Coeziunea economică… concept sau slogan!

Date:

„Succesul înseamnă a fi în stare să mergi din eșec în eșec, fără să-ți pierzi entuziasmul.”
Winston Churchill

Trecând peste semantica controversată a noțiunii de „coeziune”, termen care a glazurat lexicul globalist al ultimelor decenii cu sensul de „legătură între elemente”, „solidaritate” „unitate”, reținem că începând cu perioada care a urmat celui de-Al Doilea Război Mondial, atât expresia de „coeziunea socială”, cât și cea de „coeziune economică”, au fost preluate și conceptualizate laolaltă de către factorii economici și politici occidentali după calapodul ideologiilor socialiste privind solidaritatea și diminuarea inegalităților dintre oameni, ideologii ce au ținut trendul politicilor de stat ale fostelor țări comuniste. Ulterior, Occidentul a transcris acest „plagiat”, inițial, în Tratatul de la Roma (1957)1 sub titulatura de „coeziune economică și socială” având ca scop declarat reducerea diferențelor de dezvoltare regională dintre state pentru ca, ulterior, conceptul să fie dezvoltat progresiv prin diverse acte și tratate2 pentru a servi extinderii „pe orizontală” a Uniunii Europene (pe atunci, numită „Comunitate Economică Europeană”). Astăzi, noțiunea de coeziune economică și socială, în pofida unei magnifice ineficiențe practice, și-a găsit o multitudine de definiții doctrinare. Astfel, în planul teoriilor economice și juridice, coeziunea economică și socială se înfățișează ca fiind expresia reducerii numărului celor afectați de sărăcie, a diminuării inegalității distribuției veniturilor sau a riscului excluziunii sociale și în general a eficientizării drepturilor fundamentale ale omului, iar potrivit unui remarcant autor3 de drept constituțional, reprezintă „…acele drepturi subiective ale cetățenilor, esențiale pentru viața, libertatea și demnitatea acestora, indispensabile pentru libera dezvoltare a personalității umane, drepturi stabilite prin Constituție și garantate prin Constituție și legi” . În opinia altor autori4 coeziunea socială este acea caracteristică a societății sau a mediului social care favorizează dezvoltarea, creșterea economică echitabilă sau, altfel spus, „…presupune evitarea accentuării inegalității și a excluderii sociale, întărirea sentimentelor de încredere și siguranță și a spiritului de cooperare, construirea unor instituții transparente, responsabile și flexibile care să administreze riscurile și recompensele”. Și, în sfârșit, după alți autori5 coeziunea socială reprezintă „abilitatea societății de a asigura bunăstarea pe termen lung pentru toți membrii săi, incluzând aici acces egal la resursele disponibile, respect pentru demnitatea umană și diversitate, autonomie individuală și colectivă și implicare responsabilă”.
Preocuparea Uniunii Europene pentru înfrumusețarea și diseminarea definițiilor arondate acestei expresii nu a fost însă de niciun folos practic față de ponderea sărăciei și a excluziunii sociale care de departe au triumfat grație „derapajelor” modelelor economice pe care Uniunea s-a străduit să le înfăptuiască, lucru care în cele din urmă a determinat orientarea acestei organizații spre un nou model economic experimentat sub denumirea de model social european (MSE) ce evoca apropierea sistemului de individ și care, pe fond, caută să îmbine „armonios” capitalismul cu socialismul. O primă definiție a acestui model se degajă din Cartea albă a politicii sociale a Comisiei Europene (1994), respectiv din concluziile Președinției Consiliului European de la Nisa, din decembrie 20006, definiție care se regăsește în angajamentul asumat față de respectarea unor valori comune, precum :
– democrație (pluralism politic, oportunități egale pentru toți, libertate personală);
– coeziune socială (dialog social, și servicii de interes general, solidaritate față de persoanele defavorizate, securitate socială);
– competitivitate economică.


