Să discuți despre obiectivul unei campanii de vaccinare pare un exercițiu total inutil, el putând fi considerat evident: maximizarea numărului celor vaccinați. Lucrurile însă nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi la prima vedere. Dacă ne uităm în succesiune la deciziile luate în strategia de vaccinare din România, vom ajunge la concluzia că obiectivul a fost de fapt un altul, foarte important și el, dar despre care nu s-a vorbit deloc în spațiul public: limitarea tensiunilor sociale și a radicalizării (politice) a populației.

Dacă privim în urmă, nu putem să nu remarcăm faptul că procesul de vaccinare nu și-a propus în nicio clipă cu adevărat stimularea cererii, ci stimularea ofertei de vaccinare. O diferență importantă menită să țină sub control pacea socială, dar care a dus la o creștere lentă și, în final, la o utilizare suboptimă a capacităților de vaccinare create. Obiectivul ar fi putut fi stimularea unei cereri care să asigure o încărcare constantă a capacității de vaccinare, aflată permanent în creștere. Realitatea a arătat însă o manifestare a cererii sub forma unui val care s-a epuizat rapid, în timp ce oferta de vaccinare a crescut în trepte. Asta a făcut ca, relativ rapid, capacitățile de vaccinare să devină excedentare, pe măsură ce cererea de vaccinare a intrat în reflux. Care este explicația?

Vă propun să începem cu campania de comunicare, ce a fost permanent de o simplitate dezarmantă. Așa cum discutam cu Eliza Rogalski într-un interviu pe care vi-l recomand, s-a servit tuturor „înghețata de vanilie”, cu toate că diversitatea grupurilor țintă ar fi necesitat o gamă întreagă de „arome”, pe gusturile fiecăruia dintre ele. Mesajele oficiale fiind predominant raționale, experții angrenați în campanie s-au adresat în mod inevitabil doar unor segmente restrânse ale populației.

Mișcarea maselor de oameni este produsă de mesaje emoționale, cu care aceștia rezonează, și nicidecum de experți care eventual mai vorbesc și în termeni științifici, greu de înțeles. Impactul limitat al campaniei de comunicare prin lipsa adecvării a fost evident încă de la valul doi de vaccinare, cel pentru persoanele vârstnice, în care s-a vaccinat doar 30% din populația de peste 65 de ani.

Pentru o strategie de maximizare a numărului celor vaccinați, acest procent trebuia să fie un semnal de alarmă extrem de serios. Practic, campania pentru populație începea cu stângul. Din acest motiv, rezultatele ar fi trebuit să ducă urgent la declanșarea rapidă a unei strategii de comunicare adecvate celor vârstnici, concomitent cu un proces simplificat de programare.

Ce înseamnă comunicare adecvată? Cred că cel mai bun exemplu ne este oferit de argumentul total emoțional la care a recurs sociologul Gelu Duminică pentru a-și convinge mama să se vaccineze: „Uite, știi, ne luăm în brațe, ne pupăm, cum făceam noi”. Tot domnia sa argumenta că pentru oamenii simpli, în vârstă, nu funcționează îndemnuri la vaccinare legate de „datoria morală” și „sănătatea publică”. Adică exact îndemnurile pe care s-a bazat campania de comunicare. În aceste condiții, rezultatul mediocru al vaccinării celor în vârstă era inevitabil.

Dar, aparent, asta nu s-a considerat a fi o problemă, ci dimpotrivă, oportunitatea care a făcut posibilă declanșarea valului următor de vaccinare, pentru toți românii, mai ales că o bună parte dintre ei începuseră să își piardă răbdarea: cei provaccin deoarece nu puteau accesa mai repede cheia întoarcerii lor în siguranță la normalitate, iar cei antivaccin pentru că se săturaseră de restricțiile impuse.

Merită comparată aici abordarea din România cu cea a altor state. Am să mă refer doar la Marea Britanie, campionul european al celor vaccinați, care a avut în mod clar o strategie de maximizare a vaccinărilor, metodică, pe grupe de vârstă, care, gradual, au fost coborâte. Tocmai de aceea, acum, în Anglia se vaccinează doar cei peste 36 de ani, iar în Scoția doar cei peste 40. În România, prioritatea a fost vaccinarea rapidă a populației care devenise deja nerăbdătoare. Astfel, în pofida unei rate de vaccinare a adulților aflate doar la mijlocul plutonului european, deja vorbim azi în România despre vaccinarea adolescenților. Aș mai menționa un element de contrast între cele două țări, de data aceasta la capitolul comunicare: un clip devenit viral, în care Elton John și Michael Caine promovează vaccinarea.

