Donald Trump a câștigat alegerile prezidențiale din 2016 în mare măsură datorită faptului că mulți votanți din trei state ale Rust Belt (Pennsylvania, Michigan și Wisconsin) care optaseră pentru Barack Obama atât în 2008 cât și în 2012 și-au reorientat preferințele de la democrați la republicani. Ne propunem să identificăm cauzele acestei reorientări, trecând în revistă politicile economice anterioare ale administrațiilor Reagan, Clinton, Bush Jr. și Obama și să extragem lecțiile oferite de experiența americană.
Evoluțiile economice din statele menționate au jucat un rol crucial în a-i determina pe votanți să aleagă un candidat aflat la polul opus principiilor politice acceptate până atunci, mai exact, dezvoltarea unei economii duale caracterizate, pe de o parte, prin salarii mici și stagnante, datorii în creștere, mobilitate socială în scădere, venituri relative în declin, alături de lipsa de speranță corespunzătoare, iar pe de altă parte prin boomul economic accentuat înregistrat la capătul celălalt al distribuției veniturilor.
Dovezi ale frustrării sociale
Nemulțumirile acumulate în timpul administrațiilor anterioare lui Trump au marcat în special pătura cea mai săracă a societății, neîntrevăzând nicio cale de ieșire din situația economică dificilă și recurgând adesea la acte de disperare.
Rata ridicată a uciderilor în masă are o legătură directă cu accesul neadecvat la serviciile de sănătate mentală[1]. Au existat 384 de incidente cu împușcături în masă în anul 2016. Acestea, alături de asasinarea unor ofițeri de poliție, indică gradul ridicat de nemulțumire acumulat de o parte a populației.
Tendințele veniturilor vorbesc grăitor despre situația materială a populației. În 2016 venitul mediu real al gospodăriilor din statele Ohio, Wisconsin și Michigan era, respectiv, cu 5.900, 6.000 și 9.300 $ sub nivelul de la sfârșitul secolului XX. Alte state vecine în care venitul mediu real al gospodăriilor este încă sub nivelul său de la finele secolului XX sunt Indiana, Kentucky, West Virginia și Virginia. Singurul stat din zonă în care venitul mediu a crescut a fost Pennsylvania, dar cu numai 122 $ pe an. Acest declin al veniturilor timp de 16 ani este fără precedent.
Zona Rust Belt a experimentat o rată a mortalității datorată numărului de cazuri de supradoză de droguri mai mare decât media națională[2]. Pennsylvania a avut în 2015 3.500 de decese cauzate de supradoză, ajungând la o rată de 26 la 100.000[3]. În Wisconsin 1.031 de oameni au murit din cauza supradozei de droguri în 2016, ceea ce înseamnă o creștere de patru ori mai mare față de 2000[4], iar Michigan a avut o rată de 20 la suta de mii de locuitori. Împreună cu statele vecine West Virginia, Ohio și Kentucky, aceste rate au fost cele mai ridicate din SUA.
Consumul de droguri per capita în SUA este de 3 ori mai mare decât în Europa Occidentală, iar numărul de cazuri mortale legate de droguri este de 8 ori mai mare.
Rata arestărilor reprezintă și ea un semn că oamenii nu își găsesc locul în societate. Au existat nu mai puțin de 6,7 milioane de persoane în această categorie în SUA în 2015 (2,7% din populația adultă); aceștia includ condamnații cu suspendare sau eliberați condiționat, ca și cele 2,2 milioane persoane arestate[5] Este cea mai înaltă rată a arestărilor din lume: cu 5% din populația lumii, SUA are 23% din totalul arestaților din lume[6].
Sărăcia persistentă și endemică indică faptul că economia de piață îi confruntă pe mulți oameni cu o luptă dură. În anul 2017, o gospodărie de două persoane era considerată săracă dacă venitul său total era sub 17.000 $ pe an[7]. Aceasta înseamnă că 45 milioane persoane trăiesc în sărăcie, adică 15% din populație – o rată la fel de înaltă ca în anul 1966, adică la un an după ce Medicare și-a început activitatea sub administrația Johnson[8].
Deși prin Affordable Care Act a fost redus procentul celor fără asigurări de sănătate de la 16% în 2010 la 8,6% din populație în 2016, au rămas totuși 28 de milioane de oameni fără asigurare și reducerea lor se află pe agenda politică a republicanilor.
Există așadar nenumărate simptome de suferință printre americanii din grupurile vulnerabile. Acestea au fost din plin ținta mesajului lui Trump de a face America măreață din nou și de a blama imigranții. Căci căutarea unui țap ispășitor este o politică standard a oamenilor puternici. Trump a câștigat mult ca rezultat al afirmației „I love the poorly educated”. Lipsa de speranță, frustrarea și inegalitatea socială se transformă în forțe politice redutabile pe care Trump a reușit să le captureze.
Eșecul Reaganomics în asigurarea unei creșteri inclusive
Problemele socio-economice care au dus la succesul lui Trump au început în timpul mandatului lui Ronald Reagan.
