – CEC app. Noua versiune a aplicației este deja disponibilă în magazinele virtuale (Google Play, App Store, Huawei AppGallery).
Abonamentele se emit pentru perioade fixe de 6 luni, la prețul de doar 29 lei (TVA inclus). Acestea sunt destinate exclusiv autoturismelor și sunt valabile pe întreg teritoriul României.
Noua funcționalitate a fost implementată în baza parteneriatului CEC Bank cu Scala Assistance SRL, alături de care Banca a lansat până în prezent achiziția de roviniete, huviniete, PEAJ (înregistrarea în baza de date a informaţiilor privind achitarea a tarifului de trecere) și RCA.
Clienții pot achiziționa abonamente din cadrul secțiunii “Plăți – RCA și taxe rutiere”. Serviciile cuprinse în abonament acoperă repararea autovehiculului imobilizat la locul evenimentului rutier cu cea mai apropiată echipa din rețea precum și tractarea autovehiculului imobilizat în limita maximă de 200 km parcurși de echipajul de tractare per eveniment.
Amintim că banca oferă clienților săi, începând încă din primăvara anului trecut, posibilitatea achiziționării huvinietei (în sprijinul românilor care tranzitează țara vecină) sau să își plătească taxa de pod de la Fetești – Cernavodă direct din aplicațiile băncii de Mobile Banking și Internet Banking.