Interviu cu Cristian Găvan antreprenor Școala de Mobilă
Aș vrea să plecăm un pic de la peisajul mare și abia apoi să ne concentrăm atenția asupra proiectului Școala de Mobilă. Cum arată piața de bricolaj astăzi?
Piața de bricolaj arată extraordinar. Doar anul trecut, Dedeman, care este lider de piață în România, a făcut peste un miliard de euro și este într-o expansiune continuă. În mai am fost invitat la Milano. A fost o expoziție foarte frumoasă de bricolaj, iar Asociația Internațională a Bricolerilor a ținut o conferință și au spus că piața mondială la bricolaj a depășit 150 de miliarde de euro. Este o sumă excepțională. Europa stă mai puțin bine, foarte bine stă America; Americile și Australia dețin vreo 70% din această piață. Pe Europa toate companiile de bricolaj fac vreo 30 de miliarde de euro.
Piața de bricolaj este strâns legată de piața de construcții, din nefericire sezonieră. În ce măsură piața de bricolaj primește reculul sezonier din piața de construcții?
În momentul de față nu se întrevede nicio încetinire a ritmului pe piața de mobilă. Îți spun asta pentru că sunt foarte atent la ce se întâmplă pe piața de construcții. Locuințele sunt în lucru, dar nu se vând toate odată, nu în același ritm, și atunci, pe măsură ce se vând, proprietarii vin către magazinele de mobilă sau către Mam Bricolaj de unde achiziționează materiale pentru mobilier ca să-și echipeze locuințele.
E drept că în piața de construcții zona cea mai dinamică este zona locativă, aici este cerere mare și dezvoltatorii au în continuare cerințe.
Și sunt foarte multe zone din zona middle sau low cost unde ele sunt vândute din stadiul de proiect; ne întoarcem la perioada de dinainte de criză, e aceeași situație, s-a săpat groapa și ele sunt vândute deja.
Cum stă potențialul de export al pieței românești, care sunt destinațiile principale?
Sincer să îți spun, potențialul de export nu stă prea grozav în România. Ce mai putem să exportăm este mobilierul tradițional din lemn sau plăci din PAL acoperite cu furnir natural de lemn, și astea se duc spre vest pentru că acolo nu se mai face mare producție locală, toată producția s-a externalizat către țările din est sau către țările asiatice, unde mâna de lucru este mai ieftină. Se mai încearcă – și există potențial de export – și în țările din fostul URSS, dar am înțeles de la cunoscuți de-ai mei că au mari temeri cu recuperarea banilor și atunci toată lumea este extrem de prudentă. Un potențial foarte mare este pe piața de mobilier modern din Pal melaminat, dar acolo sunt acceptate firmele care au utilaje de înaltă performanță și au productivitate foarte mare și pot scoate un preț mic.
Care ar fi atributele cu care ai putea să caracterizezi parcursul pieței românești din ultimul an și care ar fi perspectivele?
Atributul cel mai simplu este expansiunea.
Spre ce se îndreaptă consumatorii din piața românească?
Consumatorii din piața românească se îndreaptă cu certitudine spre două direcții principale, mobilierul accesibil ca preț, dar mobilier de-a gata, mobilier de serie și mobilierul de comandă la care prețul a crescut ușor, ușor și o să crească în continuare dintr-un simplu motiv: lipsa meseriașilor. Meseriașii foarte buni ori și-au deschis ei propriile firme, ori lucrează ca și independenți sau au emigrat pe alte meleaguri.
În ce măsură antreprenorii de pe piața de mobilă mai atrag forță de muncă tânără?
Nu e chiar ușor, dar nu e nici imposibil. Îți spun asta pentru că la Mam Bricolaj preferăm să luăm oameni neinstruiți în domeniu și să îi instruim noi, pentru că deja avem experiență cu școala de mobilă și avem toate cunoștințele, avem cursuri interne făcute și îi instruim pas cu pas, astfel încât să capete cunoștințele necesare despre produsele pe care le vindem, despre fabricarea de mobilier, ca să știe ce să recomande. Nu e nici asta ușor, dar ne-am propus să luam oameni pe care astfel să îi și loializăm și să le oferim și o perspectivă, un tablou foarte clar asupra a ceea ce înseamnă fabricarea de mobilă. Pentru că dacă iei un om instruit – ni s-a întâmplat – de foarte multe ori e reticent la noile informații. El știe că așa se face, că așa a fost învățat, și urmează procesul prin care îl dezveți ca să îl înveți noile programe.