Un astfel de model european care să înglobeze tot mai multe caracteristici comune economiei concurențiale și societății a fost perceput de către cei mai mulți specialiști ca un proiect menit să modernizeze și să adapteze societatea la o economie aflată într-o continuă și accelerată polarizare, dar și ca pe un instrument de coeziune între statele membre ale Uniunii Europene având ca finalitate constituirea unei identități europene. Desigur că, din acest unghi de vedere a devenit predictibilă până și trăsătura de fenomen transnațional al MSE, respectiv capabilitatea acestui model de a se prolifera dincolo de spațiul comunitar.
Cu toate acestea, coeziunea s-a înfăptuit doar la nivel de tratate, extinderea acestei organizații europene neavând și sprijinul unei solidarități reale. De altfel, e bine știut de la început că solidaritatea socială fără o dezvoltare economică efectivă este iluzorie, așa cum și Uniunea recunoaște prin politicile declarate. Prin urmare, din punct de vedere practic, coeziunea a rămas în continuare la nivel de retorică câtă vreme țările foste comuniste au fost și sunt în continuare măcinate de o multitudine de disfuncționalități subzistențiale. Contrariată de această neputință, în anul 2000, Uniunea Europeană a relansat conceptul coeziunii economice și sociale așezându-l de această dată în mod reverențios pe piedestalul Strategiei de la Lisabona, trâmbițând magnificența transformării Europei până în anul 2010 în „cea mai dinamică și mai competitivă economie bazată pe cunoaștere”. În vederea îndeplinirii unei asemenea provocări spectaculoase s-a încercat implementarea unor politici de coeziune în cadrul cărora Fondurile Structurale (Fondul Social European sau FSE și Fondul European de Dezvoltare Regională sau FEDR) și Fondul de Coeziune au devenit instrumentele cheie, astfel că numai pentru perioada 2007-2013 Uniunea Europeană a alocat peste o treime (35,7%) din întregul buget European, respectiv 347 miliarde euro7.
Contrapuse acestei investiții financiare, o serie de cauze precum adoptarea cu întârziere a proiectului (după adâncirea cu viteză la scară istorică a prăpastiei dintre bogați și săraci), lipsa unor politici ferme și consecvente, subminarea încrederii populației prin cazurile de corupție semnalate la vârful Uniunii Europene au făcut ca Strategia de la Lisabona să-și demonstreze cu un eșec răsunător, din nou, slăbiciunea managerială.
Extinsă și cu puteri decizionale tot mai consolidate, Uniunea Europeană, cu intenție sau nu, a scăpat în continuare controlul sărăciei și, în special, dezvoltarea și uniformizarea economiei – elemente cheie ale coeziunii sociale și economice. Cel puțin în România, sărăcia severă s-a ridicat la rang de fenomen național interferând tot mai vibrant cu anomia socială, anxietatea, percepția unei corupții și imoralități ridicate. Astfel, potrivit datelor Eurostat8, citate de Agerpres, „România e fruntașă în UE la riscul de sărăcie și excluziune socială”, iar în urma unui sondaj de opinie efectuat în anul 2015 de Reveal Marketing Research se arată că „Trăim într-o țară cu probleme sociale grave – corupția, nivel scăzut de trai, instabilitate economică – probleme care ne influențează atât viața de zi cu zi, dar și felul în care ne percepem rolurile în societate și în viața personală…Trăim într-o Românie a cărei traiectorie ne definește felul de a fi și de a gândi, iar în zilele noastre ne asemănăm țării noastre – instabili emoțional, incapabili să vedem «the big picture», cu valori și percepții influențate de factori externi, incapabili să găsim putere în interiorul nostru”9.
Dramatismul este cu atât mai dificil de înțeles cu cât devastarea economică a României a avut loc cu sprijinul statelor Europei de Vest10. Iar în pofida tuturor teoriilor și definițiilor coeziunii sociale și economice care încă mai frământă literatura de specialitate, agresivitatea fiscalității, a consumerismului și a injustiției economice au segregat într-un ritm tot mai accelerat societățile europene în general și pe cea românească, în special.
Actualmente, coeziunea, care pare să ipostazieze la nivel cognitiv mai mult ca slogan decât ca un concept, a fost rescrisă fără un proiect sustenabil, pe agenda forului european ca pilon principal de investiții al Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020.
Credem și noi că în toate demersurile pe care le-a întreprins fără rezultate, Uniunea Europeană a pierdut esențialul: eliberarea statelor de sub robia fiscalității și de sub dictatura marilor capitaluri (democratizarea economiei). Spunem aceasta, deoarece eradicarea sărăciei și democratizarea economiei reprezintă alături de respectarea drepturilor fundamentale ale omului, factorul de bază al coeziunii. Or, este greu de imaginat cum s-ar putea scăpa de sărăcie în contextul actualei fiscalități și în condițiile în care transnaționalele fac regulile pieței, anulând efectiv libertatea pieței, ambii factori înăbușind șansa de dezvoltare a micilor întreprinzători și a comunităților umane în general.
De aceea, suntem încredințați că ar putea reprezenta o soluție a înfăptuirii coeziunii intangibilitatea fiscală a proprietății necesare11, dezvoltarea economică pe calea umanizării economiei, adică prin adoptarea unui model economic care să permită distribuirea justă a resurselor economice, cum ar fi spre exemplu, distributismul economic12 centrat pe interesele comunităților locale și, desigur, pe eliminarea din economie a tuturor formelor de monopol și de concurență neloială. Acestea sunt problematici certamente mai fezabile decât așa-zisa „economie socială” (ultra-conceptualizată de Uniunea Europeană) care nu poate fi decât superfluă de vreme ce producția unei asemenea economii, în măsura în care va exista o producție care să conteze, se adresează unei piețe a cărei libertate este spulberată de marile capitaluri.

