Analiza evoluției centenare a României

Date:

Anul 2018 a marcat un secol de la Marea Unire. În acest secol au existat evoluții sau involuții pe multiple planuri care au avut influență asupra mersului României prin istorie. În acest cadru m-am angajat în publicarea, ca autor, coautor sau coordonator, a cinci ample lucrări de referință, care alături de alte realizări similare dau o imagine cât mai complexă cu privire la evoluția la zi a României. Lucrările la care m-am referit, realizate în anul 2018, sunt: „Bilanțul economic al României la 100 de ani” (autor), „Cunoaște România Centenară” (coordonator și coautor), publicată sub egida Academiei Române, a Societății Române de Statistică și a Fundației Naționale pentru Artă și Știință, „Evoluția Centenară a sistemului cooperatist în România” (autor), „Evoluția Centenară a învățământului în România” (coautor), publicată sub egida ARACIS și a Societății Române de Statistică, „Geneza și evoluția învățământului superior în România” (coautor), publicată sub egida ARACIS și a Societății Române de Statistică.


„Bilanțul economic al României la o sută de ani” este o sinteză a celor 20 de volume pe care le-am publicat în perioada 1998-2017.
Încă de la primul volum al acestui ciclu de lucrări, „Starea economică a României în anul…”, am plecat de la o idee temerară, aceea de a așterne pe hârtie ceea ce se întâmplase până în 1998 și, apoi, la zi, ceea ce a urmat, an de an.
În cele 20 de volume am avut, de fiecare dată, o privire ușor retrospectivă, de fiecare dată trecându-mi prin imagine posibilitatea unei comparabilități complexe. Istoria a curs și, odată cu aceasta, în diferite etape evolutive, au apărut secvențe noi care nu au putut să nu aibă un efect asupra evoluției economice și, de aici, și a celei sociale a României.
M-am gândit și la evoluția pe intervalul de o sută de ani, dar întotdeauna priveam atent, prin comparații sumare, de unde a plecat România și unde a ajuns de fiecare dată.
Am încheiat ciclul celor 20 de volume dominat de perseverența de a continua și a publica 20 de ani, punând punct în 2017, anul în care s-au împlinit zece ani de la aderarea României la Uniunea Europeană.
Anul 2018 mi-a sugerat că, de fapt, eu nu am făcut o sinteză a muncii de
20 de ani oglindite în cele 20 de volume. De aceea, concentrându-mă, am găsit că este important să fac o analiză, sintetică pe cât se poate, a evoluției economice a României în cei o sută de ani de la Marea Unire.


