Joseph S. Nye, Jr. povestește mai multe…

Joseph S. Nye, Jr., profesor la Universitatea Harvard și fost secretar adjunct al apărării al SUA, autorul mai multor cărți, dintre care cea mai recentă, Do Morals Matter? Presidents and Foreign Policy from FDR to Trump (Oxford University Press, 2020).

Project Syndicate: Un moment crucial în emergența puterii de tip „soft” – un termen pe care dumneavoastră l-ați inventat – ca un concept de politică externă larg acceptat a avut loc în 2007, când președintele chinez de atunci, Hu Jintao, a declarat în fața celui de-al 17-lea Congres Național al Partidului Comunist Chinez (PCC) că țara trebuie să-l dezvolte. Oficialitățile chineze v-au contactat mai apoi în privat, pentru a vă cere sfaturi despre cum să procedeze în acest sens. În ce măsură a ținut China cont de sfatul dumneavoastră, în special în ceea ce privește lumea în curs de dezvoltare, și oare acest lucru se schimbă acum, sub conducerea lui Xi Jinping?

Joseph S. Nye, Jr.: Puterea soft este abilitatea de a obține ceea ce vrei prin atractivitate, mai degrabă decât prin constrângere sau plată. China își derivă puterea soft din cultura sa tradițională, din performanțele sale economice impresionante și din programele sale de ajutor. Dar are cel puțin două neajunsuri care îi subminează capacitatea de a genera putere soft.

În primul rând, China nu are o societate civilă deschisă – o sursă-cheie de atractivitate – din cauza insistenței PCC de a menține un control strict asupra vieții oamenilor și a oportunităților de asociere voluntară independentă. În al doilea rând, China menține – și alimentează – tensiuni și conflicte cu vecinii săi, de multe ori pe probleme teritoriale. Un Institut Confucius din New Delhi nu poate face nimic pentru a spori atractivitatea Chinei, dacă trupele chineze ucid soldați indieni la frontiera lor disputată din Himalaya.

PS: În octombrie anul trecut, ați examinat „cauzele profunde, intermediare și imediate” ale războiului din Ucraina și ați subliniat că a avea toate ingredientele pentru un foc de tabără nu garantează că vei și obține unul. De când Rusia a invadat Ucraina, temerile privind o invazie chineză a Taiwanului – și, eventual, un război între China și Statele Unite – s-au intensificat. Recunoscând că „nu există un singur viitor, ci mai degrabă o serie de viitoruri cu probabilități diferite, pe care acțiunile noastre le pot afecta”, care sunt cele mai probabile „cauze profunde, intermediare și imediate” ale unui conflict asupra Taiwanului?

JSN: Cauzele profunde ale unui potențial război asupra Taiwanului își au originea în Războiul Civil Chinez (1927-49). Forțele comuniste au învins guvernul naționalist condus de Kuomintang pe continent, dar nu au capturat Taiwanul, pe care PCC îl consideră o provincie trădătoare. Președintele american Richard Nixon și președintele Mao Zedong au adoptat formula „o singură Chină” pentru a amâna soluționarea conflictului. Pentru a menține acest statu-quo, SUA au încercat nu numai să descurajeze China de la a folosi forța, ci și să descurajeze Taiwanul de la a provoca China prin emiterea unei declarații oficiale de independență.

Cauzele intermediare sunt creșterea puterii militare chineze în regiune și creșterea sentimentului de identitate națională în rândul populației din Taiwan. Cauza imediată – picătura care ar umple paharul în situația cu Taiwanul – ar putea fi un eveniment neașteptat care ar determina China să acționeze, de exemplu o blocadă în care o navă chineză este scufundată. Nu cred că invazia rusă a Ucrainei a schimbat prea mult acest calcul.

