Forumul România Eficientă: Eficiența energetică a clădirilor a devenit mai importantă ca oricând

Date:

Criza pandemică pe care am traversat-o, dar și cea energetică au scos în evidență mai mult decât oricând rolul clădirilor în viața noastră. Consumul ridicat de energie din clădiri înseamnă facturi mari, impact negativ asupra securității energetice, dar și asupra mediului înconjurător și a sistemului climatic. Iată câteva dintre argumentele principale pentru care eficiența energetică a devenit mai importantă decât oricând, subliniate de către experții prezenți la cea de-a patra ediție a conferinței internaționale România Eficientă Forum, care a avut loc pe 24 noiembrie, cu tema „The Role of Buildings to REPowerEU”.

Devenit eveniment de tradiție, forumul a reunit și în acest an experți recunoscuți la nivel național și european în domeniu. Aceștia au explicat rolul critic al eficienței energetice în anii următori, oportunitățile, dar și provocările de la orizont.

De la standardul nZEB  la cel ZEB, din 2030

Dat fiind impactul clădirilor asupra mediului și consumului de energie, legislația europeană în domeniu este tot mai ambițioasă, impunând trecerea clădirilor la cerințe de eficiență prin care își produc singure necesarul integral de energie din surse regenerabile, având zero emisii de carbon, începând cu 2030.

Clădirile cu emisii zero (și zero consum de energie din combustibili fosili) devin noul standard pentru clădirile noi, nivel care trebuie atins printr-o renovare aprofundată pentru segmentul comercial și public până în 2030 și pentru întregul parc imobiliar în 2050, conform propunerii de directivă privind performanța energetică a clădirilor (reformare).

Abia am început să ne familiarizăm cu standardul nZEB (nearly zero energy building) și nu este clar cum vom putea introduce cerințe de clădiri cu un consum energetic zero (ZEB) obligatorii din 2030. Totuși, sunt mai optimist că vom putea trece mai ușor de la nZEB la ZEB. Văd deja un ecosistem destul de vibrant de companii din industria eficienței energetice și a materialelor durabile pentru renovări care aduc pe piață tehnologii, sisteme, echipamente, materiale la o scară fără precedent”, a declarat Radu Dudău, director Energy Policy Group și coordonator al programului România Eficientă.

Fără o schimbare fundamentală în utilizarea stocului de clădiri nu ne vom putea atinge obiectivele privind clima și energia. Trebuie să transformăm sectorul în mod fundamental, așa că e necesar, pe de o parte, să îmbunătățim eficiența energetică și, de asemenea, să facem clădirile să participe mult mai activ la rețea, dezvoltând sursele regenerabile și făcând cu adevărat o schimbare în materie de renovări”, a declarat Paula Rey Garcia, Deputy Head of Unit, Direcția Generală Energie, Comisia Europeană, în cadrul Forumului România Eficientă.

Dincolo de contribuția la atingerea obiectivelor climatice, creșterea performanței energetice a clădirilor reprezintă una dintre soluțiile cheie pentru atenuarea crizei energetice și reducerea facturilor la energie pentru consumatori. Adrian Joyce, director de campanie, Renovate Europe: „Concentrarea investițiilor în renovare asupra clădirilor cu cele mai slabe performanțe este un loc foarte bun de început. Dacă cei mai puțin înstăriți din societate beneficiază primii, acest lucru va atenua tulburări sociale în viitor”.

Clădirile viitorului, „microhuburi” energetice

Datorită avansului tehnologic și digitalizării, clădirile viitorului ar putea deveni „microhuburi” energetice, care consumă, produc, stochează și furnizează energie, oferind flexibilitate sistemului energetic.

Clădirile devin microhuburi de energie odată cu dezvoltarea tehnologiilor. Clădirile s-ar putea dezvolta și ca instrumente de stocare, de echilibrare a rețelei și trebuie să începem să ne gândim la clădiri în acest fel, deoarece fiecare element energetic al unei clădiri ar putea fi conectat și să înceapă să joace un rol în marele sistem energetic național. Este ceea ce începe să se întâmplă deja, datorită tehnologiilor existente”, a explicat Julian Popov, Chairman, Institutul European pentru Performanța Clădirilor (BPIE).