Asupra țării noastre s-au abătut multe „vijelii”, unele aproape de taifunuri, care nu puteau să nu lase urme. Mă gândesc, în primul rând, la cele două conflagrații mondiale, în care România a fost prezentă cu consecințele care se cunosc. În cele două conflicte armate mondiale România a suportat, în primul rând, cele două „decimări” demografice. Cele două conflagrații mondiale, în care România a fost implicată cu mari jertfe și suferințe, pierzând în teatrele de luptă peste 1.100.000 de ostași. Aceștia făceau parte din populația României și, de regulă, erau bărbați tineri. În aceste condiții, a fost sărăcită populația aptă de a munci, pierdere pe care România nu a putut-o recupera. Am avut căderi demografice, s-a disproporționat structura demografică bărbați – femei, s-a redus oferta pentru piața muncii și multe alte efecte negative.
În perioada 1912-1945, conflagrațiile mondiale împărțeau națiunile și combatanții în învingători și învinși.
România a fost nevoită, prin propriile forțe și posibilități de care mai dispunea să reia reconstrucția țării, categorisită „eminamente agrară”. Mai mult, după al Doilea Război Mondial, când România a mers până la ultimul „cartuș”, până la înfrângerea Germaniei agresiv-cotropitoare, a fost pusă în banca învinșilor. Pacea din 1945, consfințită în 1947, a situat România într-o poziție mai mult decât delicată. Prin „creionul de tâmplărie al lui Stalin, Churchill și Roosevelt” s-au definit „granițele statelor europene”.
Au trecut 45 de ani de economie etatizată în care, pe baza datelor din acest volum, se vede că a încercat și a reușit oarecum să renască, precum pasărea Phoenix din propria cenușă.
Au trecut 45 de ani, cu mai mult relele decât bunele lor, și am pătruns din nou în viața liberă, democratică, a pieței libere. Românii au gândit, cu motiv temeinic, faptul că au intrat într-o nouă eră a evoluției lor. Așa ar fi fost să fie, mai ales că două evenimente de importanță deosebită s-au petrecut. În primul rând, România a intrat în parteneriat, după care a devenit membră a Alianței Nord-Atlantice (NATO). La 1 ianuarie 2007, după ample negocieri, confruntări, analize etc., a fost admisă în Uniunea Europeană. Am gândit că am ajuns, în fine, pe făgașul și drumul spre evoluții care să fie spre binele poporului român. Dar din eroare sau poate alte cauze, România a pregătit foarte bine documentele, fără să își asigure și o strategie clară de integrare după dobândirea poziției de stat membru. Păcat că, la timpul respectiv, nu au fost atenți la cum s-a pregătit Polonia pentru postaderare.
În 2017, al 20-lea volum, completat de o altă lucrare, „România – membră a Uniunii Europene”, sugeram că suntem pe un drum favorabil, care va trebui să devină făgașul unei calități superioare a vieții.
Întâmplare, sau nu, anul 2018, chiar anul centenarului Marii Uniri, a complicat și mai mult lucrurile.
De la Bruxelles și Strasbourg, niște români „plătiți cu ziua” își permit să aibă atitudini ostile țării, ca urmare a abandonării patriotismului la care trebuia să țină.
România trebuia să aniverseze, așa cum se cuvine, o sută de ani de convulsii militare, economice și sociale care au adus-o din 1918 până astăzi, aici unde suntem.
În acest timp m-am gândit că cele 20 de volume, pe care le-am încheiat în 2017, pot să fie o sinteză a ceea ce s-a întâmplat în România. Românii au fost eroi, de-a lungul timpului, prin fapte. Astăzi mai sunt „eroi” doar prin vorbe și acest „eroism” este, de cele mai multe ori, desuet și contrar intereselor noastre naționale.
Am intitulat lucrarea „Bilanțul economic al României la o sută de ani” pentru că, în realitate, aceasta este esența modului în care am căutat să prezint creșterile ori descreșterile economice, cu toate consecințele sociale, ale României în acest ultim secol.
Cei care sunt împotriva spiritului național se gândesc la partea negativă a termenului, dar pentru o națiune acest criteriu este cel care trebuie să se afle în sentimentul și în gândirea cutezătoare a fiecărei persoane.
Pe acest val, de modificări teritoriale și demografice, a evoluat și economia României. Încercând să constitui bilanțul economic al României după o sută de ani, am trecut, rând pe rând, făcând o analiză cât mai adâncă, dar sintetică, a Produsului Intern Brut (indiferent de denumirea indicatorilor care s-au calculat într-o perioadă de timp sau alta), indicatorul cel mai complet de rezultate. Acesta este suficient de edificator.
Am asociat acestuia indicatorul Produsului Intern Brut pe locuitor pentru a releva și a sugera unde ne aflăm în termeni reali.
Făcând analize structurale, factoriale am arătat pe ce resurse s-a bazat realizarea an de an a Produsului Intern Brut. De asemenea, tot factorial am analizat și utilizările Produsului Intern Brut în funcție de nevoile și obiectivele pe care și le-a propus România de fiecare dată.
Rezultatele obținute în ramurile economiei naționale au constituit un alt element de atentă analiză a rezultatelor obținute de România. De asemenea, am făcut o incursiune și asupra activităților economice interne, relațiilor economice internaționale, cooperării economice și tehnico-științifice internaționale, precum și a sistemului de taxe și impozite și toate celelalte alte aspecte care au efect asupra evoluției economico-sociale.
În multe capitole din această carte-sinteză există abordări mai minuțioase cu privire la anumite segmente de timp din 1990 și până în 2018, în care am încercat extragerea elementelor de esență care caracterizează România în prezent.
Am prezentat situația la zi din principalele ramuri, domenii ale activității social-economice din România. Nu puteau lipsi analiza industriei, a activităților din acest domeniu, construcțiile, transporturile și agricultura, serviciile, producerea de bunuri și servicii, comerțul internațional sau relațiile economice internaționale, precum și inflația și șomajul, indicatori care au efect negativ asupra rezultatelor macroeconomice.
Am prezentat situația investițiilor de capital în România, element esențial în perspectiva asigurării creșterii economice a țării.
Nu s-a neglijat nici prezentarea evoluției pieței financiare nebancare, care se edifică și se dezvoltă în țara noastră.
Un alt factor al creșterii economice, dintotdeauna, l-a reprezentat forța de muncă, prezentată într-un capitol separat. În termeni destul de clari, se prezintă evoluția situației pensionarilor apreciind că rămâne în continuare delicată, dacă nu dificilă.
Este analizat nivelul de trai al populației, care continuă încă să fie redus față de celelalte state membre ale Uniunii Europene.
România a pătruns pe făgașul edificării europene. Este mai dificil să fim optimiști, mai ales când constatăm că se dorește o altfel de direcționare din exterior, a voinței și dorinței majoritare a poporului român.
Cu toate acestea, în urma cercetării efectuate, s-a prezentat drumul pe care România îl are de parcurs pentru integrarea europeană cât mai rapidă.