PS: „Dacă relația chino-americană ar fi un joc de cărți”, scriați dumneavoastră în martie, „s-ar putea spune că America și aliații săi tradiționali se bucură de o mână bună, mai ales în lumina provocărilor economice, demografice și politice tot mai mari ale Chinei”. Cu toate acestea, v-ați exprimat îngrijorarea că „politica partizană” din SUA „creează o isterie” care va împiedica punerea în aplicare a „strategiei câștigătoare” a Americii. Cum a distorsionat situația politică internă a Americii politica sa asupra Chinei – una dintre puținele subiecte de acord bipartizan – și ce riscuri politice credeți că se vor materializa în viitor, în special pe măsură ce SUA se pregătește pentru următoarele alegeri prezidențiale?

JSN: Concurența intensă prezentă în politica internă a SUA a stimulat o escaladare constantă a demonizării Chinei și a discuțiilor despre un nou război rece. Deși rivalitatea dintre SUA și China nu poate fi ignorată, demonizarea este o pistă greșită pentru o strategie.

SUA și China sunt mult mai interdependente decât au fost SUA și Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece, dat fiind faptul că legăturile lor se extind în domenii precum economia, clima și sănătatea. O strategie clară ar trebui să ia în considerare acest lucru. De exemplu, poate avea noimă să interzicem accesul companiilor chineze la comunicații cu caracter sensibil, dar nu rezultă că ar trebui să interzicem și panourile solare chinezești.

Apropo…

PS: Recent ați remarcat că „Ucraina dovedește că puterea soft este încă relevantă”. Dar, pentru Uniunea Europeană, războiul din Ucraina a subliniat importanța „puterii hard”, militare. Este UE pe cale să dezvolte o strategie echilibrată, a „puterii inteligente”, care să combine componente hard și soft?

JSN: Puterea inteligentă este capacitatea de a combina puterea hard și cea soft într-o strategie eficientă în care acestea se consolidează reciproc. Înainte de invazia pe scară largă a Ucrainei de anul trecut de către Rusia, le-aș fi spus prietenilor mei europeni că, deși le admir puterea soft, este necesar să o combine cu mai multă putere hard. S-ar părea că Vladimir Putin a rezolvat această problemă, fără să fi vrut.

PS: Ideea de putere soft a provenit din eforturile dumneavoastră de a contesta opinia, care câștiga teren în anii 1980, conform căreia SUA era în declin. De la începutul secolului, războaiele conduse de SUA în Irak și Afganistan, apariția Chinei ca putere majoră și provocarea Rusiei față de NATO și Occident au readus în prim-plan această linie narativă. Este ceva diferit de această dată?

JSN: De când SUA a devenit cea mai importantă putere globală în 1945, a existat o serie de faze când s-a considerat că se află în declin. Percepțiile asupra Statelor Unite sunt ciclice. Atractivitatea noastră a scăzut după invazia Irakului, dar a crescut din nou în timpul președinției lui Barack Obama. Sondajele arată o scădere similară în perioada lui Donald Trump, pe când victoria lui Joe Biden din 2020 a adus o nouă creștere. Cred că aceste cicluri vor continua.

PS: În cartea pe care ați publicat-o în 2020, Do Morals Matter? Presidents and Foreign Policy from FDR to Trump, ați oferit o grilă de evaluare pentru deciziile etice ale fiecărui președinte. Biden a anunțat că va candida din nou la alegerile de anul viitor. Cum ați evalua performanța lui de până acum?

JSN: Singura notă onestă pe care o pot oferi este „incomplet”. În sens negativ, retragerea din Afganistan a fost gestionată cu stângăcie și nu a reușit să articuleze o politică comercială convingătoare pentru Asia. În sens pozitiv, el a restabilit încrederea în alianțele noastre, s-a alăturat din nou instituțiilor internaționale, a luat în serios schimbările climatice și a gestionat bine situația din Ucraina. Plusurile depășesc cu mult minusurile până acum, dar nota sa finală rămâne a fi determinată.

 Joseph S. Nye, Jr., profesor la Universitatea Harvard și fost secretar adjunct al apărării al SUA, este autorul mai multor cărți, dintre care cea mai recentă, Do Morals Matter? Presidents and Foreign Policy from FDR to Trump (Oxford University Press, 2020).

 Drepturi de autor: Project Syndicate, 2023. www.project-syndicate.org