Interviu cu Răzvan Rughiniș cofondator Innovation Labs
Care este esența programului Innovation Labs?
În primul rând, scopul este să le transmitem tinerilor că este posibil să inovezi, să îți faci propriul tău produs digital, pentru că la sfârșitul zilei de multe ori suntem confruntați cu atâtea mesaje negative despre faptul că nu poți, că n-are sens să încerci, – că cine ești tu la 20 de ani, să vii cu o nouă aplicație cu un nou produs care ar putea să ajungă în piață. Deși poate că așteptările erau mai mici la început, în fiecare an am demonstrat că există tineri suficient de ambițioși, suficient de talentați încât peste un an de zile de la momentul debutului să poată ajunge în piață cu produse care să aibă sens pentru clienți, să aibă sens pentru întreaga economie.
Din ce am văzut anul acesta, s-au prezentat la debutul programului la București idei pentru concepții inovatoare în șapte direcții de dezvoltare: Agricultură, Cyber-Security, Fintech, Health & Lifestyle, Retail, Smart Cities și Smart Mobility. Cui se adresează programul?
Avem două direcții. O primă direcție este cea pe care noi o numim start-up, în care invităm echipe formate din studenți sau elevi. Dacă ești încă student – chiar la master – sau elev de liceu și formezi o astfel de echipă, echipa aceea va avea un track separat. Însă am reușit de-a lungul anilor să atragem și absolvenți care, reîntorși în universitate, adesea în echipe mixte consolidate cu studenți, să vină cu produse valoroase. Aceștia sunt pe o traiectorie separată, pe care o denumim growth. Fără îndoială, nevoile lor sunt adesea diferite pentru că ei înțeleg destul de bine piața în care vor să intre, responsabilitatea acestor produse și aleg o altă cale. Pentru că, să spunem, în cazul unei persoane la treizeci de ani, care, fără îndoială, are o rețea de contacte, are o înțelegere mai bună a pieței, calea tradițională este de a găsi întâi finanțare, după care își caută primii angajați. Noi oferim o cale de prototipare în care costurile bineînțeles sunt extraordinar de mici. În primul rând costurile de timp personal. Și după trei luni de zile fiecare dintre acești antreprenori să poată trage concluzia dacă ideea este într-adevăr valoroasă, dacă trebuie să obțină o finanțare ca să meargă mai departe sau poate că au fost mai optimiști decât le-a demonstrat piața.
Idee de un milion de euro nu îți apare dacă stai singur acasă și te gândești intens. Îți apare în momentul în care ieși din casă, te duci la întâlniri.
Cum se nasc aceste idei valoroase?
Există un foarte mare stres legat de ce înseamnă inovație, ce nu înseamnă inovație și multe lucruri se nasc în momentul în care oamenii se așază să discute, și toată această fascinație cu ideile pe care noi credem că o avem – mai ales ca români –, aceea idee de un milion de euro nu îți apare dacă stai singur acasă și te gândești intens. Îți apare în momentul în care ieși din casă, te duci la întâlniri, te duci inclusiv cu prietenii la bere și ai curajul de a spune cele mai năstrușnice idei. Multe dintre ele, fără îndoială, nu vor genera proiecte, nu vor genera produse, dar unele vor găsi răspuns din partea prietenilor și la un moment dat cu toții puteți porni pe un drum. A doua sursă importantă, dincolo de ideile echipelor, o reprezintă partenerii noștri. Programul este susținut de un număr însemnat de companii importante din economia românească interesate.
Care este finalitatea programului? Care sunt următorii pași? Ce se întâmplă cu o idee câștigătoare?
Anul trecut spre exemplu am avut un număr de patru echipe în București și una în Timișoara de studenți care au făcut pentru prima oară practică la propria companie. Acesta este un concept care până acum, cel puțin în învățământul formal, nu l-am mai acomodat. Există companii care au ridicat finanțare chiar la finalul programului , la demo day; există altele care se dezvoltă mai încet prin clienți, companii viabile economic, dar într-o piață de capital destul de săracă, cea din România. De multe ori soluția de dezvoltare prin contracte cu clienți reali reprezintă cea mai sănătoasă soluție. Și avem astfel de exemple de succes, inclusiv câștigătorii primei ediții din 2013: o companie de 9 angajați care încearcă să ofere niște servicii de programare a unor dispozitive industriale printr-o interfață în cloud, iar clienții sunt mai ales din Germania și America.
