Desmond Tutu
Laureat al Premiului Nobel pentru Pace
Mary Robinson
Președinte The Elders
Multe s-au întâmplat de când dragul și regretatul meu prieten Desmond Tutu („Arch”) și cu mine am scris acest comentariu în 2011. Lumea a înregistrat cel mai cald deceniu al său. Liderii s-au adunat de nenumărate ori pentru a discuta despre schimbările climatice. S-au organizat nouă COP-uri în domeniul climei, care au rezultat în promisiuni făcute și promisiuni încălcate.
Este zdrobitor faptul că tot ceea ce am cerut cu mai mult de zece ani în urmă continuă să fie cu atât mai aplicabil în ziua de azi. Pe măsură ce milioane de oameni din întreaga lume suportă efectele devastatoare ale crizei climatice, cu cei din țările mai sărace afectați în mod disproporționat, întreb din nou: Ce trebuie să facem pentru a vedea o măsuri reale?
Nu mai există loc pentru promisiuni goale. Țările bogate trebuie să ofere sprijin financiar țărilor cele mai vulnerabile, iar liderii politici nu trebuie să acționeze în interes propriu, ci în interesul tuturor oamenilor și al generațiilor viitoare.
Nu ne putem lăsa pradă disperării. Una dintre cele mai importante lecții pe care Arch ni le-a oferit a fost să căutăm bunătatea în lume. Pe măsură ce oamenii continuă să se ridice, să vină cu soluții inovatoare și să ceară mai mult de la liderii lor, putem și trebuie să găsim speranță în solidaritate și acțiune.
Alături de colegii mei din cadrul organizației The Elders, rămân inspirată de toate lucrurile pentru care Arch a luptat, și vom continua să luptăm la rândul nostru pentru un viitor drept pentru toți.
– Mary Robinson, vara anului 2022
Înainte de Summitul de la Copenhaga privind schimbările climatice organizat cu doi ani în urmă, noi doi am stat împreună în Cape Town pentru a asculta cinci fermieri africani din diferite țări, dintre care patru erau femei, spunându-ne cum schimbările climatice le subminează mijloacele de trai. Fiecare a explicat cum inundațiile și seceta, precum și absența anotimpurilor obișnuite pentru semănat și secerat, au fost atât de diferite de normalul cu care erau obișnuiți. Temerile lor sunt împărtășite de fermierii care practică agricultură de subzistență și de persoanele indigene din întreaga lume – oamenii care suportă greul șocurilor climatice, deși nu au jucat niciun rol în provocarea acestora.
Acum, doi ani mai târziu, ne aflăm în Durban, unde Africa de Sud găzduiește conferința de anul acesta privind schimbările climatice, COP17, iar situația oamenilor săraci din Africa și din alte părți s-a deteriorat și mai mult. În ultimul său raport, Grupul interguvernamental al Națiunilor Unite pentru schimbările climatice concluzionează că este aproape sigur că, în termeni globali, zilele fierbinți au devenit cu atât mai fierbinți și mai frecvente; într-adevăr, acestea au crescut în frecvență cu un factor de zece în majoritatea regiunilor lumii.
În plus, paradoxul brutal al schimbărilor climatice este că precipitațiile abundente au loc mai des, crescând riscul de inundații. Din 2003, Africa de Est a avut parte de opt cei mai calzi ani din istorie, ceea ce contribuie, fără îndoială, la foametea severă care afectează acum 13 milioane de oameni din Cornul Africii.
Acestea sunt consecințele pe care le-a produs o încălzire de doar 1° Celsius peste nivelurile preindustriale. Raportul publicat recent de programul de mediu al ONU, Bridging the Emissions Gap, arată că, în decursul acestui secol, încălzirea va crește probabil la 4°C dacă nu luăm măsuri mai importante pentru a reduce emisiile. Cu toate acestea, cele mai recente dovezi demonstrează că nu acționăm; Raportul mondial privind energia din 2011 al Agenției internaționale pentru energie arată că emisiile de dioxid de carbon au revenit la un nivel record.
Suntem alarmați de faptul că așteptările pentru COP17 sunt atât de scăzute. Unde este leadershipul global care trebuie să reacționeze de urgență urgent? Avem nevoie disperată de un acord global.
În centrul acestui acord se află menținerea Protocolului de la Kyoto. Protocolul nu este un instrument perfect. Aceasta face prea puține pentru a reduce emisiile globale și obligă un număr prea mic de țări să își reducă creșterea emisiilor. Dar face parte din dreptul internațional, iar acest lucru este vital.
Schimbările climatice reprezintă o problemă globală: dacă țările nu au încredere că celelalte o abordează, nu vor simți nevoia să acționeze ele însele. Așadar, un cadru juridic cu norme clare și comune care să fie asumat de toate țările este extrem de important – și singura asigurare pe care am avea-o că vor fi luate măsuri pentru a-i proteja pe cei mai vulnerabili.
Prima perioadă de angajament a Protocolului de la Kyoto expiră la sfârșitul anului 2012. Prin urmare, Uniunea Europeană și celelalte părți ale Protocolului de la Kyoto (Statele Unite nu au ratificat niciodată acordul, iar termenii protocolului nu au solicitat prea multe de la China, India și alte puteri emergente) trebuie să își asume o a doua perioadă de angajament, pentru a se asigura că acest cadru juridic este menținut.
În același timp, toate țările trebuie să recunoască faptul că prelungirea duratei de viață a Protocolului de la Kyoto nu va rezolva problema schimbărilor climatice și că este nevoie de un cadru juridic nou sau suplimentar care să vizeze toate țările. Reuniunea de la Durban trebuie să convină asupra inițierii negocierilor în acest scop – în vederea încheierii unui nou instrument juridic până în 2015 cel târziu.
Toate acestea nu sunt doar posibile, ci și necesare, deoarece tranziția către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon, rezistentă la schimbările climatice, este necesară din punct de vedere economic, social și al mediului. Problema este că a face acest lucru necesită voință politică, care, din păcate, pare absentă.
Schimbările climatice sunt o chestiune de justiție. Cele mai bogate țări au cauzat această problemă, dar cele mai sărace țări din lume suferă deja efectele sale. În Durban, comunitatea internațională trebuie să își ia angajamentul de a îndrepta această greșeală.
Liderii politici trebuie să gândească inter-generațional. Ei trebuie să își imagineze lumea din 2050, cu cei nouă miliarde de oameni ai săi și să ia deciziile corecte acum pentru a se asigura că vor lăsa moștenire o lume vie copiilor și nepoților noștri.
Desmond Tutu a fost arhiepiscopul emerit al Cape Town-ului și laureat al Premiului Nobel pentru Pace.
Mary Robinson, fost președinte al Irlandei și fost înalt comisar al ONU pentru drepturile omului, este președintele organizației The Elders și președintele Consiliului Consultativ al Centrului de Resurse pentru Afaceri și Drepturile Omului.
©Project Syndicate 2022
