La editura Tritonic a apărut lucrarea „Modernitatea tendențială. Reflecții despre evoluția modernă a societății”, de Constantin Schifirneț, profesor universitar la Facultatea de Comunicare și Relații Publice a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București. Pentru punerea în temă, autorul face o trimitere la o carte a sa anterioară, „Formele fără fond, un brand românesc”, în care definește noțiunea de „modernitate tendențială” drept „actul de dezvoltare în direcție inversă: de la afirmarea spiritului național și de la construcția politică spre dezvoltarea economică”.
Altfel spus, „modernitatea este cadrul și elementul de susținere a naționalului, dar nu prin baza economică, care ar fi trebuit să fie temei al afirmării statului național, ci ca tendință, ca ideal de atins în afirmarea națiunii”. Abordarea de față nu vizează procesele de modernizare a societății românești, autorul anunțând numai că-i va consacra un alt volum, în care va explica felul „cum România, membră a Uniunii Europene, se situează în poziția de societate cu o evoluție dominată de deficit de modernitate, cauzat de perpetuarea unor procese istorice de dezvoltare socială și economică inegală”.
În actuala carte, profesorul Constantin Schifirneț pornește de la sublinierea că „termenul de modernitate tendențială este potrivit pentru înțelegerea procesului de modernizare în societățile cu o economie precară”, explicând „modernitatea tendențială prin contexte istorice, politice, geopolitice, culturale care au determinat ca o societate cu o economie subdezvoltată să construiască structuri statale, sociale și instituționale moderne”.
Lucrarea pornește de la definirea conceptului de modernitate, pe baza principiilor acesteia și a caracteristicilor ei. Calea către modernitate este argumentată de autor a fi însăși modernizarea. Capitolul III descrie „Tipuri de modernitate”, de la cele „reflexivă” și „lichidă” („caracterizează prin intensitatea sentimentului de incertitudine în societatea actuală, în care soliditatea lucrurilor și legăturilor umane sunt amenințate”), la modernitatea „organizată”, apoi la cele „multiple”, „asiatică”, „japoneză”, „comprimată”, „greșită”, „chineză”, „latino-americană”. Toate formează partea de-a dreptul captivantă a lucrării, o amplă punere în temă asupra demonstrației propriu-zise privind modernitatea tendențială. Capitolele finale, cu un rol de consolidare a demonstrației, evidențiază „rolul elitelor (economice, politice, culturale)”, precum și al spațiului în afirmarea modernității, cu o localizare în rural și cu o reflecție privind „rolul statului în producerea modernității în societățile cu fundamente economice și materiale insuficient dezvoltate”.
