Continuând-și demersurile pentru a elabora pragmatismul reflexiv, o filosofie a lumii actuale adusă la zi, Andrei Marga pune în aceste zile pe piața cărților volumul Reclădirea eticii (Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2022, 354 p.). După scrieri de istoria filosofiei contemporane, de logică și metodologie, de teoria raționalității, de filosofie socială, filosofia dreptului, filosofia educației și filosofia artei, profesorul clujean se concentrează asupra eticii. În dialog cu etici consacrate, dar sensibil la provocările vieții din zilele noastre, care fac superflue dogmatismul și impresionismul, Andrei Marga propune reclădirea eticii și reașezarea ei pe valoarea integrității. Redăm în cele ce urmează un fragment din introducerea autorului. (Reporter)
***
Pe fondul unei modernități ce derapează adesea în subculturi, al unei globalizări ce nu și-a apropiat democrația și morala și al unei crize a democrației înseși, vechi dosare ale eticii au redevenit actuale. Noi interogații – ce duc mai ales la „etica relațiilor cu ființele vii” și la „etica speciei” – nu mai pot fi lăsate în afara interesului. Din toate aceste rațiuni, expunerilor apriori și deductive ale eticii, pe de o parte, și eseisticii empirice și moralizatoare, de pe altă parte, le prefer reclădirea eticii pornind de chestiunile ce se întâlnesc în viața de zi cu zi a fiecăruia.
Nu este filosofie a lumii actuale cea care nu examinează ceea ce se petrece în realitatea lumii cu mijloace ale diferitelor discipline. Filosofia doar postulativă, cea care nu desfășoară argumente în interacțiune argumentativă, nici nu este viabilă. Atunci când argumentele îi vin și din alte discipline, filosofia este consolidată. În optica mea, analiza factuală este, alături de construcția conceptuală și anticiparea de evoluții, parte a filosofiei lumii actuale.
De la o vreme, am încheiat scrierile cu considerente de etică. În Societatea nesigură (2016), am dat printre ieșirile din nesiguranță soluțiile semnalate chiar din titlu de articolele „Demnitatea umană ca principiu” și „Stilul de viață”. În Rațiune și voință de rațiune (2017), am încheiat cu „Unitatea morală a vieții” și „Etică practică”. În Ordinea viitoare a lumii, (2017), încheierea a fost „Responsabilitatea politică”. În După globalizare (2018), încheierea era etică – „Normopatia și viața falsă”. În Justiția și valorile (2020), analiza se încheie cu tematizarea integrității – „Despre integritate” – și a onoarei – „Unde este onoarea?”. În Profunzimea artei (2020), închei cu „Despre verticalitatea intelectualilor”. În Statul actual (2021), încheierea este „Integritatea ca reper”. Volumul Pragmatismul reflexiv. Încercare de construcție filosofică (2017) are în final articolul „Cum abordăm opiniile altora?”.
Faptul că am încheiat cu considerente de etică nu ține de vreo tradiție. De altfel, la noi, etica are, ca disciplină, o tradiție modestă. Cultura română a văzut, în filosofie, mai mult teoria cunoașterii și metafizica. Cei care o reprezintă au dat puțină importanță disciplinelor pe care Kant și, apoi, o întreagă tradiție, le socoteau „practice” – legate adică de acțiunile oamenilor. De aceea, etica și filosofia vieții publice au rămas periferice și s-au dezvoltat prea puțin, mai degrabă epigonic. Chestiunile de etică au rămas mai mult în seama literaturii, iar cele ale vieții publice în seama jurnalisticii.
Faptul amintit nu ține nici de vreun moralism – acea concepție ce crede că toate chestiunile vieții sunt de fapt reductibile la morală. Nu împărtășesc această concepție! Consider că morala poate insufla politici și acțiuni în general și le condiționează reușita, dar nu ține loc de acțiuni economice, de acțiuni sociale și de orice alt fel de acțiuni reclamate de societate la un moment dat.
Faptul ține de convingerea mea, bizuită pe argumente istorice, sociologice, economice, larg culturale, că nu este soluție la neliniștile, abuzurile și crizele actuale fără a angaja etica și, în practică, valori morale. Acestea sunt rareori întreaga soluție, dar sunt totdeauna parte a soluției.
