Educație financiară la ciclul primar

Interviu cu Ligia Goloșoiu (foto) – Președinte Asociația pentru promovarea Performanței în Educație

Dincolo de funcția de președinte pe care o dețineți la această asociație, sunteți de fapt inițiatorul unui program de educație financiară pentru copii, un program pionierat, care se întâmplă prin câteva școli din România. Care este structura acestui prim program de educație financiară pentru copii (pentru că vorbim de copii de curs primar)?
Inițial, am pornit cu clasele a III-a și a IV-a un curs de educație financiară care explica ce sunt banii, unde sunt făcuți banii, puțin despre economisire (nu am tratat noțiunea de credit pentru că mi se pare mai important pentru cei mici să știe să economisească și mai puțin să intre debitori gata în economie), ceva noțiuni despre dobândă, dobânda care se poate calcula la depozitul pe care îl deții la o bancă și foarte multe elemente despre mijloacele electronice de plată, respectiv cardul, cum se face o plată cu cardul, unde îl folosim, lucruri care le plac lor, cu un mini dicționar sau un mini glosar de terminologie care să-i ajute: ce înseamnă o bancă, ce este Banca Centrală, ce înseamnă economisire, ce înseamnă card și tot așa. Pornind într-un limbaj simplu către complex, chiar explicând prin dialog, povestitorul invită cele două personaje din carte să îi plimbe prin lumea fabuloasă a banilor, prin bănci, fac vizite scurte și chiar așa am și purces la a face acest proiect, nu numai a se studia o oră pe săptămână la școală, ci al face puțin formal cu non-formal, adică vizita la o bancă, vizita la Muzeul Băncii Naționale, la o altă bancă comercială sau la un Muzeu de istorie. Ei trebuie să înțeleagă că nu de la început au fost banii, cum au apărut banii, cum au fost descoperite metalele și cum s-au bătut primele monede și tot așa.

România, din nefericire, este împărțită cel puțin în două: România copiilor care au acasă părinți cu multe carduri la multe bănci, cu ceva mai multă viață economico-financiară, cu un vocabular permanent în casă de profil. Că îl înțeleg sau nu îl înțeleg e o altă discuție. Este România copilului care face 5 kilometri pe jos până la o școală unde se regăsește într-un spațiu în care se cumulează multiple clase și pentru care bancnota de un leu probabil că este o apariție rară. Cum facem ca, indiferent din ce Românie provine copilul căruia dorim să îi îndreptăm atenția către aceste minunate instrumente de educare, cum facem ca discursul să fie deopotrivă util și egal?
În primul rând, vreau să vă spun că am bătut țara în lung și în lat, în trei ani am făcut treizeci de județe. Copiii nu știu, părinții nu știu, învățătorii, dascălii, foarte puțini știu că există un curs opțional de educație financiară. Ministerul educației a aprobat în anul 2013 programa școlară pentru disciplina opțională de educație financiară, a trimis o scrisoare către toate inspectoratele, deci nimeni nu se bate ca să facă educație financiară la școală. Primii care au răspuns nu au fost bucureștenii sau orașele mari, deci copii cu banii, părinții cu multe carduri, ci au fost cei săraci, adică toată Moldova, de la Brăila, Galați până la Botoșani, satele care nici nu au acces la internet, satele care au copii care fac kilometri până la școală. Ei au fost primii care au studiat educația financiară nu numai în clasa a III-a, cum prevedea programa școlară, ci și în clasa a IV-a, și atunci am dedus că tratând aceste noțiuni elementare prin joc și cu lingurița, încercând să introduci totuși terminologia, nu poți să îi lași să facă greșel. Înseamnă mai mult că au studiat doi ani decât dacă ar face un semestru sau un an într-un oraș al copiilor cu bani. Și am zis să facem un proiect după ce au studiat un semestru, proiect care m-a impresionat. Ce credeți că au făcut niște copii din Moldova? Au venit cu pahare de plastic colorate, roșii, galbene și au încercat să strângă acolo toți bănuții ca să îmi demonstreze ce înseamnă economisirea. La sfârșit au fost răsturnați și numărați bănuț cu bănuț, ajungând la suma de cinci sute și ceva de lei.

