Într-un peisaj de consum în continuă schimbare, criteriile de alegere a unui produs nu mai țin doar de gust sau preț. Tendințele actuale indică faptul că românii își ghidează alegerile în funcție de principiile și valorile personale. Pentru tot mai mulți tineri, în special din generația Z, valorile reprezentate de autenticitate, trasabilitate, sustenabilitate și grija față de mediu sunt motivatori în relația acestora cu brandurile.
Ce spun datele despre noile tendințe ale comportamentului de consum
Alegerile conștiente, responsabile au redefinit comportamentul de consum. Studiile din piață ne arată că 63% dintre români aleg mai degrabă alternative sustenabile în locul celor convenționale, iar 52% dintre cei din Gen Z prioritizează sustenabilitatea, adaptabilitatea la stilul de viață și garanția originii, potrivit datelor BARES* și PwC**. Informarea cu privire la impactul asupra mediului și principiile de sustenabilitate au ajuns să fie un standard mai ales pentru această generație care pune accentul pe transparență, relevanță și responsabilitate. În rândul Gen Z s-a observat o preocupare tot mai mare pentru schimbările climatice, motiv pentru care își ajustează criteriile de selecție ale produselor pe care le achiziționează. Este o generație de consumatori care nu mai cumpără ghidați de plăcere, ci mai ales de ceea ce susține produsul pe care îl aleg.
Această schimbare se vede inclusiv în consumul cafelei. Dacă până nu demult accentul cădea pe gust, acum tinerii caută cafea care să le reflecte convingerile, de la metodele de cultivare, la a cunoaște proveniența cafelei, modul de procesare și impactul asupra mediului.
*Datele fac parte dintr-un instrument de segmentare BARES – „Barometrul României Responsabile”, de Cult Research + GRF+, după o metodologie LOHAS.
**”Voice of the Consumer 2025”, PwC România
Cum se adaptează Nespresso cerințelor pieței
De-a lungul celor 10 ani de prezență în România, Nespresso și-a construit portofoliul în jurul unor principii clare: calitate, responsabilitate și transparență, o abordare care răspunde, inclusiv acum, noilor tendințe de consum responsabil. Cu un portofoliu diversificat, ce cuprinde peste 80 de sortimente, printre care și cafele de origine unică, Nespresso susține o cultură a consumului conștient, integrând practici sustenabile pe tot lanțul de aprovizionare și aliniindu-se așteptărilor generației tinere, pentru care autenticitatea și responsabilitatea reprezintă criterii esențiale în alegerea produselor.
„Pentru noi, colaborarea cu fermierii din cele mai apreciate regiuni de cultivare a cafelei garantează autenticitatea calității. Dar mai mult decât atât, integrează în fiecare ceașcă memoria culturii care i-a inspirat și respectul pentru mediu și comunități. Gama Origins este rezultatul esenței acestui respect. Faptul că toate aceste valori sunt împărtășite și de noua generație este o confirmare extraordinară. Și ne bucurăm să constatăm că eforturile noastre vin ca răspuns pentru așteptările lor”, explică Mădălina Săvulescu, Communication Manager Nespresso România.
Colaborarea globală cu The Weeknd – o poveste despre originile cafelei, relevantă pentru Gen Z
Colecția Samra Origins, cea mai recentă lansare din portofoliu, marchează un parteneriat global cu artistul Abel Tesfaye, cunoscut ca The Weeknd, deținător a două recorduri Guiness pentru succesul albumelor sale. Este artistul cu cea mai difuzată piesă de pe Spotify, care a atins peste 5 miliarde de difuzări, iar lunar este ascultat de peste 111,4 milioane de ori pe platforma audio.
Colaborarea cu The Weeknd reflectă dorința Nespresso de a se conecta cu Generația Z, un segment care apreciază autenticitatea, inovația și experiențele relevante, susținând în același timp preferința pentru sortimente de origine.
