Interviu cu Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României
Florin Antonescu: Domnule președinte, la 160 de ani de la fondare, ce trăsături considerați că definesc astăzi sistemul cameral de comerț și industrie al României?
Mihai Daraban: Sistemul cameral are o tradiție în România. Camera de Comerț a fost înființată în anul 1864, alături alte instituții ale României moderne: Curtea de Conturi, Universitatea din București, CEC, Senatul României. Cu 5 ani înaintea noastră, a fost înființat Institutul Național de Statistică. Totodată, suntem o instituție înființată cu 16 ani înainte de Banca Națională a României, înființată la 1880. Când s-a înființat Camera de Comerț a României, exista o tradiție de 265 de ani de la înființarea primei camere de comerț din lume, la Marsilia, în 1599. Deci, camera de comerț este un brand al mediului de afaceri care se regăsește cam în toate țările înregistrate la Organizația Națiunilor Unite, un brand al oamenilor de afaceri, un brand care reprezintă interfața între mediul de business și decidentul politic.
F.A.: Astăzi, într-un necesar proces de reindustrializare a României (despre care s-a vorbit la gala aniversară de la Ateneul Român), care considerați că poate fi aportul Camerei de Comerț și Industrie?
Mihai Daraban: A vorbit premierul în mod special despre reindustrializare. Noi facem un apel în acest sens, accentuând că nu trebuie să facem orice, de orice fel, de dragul reindustrializării. Noi am spus întotdeauna că cifra de la import este rezultatul cel mai adânc, al celui mai profesional sondaj în rândul consumatorului. Ca să ne dăm seama ce ramuri industriale trebuie să redeschidem sau să deschidem de-acum în colo în România, trebuie să ne orientăm foarte mult asupra dorinței consumatorului român. Ce vrea el? Ce anume își dorește de la viață? Cifra de la import de 122 de miliarde de euro, de anul trecut, reflectă dorința consumatorului român. Dacă toți la viața noastră am auzit de producție pe stoc, nu am auzit pe nimeni să spună că există import pe stoc în vreo țară a lumii. Importul în general – mai ales, importul modern, importul pe care-l vedem azi, nu doar în România – putem să spunem că este un import prevândut, pentru că, existând această instituție a curieratului și a livrării destul de rapide, nimeni nu face import pe stoc, totul este, deja, prevândut. Atunci, trebuie ca acea cifră de import să fie desfăcută mult mai simplu, pe înțelesul multora, nu cum prezintă acum statistica – niște matrici, niște grafice, la care trebuie să te holbezi. Trebuie să înțelegem în ce constă acest import de 122 de miliarde de euro. Trebuie prezentat pe produs, pe gamă de produse, pentru că oamenii de afaceri au nevoie de informații din acestea grosiere. Așa cum reclamele din mass-media te îndeamnă, să zicem, să bei doi litri de apă pe zi, cam în același fel să ni se spună și despre anumite produse pe care noi le importăm și pe care le dorește consumatorul român. De aici putem discuta despre reindustrializare. Altfel, să produci de dragul de a produce nu este o soluție. Trebuie să ai piață. Noi trebuie să punem totdeauna piața în fața mediului de afaceri. Oamenii de afaceri să știe, dacă se apucă de produs un anumit lucru, că acel lucru are piață. Este exact ceea ce s-a făcut pornind „cu stângul” în celebrul program „Tomata”, când s-au băgat bani enorm de mulți în producție, să cultivăm roșii, dar nu s-a luat în calcul ce facem după. De fapt, acei bani trebuiau introduși exact pe dos, adică să creezi piață, să creezi desfacere, după care fermierul se adapta. Dacă fermierul vedea că cineva la final îi va cumpăra și roșia aia care nu mai este vandabilă în piață, se apuca singur de cultivat roșii, nu trebuia să fie împins de la spate.
F.A.: În sensul acesta, cum vedeți dozat raportul sistemului cameral cu decidenții la nivelul statului?