varianta 8
Lucrarea „Cunoaște România Centenară” este un studiu amplu, care acoperă evoluția țării noastre, din toate unghiurile din care poate fi privită, în cei o sută de ani care s-au scurs de la Actul Marii Uniri, consfințit la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia.
Un amplu colectiv de autori, în frunte cu președintele Academiei Române, academicianul Ioan Aurel Pop, cuprinzând academicieni, cadre universitare, cercetători sau economiști, au adus la lumină date, documente sau comentarii dintre cele mai semnificative, care ilustrează evoluția în timp a României, de-a lungul unui secol. Fiecare capitol a fost realizat de un specialist în domeniul respectiv, dând acuratețe și concizie aspectelor abordate.
Lucrarea este un „tot științific elaborat”, fiind la a șasea ediție de la prima apariție, în 2004. Rod al strădaniei și neobositei activități ale academicianului Iulian Văcărel, trecut în neființă, coordonatorul general al tuturor edițiilor, și ale lui Marin Stănică, inițiatorul acestui ciclu de studii complexe despre România, lucrarea evidențiază, cu lux de amănunte, trecerea prin timp a statului român, de la marea sa izbândă a „unității naționale” și până în prezent.
Istoria neamului românesc este prezentată cu mare atenție, ilustrându-se patriotismul și eroismul românilor, care au făcut cele mai mari sacrificii, inclusiv umane, pentru a-și vedea împlinit visul, prin consfințirea „statului unitar român”.
Toate aspectele caracteristice și specifice timpului sunt reliefate în capitole care dau esență evoluției.
În abordarea aspectelor economice și sociale, majoritatea autorilor s-au axat pe o prezentare mai detaliată a evoluției actuale, dând cititorului și posibilitatea de a întrezări evoluția viitoare.
O lucrare de asemenea întindere, care s-a dorit a fi cât mai cuprinzătoare, poate suferi din punctul de vedere al unor detalii sau idei, dar obiectivul principal urmărit, acela de a pune în mâna cititorului un studiu complet, a fost realizat.
De-a lungul timpului, primele două ediții au fost publicate și în limbile franceză – primul – și engleză – al doilea, cu prilejul unor evenimente internaționale găzduite de România (reuniunea francofoniei, în primul caz, și reuniunea NATO, în cel de-al doilea caz).
Această a patra ediție a ciclului „Cunoaște România” în limba română va fi publicată, în cel mai scurt timp, în limba engleză și va fi pe piață în perioada în care România deține președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

Sperăm să fie un bun ghid pentru cei care vor lucra sau vizita țara noastră, în perioada de șase luni de „președinție”, putând oferi date de interes celor care doresc să cunoască realitățile istorice și social-economice ale evoluției României.

