Educație prin artă și natură: start pentru concursul „Vis de copil”

0

Regia Națională a Pădurilor – ROMSILVA, prin Administrația Parcului Național Călimani R.A., Asociația Forestierilor din România – ASFOR și Centrul Muzeal Cazinoul Băilor Vatra Dornei lansează concursul de creație artistică „Vis de copil – Flora din Parcul Național Călimani”, dedicat elevilor din județele Suceava, Bistrița-Năsăud, Harghita și Mureș.

Concursul se desfășoară între 22 septembrie și 5 decembrie 2025 și urmărește să stimuleze creativitatea copiilor și să îi apropie de frumusețea și diversitatea florei din Parcul Național Călimani. Lucrările vor fi realizate pe globuri din sticlă și vor combina arta plastică cu elemente naturale.

Cele mai reușite creații vor fi prezentate în cadrul unei expoziții deschise la Cazinoul Băilor Vatra Dornei, între 5 decembrie 2025 și 31 ianuarie 2026. Festivitatea de deschidere va include premierea câștigătorilor, care vor fi recompensați cu premii oferite de ASFOR.

„Acest concurs îi aduce pe copii mai aproape de natură și le dezvoltă sensibilitatea artistică, ajutându-i să descopere valorile biodiversității din Parcul Național Călimani”, a declarat Laurențiu Basarab Bîrlădeanu, directorul Administrației Parcului Național Călimani.

„Natura devine inspirație pentru exprimare artistică și pentru cunoașterea florei. Este modul nostru de a lega sectorul forestier de educația tinerei generații”, a transmis Ciprian-Dumitru Muscă, președintele ASFOR.

„Cazinoul redevine un spațiu viu al comunității, unde arta se întâlnește cu frumusețea pădurilor și a muntelui”, a adăugat Pr. Bogdan Țarcă, directorul Centrului Muzeal „Cazinoul Băilor”.

Informații utile

  • Perioada concursului: 22 septembrie – 5 decembrie 2025
  • Perioada expoziției: 5 decembrie 2025 – 31 ianuarie 2026
  • Eligibilitate: elevi din școlile din județele Suceava, Bistrița-Năsăud, Harghita și Mureș
  • Regulament și înscrieri: pe site-ul Administrației Parcului Național Călimani R.A. (secțiunea Informații publice – Alte informații) și pe paginile de social media ale partenerilor

Parteneri organizatori:

  • Regia Națională a Pădurilor – ROMSILVA, Administrația Parcului Național Călimani R.A.
  • Asociația Forestierilor din România – ASFOR
  • Centrul Muzeal Cazinoul Băilor Vatra Dornei