Chiar dacă, începând de mâine, s-ar revizui prevederile nocive din OUG 114, s-ar anula split TVA-ul și s-ar elimina supraimpozitarea contractelor de muncă part-time, nu am scăpa atât de ușor de efectele guvernării din ultimii ani. Măsurile și modul de guvernare practicate de Dragnea, Vâlcov, Teodorovici și Dăncilă lasă urme adânci asupra economiei românești, care nu pot fi eliminate dintr-o dată. Dintre acestea, impredictibilitatea, neîncrederea și percepția de incompetență la vârful administrației publice nu se pot șterge cu buretele imediat după plecarea lui Dăncilă.
Impredictibilitate
Din păcate, actualul guvern ne-a obișnuit cu schimbarea. Conform CNIPMMR, în 2018 au avut loc 169 modificări în Codul fiscal și au fost introduse 266 noi prevederi fiscale pentru întreprinzători. Și Codul fiscal nu a fost singurul act normativ făcut franjuri de guvernanți. Conform aceleiași surse, anul trecut au fost adoptate 1.506 acte normative (legi, ordonanțe, ordonanțe de urgență și hotărâri de guvern), dintre care nu mai puțin de 114 ordonanțe de urgență. Credeți că sunt puține? Prin comparație, guvernul Ponta a dat doar 52 de ordonanțe de urgență în 2015. Adică mai puțin de jumătate decât cele emise de guvernul Dăncilă în 2018.
Și asta nu e tot. S-au schimbat miniștrii mai des decât anotimpurile. Îmi spunea un reprezentant al unei organizații internaționale că pur și simplu nu mai știe cu ce ministru să mai vorbească. Până a reușit să ajungă la ministru și să expună o problemă, s-a schimbat ministrul și a trebuit să o ia de la capăt. Doar la Finanțe am schimbat trei miniștri în mai puțin de trei ani: Ștefan, Mișa și Teodorovici. În aceeași perioadă, la Economie au fost șase: Petrescu, Tudose, Fifor, Simon, Andrușcă și Bădălău. La Transporturi au fost patru miniștri în cadrul a cinci schimbări (unul dintre ei a fost numit de două ori): Cuc, Stroe, Șova, Plumb și Cuc din nou. D
acă credeți că doar mi se pare mie că sunt anormale aceste schimbări frecvente, puteți să citiți analiza „Instabilitate guvernamentală cronică”, realizată de Daniel Buti pentru nouă state europene despre guvernul central. Buti concluzionează că România are gradul cel mai mare de instabilitate ministerială dintre țările studiate. Și, mai grav de atât, din 2010 observă o accentuare a instabilității în țara noastră. Deci este evident că mergem în direcția greșită.
Orice ministru are nevoie de timp de acomodare înainte de a se apuca de treabă. Mai întâi, trebuie să înțeleagă cum funcționează lucrurile în ministerul pe care îl conduce, apoi să aibă timp să își pună în practică ideile. Dacă stă doar câteva luni, e ca și cum nu ar fi fost ministru deloc. Ca să nu mai spun că personalul din minister nu îl va băga în seamă, dacă se zvonește din start că „șeful va rezista doar câteva luni”. Și, nu în ultimul rând, este important pentru România ca acești miniștri să stea destul de mult în funcție ca să își poată crea relații internaționale pe care să le poată folosi pentru a promova interesele țării. În câteva luni, un ministru nici nu are timp să își întâlnească omologii din țările importante, cu atât mai puțin să își creeze relații de substanță.
Pentru a ameliora situația, noul guvern trebuie să lase Codul fiscal neatins o perioadă după ce repară marile erori ale guvernării Dăncilă, precum ordonanța 114 și impozitarea contractelor part-time. Orice culoare va avea următorul guvern, ar fi bine ca el să reziste până la alegerile parlamentare din 2020, ca să aibă timp să facă ceva. Noul premier, indiferent cine va fi, trebuie să fie mai înțelept decât predecesorii săi și să acorde timp miniștrilor săi să se acomodeze și să implementeze măsuri bune pentru țară, nu doar să bifeze funcția de ministru în CV.