Cât de mare este șansa de a convinge, de a reuși să atrageți tineri de la o vârsta fragedă să devină meseriași, să meargă întâi la școala de ucenicie și apoi să devină meșteri într-un domeniu destul de dificil. Și te întreb pentru că, în istoria ta personală ai început tot mergând la o școală de ucenicie care ți-a dat o expertiză într-un domeniu foarte precis.
Am făcut școala la cooperativa „Mobilă și Tapițerie București”, unde m-au băgat în stadiul de ucenic. Nu a fost chiar simplu, pentru că meseriașii aveau orgoliile lor. Dar am învățat tot ce se putea învăța, de la 0. În momentul de față, faptul că tinerii au libertate foarte mare le dă o perspectivă că ei știu să facă de toate și că au dreptul să primească foarte mult de prima dată de când se angajează. Când vin la angajare și au chestia asta în cap, se creează ca un fel de barieră pentru noile învățăminte, pentru că meseriașii care lucrează deja la noi, ca să îi învețe pe cei tineri, ar dori un pic de obediență, un pic de ascultare, ceea ce nu prea se întâmplă pentru că se ciocnesc orgoliile unui tânăr, care crede că poate să zboare, cu cele ale unui adult matur care știe cum se zboară.
Ai lucrat în decoruri pe scena Operei Române. Ce a fost interesant acolo, ce ți-a plăcut cel mai mult?
Mă emoționez numai când îmi aduci aminte că am trecut pe la Operă: pe lângă faptul că-i un teatru, în fapt, opera, mi-a plăcut cel mai mult să stau în sală la repetiții și să îl văd pe regizor. De acolo am învățat ce înseamnă viziunea, acesta este lucrul major cu care am rămas după lucrul într-un teatru. Lucrul la Operă a fost o școală de management. În nici o școală nu-ți spune nimeni nimic despre viziune și să privești tabloul în ansamblu al vieții, al afacerii, al familiei, al relațiilor, dar stând în sală lângă scenograf sau lângă regizor și ascultându-i – eram foarte tânăr atunci – mi-am dat seama ce înseamnă viziune, pentru că el în mintea lui deja avea tabloul format și știa că de-acolo o să vină interpretul cutare, din partea cealaltă o să vină corul, acolo trebuie aranjate anumite elemente de decor. Cu asta am rămas și încerc să o dau tuturor mai departe.
Cum s-a produs „decolarea”?
După Operă m-a atras o rudă la o companie de taxi. Unde se făceau reparații la taxiuri la tapițeria de la banchete. M-a atras acolo că se câștiga mult. Nu e ușor lucrul cu taximetriștii. Nu știu câți dintre voi aveți experiențe pozitive sau negative cu taximetriștii, dar sunt o specie aparte, unii sunt mai buni, unii sunt mai răi, ca și tot poporul. După șase luni de lucrat într-un mediu de taxi, am zis că eu pot să fac pe propriile picioare și mobilier și reparații de mobilier – pentru că așa am început, cu reparații de mobilier – și am zis că e cazul să îmi înființez un SRL. În ’94 mi-am înființat prima firmă.
Câte dintre modelele pe care le oferi clienților sunt modele proprii?
Jumătate sunt modele proprii și jumătate sunt modele de inspirație de la târguri. Mergem în fiecare an la două-trei târguri pentru că este foarte important. În Italia și Germania se dă ora exactă. Nemții au inventat utilajele pentru mobilier, iar italienii sunt primii la design. Probabil că în multe modele, și în fashion și în auto, tot acolo se dă ora exactă și atunci ne inspirăm. Pentru că ce se întâmplă în Italia și Germania în decurs de câțiva ani o să ajungă și în țările din Est și de fapt probabil în toată lumea. Ei dau ora exactă, ei sunt foarte buni, de asta au și cele mai bune academii de design.
La cât se ridică investiția pe care ai făcut-o de-a lungul timpului în magazinele voastre?
Am făcut o investiție de aproximativ un milion de euro. Am investit prima oară în amenajarea magazinelor. Pe lângă faptul că magazinul trebuie să arate civilizat, modern, este nevoie și de rafturi, este nevoie și de un soft de gestiune, este nevoie și de utilaje care să prelucreze de mare calitate și precizie materialul lemnos. Noi la capitolul de creativitate suntem foarte buni, putem să îi luăm pe mulți. Ne trebuie un pic de încredere în forțele proprii.
Care sunt perspectivele companiei tale? Cum privești următorii cinci ani?
