EFdeN Signature e o casă care trăieşte în funcţie de natură la propriu, nu numai prin sugestia numelui inspirat de funcţia matematică f(n). Este casa solară proiectată și executată de organizația EFdeN, pusă în mişcare de studenți şi cercetători de la Universitatea Tehnică de Construcții din București şi de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti, susţinuţi de colegi din alte universităţi şi de companii economice.
Definită ca „100% electrică și prietenoasă cu mediul, cu un grad ridicat de confort, sănătate și siguranță pentru ocupant”, casa EFdeN Signature cu toată ştiinţa înglobată în conceperea şi construirea ei reprezintă România la cea mai mare competiție mondială de profil, Solar Decathlon, din Dubai, în noiembrie 2018. De fapt, competiţia a început mult mai devreme.
Conform regulamentului, casa a fost proiectată, ridicată de la zero „pe teren propriu” (în incinta complexului comercial Băneasa Shopping City), pusă pentru o lună la dispoziţia publicului larg, a cercetătorilor, a mediului de business, a celor interesați de tehnologii în domeniu, de eficientizare energetică, producție de energie solară, protecţie asupra mediului etc., apoi demontată până la ultima piuliţă, transportată la locul competiţiei, reconstruită acolo într-un termen dat (15 zile), evaluată (5 probe de monitorizare cu senzori şi 5 probe de analiză de către specialişti), iar desfăcută, adusă înapoi şi repusă pe picioare, funcţional.
Casa are o suprafaţă utilă de 75 de metri pătraţi. Cuprinde dining, living, dormitor, baie, bucătărie pentru două persoane. Îşi produce singură energia, prin panouri fotovoltaice, dispuse pe acoperiş. Un sistem automatizat ţine sub control temperatura, umiditatea, iluminatul, uşile etc.
Dincolo de creativitatea care se cere până la a deveni stereotip, casa solară Signature înseamnă cercetare, activitate practică şi posibilitate de transfer, cu folos, în spaţiul urban. Un precursor, construcţia
EFdeN prezentată la ediția din 2014 a competiţiei, desfăşurată la Versailles, este acum Centrul de Cercetare a Condițiilor de Confort, în arealul Facultății de Inginerie a Instalațiilor a Universității Tehnice de Construcții din București.