Mihai Daraban: Raportul sistemului cameral cu instituțiile statului este un raport normal, care câteodată funcționează, câteodată nu funcționează. Funcționează atunci când apar relațiile personale. Noi dorim o legislație a camerelor de comerț care să statueze instituțional relația cu statul, indiferent cine este președintele Camerei de Comerț și indiferent cine este Guvernul României. De când am preluat mandatul la Camera de Comerț a României, de zece ani, acum eu discut cu al unsprezecelea premier al României. Cu unii am discutat mai strâns, cu unii mai puțin, în funcție, repet, de relații personale, afinități și așa mai departe, ceea ce nu prea este normal. Normal ar fi ca relațiile interinstituționale să fie stabilite prin lege și să nu conteze persoanele.
F.A.: Aveți în vedere intervenții sau, în orice caz, implicări sub aspect legislativ? Cum poate fi mediul de afaceri parte a deciziei politice?
Mihai Daraban: Sub aspect legislativ, ne gândim la o lege a Camerei de Comerț pe principiul copy/paste, pentru că noi ne recunoaștem limitele, ne cunoaștem nivelul de pregătire; suntem adepții „plagiatului pozitiv”, adică unde nu ne pricepem, unde nu avem know-how, este momentul să copiem un model. Și modele sunt, slavă Domnului, în Europa de Vest. Vă dați seama că toate țările vest-europene au o tradiție camerală mult mai lungă de cei 160 de ani pe care îi are Camera României. Noi, din păcate, nu ne-am luat după 1990 nici măcar după modelul cameral interbelic pe care l-am avut. Deci, trebuie să copiem.
F.A.: Și de ce nu copiem măcar? Ce vă împiedică, ce vă supără în legătură cu asta? Ce obstacole resimțiți?
Mihai Daraban: Ne supără că legile pe care noi le-am propus și modelele pe care le-am prezentat din Occident nu sunt luate în serios de decidentul politic și, în același timp, de legiuitor. Am avut un model legislativ pe care l-am introdus în Parlament și au sărit ca și cum voiam să condamnăm la moarte mediul de business. Când se cere o contribuție de la tot mediul de business, așa cum funcționează toate camerele de comerț civilizate! Asta se-ntâmplă pentru că toți se gândesc la persoană, din păcate! În România totul este trecut prin filtrul persoanei. Dacă persoana este simpatică, dacă persoana este miloagă, dacă președintele Camerei la un moment dat este controversat sau nu (și câteodată îl numește presa controversat). Nu se gândește instituțional. Totul este subiectiv. Toți s-au gândit că, „domnule, dacă se pune o contribuție obligatorie, o să crească standardul de viață al președintelui Camerei de Comerț a României”.
F.A.: În general, referitor la decizii, la reglementări, nu sunteți întrebați?
Mihai Daraban: Nu. Eu sunt sincer. Nu suntem contactați.
F.A.: Asta sub aspect legislativ. Dar sub aspect productiv, formativ, educațional, în ceea ce privește capitalul uman? Revenind la gala aniversară, au fost mesaje, referiri la conlucrare…
Mihai Daraban: Eurostat spune că suntem pe ultimul loc la inovare-cercetare. Nu Camera de comerț a României spune, nu eu spun. Trebuie să înțelegem ce înseamnă acest ultimul loc la inovare-cercetare. Eu mă întâlnesc cu domnii rectori, cu învățământul superior în general, doar la recepții. Nu ne întâlnim la niște reuniuni de lucru, în care dânșii să-și prezinte panoplia de profesiuni pentru care se pregătesc studenții zilelor noastre. Dânșii au agenda proprie, nu întreabă nimic despre cu ce se ocupă economia națională. Spun că cercetează, că toți au programe de cercetare. Pentru cine?! Ei știu! Nu au venit niciodată să mă întrebe, să îi pun în legătură cu vreun domeniu de activitate din economie.
F.A.: Înseamnă că perspectiva economică o vedeți cum?