Care proiect i-a plăcut cel mai mult lui Răzvan Rughiniș? Care ți s-a părut cea mai spectaculoasă idee, cea mai ieșită din comun?
O să dau mai multe răspunsuri, pentru că fără îndoială noi trebuie să răspundem și anumitor presiuni economice și aceasta este una dintre provocările majore, să le explicăm inginerilor că la sfârșitul zilei tehnologia pe care ei o dezvoltă trebuie să aibă viabilitate economică și de multe ori reacția este una de dezamăgire, pentru că ei privesc ideea aceasta de a face bani ca un soi de compromis al tehnologiei, iar ceea ce încercăm noi să le spunem este că de fapt definirea unui model de monetizare, a unui model de business până la urmă înseamnă o responsabilizare față de proiectele lor. În absența unui model economic toate aceste idei sunt niște hobby-uri, sunt niște lucruri frumoase care vor înceta în momentul în care fondatorii într-un fel sau altul își găsesc altă activitate. Și noi încercăm într-un fel sau altul să le punem aceste întrebări dure legate de cum lucrurile acestea se vor traduce inclusiv în bani. Ceea ce, credeți-mă, la nivelul școlii tehnice românești este o blasfemie, a vorbi despre bani într-o școală de inginerie este mai rău decât a fluiera în biserică. Și asta este ceea ce facem noi. Toate școlile mari tehnice românești care scot ingineri extraordinari, programatori de renume, noi venim și spunem că este foarte important talentul tehnic, este foarte importantă exigența produsului, dar toate acestea puse în contextul unui model de business, și nu mă refer aici la sute de pagini sau lucruri de genul acesta care trebuie să justifice, dar măcar să aibă o strategie economică. Și în această idee sunt adesea proiecte care vin să capitalizeze pe anumite tendințe ale pieței. Una dintre cele mai promițătoare echipe este cea identificată și de Orange, se numește Appsulate, și care își propune să monetizeze pe transformarea sistemelor noastre din sisteme de aplicații desktop în sisteme în care se rulează aplicații web, iar la sfârșitul zilei toată aceasta să fie închisă și administrată de la distanță astfel încât angajații ce folosesc resursele companiei în mod real, chiar dacă folosesc calculatorul, tableta proprie să aibă un mediu închis din care să nu poată extrage date și care nu poate să fie victima unor atacuri cibernetice.
De ce crezi că este atât de dificilă educarea inginerilor din zona de concepție, de creație tehnologică cu conceptul în sine de deficiență economică?
Eu sunt inclusiv reprezentantul învățământului formal pe care eu îl apreciez foarte mult. Sunt prodecan în cadrul unei facultăți de ingineri. Dar realitatea este că învățământul românesc, dincolo de performanțe specifice la olimpiade sau lucruri de genul acesta, este foarte compartimentat, într-un mod dramatic, și de fiecare când ne uităm la Statele Unite și la spiritul antreprenorial ceea ce nu vedem sunt marile universități americane în care tinerii de la drept, inginerie, comunicare au extraordinar de multe activități comune, de la fraternități, la cămine. Tu ai un coleg care este dentist, un coleg care face drept ș.a.m.d.. Asta într-un fel sau altul îi pregătește pe tinerii trecând prin sistemul academic american să poată discuta cu alte profesii. Realitatea este că în cazul nostru universitățile în sine sunt închise specialități, inclusiv în cadrul universității este foarte greu să aduci oameni din alte facultăți pentru că la nivelul percepției publice ideea că dacă tu ești inginer, vei lua un om de business, ai nevoie de un soi de contabil, că acesta este un om de business. În vreme ce un om de la ASE, și discuția am avut-o chiar cu studenți de la ASE, are impresia că „da, domnule, fac eu o idee, o pun într-un plan de business și după aia angajez eu acolo un programator, care dă în taste și asta e”. Nu există respectul în primul rând pentru profesia celuilalt.Și vina este a noastră, în primul rând, a dascălilor. Suntem parte a acestui sistem și îl perpetuăm așa. Într-adevăr, l-am moștenit de acum douăzeci și șapte de ani, dar din păcate sistemul nu a reușit să găsească punți în cei aproape 30 de ani de la revoluție. Și în continuare mesajul dacă vine cineva să îl dea și de aceasta și mulți dintre mentorii pe care îi aducem vor vorbi despre vânzări despre marketing, sunt la bază ingineri pentru că ei nu au credibilitate în fața unor programatori. Și în continuare există un nivel foarte mare de suspiciune. Și există o vorbă importantă pe care le-o spun studenților, pentru că de multe ori, mai ales în companiile mari, industria IT s-a dezvoltat extrem de frumos în România, dar există în continuare suspiciunea programatorului că managerul este de fapt o persoană care îi exploatează munca. Și ce le spun eu studenților mei este că dacă tu înțelegi valoarea pe care managerul o aduce companiei niciodată nu o să ajungi pe poziția sa.
