În vremuri de criză precum acestea pe care le trăim astăzi oamenii sunt bucuroși dacă trec cu bine ziua prezentă și doar în treacăt se întreabă cum va fi ziua de mâine. Cel mai adesea sunt convinși că mâine (viitorul) nu va fi foarte diferit de azi (prezent și trecut). A trăi de azi pe mâine a devenit o filosofie de viață conform căreia lumea percepe că este permanent în prezența unor diverse amenințări și incertitudini. Motiv pentru care nu-și proiectează existența decât pe termen scurt, viziunile de durată medie și lungă fiind considerate mai degrabă scenarii SF. Trăirea în cotidianul de acum ne absoarbe aproape întreaga energie vitală, făcându-ne să ne concentrăm preponderent asupra supraviețuirii. Desigur, crizele sunt văzute ca excepții de la normalitate și cei mai mulți le consideră situații trecătoare. Din păcate, tot mai numeroși gânditori contemporani ne sfătuiesc să vedem multicrizele drept o „nouă normalitate”. Ceea ce nu ar trebui să ne blocheze mintea în timpul prezent (ca rezultantă a unui trecut mai apropiat sau mai îndepărtat) și nici să fim dominați de aspirația trăirii doar a zilei de mâine (ca viitor imediat), ci să luăm starea de criză ca un dat/fapt care necesită o soluționare pozitivă nu doar azi, ci și în viitorul mai îndepărtat sau, cum se mai spune,să transformăm criza într-una sau mai multe oportunități în durată. Spiritul antreprenorial este cel care a dus înainte istoria modernă a omenirii și a privit mereu spre viitor, legând organic gândirea creatoare și acțiunea constructivă. Sunt convins că pe acesta trebuie neapărat să ne bazăm pentru a ieși din criză!
Homo Sapiens vs Homo Deus?
Îndemnul meu la proiecția și construcția viitorului nu vine din simple considerente psihoculturale. Eu cred că este o datorie permanentă a noastră, ca ființe umane, să nu fim impresionați doar de trecut și prezent. Aduc în sprijinul meu și expunerea istoricului Yuval Harari care, cu un deceniu în urmă, în celebrul volum Sapiens (2011), ne avertiza că prima și foarte importanta revoluție pe care a înregistrat-o istoria omenirii este revoluția cognitivă, constând în apariția Pomului Cunoașterii, atunci când Homo Sapiens a deprins abilitatea nu doar de a percepe realitatea înconjurătoare, ci și de a comunica despre lucruri imaginate. Miturile, legendele, zeitățile, religiile au rezultat din această nouă capacitate a omului de a spune despre entități imaginare pe care le-au receptat și colectivitățile. În felul acesta s-au format structuri și ordini sociale, până la instituțiile moderne din zilele noastre. Este de precizat însă o chestiune: importantă pentru devenirea istorică a lui Homo Sapiens nu a fost doar capacitatea de a spune o poveste, ci mai ales de a convinge grupuri, comunități să creadă. Aceasta a dus la asocierea a milioane de indivizi pentru cooperare și acțiune în vederea realizării unor obiective comune. În limbajul academic de azi am zice că s-a propus un „construct social” sau o „realitate imaginată”. Ceea ce nu înseamnă o falsitate, ci proiecția unei realități în care lumea crede, ajungând la o credință comună care se poate transforma într-o voință a tuturor de a construi o anumită realitate socială. De aici a rezultat evoluția socială (schimbare după schimbare), prin transmiterea Pomului Cunoașterii de la o generație la alta. SCHIMBAREA este principalul proces pe care-l reconstituie Istoria și-l transmite spre înmagazinare în conștiința socială, expunând caracteristicile spiritului omenesc.
Datorită Pomului Cunoașterii, omul a devenit cea mai puternică ființă de pe planetă, fiind capabil să realizeze creații impresionante, dar și distrugeri catastrofale. Prin revoluția științifică, demarată cu câteva veacuri în urmă, Homo Sapiens a ajuns la cuceriri incredibile care merg până la a imagina viața și creierul în lumea anorganică, ceea ce poate duce chiar la schimbarea lui Homo Sapiens însuși, prin intervenția asupra emoțiilor și dorințelor lui. Sau, cum afirma același Yuval Harari, într-o altă carte (2015), Homo Sapiens poate fi tentat să devină Homo Deus, eliberându-se de trecut și de tot ce a stat la baza evoluției lui, crezând că poate evada și din ecosistemul din care a făcut parte din timpuri imemoriale. Și este evident că secolul al XXI-lea a adus nu doar digitalizarea, Google și Facebook etc., dar și avansul algoritmilor în gândirea și emoțiile omului, transpunerea acestora în lumea datelor propunând o nouă concepție existențială, cea a „dataismului”(Y. Harari, Homo Deus, Vintage Books, London, 2017). Noua dogmă a dataismului, crede Harari, poate să facă din Homo Sapiens ceea ce acesta a făcut altor animale din ecosistemul căreia încă-i aparține. Desigur, deocamdată astfel de presupuneri pot fi trecute la categoria „amintiri despre viitor”, dar ele ridică serioase întrebări despre căile pe care va evolua omenirea în deceniile și veacurile următoare. Iar una dintre aceste interogații despre viitor ne poate duce cu gândul la ceea ce a imaginat, cu peste două veacuri în urmă, Mary Shelley, atunci când a publicat Frankenstein, celebra profeție care avertiza cum un om de știință care și-a propus să creeze o ființă cu totul extraordinară a dus la apariția unui monstru.