Colecția este creată în exclusivitate cu The Weeknd și reprezintă conexiunea cu originile sale africane și cu mama sa, Samra. Ediția limitată include sortimente de cafea de origine, precum Samra Origins Tanzania, și accesorii, oferind o experiență completă consumatorilor.
Promisiunea calității din fiecare ceașcă de cafea
Pe lângă atenția acordată experienței consumatorilor și preferințelor acestora, Nespresso își reafirmă angajamentul față de sustenabilitate și impact social pozitiv. Prin programul AAA Sustainable Quality™, sprijină peste 167.000 de fermieri din 18 țări în adoptarea practicilor agricole regenerative, asigurând calitatea boabelor de cafea și o tranziție echitabilă pentru comunități. În prezent, 91% din cafeaua Nespresso provine de la ferme certificate AAA, oferind consumatorilor produse cu trasabilitate și respect față de mediul înconjurător, reflectând astfel valorile și așteptările lor privind sustenabilitatea și responsabilitatea brandurilor pe care le aleg.
De la origini la tendințele actuale și emergente
Un deceniu de excelență, gust și responsabilitate
Anul acesta, Nespresso sărbătorește 10 ani de când este în România și a invitat fiecare client într-o călătorie completă către descoperirea originilor cafelei. Gust, miros, culoare – toate povestesc istoria, tradițiile și cultura locurilor de origine. Ne-a arătat că de la metodele de cultivare și până la momentul în care cafeaua ajunge în ceașcă, fiecare pas este realizat cu grijă pentru a păstra moștenirea pământului și a oamenilor care îngrijesc arborii de cafea. Mai mult decât o proveniență geografică, originea cafelei înseamnă pentru Nespresso o legătură profundă cu natura, cu fermierii și promisiunea pentru cafeaua de cea mai bună calitate.
Decoperă povestea…
Preferințele pentru consumul cafelei relevă noi și noi trenduri, însă sortimentele single-origin rămân printre preferatele consumatorilor, datorită profilului lor aromatic ce reflectă terroir-ul din care provin. Gama Master Origins de la Nespresso oferă o incursiune în universul aromelor autentice din țările de origine, obținute prin metode de procesare specifice fiecărei regiuni și o selecție atentă a boabelor. Pentru că fiecare ceașcă spune o poveste despre oameni, climă și tradiții.
Cererea pentru cafea de specialitate, premium, consumată acasă, continuă să crească, motiv pentru care industria cafelei își extinde strategiile de sustenabilitate, accesibilitate și inovație. Aceste demersuri contribuie la formarea unei culturi a cafelei mai incluzive și mai diverse, ceea ce determină, la rândul său, creșterea pieței.
…și călătorește prin țările de origine
Prin programul AAA Sustainable Quality™, Nespresso colaborează cu fermieri din 18 țări care produc cafea de cea mai înaltă calitate. În ultimii ani, Master Origin Colombia este în top 5 cafele preferate de consumatorii Nespresso.
- Etiopia – o cafea Arabica cu note florale și gem de fructe, având un profil aromatic delicat.
Sortimentul Master Origin Etiopia conține boabe Arabica procesate prin uscare naturală, pentru care se utilizează o tehnică de prăjire ușoară, special adaptată.
Tehnica de procesare a boabelor de cafea prin uscare naturală este tipic etiopiană și implică uscarea cireșelor întregi la soare, pulpa fructului și straturile fiind înlăturate la final, după decojire. După recoltarea cireșelor coapte și selectarea lor, fermierii întind cireșele pe „paturi africane” (mese înalte speciale) în aer liber pentru a se usca direct la soare.
Cea mai mare parte a fermierilor de la care Nespresso achiziționează cafea se află în Africa, în special în Etiopia și Kenya.
- Kawaha ya Congo – o cafea organică, cu arome dulci de cereale și fructe, provenită din soluri vulcanice și o zonă cu biodiversitate unică.
Kawaha ya Congo este parte din Reviving Origins, programul nostru pe termen lung în cadrul căruia colaborăm cu fermierii pentru a reface regiunile de cafea.