Neîncredere
Cineva îmi spunea odată: „Încrederea e ca un ou: odată spart, nu poate fi pus la loc”. Încrederea în guvern s-a erodat în timp, ca urmare a multor măsuri neanunțate și nocive, precum ordonanța 114. Pe bună dreptate, într-un recent barometru INSCOP, doar 12,6% dintre românii întrebați au răspuns că au multă sau foarte multă încredere în guvern. În comparație, în același sondaj, 64% au răspuns că au multă sau foarte multă încredere în armată, 55% în biserică, 33% în presă și 33% în poliție.
Fostul președinte american Barack Obama spunea: „Dacă oamenii nu pot avea încredere în guvernul lor pentru a face treaba pentru care există – pentru a-i proteja și a promova bunăstarea – totul e pierdut”. Probabil avea dreptate. Neîncrederea s-a generalizat. Într-un studiu al FIC (Foreign Investment Council) din septembrie 2019, 42,2% dintre investitorii străini din România spuneau că au puțină încredere în mediul de business românesc.
Neîncrederea provocată în mediul extern se vede foarte clar și prin dobânzile uriașe pe care le plătește țara noastră pentru finanțarea datoriei publice. Conform publicației profit.ro, guvernul român se împrumută de două ori mai scump, comparativ cu vechii noștri, Polonia și Ungaria, potrivit dobânzilor la 10 ani. Asta înseamnă că investitorii străini nu au încredere că țara noastră își poate plăti datoriile la timp și, implicit, că nu au încredere în politicile economice ale guvernului.
Încrederea se pierde ușor și se câștiga greu. Pe termen scurt, noul Executiv trebuie să mențină ținta de deficit bugetar și să reducă deficitul de cont curent pentru a recâștiga încrederea investitorilor străini care ne finanțează datoria publică.
Incompetența de la vârful administrației
Guvernul Dăncilă lasă în urmă trista impresie că oricine, indiferent de cât de puțin educat sau calificat este, poate fi ministru sau prim-ministru în România. Măsurile pompieristice luate de persoane fără nicio legătură cu domeniul pe care îl gestionează au decredibilizat total funcția executivă. Daniel Dăianu, membru al Academiei Române și președintele Consiliului Fiscal, declara recent la un post de televiziune: „Anul 2019, în opinia mea, este o mărturie asupra unui grad de nepricepere la nivel înalt în a croi politica macroeconomică și mă refer, în special, la prerogative ale guvernului care periclitează stabilitatea economică la nivelul țării și cu o mare eroare, adică OUG 114/2018”. Domnul Dăianu a fost delicat. Adevărul e că am avut în ultima perioadă niște miniștri total nepregătiți pentru astfel de funcții.
Iată ce regres am înregistrat în ultimii 100 de ani: la 1 decembrie 1918, la momentul Marii Uniri, prim-ministru era Ion I.C. Brătianu. În 2018, guvernul era condus de Viorica Dăncilă. Brătianu a fost șef al Executivului de cinci ori, ministru al apărării, afacerilor externe și al internelor, în timp ce Dăncilă a fost doar europarlamenar și apropiată a lui Liviu Dragnea.
În urmă cu 100 de ani, ministru de interne era Gheorghe Gh. Mârzescu. La 1 decembrie 2018, la Interne era Carmen Dan. Mârzescu este cunoscut pentru elaborarea actului normativ care scotea în afara legii Partidul Comunist din România. Carmen Dan e un alt politician apropiat de Liviu Dragnea, fără multe alte realizări în CV, dar cunoscută pentru implicarea în intervenția în forță la mitingul din 10 august.
Titularul Ministerului Lucrărilor Publice (acum Transporturi) era în 1918 Anghel Saligny. 1 decembrie 2018 ne-a prins fără ministru la Transporturi și cu o propunere înaintată de PSD în persoana lui Mircea Drăghici, trezorierul PSD. Saligny a fost un ilustru inginer român, în timp ce Drăghici e un personaj care este trimis în judecată DNA pentru delapidare.
„Fără penali în funcții publice” e un slogan care a prins bine în rândul populației. Cred că la fel de important ar fi să promovăm și să aplicăm sintagma „Doar profesioniști în funcții publice”. Altfel, nu mai ieșim din groapa în care ne lasă Dăncilă și nu vom avea nicio șansă să recuperăm decalajul dintre România și țările mai dezvoltate din UE.