Am o curiozitate: ați spus că ați bătut țara, că ați făcut 30 de județe, că reacția favorabilă, pozitivă a unui astfel de program de educație financiară a venit mult mai vie din județele Moldovei. Cine predă, cine este ghidul în această minunată călătorie în lumea fabuloasă a banilor? Cine îi ghidează pe copii?
Dascălii, adică învățătorii care sunt la ciclul primar; se numesc profesori de învățământ.

Și atunci cine îi ghidează pe ghizi? Vă spun de ce am întrebarea asta. În România, undeva la 40-50% din populația țării este analfabetă financiar. Ne referim la oameni cu facultăți, cu licee, cu profesii. Cine îi învață pe dascăli educația financiară?
A fost o mare problemă și aceasta. La vremea când am scos prima dată cursul în 2012 am făcut și un ghid de predare pentru învățător lucrând în grup de lucru programa școlară pentru educația financiară, după care am făcut așa numita planificare pentru un an sau pentru doi ani de studiu. Și aici o vedeam pe mama, care a fost învățătoare și scria niște caiete dictando de 200 de file cu panificarea. În fiecare semestru ea își făcea planificarea. Adică o oră fac bănuții. Ce o să studiem aici? Puțin din istoria banilor, jumătate de oră, jumătate altceva.
Învață și educatorii din mers. Învață ei întâi lecția și apoi se duc să o predea. Le-am făcut și lecțiile în PowerPoint, le-am dat și modele de exerciții și tot felul de evaluări – ce fel de teste să le dea copiilor, astfel încât dascălii să fie cu un cap mai sus decât copiii. Problema grea a fost că învățătorii nu se simțeau în stare. Dacă româna, matematica se fac de ani de zile și oamenii sunt specializați, educația financiară era ceva cu totul nou și, de fapt, și-au dat seama cu timpul că este o interdisciplinaritate, adică avem și noțiuni de matematică, avem și noțiuni de limbă română, și de istorie, și de tehnica negocierii, și de antreprenoriat, și de comunicare.

Și cum toate astea se fac pe calculator, și informatica poate să fie platforma în care să regăsim aceste lecții. Care este stadiul astăzi al acestui prim program de educație financiară?
Pe vremea când lucram la Banca Națională am inițiat acest program și succesul se datorează în mare parte puterii băncii care a fost în spate. Am pornit cu aproximativ 15 000 de copii și dascăli în 2013-2014. În următorul an, mai ales după ce a fost aprobată programa școlară, numărul a crescut la
46 000. În primul an am avut 39 de județe și Bucureștiul, în următorul an toate județele și Bucureștiul, următorul 52 000, și anul școlar trecut am avut 96 000 de copii, adică aproximativ 210 000 de copii în patru ani. În paralel, văzând că merge bine la clasele a III-a și a IV-a, am scăzut nivelul la clasa pregătitoare I și II și am pătruns și în pentru învățământul preșcolar 4-5 ani, 5-6 ani. Vreau să vă spun că succesul cel mai mare îl avem la grădiniță. Copiii aceia sunt formidabili! Am fost la mai multe evaluări naționale, doi ani consecutivi, și sunt formidabili. La 4-5 ani să îmi spună internet banking sau să-mi spună că „am venit la bancă pentru a-mi deschide un cont ca să îmi pun pensia” este ceva fabulos. Și apropo de învățători, am depus la ministerul educației un curs pentru a fi acreditat de către ministrul educației, de formare formatori pentru învățătoare și pentru educatori. Îl așteptăm, și atunci toată lumea va îndrăgi educația financiară, va dori să facă o specializare și va preda mai ușor.

Curiozitatea mea are legătură cu prezentul. Ce se întâmplă în prezent?
În prezent, avem în jur de 40 000 de copii de învățământ primar și 23 000 la grădiniță. La grădiniță am dat drumul. La învățământul primar nu am putut să risc pentru că proiectul la 40 000 de copii înseamnă cam 100 000 de euro.