Dorința de a tempera într-o anumită măsură cererea în România este sugerată și de mesajele de la începutul campaniei, care făceau referire la faptul că cei vaccinați vor avea aceleași obligații ca cei nevaccinați în ceea ce privește purtarea măștii și alte elemente de protecție. Laitmotivul era evitarea oricărui tip de discriminare. De ce? Simplu. Pentru că menționarea unei discriminări pozitive a celor vaccinați ar fi dus la o cerere explozivă, care nu ar fi putut fi acoperită logistic, precum și la protestele antivacciniștilor. Deci, da, ar fi dus la creșterea tensiunii sociale și a radicalizării.

Interesant este faptul că, odată cu scăderea cererii de vaccinare sub nivelul ofertei ce putea fi furnizată de infrastructură, s-a încercat stimularea cererii prin anunțuri care sugerau o anumită discriminare pozitivă a celor vaccinați. Însă, din nou, probabil pentru evitarea tensiunilor, s-a hotărât în mod surprinzător ca o bună parte din măsurile de relaxare anunțate să fie aceleași pentru toată lumea, vaccinați sau nu. O abordare atipică în rândul țărilor aflate în procese avansate de vaccinare. Iar confirmarea finală a obiectivului țintit în realitate de strategie a fost anunțul că, deși ținta de 5 milioane de vaccinați nu va fi atinsă la 1 iunie, relaxările promise în spațiile publice vor fi acordate în mod similar pentru toți.

Să nu uităm nici faptul că, chiar și confruntați cu o scădere a apetitului de vaccinare, cu spații de vaccinare excedentare care au dus la dispariția oricăror liste de așteptare, primele măsuri nu au fost, din nou, acelea de stimulare a cererii printr-o comunicare mai variată și mai țintită. Măsurile au fost din nou legate de ofertă, care a devenit mult mai disponibilă prin centrele de vaccinare drive through, „maratoane”, medici de familie și așa mai departe. O astfel de abordare exclusiv de tip „push” nu poate aduce un ritm susținut de vaccinare.

În momentul de față, a început în sfârșit să se vorbească timid despre nevoia unei campanii de comunicare segmentate și țintite, promovată de personalități populare, dar care, chiar și pusă în operă rapid, nu are cum să dea rezultate peste noapte. S-au pierdut mai mulți timpi și viteza de vaccinare în România începe inevitabil să scadă până ce comunicarea va începe să dea roade.

Însă ceea ce pare să fie mult mai important este că, într-adevăr,
toată lumea este fericită: cei care doreau să se vaccineze nu a trebuit să aștepte, iar cei nehotărâți sau total contra au primit aceleași drepturi ca cei vaccinați. Inutil să spunem că o astfel de măsură, menită să elimine frustrările, va diminua și mai mult motivarea celor nehotărâți. Ceea ce se ignoră, cred, este faptul că vaccinarea nu are nimic de a face cu un maraton, ci mai degrabă cu urcarea unui munte foarte înalt. Vaccinarea primelor 5 milioane de români a fost o urcare la pas. Vaccinarea următoarelor 5 milioane va fi o misiune teribil de dificilă.

Pe de altă parte, castanele ar putea fi scoase din foc cu mâna altor țări, care se pregătesc să aibă o abordare diferențiată în ce privește primirea vizitatorilor străini vaccinați și nevaccinați. În felul acesta, va crește „premiul” de vaccinare, care s-ar putea să-i ajute pe unii dintre cei care sunt nehotărâți, iar în cazul celorlalți, frustrarea se va îndrepta către exterior. Să nu ne așteptăm însă la un impact spectaculos.

Nu ar trebui să ne pripim în a eticheta obiectivul nespus al strategiei de vaccinare din România. Timpul ne va spune dacă el a fost cu adevărat o idee bună. O strategie de vaccinare care să aibă ca obiectiv diminuarea tensiunilor sociale și a radicalizării poate să aibă rațiuni cât se poate de legitime, prin prisma unui set de câștiguri pe care le aduce. Până la urmă, ea are un impact pozitiv în plan social, politic și economic. Faptul că economia României decolează cu cea mai ridicată rată din Europa nu este doar o coincidență, ci corespunde ritmului de întoarcere la viața normală, în egală măsură și a celor vaccinați și nevaccinați. Beneficiile pe termen scurt sunt de necontestat.

În același timp însă, oportunitatea plasării obiectivelor sanitare în planul doi aduce un risc important care nu poate fi neglijat. Apariția unui val patru la toamnă ar putea eroda semnificativ toate câștigurile de până acum.

DISTRIBUIȚI