varianta finala tipar
Volumul „Evoluția centenară a sistemului cooperatist în România” este unul complex, având ca principal obiectiv evidențierea aspectelor esențiale care au apărut în evoluția acestui sector de activitate în cadrul economiei naționale pe întinderea unui secol.
Situația social-economică a României a fost favorabilă apariției formelor de organizare cooperatistă, deoarece România nu a fost o țară foarte dezvoltată din punct de vedere industrial, fiind la vremea respectivă o țară eminamente agrară. Sistemul cooperatist în Romania își are geneza la începutul și pe parcursul secolului al XIX-lea. Prima formă a fost cea de simbioză între cooperația meșteșugărească și de credit, acesta fiind primul pas în apariția formelor financiar-instituționale. Gândirea cooperatistă meșteșugărească se bazează pe experiența europeană, dar și pe condițiile concrete din România.
Apariția și extinderea cooperației meșteșugărești, ca și a celorlalte forme de organizare cooperatistă, au avut la bază slaba organizare a industriei în acele timpuri, dar şi existența centrelor orășenești și, de multe ori, chiar rurale, în care cei pricepuți în ale meșteșugurilor s-au asociat pentru a putea face față organizatoric și din punctul de vedere al condițiilor financiare.
Cooperația meșteșugărească, încă de la începuturi, a fost un factor de organizare a micilor producători în forme care se bazau pe principii, care s-au dovedit a fi reprezentative și s-au consolidat de-a lungul timpului. Până la Primul Război Mondial, condițiile sociale și economice au favorizat sistemul cooperației meșteșugărești. Cooperativele meșteșugărești s-au extins de la marile centre orășenești, la început, până la apariția centrelor zonale/regionale cu specificul local în domeniul producției și serviciilor.
Situația internă a României la sfârșitul Primului Război Mondial a fost favorabilă consolidării și dezvoltării cooperației meșteșugărești. Sectorul cooperatist (în general), dar și cel meșteșugăresc, în perioada interbelică, a condus la îmbunătățirea situației social-economice a României, destul de afectată după prima conflagrație mondială.
Starea economică a României în ajunul celui de-al Doilea Război Mondial a fost precară și, de aceea, activitatea din sectorul cooperatist, în special în sectorul cooperației meșteșugărești, a contribuit la consolidarea și la dezvoltarea producției la acest nivel. După a doua conflagrație mondială, România a ieșit slăbită, cu pierderi mari, care au putut să fie recuperate prin efortul întregii populații, dar și prin contribuția pe care cooperația a avut-o în încercarea de redresare economică. După cel de-al Doilea Război Mondial, economia României trebuia reorganizată.
Lucrarea evidențiază și faptul că evoluția cooperației meșteșugărești a continuat să se dezvolte și în contextul modificărilor teritoriale istorice impuse de tratatele de pace.
În perioada economiei centralizate, începând cu anul 1946, sistemul economic impus României a fost, oarecum, favorabil dezvoltării cooperației. S-au legiferat aspectele principale privind organizarea sectorului cooperatist meșteșugăresc, precum și a celorlalte forme asociative din Romania. Analizând principalii indicatori economico-sociali ai României din această perioadă (1946-1989), constatăm că sectorul cooperatist a avut o contribuție importantă în rezultatele pe care România le-a obținut. În această perioadă, cooperația meșteșugărească își aduce un aport consistent la realizarea produsului social total și a venitului național, indicatorii de rezultate ai sistemului producției materiale, înregistrați în această perioadă.
Dacă am lua în considerare că transformarea ulterioară în organizarea agriculturii românești a condus la apariția cooperativelor agricole de producție, forma de asociere impusă gospodăriilor țărănești, vom ajunge la concluzia că la crearea produsului social total (Produsul Intern Brut transformat ulterior după 1989), cooperația, în ansamblu, a avut o contribuție consistentă.
Această formă de organizare a agriculturii a fost net superioară sistemului impus după 1990. Cooperația meșteșugărească a devenit foarte activă în domeniul comerțului exterior, având două întreprinderi de comerț exterior, care se ocupau de promovarea pe plan extern a producției meșteșugărești din țara noastră.
Cooperația meșteșugărească a devenit activă, pe plan intern, încă de la începuturi, dar mai apoi, prin formele de reorganizare, și pe plan internațional.
În condițiile economiei de piață, după 1 ianuarie 1990, în sistemul cooperatist s-au implementat legile pieței libere. Această nouă situație a impus și unele ajustări ale cooperației. S-a modificat cadrul legislativ în domeniul cooperației, s-a realizat reorganizarea națională a cooperației meșteșugărești și în felul acesta a căpătat noi dimensiuni adaptate condițiilor de piață liberă sectorului cooperatist, în general, și al cooperației meșteșugărești, în particular. În adaptarea la noile condiții ale pieței libere și sectorul cooperației meșteșugărești a parcurs o serie de pași, uneori având și unele scăderi, dar prin constituirea organizării naționale (UCECOM), lucrurile au intrat pe făgașul normal. Entitățile cooperatiste sunt societăți asimilate întreprinderilor mici și mijlocii.