Anul trecut ați avut aproape 100.000 de copii, deci ați avut și banii pentru acest proiect. Anul acesta nu sunt banii.
Anul acesta aștept încă bani. Am început să fac cereri.

Cine plătește? Cine câștigă? Care sunt sectoarele care au înțeles că e bine să facă acest lucru?
Cine plătește? Cei care înțeleg. Adică sunt câteva bănci care doresc și se înrolează an de an cu sume cuprinse între
1 000 și 25 000 de euro. O companie românească, și aici pot spune Dedeman, o companie antreprenorială, care întotdeauna îmi spune să nu le fac reclamă că ei nu vor reclamă, și o companie multinațională, Mastercard, 2% când vine și atât. Aștept organizațiile, corporațiile românești sau multinaționalele care se gândesc la viitorul acestor copii. Cine beneficiază? Educația în general și copilul.

Pragmatic, ar trebui să se gândească la propriul viitor. Aceste companii care se plâng că nu au oameni bine educați ca forță de muncă poate că ar fi bine să vă audă, să ne audă și să pună umărul la finanțarea proiectelor de educare a copiilor, adică a viitorului propriilor lor companii. Cine câștigă?
În primul rând copiii, doamnele învățătoare care poate mai sunt și ele promovate puțin prin acest lucru și cred că câștigă și aceste bănci prin reclama pe care le-o fac, prin advertoriale.

Doamnele învățătoare sunt remunerate pentru acest curs?
Nu. Și, făcând o paranteză, vreau să vă spun că în 2013 planurile cadru de învățământ și treptat, treptat ora de opțional a fost luată și dusă în trunchiul comun, deci când vezi opțional la clasele 0, I, II, III, IV este întâi 0-1. Și atunci toți dascălii îmi spun: dar de ce să mai fac educație financiară, să mai muncesc, când de fapt eu nu sunt plătit? Și cu toate acestea sunt destui care vor să facă. I-am mai stimulat și prin organizarea unei competiții, care la început a fost interjudețeană, apoi interregională, și acum a ajuns la nivel național: „Olimpiada micilor bancheri”

Organizați o olimpiadă financiară, de educație financiară la nivelul întregului sistem de învățământ din România. E frumos. „Olimpiada Micilor bancheri”. Poate că cei ce câștigă olimpiada micilor bancheri astăzi vor fi niște mari bancheri mâine, mult mai buni decât bancherii de astăzi.
Știți cine sunt vârfurile care au câștigat? Anul trecut a fost un băiețel din Onești, Bacău, care mi-a scris că este dezamăgit că la clasa a V-a nu poate să studieze educația financiară, drept pentru care m-am apucat să scriu. Și am făcut un draft de manual pe care să îl dezvolt ca proiect pilot. Și altcineva, o fetiță de la Satu Mare, care a venit și la clasa a III-a, nu a luat nici un premiu, a perseverat, a învățat și a venit la clasa a IV-a și a obținut Marele Premiu.

Doamna Goloșoiu preiau eu dezamăgirea puștiului, olimpicului din edițiile anterioare, chiar așa care este continuitatea. Face în clasa a III-a, prinde și face și a IV-a și după aia?
Păi și după aia s-a oprit, cu toate că Ministerul Educației a scris programa școlară pentru gimnaziu și în plus anul acesta au fost aprobate niște programe școlare pentru educație socială, disciplină care se face de la clasa a V-a până la a VIII-a. Am făcut și eu parte dintr-un astfel de grup și am făcut cu colegii programa școlară pentru educație socială clasa a VIII-a, care înseamnă un mix de educație financiară cu antreprenoriat. Însă se va aplica peste patru ani adică gradual.

Aceste manuale sunt foarte colorate și plăcute ochiului la prima vedere. Acesta este doar începutul? Ăsta este sentimentul meu, că mă aflu în fața unei prime etape din viața acestui proiect.
Eu am gândit proiectul ca fiind o disciplină opțională – că asta se poate deocamdată – care să fie continuă de la preșcolari până la liceu. Noi am făcut până acum preșcolar și primar, urmând să dezvolt un proiect pilot pentru gimnaziu. Nu poți dintr-odată. În primul rând trebuie niște pași, să faci un marketing. Am aplicat patru ani primarul și așa
mi-am dat seama că merge. Trebuie studiat și gimnaziul și pe urmă mergi mai departe. Trebuie să citești toate programele școlare să vezi cam ce noțiuni au copiii, nu poți să le trântești așa niște manuale fără să știi ce studiază ei de fapt.

