În ultima vreme, egalitatea de șanse și de gen a devenit un subiect important pe scena politică românească. Președintele Iohannis și doamna prim-ministru Dăncilă au vorbit în repetate rânduri despre acest subiect, dar de fiecare dată discuția a fost abordată din perspectiva necesității adoptării egalității ca o presiune exterioară. Egalitatea de gen este văzută ca o componentă occidentală ce ne lipsește, una care trebuie implementată prin cote sau prin abordări integratoare. În toate aceste discuții se neglijează însă o componentă esențială a egalității de gen: cea economică.
În România, discriminarea pe bază de gen se găsește în toate sectoarele societății, de la sănătate, unde accesul la servicii medicale specifice, precum planificarea familială, este redus pentru mii de femei, până la accesul pe piața muncii sau în funcții de conducere. Femeile sunt sub-reprezentate în consiliile de administrație ale companiilor listate, formând doar 10% din totalul membrilor, față de o medie UE de 24%. Situația nu este mai bună nici în sectorul public, în Parlament femeile reprezintă mai puțin de 20% din totalul aleșilor. Însă pe piața forței de muncă această discriminare poate fi transpusă direct în pierderi economice.
Discriminarea pe bază de gen aferentă ratei de ocupare a forței de muncă generează pierderi echivalente cu 1,6% din PIB în România. Acestea se comportă ca un cost de oportunitate materializat prin neîncasări de taxe și impozite aferente neangrenării mai multor femei în forța de muncă. Fiecare femeie care nu poate avea acces la piața de muncă reprezintă bani pierduți în mod direct de statul român. România este și un caz specific în Europa, dacă privim această situație prin prisma persoanelor tinere neangajate în forța de muncă. Între persoanele catalogate ca NEET (Not in Employment, Education or Traning), numărul femeilor este de șapte ori mai mare decât cel al bărbaților. Totuși, la acest capitol stăm relativ bine, alte state din Europa, precum Italia, au pierderi de până la 6% din PIB din disparitatea accesului pe piața forței de muncă.
Situația este însă mult mai gravă dacă ne uităm la pierderile generate în România de violența pe bază de gen. În România, una din patru femei a fost agresată fizic sau sexual de către partenerul ei, iar moartea ca urmare a violenței domestice este una din primele treizeci de cauze ale mortalității la femei. De la începutul mandatului meu parlamentar am fost una dintre cele mai puternice voci în combaterea violenței împotriva femeilor. Am susținut, cu fiecare ocazie, că violența de gen este un flagel față de care ar trebui să avem toleranță zero. Pe lângă considerentele sociale, există și un argument economic foarte puternic. Costul violenței pe bază de gen poate fi cuantificat și, conform Institutului European pentru Egalitate de Șanse (EIGE), acel cost în România este de 10 miliarde de euro. Această sumă derivă din pierderea productivității muncii prin absențe de la locul de muncă sau zile în care victima a fost în incapacitate de a realiza activități normale. La acestea se adaugă și banii pierduți de angajat şi angajator, cheltuielile cu sănătatea, actele de justiție, cheltuielile de asistență socială şi cheltuielile conexe, inclusiv acelea legate de consilierea impactului emoțional şi psihologic. Zece miliarde de euro pierdute din PIB prin inabilitatea sau lipsa de interes în combaterea violenței de gen reprezintă nu doar o rușine națională, ci și o irosire colosală de oportunități.
România are însă un mare atu din punct de vedere al egalității de gen: numărul foarte mare de absolvente în domenii tehnice (STEM). Generăm anual 5% din totalul absolvenților în domenii STEM din Uniunea Europeană și, dintre aceștia, un număr foarte mare este reprezentat de femei. Astfel, din circa 23.000 de absolvenți anuali din discipline tehnice 9000 sunt femei, plasând România pe al doilea loc din UE privind acest aspect. De altfel, România este una dintre puținele țări din Uniunea Europeană unde sectorul IT nu este dominat de bărbați.
Acest lucru reprezintă un atu uriaș, deoarece numărul de absolvenți de facultăți tehnice este corelat în mod direct cu numărul de start-upuri la nivel național. Uniunea Europeană are de câștigat circa 9 miliarde de euro prin implicarea mai multor femei în fondarea de start-upuri tech, conform Comisiei Europene. Astfel, România se află într-o poziție privilegiată pentru a acapara partea leului din aceste potențiale câștiguri.
Dar dacă talentul este împărțit în mod egal între femei și bărbați, capitalul nu este. 90% din finanțarea VC la nivel mondial a mers spre companii cu fondatori bărbați. În 2017 situația a fost mai gravă, cu doar 2% din finanțarea VC mergând spre companii cu fondatori femei. De vină este în mare parte un bias implicit la nivelul procesului de selecție. Când fonduri mari VC, precum Social Capital sau First Round, au ales să elimine bias-ul din procesul de selecție, ponderea fondatorilor femei a crescut de la 10% până la 43%, iar start-upurile cu cel puțin un fondator femeie au evoluat cu 63% mai bine decât cele cu fondatori exclusiv bărbați. Măsuri de stimulare a egalității de șanse între femei și bărbați, adesea văzute drept contraproductive de către investitori pot, iată, duce la rezultate economice surprinzătoare.
Egalitatea de șanse poate însemna mai mult decât lupta împotriva violenței de gen și cote de reprezentare. Egalitatea de gen, dacă este asumată ca valoare în societatea românească, poate însemna zeci de miliarde de euro în plus pentru investiții și prestații sociale, un mediu de afaceri mai dinamic și sute de noi antreprenori români, în sectorul tech și nu numai. Femeile reprezintă o forță economică și politică, un veritabil motor economic. Este nevoie doar de abandonarea canoanelor sexiste și de acceptarea lor ca membre pe deplin egale ale societății.