În Republica Democrată Congo, solurile vulcanice fertile de pe malul lacului Kivu sunt un terroir arab ideal, însă anii de instabilitate au făcut ca producția de cafea să se ofilească și au amenințat fauna unică. Împreună, Nespresso și partenerii săi lucrează pentru a promova condiții mai bune pentru fermierii locali, pentru a contribui la reducerea defrișărilor și la protejarea faunei sălbatice din regiune.
- Tanzania – o cafea Arabica din Tanzania, cultivată cu grijă pe versanții Muntelui Kilimanjaro, având o aciditate vibrantă și note fructate subtile.
Sortimentul Tanzania, în ediție limitată, face parte din colecția Nespresso I Samra Origins by The Weeknd creată alături de starul internațional printr-o colaborare care propune iubitorilor de cafea o colecție inedită de cafele, aparate și accesorii care celebrează rădăcinile lui africane.
Samra Origins este un brand de cafea co-creat alături de talentatul artist Abel Tesfaye – cunoscut ca The Weeknd – și poartă numele mamei sale etiopiene, Samra, care a fost inspirație pentru întreaga colecție. Samra nu este doar despre o cafea bună, ci despre valori, tradiție și cum îți poți duce originile mai departe – prin artă, conexiuni autentice și experiențe memorabile.
Muntele Kilimanjaro oferă versanți fertili și un climat ideal pentru cultivarea cafelei Arabica. Precipitațiile abundente, grădinile de cafea situate pe pante bine drenate, soarele ecuatorial constant și nopțile răcoroase permit cireșelor de cafea să ajungă la maturitate în ritmul naturii, rețeta perfectă pentru o aromă rafinată.
- India – cafea Robusta cu note picante, lemnoase și o cremă densă.
Master Origin India conține un profil aromatic unic, dezvoltat prin expunerea boabelor de cafea Robusta la vânturile musonice. Tehnica de procesare a cafelei din India sub denumirea de „monsooning” se desfășoară din luna iunie până în septembrie pe coasta tropicală, unde Musonul de Sud-Vest este resimțit cel mai intens. Reprezintă o tehnică post-recoltă foarte riguroasă, care necesită multă atenție pentru că boabele se pot altera rapid dacă procesul nu este făcut de experți, de către fermierii noștri.
- Indonezia – cafea Arabica decojită în stare umedă, cu note de tutun uscat și lemn verde.
Master Origin Indonesia este o cafea Arabica decojită în stare umedă, un sortiment exotic cu o corpolență ridicată și o textură mătăsoasă. Tehnica de prăjire utilizată este de tip „split” (separată), deoarece boabele sunt prăjite atât ușor, cât și mediu pentru a crea complexitate și densitate.
Datorită climatului indonezian deosebit, cu un nivel de umiditate ridicat, fermierii au elaborat o tehnică de procesare unică, cunoscută ca „wet hulling” (decojire în stare umedă). Cireșele de cafea sunt culese, decorticate de primul strat folosind aparatură operată manual, apoi sunt lăsate la fermentat peste noapte în saci ca dimineața ă fie curățate prin spălare.
- Columbia – o cafea Arabica cu note de fructe roșii și aciditate vibrantă.
Acest sortiment conține cafea Arabica produsă prin metoda recoltei târzii, practicată de către un număr restrâns de fermieri. Aceștia lasă cireșele de cafea mai mult timp decât în mod obișnuit pe ramurile arborilor. Rezultatul în urma acestui proces este o ceașcă de cafea puternic aromată, notele de fructe roșii fiind mult mai intense.
Alături de Brazilia, Columbia este țara care produce cel mai mare volum de cafea verde.
- Nicaragua – o cafea dulce, cu note de cereale și o textură ca de nectar.
Sortimentul Master Origin Nicaragua este prelucrat prin tehnica „black honey” care presupune ca cireșele de cafea să fie decorticate de primul înveliș („pielița” roșie), iar apoi puse la uscat, fiind încă acoperite de mare parte din pulpă. Această tehnică necesită monitorizare constantă pentru a fi realizată în condiții optime și poate dura câteva săptămâni pentru uscarea cafelei.