După ce societăți anterioare au fost sub impactul religiei, societatea modernă este condusă de politică. Printre subsistemele ce o compun – economie, administrație, apărare, cultură, cercetare științifică, educație – subsistemul politic are rolul dătător de direcție. Aristotel avea dreptate să considere că o politică fără morală nu mai este politică. Putem spune azi că este administrare, dictat, propagandă, manipulare și nu rezolvă ceea ce are de rezolvat. Anume, integrarea oamenilor prin valori ale conviețuirii discutate public în vederea apropierii unor idealuri.
Astăzi nu se trăiesc doar crize diverse – ecologică, sanitară, energetică, apoi, la alt etaj al realității, economică, de raționalitate, de legitimare, de motivație, de administrare, de creativitate. Se trăiește și o adâncă criză morală. Concretismul sau reducerea comportamentului uman la gesturi izolate („este băiat bun, căci m-a salutat respectuos”), operaționalizarea regulilor sau reducerea lor la acțiuni măsurabile („este democrație, căci pot merge la vot și votez ce vreau”), relativizarea valorilor („acolo sunt America și Germania, dar viața noastră este aici”), sau acceptarea lor după împrejurări convenabile („guvernarea ce servește partidului meu este cea mai bună”) este mai mare ca oricând. Concretismul duce astăzi oamenii în ispită și societăți întregi în crize.
Trăim de fapt o criză ramificată a societăților. Între crize sunt astăzi și două ce nu intrau nicidecum în vreun tablou clasic – o „criză a viziunilor” și o „criză a leadership-ului” în statele actuale.
Prima se poate sesiza în multiplicarea de viziuni axate pe „luptă”, care au luat locul viziunii unei lumi a cooperării. Militanți care promit victorii în luptele lor caută azi să se strecoare la conduceri, se lucrează prea puțin la viziuni cuprinzătoare ale situației actuale, iar reuniunile globale rezolvă mai puțin decât acordurile bilaterale.
A doua, „criza de lideri”, se vede în politicile interne, care sunt mai curând de descurcare decât de largă respirație. În aceste condiții, nemulțumirile din societăți cresc, se schimbă șefi, dar rămân politici caduce, dificultățile sunt tot mai mari, dar decidenți cu format mic se multiplică în multe locuri, în vreme ce creativitatea civică și socială scade.
Toate acestea sunt, de asemenea, indicii că s-a intrat în „societatea nesigură”, despre care am scris în alt loc (Andrei Marga, Societatea nesigură, Niculescu, București, 2016). Este societatea în care o linie dreaptă devine tot mai greu se trasat și în care proprietatea, libertățile și drepturile, valoarea cuvântului dat și alte valori nu mai sunt sigure în însăși realitatea vieții.
Dar sunt și indicii ale intrării în „societatea imoralității extinse”. Este societatea în care au triumfat egoismul utilitar și funcționalismul. Acestea au golit societatea de valori morale, care au mai rămas doar în manuale. Au dovedit-o, deja, diagnoze precum „epoca vidului valorilor” (Lipowetzky), a triumfului „cinismului” (Sloterdijk), „societatea minciunii” (Wolfgang Reinhardt, George Șerban), a expansiunii „narcisismului” (Maas), „societatea indiferenței” (Slama).
Realitatea vieții de azi nu este în regulă. Ea se află sub posibilitățile existente și ne „provoacă” să căutăm ieșiri. Nu este punct de plecare mai profund pentru acestea decât omul, echiparea lui anatomo-fiziologică și larg culturală. Am construit filosofic plecând de aici și de la acțiuni.
Consider sensul drept categorie primordială a cunoașterii, acțiunii și reflecției și construiesc răspunsul la întrebarea asupra rațiunii și tipurilor de raționalitate, apoi la întrebările privind existența, cunoașterea, valorile, absolutul. Argumentarea mea se opune manifest relativismului, în numele posibilității valorilor sigure. Pe acestea le și identific ca valori generative, ce fac posibile performanțele vieții.
Îmi propun în acest volum să reașez concepte cheie ale eticii pentru a face față vieții actuale. În împrejurările aparte ale unor societăți ce se reorganizează pe direcția societăților libere, îmi asum o analogie. Cei care au conceput tranziția de la autoritarism, la societățile deschise în timpul nostru au arătat că numai dacă în cursul tranziției există o disponibilitate de a înlocui cât mai devreme mijloacele dărâmării autoritarismului cu democratizarea se ajunge la democrație (Guillermo O’Donnell, Philipp C. Schmitter, Tentative Conclusions about Uncertain Democracies, Johns Hopkins University Press, 1986, p. 65). Spun, la rândul meu, că, dacă vrem moralitate, atunci este nevoie de disponibilitatea de a înlocui cât mai devreme mijloacele acțiunii strategice cu integritatea actorilor din societate. Consider că, într-o societate bazată pe libertăți, conceptul director este integritatea – un concept mai capabil să susțină azi edificiul eticii.