BIBLIOGRAFIE

  1. Ideea se găsește în preambulul Tratatului de la Roma, iar la art. 130 a) din același Tratat se arată că «Comunitatea va dezvolta și accentua acțiunile care să conducă la sporirea coeziunii sale economice și sociale».
  2. Carta socială (1989), Tratatul de la Maastricht (1992), Cartea Verde (1993), Carta Albă (1994), Tratatul de la Amsterdam (1997) etc.
    3 Ioan Muraru, Drept constituțional și instituții politice, Editura Actami, București, 1998, p.166.
  3. Maria Molnar, Repere europene ale dezvoltării umane și coeziunii sociale în România, http://oeconomica.org.ro/files/pdf/94.pdf
  4. http://acces.bethany.ro/index.php/2015/02/09/rolul-coeziunii-sociale-în-combaterea-saraciei-și-excluziunii-sociale/
  5. Concluziile Președinției Consiliului European de la Nisa, decembrie 2000, Anexa 1, Agenda Socială Europeană, prezentate de Institutul European din România în Studii de strategie și politici,
  6. http://beta.ier.ro/documente/SPOS2006_ro/Spos2006_studiu_4_ro.pdf
  7. http://eufinantare.info/politica-coeziune-2020.html
  8. http://www.antena3.ro/actualitate/romania-e-fruntasa-în-ue-la-riscul-de-saracie-și-excluziune-sociala-373127.html
  9. http://www.advertising4u.ro/studiu-reveal-marketing-research-frica-loveste-puternic-romania/
  10. http://gandeste.org/general/ilie-serbanescu/41155
  11. Acele mijloace strict necesare supraviețuii omului (casa, mașina, venit rezonabil etc.) să nu fie afectate sub nicio formă de fiscalitate.
  12. Distributismul este un curent economic, apărut la sfârșitul secolului XIX, care se bazează pe ideea democratizării capitalului adică pe distribuirea mijloacelor de producție la nivelul membrilor comunităților locale în scopul formării unor mici întreprinderi sau afaceri de familie și are ca principali susținători pe G. K. Chesterton, Hilaire Belloc, Thomas Storck, Race Mathews, John Medaille etc.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Cele Mai Bune Programe de Internship din 2024! 

Hipo lansează o ediție nouă National Intern Day, respectiv...

Nvidia conduce revoluția industrială a inteligenței artificiale

Există o poveste legată de goana după aur din...

Cuplarea de succes a Bursei Române de Mărfuri (BRM) în Piața Intrazilnică de Energie Electrică Cuplată (SIDC)

Consecventă programului său de dezvoltare în sprijinul modernizării și...

TenarisSilcotub acordă 248 de burse Roberto Rocca pentru elevi din licee tehnice

TenarisSilcotub este consecvent în strategia de sustinere a educației...