Și atunci înlocuiești verbul exploatează cu verbul a pune în valoare.
A pune în valoare, pentru că este greu de suspectat în companii private că la sfârșitul zilei se lasă fraierită, cum este perspectiva inginerului, de cineva care vorbește frumos. Pentru că aceasta este percepția unui inginer.
Pe 21 mai urmează demo day, ziua în care autorii acestor proiecte vin să le supună atenției noastre, a tuturor. E ziua exhibiției.
Este un efort foarte mare pentru tânăr la 20 de ani să se adreseze unei săli de 500 de oameni, este în sine un examen. Din fericire, în fiecare an avem această oportunitate. Și este și un alt tip de examen apropo de chestia aceasta. Mai ales antreprenoriatul nu este atât de ușor de formalizat ca activitățile școlare, pentru că este mult mai mult despre impresia pe care reușești să o creezi și despre suportul pe care reușești să-l aduni decât despre efortul pe care l-ai făcut. Și mai ales zona aceasta de programatori, sunt mai pasionați de proiecte complexe decât de proiecte care să atragă un suport. Și a construi un produs în secolul douăzeci și unu (XXI) are atât de multe cerințe. Zona afectivă de dezvoltare a codului este una dintre acestea. În absența unui mesaj bine construit către comunitatea pe care tu încerci să o atingi, în absența unui model de business vizionar, inovația nu se face doar inventând teleportarea. Toată lumea se așteaptă că dacă nu ai făcut teleportare nu ești inovativ. Sunt inovații de business extraordinare printre care replicarea unor lucruri ce există poate în alte piețe, dar pentru un alt public, într-un alt parteneriat, dar se creează o valoare economică extraordinar de mare. Asta încercăm noi să le spunem, că nu există o singură formă de inovare și a fi într-o astfel de comunitate le prilejuiește un tip de descoperire.
Dacă e să facem o radiografie a desfășurării inteligenței, creativității în zona tehnologică pe harta României, unde avem izvoarele de intensă activitate?
Este greu și cred că eu nu sunt persoana cea mai potrivită să comentez. Fără îndoială, eu sunt mai bine conectat cu lucrurile care se întâmplă în București, pentru că 90% din timpul meu îl petrec aici, dar sunt impresionat extraordinar de tare de evoluția din ultimul an, de când Innovation Lab există în Iași și de răspunsul pe care l-am avut din partea comunității, atât de la universitățile tradiționale care au îmbrățișat foarte deschis un astfel de program nou, atipic pentru învățământul formal, cât și la partenerii locali. La fel, Timișoara este un loc în care se întâmplă atât de multe lucruri, de fiecare dată. E adevărat că mă duc puțin timp, dar sunt impresionat. Din punctul meu de vedere, este o altă țară, o altă cultură. Nu mai vorbim de Cluj, care și-a construit un brand de Silicon Valley, dar la sfârșitul zilei poate că cifrele economice nu sunt atât de bune încât să justifice o industrie de anvergura pe care imaginea pare să o arate.
Dar imaginea Clujului este într-adevăr de centru de IT.
Asta este ceea ce trebuie toți să învățăm, din aceste exemple de succes. În loc de a ne plânge noi de aici, de pe malul Dâmboviței, „vai cât de multe lucruri se întâmplă în Cluj”, să învățăm noi ca în București să nu ne mai preocupăm doar de politica națională, ci și de o identitate locală, astfel încât să reușim să rivalizăm cu Clujul în promovarea proiectelor locale.