Ceea ce mă preocupă nu este să dau vreun manual de etică. Sunt suficiente în circulație și este de prisos să le repetăm. Spun, însă, că ar fi nevoie urgentă, acum, înainte de manuale, de revenirea la logică. Ea rămâne condiția accesului la adevăr și la dreptate. Aplicarea logicii este și un reper pentru a ne păstra ființarea ca oameni în cadrele unei raționalități fără de care ne confundăm cu altceva decât umanitatea.
Argumentez că este nevoie de reclădirea eticii în condițiile unei societăți nu doar complexe, dar și „nesigure”, cu o „imoralitate extinsă”. De formula reclădirii leg două conotații: reclădirea conceptuală a disciplinei și reclădirea moralei în societatea de acum.
Ce aduce nou etica pe care o propun aici? În ultimul secol,filosofia a descoperit multiple „continente” – pe cel al sensului, al existenței lovite de limite, al limbajului, al erosului, al tehnologiei, al complexității, al inteligenței artificiale, al generării de oameni în laborator. Ea a reafirmat însă înțelegerea omului ca ființă conștientă – subiect al propriei vieți. Astăzi, este evident că individul și conștiința nu pot să nu fie luate ca punct de plecare, chiar dacă apoi le detectăm condiționări, unele genetice. O veche polemică între poziții extreme, precum „determiniști” și „adepți ai liberului arbitru”, nu trebuie să ne inhibe să recunoaștem că, odată cu individul conștient, începe construcția în societate. Individul, prin pregătirea și cultura sa, civismul său și gesturile sale morale, poate schimba ceea ce este în jurul său. Nu poate schimba în orice situație istoria, dar nici aceasta nu este o variabilă independentă.
În concepția mea, viața conștientă, raportarea la întregul vieții, faptul că fiecare persoană își construiește viața prin ea însăși, constituie fundamentul moralei. Ea este punctul de plecare al eticii pragmatismului reflexiv. Cu aceasta, nu este vorba de a ceda în fața vreunui idealism desuet, dar este aici vorba de a ieși din materialismul, pozitivismul și scientismul zilelor noastre spre a recunoaște construcția din interior a lumii fiecăruia și, odată cu aceasta, morala proprie.
Etica pragmatismului reflexiv privește conștiința într-un mod propriu, quadruplu pot spune, ca o conștiință: a ceea ce este, a ceea ce trebuie să fie, a ceea ce este de făcut, a felului în care trebuie făcut. Această conștiință este locul în care se constituie conștiința morală și ia startul morala în întregime. Etica se edifică prin explorarea ei.
Nu ignor lunga tradiție a eticii, dar procedez pragmatic, luând ca punct de plecare starea morală a vieții din jur. Cazuistica morală este primul meu pas. Anvergura și natura acestei cazuistici sfidează orice apriorism etic și depășește orice eseistică, încât rezolvarea pe care o văd constă în reclădirea eticii. Aceasta este recomandată și de semnalarea literară a dilemelor și neajunsurilor morale, nici astăzi depășite. După lămurirea conceptului director al oricărei etici din cultura noastră – cel al „vieții bune” – și a altor „prealabile” ale moralei – de pildă, ce-i unește pe oameni în comunități și poate asigura unitatea morală a vieții – clarific reperele societale ale moralei. Am în vedere o „societate nesigură”, cu polarizare politică, cu expansiunea de știri false, în condițiile animalizării unor trăsături umane și pe fondul lumii postpandemice, ce obligă de pe acum la un nou gen de viață. Îmi asum conceptul de azi al omului, inclusiv renașterea credinței religioase, resping purismul moral și indic injustiții ale „corecților” de azi. Lămuresc, de asemenea, la nivelul de azi, temele recurente ale omului nou, ale omului artificial și ale omului resetat. Semnific valorile fundamentale ale reclădirii eticii. Este vorba de ieșirea din indiferență, recunoașterea bioeticii, demnitatea umană ca principiu, integritatea, onoarea, demnitatea propriei munci, răspunderea, a fi tu însuți. Aceste valori se pot reafirma pe soclul integrității persoanelor. (din Introducere, în Andrei Marga, Reclădirea eticii, Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2022).
