Băncile centrale, criza și postcriza

Date:

România și Uniunea Europeană încotro?

 

Daniel Dăianu: „Volumul de față urmează o serie începută cu ani în urmă. Mă refer la Încotro se îndreaptă țările postcomuniste (2000), care a avut un capitol dedicat sistemului financiar internațional; acel volum a fost urmat de Capitalismul încotro? (2009), Când finanța subminează economia și corodează democrația (2012) și Marele impas în Europa. Ce poate face România? (2015). În aceste volume, o mare parte din analiză a fost dedicată sistemului financiar, cauzelor Marii Recesiuni (crizei financiare izbucnite în 2008). Noul volum merge în siajul precursoarelor și stăruie, mai mult sau mai puțin explicit, asupra băncilor centrale, cu ceea ce au făcut pentru a preveni un dezastru, cu limite și alegeri suboptime sub imperiul unor presiuni și incertitudini fără egal în ultimele decenii. Când auzi bancheri centrali vorbind despre forța cognitivă limitată a modelelor utilizate,

nonliniaritatea ce definește fenomene locale și globale1, probleme majore izvorâte din conduita instituțiilor financiare, hibe profunde ale sistemelor bancare2, avem la ce și de ce să medităm. Analiza este contextualizată având în vedere relația dintre economic, social și politic și ce se întâmplă în spațiul internațional.
Textele adunate în acest volum conțin gânduri ce mi s-au consolidat de-a lungul anilor; la aceasta au contribuit activitatea pe care am desfășurat-o în instituții de reglementare și supraveghere financiară în România și implicarea în acțiuni ale unor organisme specializate la nivelul Uniunii Europene”.

 

1 Proliferarea evenimentelor extreme (tail events), „lebede negre”, cum le numește Nassim Taleb.
2 Cum o face, de pildă, Mervyn King, mulți ani guvernator al Băncii Angliei, în The End of Alchemy, New York, Norton, 2017.

 

Daniel Dăianu este profesor la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București și membru al Academiei Române. Din 2014 este membru în Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

BucharestFoodSummit 2024, cel mai important eveniment de business al toamnei

În perioada 9-11 octombrie, are loc la București cea...

Hotărârea Consiliului de Administrație al BNR pe probleme de politică monetară din 4 octombrie 2024

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit...

INS: Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut în luna august

▪ În luna august 2024 volumul cifrei de...

GREEN MOBILITY FORUM 2024 by The Diplomat-Bucharest

THE DIPLOMAT-BUCHAREST & AUTOMOTIVE TODAY organizează evenimentul GREEN MOBILITY...