Mihai Daraban: Noi suntem o economie de subcontractori. Se știe că ASPES și domnul președinte Boștină analizează perspectivele unui model economic românesc. Modelul economic românesc pleacă de la această poziție nefastă de ultim loc dat de Eurostat pentru cercetare! Ceea ce se întâmplă în România se întâmplă în toate țările foste comuniste. Ce ne diferențiază mult unii de alții se rezumă la două aspecte: 1) eficiența cu care am atras fondurile europene – unii, mai mult, alții, mai puțin (vezi Polonia, care în criza 2009-2010 a avut rată de absorbție de peste 90% și noi eram la numere cu o cifră) și 2) care are mai multe investiții străine pe teritoriul lui – unii au mai multe, alții au mai puține. În România, un brand românesc cu valoare adăugată mare nu există, pentru că Dacia e un nume românesc, nu e un brand românesc. Acolo unde politica Renault dictează, Dusterul, Loganul se vând sub sigla Renault, nu Dacia. De aceea spun că Dacia este doar un nume românesc, așa cum este Škoda în Cehia. Škoda în Cehia este un nume vechi, cu tradiție, dar Škoda se vinde ca Škoda acolo unde Volkswagen hotărăște, nu unde hotărăsc cehii.Cu alte cuvinte, brand românesc cu valoare adăugată mare nu există. Noi nu putem să echilibrăm balanța comercială cu gemul de Topoloveni și cu niște soiuri de vin apărute după ce am intrat în UE, cum nici ungurii nu pot echilibra balanța comercială cu Kürtöskalác. Nu există nici în Polonia un brand polonez de renume, un landmark, nu există nici la unguri, nici la cehi așa ceva. La Forumul Celor Trei Mări, când am adunat volumul de export al porturilor țărilor partenere de la Marea Baltică (Lituania, Letonia, Estonia, Polonia), de la Marea Adriatică (Slovenia, Croația) și de la Marea Neagră (România, Bulgaria), toate opt la un loc nu fac nici jumătate din portul Rotterdam. Comerțul exterior în afara Uniunii Europene al acestor țări nu prea există și asta se vede în structura comerțului exterior al României: 75% suntem captivi, într-un sens pozitiv, ai Uniunii Europene, 10%, în Europa în țările non UE și 15%, pe restul planetei. Exportul României, deși avem teoretic 28.080 de exportatori, primii 100 dintre ei realizează 49% din tot exportul. În primi 100, sunt trei firme românești. Avem vreo cinci jucători, dintre care, când au noroc, unii sunt cei trei care intră; au fost și doi. Se rotesc. Câteodată, sunt doi în top 100, câteodată apar din nou trei, dar nu am reușit să ajungem la cinci români în top 100. E o realitate, nu sunt cifrele Camerei de Comerț, sunt ale Guvernului României. Cu alte cuvinte, exportul României îl fac firmele străine care au activitate în România. Mai departe – primele 100 fac 82% din tot exportul și aici găsiți, într-adevăr,
174 de firme românești. Trebuie să înțelegem că suntem o economie de subcontractori, așa că modelul nostru viitor… până nu ne trezim și nu începem să copiem de la străini, cum face chinezul, până nu adaptăm și până nu ne trezim la realitate, războiul pe care îl vom avea va fi cum să aducem mai multe investiții străine în România ca să producă acele bunuri de larg consum pe care poporul român le cumpără, să spunem, de
Black Friday.
F.A.: E o fatalitate?
Mihai Daraban: Nu e o fatalitate, e o realitate. Eu nu sunt fatalist, pentru că, până la urmă, fiecare om de pe planeta aceasta și din România vrea să aibă un nivel de trai decent, nu să mergem cu branduri și să murim săraci. Vrem să avem de lucru, vrem să ducem o viață decentă. Și să fii sărac, și să ai un brand românesc foarte scump, asta nu încălzește pe nimeni.
Foto: CCIR