Prezentă, de asemenea, la Forumul România Eficientă, Naomi Chevillard, Head of Regulatory Affairs, SolarPower Europe, a afirmat că viitorul clădirilor va fi strâns legat de energia solară: „Vedem din ce în ce mai mult că are sens să instalăm panouri solare pe acoperișuri, dar și pe balcoane, pe fațade. Aceste zone reprezintă o suprafață mare pe care se pot instala panouri fotovoltaice, evitând concurența cu industria agricolă pentru terenuri”.

La rândul său, Andreas Graf, Senior Associate, Agora Energiewende, este de părere că pompele de căldură reprezintă o tehnologie-cheie pentru decarbonare și eficiență în clădiri: „Este o tehnologie incredibil de eficientă și o tehnologie cheie pentru orice țară în care încălzirea se produce mult cu biomasă solidă”.

Izolația bună a clădirilor este o precondiție de bază pentru utilizarea eficientă a tehnologiilor regenerabile.

OMV Petrom sprijină cu 4 milioane de euro
o nouă etapă a programului România Eficientă

Christina Verchere

OMV Petrom a anunțat că va continua să promoveze eficiența energetică în clădiri și susține cu 4 milioane de euro o nouă etapă a programului România Eficientă, lansat împreună cu Energy Policy Group în 2019. Prin această nouă fază a programului România Eficientă, două unități de învățământ din Ovidiu (jud. Constanța) și Drobeta-Turnu Severin (jud. Mehedinți) vor fi reabilitate și modernizate pentru a fi aduse la un standard de clădire cu un consum de energie aproape zero (nZEB).

În cadrul forumului, Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, a declarat: „Niciodată până acum nu a fost mai pronunțată necesitatea de a promova eficiența energetică. Pentru România Eficientă, convingerea fundamentală este că școlile publice reprezintă cel mai bun loc de plecare, deoarece renovarea majoră a școlilor duce la economisirea unei cantități masive de energie, precum și la crearea unui mediu mai confortabil și mai sănătos pentru elevi și profesori. De asemenea, renovarea școlilor la cerințe nZEB reduce emisiile de carbon, creând în același timp spații mult mai bine adaptate la contextul actual. Și, la fel de important, renovarea școlilor are o relevanță educațională extraordinară pentru tânăra generație, de care depinde însuși succesul tranziției noastre energetice”.

Renovarea clădirilor, o investiție fără regrete

De asemenea, eficiența energetică în clădiri va fi tot mai corelată cu îmbunătățirea calității vieții, a confortului și a sănătății utilizatorilor. În plus, este esențială pregătirea clădirilor pentru schimbările climatice.

Adeline Rochet, Senior Policy Advisor, E3G: „Clădirile au un rol în sistemul energetic, dar și în calitatea vieții oamenilor și în sănătate. De asemenea, au un rol inclusiv în adaptarea la schimbările climatice. În viitor, dacă ne uităm la valurile de căldură, de exemplu, o clădire bine izolată va fi mult mai locuibilă decât o clădire cu izolație foarte slabă, așa că aceasta este, de asemenea, o direcție: de a face stocul de clădiri rezistent la viitor. Politica pe care o proiectăm acum pentru clădiri declanșează o serie de schimbări care pot fi benefice pentru întreaga societate dacă este proiectată corespunzător. Cred că în mod clar că investiția în eficiență energetică și renovarea clădirilor este una fără regrete, pentru că va continua să ofere beneficii în timp. Nu este un cost, ci într-adevăr este o investiție”.

Cum se pregătește România pentru noua generație de clădiri

Oana Ozmen, deputat: „Trebuie să încurajăm sectorul construcțiilor să folosească materiale sustenabile, prietenoase cu mediul. De asemenea, pentru a realiza implementarea unor astfel de renovări avem nevoie de experți, de ingineri buni și de forță de muncă în acest sector”.

Mihai Moia, director executiv, Asociația Română pentru Promovarea Eficienței Energetice în Clădiri (ROENEF): „Industria este pregătită să furnizeze materiale și cele mai bune tehnologii disponibile pentru a crește eficiența energetică a clădirilor. E nevoie însă de schimbarea mentalității”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

INSCOP: peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu

Conform sondajului de opinie realizat de INSCOP Research la...

„Crama Transparentă” Cotnari, pentru explorarea tradiției și inovației în producția de vinuri de calitate

Crama Cotnari, emblematică pentru producția de vinuri din soiuri...