varianta finala finit
Lucrarea „Evoluția centenară a învățământului în România” este prima apariție complexă de acest gen pe care a văzut-o lumina tiparului în România.

Autorii, în demersul lor, au plecat de la importanța deosebită pe care o reprezintă educația, indiferent de perioada de timp la care ne referim, pentru a asigura o populație sănătoasă din punct de vedere psihico-medical dar sănătoasă și din punctul de vedere al cunoștințelor solide, bazate pe studii și pe desfășurarea educației în sistemul național.
Nu trebuie să omitem importanța celor care au făcut primii și următorii pași în a consolida și dezvolta sistemul de învățământ românesc.
De-a lungul timpului, școala românească a dat și a înregistrat în panoplia marilor gânditori o seamă de personalități care și-au impus punctul de vedere și au adăugat la sistemul de învățământ românesc câte ceva, ajungând la forma pe care o întâlnim astăzi.
Menționăm rolul lui Alexandru Ioan Cuza, care, deși într-o perioadă de timp scurtă, a dispus și a realizat o restructurare a învățământului românesc, aducându-l mai aproape de ceea ce se întâmpla pe plan european.
Spiru Haret este un alt gânditor cu merite deosebite în așezarea învățământului pe treptele timpului, dar în deplină concordanță cu ceea ce se întâmpla prin alte țări.
Unirea de la Alba Iulia a fost un moment important pentru consolidarea statului unitar român din toate punctele de vedere. O serie de gânditori, de oameni de mare valoare, cu care se mândrește națiunea română, și-au pus amprenta în această problemă esențială, cea a educației naționale.
Ne putem aminti de o serie de politicieni care au contribuit la evoluția educației naționale, cum este Constantin I. Angelescu, care are merite deosebite cu privire la cursul evoluției învățământului de toate gradele din România. Acesta a fost cel care a fundamentat necesitatea examenului de bacalaureat, pe care l-a impus.
Duca, Ghica, Brătienii și multe alte personalități au acționat pentru ca școala românească să fie programată, structurată și să urmeze un curs ascendent pentru a ridica România la un nivel de „națiune educată” din punct de vedere științific și cultural.
Din școala românească au apărut personalități cum sunt Nicolae C. Paulescu – inventatorul insulinei, Victor Babeș – creatorul vaccinului antirabic, Ana Aslan – pionier al gerontologiei, Aurel Vlaicu cu Traian Vuia și Henri Coandă – pioneri ai aviației, Gogu Constantinescu – inventatorul sonicității, Hermann Oberth – autorul primelor rachete balistice, Anghel Saligny – pionier al tehnicii mondiale în construcția podurilor, Nicolae Teclu – chimist cu recunoaștere mondială, George Emil Palade – laureat al Premiului Nobel, Ioan Cantacuzino – fondatorul școlii românești de imunologie, Grigore Antipa – inițiatorul dioramelor biologice, Emil Racoviță – fondatorul biospeologiei, Ștefan Odobleja – descoperitorul ciberneticii. Menționăm și alte personalități ale vieții cultural-științifice, cum sunt: Nicolae Iorga, Mircea Eliade, Dimitrie Gusti, George Enescu, Dinu Lipatti, Constantin Brâncuși, Nicolae Grigorescu și alții, care au fost mințile luminate care au erupt în plan european, au adus cinste și măreție pentru națiunii române.
Educația nu poate și nu trebuie să fie desprinsă de elementul cercetare și dezvoltare. În acest sens s-a efectuat o scurtă incursiune în a prezenta ponderea forței de muncă cu studii terțiare, ponderea tinerilor în vârstă de 15-24 de ani care nu sunt în educație, numindu-i „în abandon al pregătirii”, rata șomajului absolvenților de studii terțiare și, nu în ultimul rând, ratele de ocupare a absolvenților de studii de licență.
Autorii consideră că există și alte aspecte care puteau să fie tratate, dar ținând seama de întinderea în timp a perioadei analizate și chiar a lucrării în sine, au preferat să fie sintetici și să pună împreună datele care să aibă un curs logic pentru ca studiul, pe baza acestei lucrări, să poată contribui la o înțelegere mai bună a bazelor sistemului de învățământ din România, a evoluției acestuia în timp, asigurând concretizarea în analiza evoluției în ultimii 100 de ani, semnificativi pentru intensitatea cu care învățământul a evoluat.