Îți spuneam că am fost la un târg de bricolaj anul trecut, am fost și acum doi ani tot la un târg de bricolaj și, legat de viziunea pe care am căpătat-o, mă uit și ce se întâmplă la cei mai mari din domeniu. Cei mai mari din domeniu sunt Dedeman, Hornbach, Leroy Merlin sau Brico Depot. Sunt niște firme care au o strategie verificată în multe țări. Și acum mă gândesc foarte clar, pentru că marile rețele mari au în București patru magazine, trebuie să avem și noi tot patru magazine pentru toate cele patru puncte cardinale. Deci primul pas de expansiune este ca într-un an să avem trei magazine, în doi ani să avem patru magazine în București.
Sunteți o firmă construită să fie vândută, să fie acaparată de marii pieței sau sunteți o firmă pe care dorești să o transmiți în familie de la generație la generație pentru nu se știe cât timp?
Prima oară am mers pe varianta a doua să las moștenire, dar observ că fetele mele nu sunt extraordinar de încântate să lucreze într-un domeniu de bricolaj. Dar nu se știe, pentru că încă sunt destul de tinere și am învățat un lucru foarte practic de-a lungul timpului, niciodată să nu spui niciodată, pentru că dacă vine o ofertă bună totul e de vânzare.
Ce înseamnă pentru tine o ofertă bună?
Nu mă pot pronunța în momentul de față pentru că am lăsa loc de speculații. O ofertă bună ar însemna ca Mam Bricolaj să rămână un nume de sine stătător pentru că deja e cunoscut în piață, avem peste 15 000 de bonuri lunare, oamenii ne sună, oamenii ne dau like pe Facebook, aderă la școala de mobilă, vin să ne ceară sfaturi. Și atunci asta ar fi o ofertă bună, ca Mam Bricolaj să devină un brand adevărat în piață și să se dezvolte și să deschidă noi magazine.
Hai să vorbim un pic de proiectul numit școala de mobilă. Despre ce este vorba?
În trei ani și jumătate când am început, suntem deja la cea de-a cincisprezecea ediție a „Școlii de Mobilă”. Am vrut să ne adresăm meseriașilor independenți care nu știau despre toate accesoriile de mobilier, despre noile materiale. Noi, mergând pe la toate târgurile, eram la curent cu toate noutățile, ei nu.
Inițial ați vrut să fiți niște formatori de profesioniști.
Exact. Am fost surprinși să vedem că veneau foarte puțini meseriași. Dar în timpul primelor sesiuni de curs au venit în magazin, pentru că acolo ținem acest curs, end useri – clienții finali – care cereau voie să se așeze și ei și să asiste. Astfel ne-am dat seama că interesul este mai mare la clienții finali, care poate sunt hobbiști și au drag să meșterească în casă. Deci ne-am orientat cu precădere către acești clienți care, după terminarea cursului, au început să facă și pentru rude și pentru prieteni. Unii dintre ei au devenit meseriași independenți. Avem 12 lecții, dintre care opt sunt teoretice și patru practice. Punem la dispoziția cursanților materiale, scule cu care să meșterească, îi învățăm efectiv. Primul pas este să facă un proiect de mobilier. Al doilea pas este să îl asambleze. Pas cu pas, îi învățăm să-și facă singuri mobilierul. Satisfacția e enormă. Nu știu dacă ai făcut vreodată vin sau dacă ai sădit un copac sau dacă ai pus niște flori. E același proces. Când faci cu mâna ta satisfacția e enormă. Înscrierea se face foarte simplu: ori la magazin, unde avem niște bannere cu ajutorul cărora îi înștiințăm pe clienți că ținem cursurile, ori online, pe pagina de Facebook sau pe site.
Cât timp durează?
Cursul durează trei luni. Se desfășoară joia după-amiază, de la 18.00 la 20.00.
Ce îl costă pe cursant?
În momentul de față îl costă 400 de lei. De acești bani îi dăm și un voucher cu care poate să achiziționeze servicii de la noi, debitare de PAL sau aplicare de CANT și am pus această taxă numai pentru a-i filtra pe cursanți, pentru că am observat că la cursul numărul 10 s-au înscris 50 de oameni . Cu 50 de oameni e foarte greu de lucrat într-un spațiu mic, iar după trei cursuri jumătate au abandonat. Atunci am pus această taxă ca să îi filtrăm pe cei care vin doar din curiozitate.
Pleacă și cu o certificare de la voi?
În momentul de față le dăm doar o diplomă de participare. Procesul de acreditare la ministerul muncii este destul de stufos și nu ne-am înhămat la acest lucru pentru că îți trebuie mult timp și resurse.