Laureaţii speranţei academice 2017

Date:

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” în parteneriat cu ARCUB a acordat titlul de Laureat al speranţei academice 2017 unor studenți din universități bucureștene „care au demonstrat prin realizări remarcabile faptul că sunt creativi și inovatori atât în domeniul științelor umaniste, cât și în cel al științelor exacte”. Iniţiativa decernării acestui titlu a fost lansată cu ani în urmă de profesorul şi actorul Adrian Titieni, actualmente președinte onorific al UNATC, în ideea potrivit căreia creativitatea nu aparţine numai artiştilor, ci se poate manifesta în orice domeniu şi merită recunoaştere. Reafirmând această idee în deschiderea galei laureaţilor din acest an, conf. univ. dr. Nicolae Mandea, rectorul UNATC, a reiterat beneficiul pe care-l aduce societăţii creativitatea văzută ca un bun comun. În context, a salutat noua prevedere fiscală potrivit căreia, din 2018, universităţile pot primi sprijin financiar din partea administraţiei publice locale.

Laureaţii speranţei academice 2017 sunt:

– Dragoș Paul Mihai – Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, doctorand al Facultății de Farmacie, pentru cercetare inovativă în domeniul biofarmaceutic, pentru „dezvoltarea de medicamente noi adresate diverselor patologii neurologice și neuropsihiatrice”;

– Irina Rădulescu – Universitatea Naţională de Muzică, masterandă la clasa de percuție a profesorului Alexandru Matei și la clasa de muzică de cameră a profesoarei Verona Maier, solist și membru al unor ansambluri de percuție sau orchestre din țară, colaborator al Filarmonicii „George Enescu” și al Operei Comice din București, membru al Orchestrei Naționale de Tineret conduse de Christian Mandeal;

– Ioana Corina Fugaru, Marina Aurelia Antonescu – Universitatea din București, masterande la Facultatea de Geografie, componente ale echipei proiectului EFdeN al Asociației Solar Decathlon București, realizatoarele studiului climatic pentru competiția internațională „Solar Decathlon Middle East 2018” din Dubai;

– Anca Florina Bonciu – Universitatea din Bucureşti, masterandă la Facultatea de Fizică în fizica materialelor avansate și nanostructuri, activează în cercetare la Institutul Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației;

– Iulian Octavian Pîrvulescu – Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”,  masterand la Facultatea de Pompieri în managementul situațiilor de urgență”, autor al lucrării „Creșterea securității la incendiu a personalului de intervenție prin utilizarea sistemelor moderne de intervenție. Studiu în domeniul roboticii”;

– Mihai Nan – Universitatea Politehnica din București, masterand la Facultatea de Automatică și Calculatoare, programul Artificial Intelligence, autor al lucrării de licență „Algoritmi pentru implementarea jocurilor cu mai mulți utilizatori” considerată o lucrare de excepție;

– Daniel Oprea – Universitatea „Hyperion”, anul III Imagine de film și televiziune, interesat de estetica cinematografică și de noile formule în abordarea imaginii de film, are experiență profesională în scurt și lung-metraj și în film documentar;

– Andrei Popa – Şcoala Națională de Studii Politice și Administrative, anul I la Facultatea de Comunicare și Relații Publice, specializarea Publicitate, locul I la competiția de design Nescafe Alegria 2017;

– Andrei Avădănei – Universitatea „Titu Maiorescu”, anul III la Facultatea de Informatică, președintele ONG-ului Centrul de Cercetare în Domeniul Securității Informatice din România, peste 10 ani de experiență în IT și Cyber Security, premiat la peste 60 de concursuri internaționale și naționale de dezvoltare web și software, algoritmi și securitate;

– Ovidiu Stoian – Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură și Dezvoltare Rurală, preocupări artistice, mai ales în domeniul muzicii;

– Andreea Ciocîrlan (foto UNATC) – UNATC, absolventă de Regie Teatru, numeroase premii la festivaluri naționale cu spectacolul „Ei, și?”, după „Improvizație la Alma” de Eugène Ionesco;

– Eugen Dediu – UNATC, anul III Regie Film, Premiul Președintelui Uniunii Cineaștilor din România la Festivalul Internațional de Film Studențesc „CineMAiubit”, pentru filmul „A Short Film About Voyeurism”, regizor al mai multor filme de ficține nominalizate la festivaluri de profil, autor de eseuri, recenzii cinematografice, proză scurtă.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Rottaprint, 7% mai mulți clienți internaționali în 2023 față de 2022

Compania Rottaprint, recunoscută drept „cea mai mare tipografie flexografică...

Analiză Storia – orașele și cartierele în care românii găsesc cu ușurință locuri de parcare

Alexandria, Râmnicu Vâlcea și Drobeta-Turnu Severin sunt orașele din...

BCR Leasing oferă clienților microîntreprinderi și PFA acces 100% digital la contractele active de finanțare, direct în ecosistemul George

Banca Comercială Română (BCR) extinde funcționalitățile din platforma digitală...