Paradoxul României este că „țara este foarte bogată cu foarte mulți oameni săraci”.
„Evoluția involuției” este mult mai puternică decât „potențialul evolutiv” care și el scade odată cu trecerea timpului. Timpul, latura nemiloasă a existenței, cerne valorile României prin frontiere și le duce pe cele mai bune în afară, căci într-acolo sunt îndemnate de către cârmuitorii țării. Dacă la acest fenomen adăugăm descreșterea alarmantă a natalității, precum și ritmul dezarmant de „analfabetizare”, vom vedea că nu rămâne atât de multă materie cenușie cât „să ne ție”.
După perioada numită „comunistă” (alt paradox), conducătorii de atunci ai țării au afirmat că România poate crește foarte repede prin agricultură și turism. Despre turism îmi este greu să mă pronunț; diferențele majore se văd imediat ce trecem granița spre vest, chiar și spre sud. Prefer să mă refer la agricultură, domeniul meu de competență în care activez ca specialist de aproximativ 40 de ani.
Astăzi, privind la țara noastră, dar și la cei din jurul nostru, înțelegem și cât de adevărată era afirmația, și cât de puțin am evoluat noi în raport cu acest potențial. Fărâmițarea excesivă a terenurilor agricole pe baza unei legislații incoerente și inconsecvente a dus la scăderea producției agricole a României pe o perioadă de circa 15 ani de la trecerea la economia de piață. Dacă astăzi producțiile medii agricole sunt peste cele din 1989, aceasta se datorează în principal celor care au trecut la „agricultura de performanță”, reprezentând 50-60% din suprafața agricolă a țării, din care mai mult de jumătate este exploatată sau se află în proprietatea firmelor/persoanelor străine.
Pe baza caracteristicilor solurilor de la noi și ale climatului (multianual), putem afirma că România are condiții propice pentru a dezvolta agricultura ca ramură foarte importantă a economiei.
Agricultura de astăzi trebuie văzută ca un domeniu economic extrem de tehnic, supus însă unor oscilații imprevizibile ale climatului, generate de schimbările climatice cu derivatele sale – încălzirea globală și tendința spre deșertificare. Totodată, trebuie înțeles că agricultura se practică pentru „existență”, și nu pentru „subzistență”. Agricultura de „existență” este aducătoare de producție, beneficii și profit, iar agricultura de „subzistență” este generatoare de incultură, prejudicii și pierderi. Când vorbim despre „agricultura de existență” vom avea în vedere ferme și fermieri care produc pentru piață, plătesc arende, taxe și impozite, cumpără terenuri și mijloace de producție, intră în competiție pentru obținerea unor producții profitabile.
Agricultura performantă este domeniul care consumă cea mai mare cantitate de dioxid de carbon eliminată de poluatorii Terrei.
Agricultura de „subzistență” este generatoare de sărăcie și mizerie din toate punctele de vedere, excepție făcând agricultura de „plăcere”, practicată în grădinile sau în alte locuri ale oamenilor „cu dare de mână”. Agricultura de subzistență este practicată de oamenii de la țară, cu un nivel cultural scăzut, care (de multe ori) nici nu-și trimit copiii la școală, folosindu-i la munci manuale ale câmpului. Neavând cunoștințe despre cum trebuie protejate culturile împotriva agenților de dăunare sau a altor factori de stres, de obicei acești oameni cheltuiesc mai mult decât valoarea producției obținute și, mai mult, cheltuiesc fără nicio noimă.
Culturile agricole stresate din diferite motive devin, din consumatoare de dioxid de carbon, producătoare de dioxid de carbon, fenomen întâlnit curent în țările cu agricultură subdezvoltată, de subzistență.
În România, 40-45% din suprafața agricolă este orientată în direcția agriculturii de subzistență, iar dacă ne referim la pășuni și fânețe, acest mod „de subzistență” acoperă peste 75% din suprafață. Și totuși, așa cum tractoarele și echipamentele care brăzdează câmpurile României pot fi coordonate prin GPS și prin alte metode/modele sofisticate caracteristice agriculturii de precizie, și pasul următor, acela al agriculturii inteligente, ne poate sta la îndemână.
Agricultura inteligentă presupune:
- Evaluarea corectă a potențialului agricol din toate punctele de vedere plecând de la:
– sol,
– climă,
– mediul politic și economic,
– existența apelor pentru irigare,
– posibile accidente climatice,
– culturi și piețe de desfacere,
– disponibil de forță de muncă ș.a. - Soluții tehnologice existente și în dezvoltare pentru:
– fertilizare de performanță,
– măsuri de sănătatea și protecția plantelor,
– măsuri pentru diminuarea stresului abiotic, generat în principal de schimbările climatice. - Sisteme suport de decizie pentru anumite verigi tehnologice sau pentru direcții de producție.
l Adaptarea dinamică a soluțiilor tehnologice la condițiile de cultură specifice unei zone/ferme și pentru situații nespecifice etc.
Acestea sunt numai câteva aspecte ale agriculturii inteligente, care incumbă muncă profesionistă, abordată interdisciplinar, polifactorial și flexibil.
Aceasta este „agricultura viitorului” și „salvarea poporului”.