La poalele celui mai înalt vârf al Africii -Uhuru Peak (5.895 m) există o tradiție îndelungată de cultivare a cafelei, transmisă din generație în generație. Fermierii din Kilimanjaro culeg manual doar cireșele de cafea coapte și le procesează cu atenție, folosind metoda tradițională est-africană – metoda umedă.
Promisiunea calității ajunge în fiecare ceașcă de cafea
Promisiunea Nespresso este simplă – întotdeauna o cafea de înaltă calitate. Pentru a o respecta, brandul investește într-un lanț sustenabil de cultivare, producție și aprovizionare, asigurând constant accesul la cele mai bune boabe de cafea.
Esența acestei promisiuni se regăsește în Programul Nespresso AAA Sustainable Quality™, dezvoltat împreună cu experți globali precum Rainforest Alliance și Fairtrade. În prezent, 91% din cafeaua Nespresso provine de la ferme certificate AAA – garanția calității, trasabilității și respectului pentru oameni și mediu.
Agricultură regenerativă: o prioritate pentru viitorul cafelei
Agricultura regenerativă presupune protejarea și refacerea resurselor naturale – a solului, apei și biodiversității – și contribuie la captarea carbonului din atmosferă și la stocarea lui în sol și în biomasa vegetației, reducând astfel emisiile de gaze cu efect de seră.
Agricultura este una dintre principalele surse de emisii de gaze cu efect de seră la nivel global. De aceea, adoptarea practicilor regenerative în fermele de cafea devine o prioritate pentru Nespresso în atingerea obiectivului de emisii net zero până în 2050, în conformitate cu standardele SBTi (Science Based Targets Initiatives).
Pentru a pune în aplicare această abordare, strategia Nespresso se bazează pe 3 piloni:
- Practici naturale de reface a solului – compostare și alternative naturale la pesticide.
- Plantarea și protejarea arborilor nativi în ferme și împrejurimi.
- Acțiuni pentru biodiversitate – protejarea ecosistemelor locale și a surselor de apă.
De peste 20 de ani, Programul Nespresso AAA Sustainable Quality™ contribuie la protejarea mediului în regiunile de origine a cafelei.
În prezent, peste 80% din cafeaua Nespresso la nivel global este provenită de la ferme care practică agricultura regenerativă.
Povestea cafelei spusă de fermieri
În fiecare ceașcă de cafea Nespresso se află povestea fermierilor. Programul AAA Sustainable Quality™ susține peste 167.000 de agricultori din întreaga lume în adoptarea practicilor regenerative, asigurând o tranziție echitabilă care pune producătorii pe primul loc și generează un impact pozitiv atât pentru oameni, cât și pentru mediu. Prin relații directe, construite pe termen lung cu fermierii, programul promovează respectul pentru natură și practici sustenabile la scară largă, îmbunătățind calitatea cafelei și sprijinind comunitățile.
Tendințe și preferințe care definesc ritualul cafelei
Consumul de cafea în România este în creștere, ajungând la 2,3 cești de cafea pe zi, iar 53% dintre români aleg să consume această băutură, conform datelor Ipsos din 2024. În acest context, gustul, calitatea și sustenabilitatea devin tot mai importante pentru consumatori: 54%* sunt dispuși să schimbe brandul pentru un gust mai bun, iar 35% pentru un raport calitate-preț mai avantajos.
Cafeaua, pe gustul generației Z
Pentru Gen Z, cafeaua nu este doar o băutură, ci o expresie a valorilor personale. Această generație caută autenticitate, sustenabilitate și produse care pot fi adaptate gusturilor și stilului lor de viață. Cei născuți după 1997 au influențat deja industria cafelei prin interesul pentru origini, metode artizanale de preparare și transparență în lanțul de aprovizionare. Tinerii din generația Z aleg produse care reflectă convingerile lor, inclusiv cafea provenită din surse etice și sustenabile, chiar și la un preț mai ridicat.
Sursa: raportul „Voice of the consumer” 2025, PwC România