Europenizare și democratizare

După trei decenii de democrație în România, timp în care cuvântul de ordine părea să fie „consolidarea”, ne aflăm în plin proces de reașezare a valorilor sociale și de regres al ideologiilor în zona politicului. Numeroase fenomene politice, economice și sociale prezente pe plan european i-au determinat pe muți dintre noi să creadă că asistăm la distorsionarea democrației la scară mare sau la diminuarea calității acestui tip de regim politic.

Există și vor fi exista întotdeauna diferențe la nivelul sistemelor democratice, cu precădere în abordarea modului în care este generată decizia publică. Pentru o parte din sisteme, acest mod se apropie mai mult de concepția tradițională a democrației, ca sistem în cadrul căruia voința majorității deține câștigul de cauza asupra voinței minorității, fapt pentru care procesul decizional este unul mai curând conflictual, acesta din urmă fiind marcat de confruntarea tranșantă între majorități și minorități. În alte sisteme, decizia este mai degrabă rezultatul unui compromis, mai precis suma eforturilor în vederea atingerii unui consens mai larg între actori și o mai bună protejare a interesele minorităților, iar scindarea majoritate – minorități rămâne mai puțin categorică.

Definirea democrației ca „guvernare de către popor” naște o întrebare fundamentală: cine realizează guvernarea și intereselor cui trebuie să le răspundă ea în situația în care poporul este în dezacord și are preferințe divergente? Din acest punct de vedere, va trebui ca măcar de acum înainte să acordăm o mai mare importanță identificării și delimitărilor grupurilor de interese. Întrucât grupurile de interese sunt inerente oricărei forme de organizare socială, atât timp va exista o societate organizată, vor exista persoane și grupuri de persoane care vor urmări să influențeze deciziile celor care, la un moment dat, exercită autoritatea în cadrul societății respective. Tot acum, în etapa în care ne reevaluăm opțiunile și țintim către o dezvoltare sustenabilă a statului, va fi necesar să renunțăm la acel tip de discurs public care tratează grupurile de interese într-o manieră negativă, sinonime întrucâtva cu cele infracționale. Relația și interacțiunile dintre agențiile guvernamentale și grupurile de interese influențează, deopotrivă, formularea și implementarea politicilor publice. Așadar, competiția liberă între grupuri de interese constituite în mod voluntar cu scopul declarat și asumat de a influența procesele politice de natură decizională devine un aspect esențial.

Politicile publice sunt supuse transformării, iar odată cu schimbarea, actorii angrenați în acest proces evoluează. Indiferent dacă ne referim la actori individuali sau colectivi, înlănțuirea de acțiuni strategice pe care aceștia le urmăresc se va rezuma mai devreme sau mai târziu la luarea și asumarea deciziei. Actorii politicilor publice variază în funcție de sectorul de activitate reprezentat și de un orizont de timp limitat, iar tendința actuală este de a aduce, în condiții de transparență, la aceeași masă a dezbaterii un număr tot mai crescut de actori. Diversificarea și sporirea straturilor de actori implicați în politicile publice reprezintă un fenomen actual care își are corespondentul în instituționalizarea anumitor forme de participare a societății civile și, implicit, în atitudinea statului care, în cazul României, măcar la nivel declarativ îndeamnă la consultare publică. Asistăm la o schimbare de atitudine din partea statului, care nu mai este reticent sau ezitant în a recunoaște expertiza privată în procesul de luare a deciziilor, rezultând astfel, indirect, o delegare a puterii decizionale.
Ne vom ralia curând la o nouă viziune. Noi expuneri de politici publice vor încerca să confere substanță, să furnizeze norme de comportament, să polarizeze un context sau chiar să provoace un val de tensiuni în cadrul unui sistem de referință. În condiții de incertitudine, recunoaștem nevoia unei expuneri, a construcției de scenarii, întrucât aceasta stabilește posibile relații de cauzalitate între prezent și viitor. La conturarea imaginii panoramice, un stat privit precum un ansamblu de actori administrativi și politici, nu mai este doar un receptor al cerințelor generate de un grup de interese, ci un partener de negociere.

Modelul de conducere european, în situația în care îl plasăm în categoria exemplelor de urmat, ne-a reliefat în ultimii ani că recunoașterea dimensiunii sociale în toate politicile poate fi cheia succesului, care ulterior se traduce în bunăstarea societății. Dacă prin guvernanță înțelegem procesul de coordonare al actorilor, grupurilor sociale și instituțiilor cu scopul de a atinge un set de obiective dezbătute și definite în mod colectiv, atunci vom reuși să ne bucurăm de beneficiile fenomenului de europenizare. În cazul în care, agregarea diferitelor interese pentru definirea interesului general va rămâne pentru români într-un con de umbră, atunci ne vom confrunta totdeauna cu incapacitatea „guvernării” de a răspunde problemelor înscrise pe angeda publică prin neadaptarea la noile forme de organizare socială economică și politică. Înorcându-ne la asumare, putem alege cum, de ce și în ce fel să generăm bunuri publice, să dezvoltăm piețe, să încurajăm comportamentul privat. Cu toți actorii la un loc, prin guvernanța negociată, putem atinge acea stare dezirabilă în care coordonarea actorilor se realizează la cel mai mic cost dar cu un câștig în favoarea tuturor.