Revin la momentul septembrie 2017.
Manualele nu au fost tipărite până acum. Am o bază de date de 40 000 de copii de învățământ primar. Am făcut scrisoare la Ministerul Educației pe care am depus-o pe 31 august și aștept răspunsul. Probabil că mi se va da în 30 de zile. Am înțeles că s-a înțeles la minister că aceea circulară care a fost dată prin care să se suspende toate auxiliarele care nu au fost avizate de minister a fost dată pentru toată lumea, fără să aibă în vedere că ministerul între timp a avut niște parteneriate publice private, cum a fost acesta cu Banca Națională, cu Banca Comercială Română, și care prevedeau oferirea cu titlu gratuit a unor auxiliare curriculare.

Acum vă aflați sub avizul favorabil sau în afara avizului favorabil al ministerului?
Sunt nici, nici. Verbal mi s-a spus că probabil nu intru sub avizul acela, dar până nu mi se dă scris… și sunt trei județe care m-au somat: dacă nu veniți cu hârtia scrisă nu le primim în județ. Și atunci eu ce fac? Pe de altă parte, este ceva de bine. Foarte multe continuă să se înscrie pentru că nu mai sunt alte opționale. Și vreau să vă spun că acest opțional este singurul căruia i se oferă manual, caietul elevului, activități specifice, un concurs de nivel național, culegere de probleme și altele.

Câte școli sunt înscrise acum?
Nu știu să vă spun câte școli. Știu că sunt din toate județele. Și sunt câteva școli în fiecare județ. Pentru prima dată anul acesta am făcut o testare și înscrierea s-a făcut direct pe site-ul asociației. Astfel. baza de date o văd la final.
Bine, rămâne să primiți un aviz de la Minister. Ați fost în competiție cu celebrul manual de sport de clasa a V-a.
Nu l-am văzut. Sau pe cel de dirigenție. O să râdeți, apropo de dirigenție: foarte mulți dascăli de V-VIII vor educație financiară pe care să o predea în orele de dirigenție, interdisciplinar, la ore de matematică sau chiar de religie.

Ați pășit așa pe calea asta a formării tineretului. Ce ar trebui să se întâmple în ora de dirigenție din punctul dumneavoastră de vedere? În ora mea de dirigenție timp de patru ani de liceu se făcea fizică, pentru că dirigintele era profesor de fizică.
Eu zic că ar trebui prin rotație să faci niște lecții de viață, din viața reală, cu ce te izbești mai mult, nu numai educație financiară.

Există vreun manual despre viața reală scris de cineva?
Nu.

O întrebare evident ușor retorică. Să revenim la educația financiară. O întrebare care vă va provoca. Și încercăm astfel să închidem prima noastră întâlnire. Cum vedeți dumneavoastră viitorul?
Viitorul din punctul meu de vedere îl văd foarte frumos. Dar frumosul meu nu depinde de mine, ci depinde ceilalți. Din punctul de vedere al educației financiare văd o extindere, nu numai la nivel național, adică pe orizontală. Să cuprindem cât mai multe școli și toate județele. Dar văd și ceva vertical. Am reușit să depășim granițele țării și am făcut donație de carte în Republica Moldova și anul acesta pentru prima dată și-au exprimat dorința să participe și ei la „Olimpiada Micilor Bancheri”, adică vom avea un schimb.
Voiam să vă mai spun că am trecut la digitalizare, că asociația este în același timp membru afiliat la OECD și lucrurile care se dezbat acolo privesc digitalizarea de manuale și de gamification. Acesta va fi trendul impus de mine și – aviz companiilor din România care doresc să susțină educația – cel care va dori să deschidă contul pe online, pe mobile banking, direct pe calculator va trebui să aibă niște noțiuni elementare de educație financiară, așa că lumea va trebui să se gândească puțin la viitor.