Este simplu să fii mai catolic decât Papa

Date:

Scriam la un moment dat că Papa Francisc acceptă Big Bangul, arată care sunt beneficiile dezordinii și întărește ideea că Dumnezeu face particulele să ajungă la echilibru, încearcă să se concentreze pe rolul religiei și să-i redea credibilitatea.
El sugerează că ceea ce știm deja trebuie să înțelegem bine, iar pentru ceea ce nu cunoaștem există Dumnezeu. Și Papa, când acceptă educația și știința oprește erodarea Bisericii și ancorează încrederea. Dogmele au fost ținute acolo unde nu existau explicații. Când acestea apar e necesar să se renunțe la tezele imuabile.


Dar haideți să punem problema așa cum ar face-o un avocat al diavolului. Papa e un răsfățat al presei. Al presei mainstream progresiste, în cel mai bun caz centriste sau de centru-stânga, dacă nu de-a binelea de stânga. Care idolatrizează știința, luptă împotriva schimbărilor climatice prin politici intervenționiste de stat și reglajul comportamentelor individuale și comunitare prin același tip de politici, în vederea implementării idealurilor de toleranță, incluziune, multiculturalism și corectitudine politică.


Suveranul Pontif este lăudat pentru luările sale de poziție socialiste (cuvântul nu este niciodată pronunțat ca atare, în mod transparent) în chestiuni de natură economică. Papa Francisc pierde puține prilejuri de a denunța inegalitatea masivă și în creștere a averilor și veniturilor la nivel global și de a cere politici de redistribuire care să aplatizeze aceste inegalități, ba chiar măsuri aspre pentru combaterea evaziunii fiscale. Să luăm un exemplu extrem de cuprinzător, dintr-un discurs al Papei din 2015:
„A face demersuri pentru o distribuire justă a fructelor pământului și ale trudei oamenilor nu reprezintă doar filantropie, ci o obligație morală. Pentru creștini, responsabilitatea este încă și mai mare: e o poruncă. Este vorba despre a da săracilor și popoarelor ceea ce-i al lor de drept. Destinația universală a bunurilor nu e doar o figură de stil din învățăturile sociale ale Bisericii, ci o realitate care are preeminență asupra proprietății private. Proprietatea, mai ales atunci când afectează resursele naturale, trebuie să servească întotdeauna nevoile popoarelor. Iar aceste nevoi nu se limitează la consum. Nu este suficient să lași să cadă câteva picături când săracii își agită cănile, căni care nu se umplu niciodată de la sine. Programele sociale elaborate pentru a face față anumitor urgențe pot fi considerate a fi doar reacții temporare. Ele nu vor putea niciodată să înlocuiască adevărata incluziune”.


Se pare că Papa, teoretic autoritatea dogmatică numărul 1 a Bisericii Catolice, nu doar cade pradă, ci îmbrățișează pe deplin o marotă teologico-ideologică veche de secole: Iisus Hristos ar fi fost primul socialist al lumii, pentru că a predicat cedarea averii către săraci și a spus: „Mai lesne este să intre cămila prin urechile acului, decât bogatul în Împărăția Cerurilor”. Uitând că evangheliile și tradiția arată că cel mai mare dar al lui Dumnezeu pentru om este libertatea și liberul arbitru, că virtutea impusă cu forța nu are nicio valoare și că „vrednic este lucrătorul de plata sa”. Porunca de iubire de aproape a lui Dumnezeu pentru oameni este răstălmăcită într-atât încât Papa a ajuns să ceară Cezarului să confiște proprietăți și agoniseli pentru a le redistribui săracilor.


Mai de curând, Papa a simțit nevoia să declare în public că teoriile științifice ale evoluției și ale Big Bangului sunt adevărate și că „Dumnezeu nu este un magician”. Declarația a fost tratată de presă ca revoluționară. Numai că ea nu ține cont de tradiția teologică. E ca și cum catolicismul ar avea aceeași viziune primitivă și lipsită de profunzime asupra problemei Creației precum televangheliștii neoprotestanți din jurul lui Donald Trump, care știu doar Sola Scriptura citită literal și cred sincer că Satana a plantat fosile de dinozaur în pământ pentru a știrbi încrederea creștinilor în teoria creaționistă.


O minimă cultură teologică ar trebui să reamintească oricui că, fără religiile abrahamice și în primul rând fără creștinism, gândirea științifică pozitivă nu ar fi fost posibilă. Fără postularea lui Dumnezeu în transcendență, separat de lumea empirică, aceasta din urmă ar fi în continuare populată mental de zei, demoni, spiriduși și alte forțe misterioase, iar cunoașterea ei probabil că n-ar trece de atomismul lui Democrit. Creștinismul a eliberat lumea materială de povara eresurilor imanentiste și a deschis-o înspre gândirea pozitiv-științifică, bazată pe principiul cauzalității și pe experiment. Antiteza darwinism-creaționism este falsă. Nu se preocupă de ea decât cei deopotrivă de ignoranți în epistemologie și teologie.


Nu în ultimul rând, cineva ar trebui să-i reamintească Papei și fanilor săi progresiști că drepturile universale ale omului, toleranța față de celălalt, nondiscriminarea pe criterii sociale, rasiale, etnice și de gen își au originea tot în creștinism, căci spune Sfântul Pavel în Epistola către Galateni: „Fraților, înainte de venirea credinței, noi eram păziți sub Lege, fiind închiși pentru credința care avea să se descopere. Astfel că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm din credință. Iar dacă a venit credința, nu mai suntem sub călăuză. Căci toți sunteți fii ai lui Dumnezeu prin credința în Hristos Iisus. Căci câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați îmbrăcat. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească și parte femeiască, pentru că voi toți una sunteți în Hristos Iisus. Iar dacă voi sunteți ai lui Hristos, sunteți deci urmașii lui Avraam, moștenitori după făgăduință”.  
Dezbrăcând însă haina de avocat al diavolului, pentru a nu risca să fiu excomunicat, precum a pățit o altă persoană plină de intenții bune, Giovanni Papini, merită să ne amintim de zicerea biblică: „Dă-i unui om un pește și îl hrănești toată ziua. Învață-l să pescuiască și îl hrănești toată viața”.


Alături de ea poate fi pusă aceea potrivit căreia cel ce face dintr-un galben doi este omul care merită.
De aici se observă că Biserica pune accentul pe acumulare înainte de redistribuire, ceea ce nu se poate realiza în lipsa capitalului, a capitalismului și a mâinii invizibile a pieței. Este conștientă – spre deosebire de politicienii socialiști, care rezolvă problemele, pe termen scurt, crescând cantitatea de bani și generând inflație – că nu se poate realoca din nimic.

Ionuț Bălan
Ionuț Bălan
Ionuț Bălan este jurnalist independent, fost redactor șef al revistei Finanțiștii, publicist la Jurnalul Național, Săptămâna financiară, Piața financiară, Curentul, Bursa, Evenimentul zilei. Mai multe materiale de același autor, pe http://bloguluibalan.ro

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Noile reglementări UE pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor, tema centrală a Forumului România Eficientă 2024

Creșterea performanței energetice a clădirilor, responsabile pentru 40% din...

Lavazza – cifră de afaceri de peste 3 miliarde de de euro în 2023

Consiliul director al Grupului Lavazza a aprobat declarațiile financiare...