varianta 2h

„Geneza și evoluția învățământului superior din România – în date statistice” este prima apariție complexă de acest gen publicată în România.
Din simpla enumerare a instituțiilor de învățământ superior fondate cu ceva timp înainte de 1918 observăm că majoritatea se localizează în București și Iași, capitalele celor două provincii românești care, la 24 ianuarie 1859, au creat prin unirea lor, Statul Român. Din acest punct de vedere, leagănul de cultură și știință s-a localizat în cele două orașe-metropolă, din cele două provincii românești, Moldova și Țara Românească (Valahia).
În spiritul tratării unitare a aspectelor specifice unei perioade de timp, am prezentat cadrul general al sistemului de învățământ superior și special, ne-am referit la personalul didactic și studenții înscriși, absolvenții pe specializări, dorind să reliefăm elementele semnificative care și-au pus pecetea pe evidențierea modului în care s-a desfășurat și a evoluat învățământul superior din România Mare, în perioada interbelică.
Dezvoltarea învățământului superior a impus o analiză pe regiuni de dezvoltare, respectiv centrele universitare București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova și Brașov, ca și alte centre universitare mai puțin populate de studenți, și anume din Suceava, Oradea, Bacău, Arad, Brad sau Câmpulung.
Analiza învățământului superior în România în perioada etatizată s-a efectuat și din punctul de vedere al structurii teritoriale deoarece în perioada respectivă se urmărea, ca principiu, înființarea de instituții de învățământ superior în profil teritorial.
Astfel, se urmărea ca universitățile să fie apropiate, prin domeniile de studiu, de specificul fiecărei zone. Instituțiile de învățământ superior din Brașov, Petroșani, Galați, Ploiești, Hunedoara și altele aveau în structură facultăți adaptate la specificul economic al zonei.
Situația de după 1990 impune o privire atentă a analizei învățământului superior pe forme de proprietate întrucât a apărut un număr însemnat de universități particulare. De asemenea, s-a efectuat o analiză a structurii învățământului superior pe regiuni de dezvoltare.
Particularitățile sistemului de învățământ superior din România în condițiile trecerii la economia de piață au permis înființarea de instituții de învățământ particulare.
Legislația în domeniul învățământului a oferit posibilitatea ca în învățământul superior să se concretizeze inițiativa particulară de a constitui/înființa instituții de învățământ superior particulare incluse în sistemul național de învățământ superior.
Aducerea la zi a situației privind învățământul superior pe cuprinsul țării s-a realizat prin prezentarea situației pe cele 26 de județe care organizează învățământ universitar la zi.
Sistemul de învățământ superior din România s-a extins prin înființarea de sucursale teritoriale sau centre de învățământ superior la distanță în 14 județe care nu dispun de instituții de învățământ superior de stat sau particular.
În final, analiza s-a axat pe situația din anul universitar 2017-2018, din punctul de vedere al ocupării, bazei materiale, numărului de absolvenți.

 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Locuri de muncă vacante

Agenții economici din județul Ilfov anunță 2720 de locuri...

Finanțare de 19 milioane euro pentru Mitiska REIM cu asistență asigurată de PeliPartners

PeliPartners anunță că, printr-o echipă coordonată de Carmen Peli,...