Reagan, susținător al supply-side economics, era convins că reducerea taxelor celor foarte bogați va crea stimulente pentru creșterea numărului de locuri de muncă prin investiții sporite și va fi benefică în cele din urmă maselor largi. Reducerea taxelor însemna și o creștere a venitului disponibil și un stimulent ca oamenii să muncească mai mult, iar pentru investitori să își asume mai multe riscuri și să investească mai mult, creând astfel creștere economică și venituri sporite.
Teoretic totul pare logic, dar în practică nu s-a dovedit așa. Angajații cu normă întreagă nu erau dispuși să presteze mai multe ore de muncă, iar noi investiții s-ar fi demarat doar dacă apăreau noi oportunități, acestea fiind condiționate de inovare. Exista de asemenea posibilitatea ca bogații să își cheltuiască venitul suplimentar pe bunuri de lux, caz în care banii căpătau o altă destinație, sau puteau să cumpere obligațiuni guvernamentale în loc să investească în capital fizic. Relația dintre reducerile de taxe și investiții plus creștere economică nu este una directă. Dacă s-ar fi dorit în mod serios impulsionarea economiei și crearea de locuri de muncă, aceasta s-ar fi realizat doar prin atașarea unor condiții aferente ratelor de impozitare reduse.
Laureatul Premiului Nobel pentru economie Joseph Stiglitz a argumentat că președintele Ronald Reagan nu a sprijinit clasa de mijloc și a direcționat beneficiile creșterii către cei din vârf[9].
Reagan a redus la jumătate rata marginală a impozitării pentru cei bogați. Cei din păturile sărace au primit „firimituri”, în vreme ce bogații au devenit superbogați. Aceștia din urmă au utilizat uneori strategic enormul și neașteptatul cadou din reducerile de taxe pentru sporirea puterii economice și politice. O investiție inteligentă a fost cea făcută în direcția întăririi puterii politice prin lobby pentru dereglementare și prin finanțarea unor think tanks cuprinzând economiști care să le susțină ideologia.
Un alt economist laureat al Premiului Nobel, Paul Krugman, etichetează politicile lui Reagan ca „voodoo economics”. Presupusele stimulente au eșuat în a se materializa. PIB nu a crescut excepțional: la 2,2% nivel per capita anual în anii 1980, a fost doar egal cu cel din anii 1970. Ocuparea în industrie a început să scadă, dereglementarea sectorului financiar a început și ea (consecințele acesteia manifestându-se din plin la izbucnirea crizei financiare globale), salariile celor mai puțin instruiți au început să scadă, balanța de plăți negativă a devenit endemică, coeficientul Gini a început să crească, iar la sfârșitul mandatului lui Reagan rara șomajului era încă de 9,3%. Toate aceste evoluții adverse au continuat să ridice probleme în decadele următoare.
O altă moștenire crucială a președinților Reagan – Bush Sr. este aceea că datoria națională raportată la PIB s-a dublat de la 30% la 60%. Aceasta a pus în mișcare un proces prin care America a devenit dependentă de deficitul bugetar – fără nicio rezolvare în viitorul apropiat.
Bill Clinton și tsunamiul globalizării
Dacă George Bush Sr. a inițiat North Atlantic Free Trade Association (NAFTA), Clinton este cel care a semnat-o ca lege în 1994, arătând că ea va promova mai multă creștere, mai multă egalitate și va crea 200.000 de locuri de muncă numai în anul 1995. Dar el nu a menționat câte locuri de muncă vor fi distruse de către importuri: conform unei estimări, acestea au fost 880.000 în 2002.
Clinton a agreat și intrarea Chinei în World Trade Organization în 2000, conferind acesteia un acces ușor pe piața SUA. Hiperglobalizarea era în plin avânt și a contribuit masiv la devastarea sectorului productiv. Înainte de Reagan SUA importa aproape tot atât cât exporta. Dar după aceea s-a acumulat un deficit comercial care a atins 15 trilioane $, aflat în permanentă creștere. Milioane de muncitori au fost dislocați de influxul uriaș de importuri. În timpul lui Clinton, Partidul Democrat a îmbrățișat de fapt ideologia republicană și comerțul liber.
Penetrarea puternică a produselor chinezești pe piața SUA a avut un impact major asupra evoluțiilor politice. O analiză recentă a descoperit că Michigan, Wisconsin, Pennsylvania și North Carolina ar fi votat pentru un democrat în locul candidatului republican dacă, celelalte condiții menținându-se constante, creșterea penetrării importurilor chinezești ar fi fost cu 50% mai scăzută decât cea înregistrată în decursul perioadei analizate[10].
Pe drumul către Trump cu Bush Jr.
Bush Jr. a continuat politica Reaganomics prin scăderea taxelor celor din topul 1%. Reducerea de taxe din 2003 a fost foarte regresivă, având în vedere că o mare parte din beneficii a mers către milionari.
Apoi, la declanșarea crizei din 2008, administrația Bush a acordat mari favoruri și sume importante de bani marilor bănci și acționarilor fără nicio
condiționare atașată. Stiglitz a numit această politică socialism pentru bogați și capitalism pentru cei săraci.
Obama pune tușele finale
Obama a venit în toiul crizei financiare. În campania electorală a făcut promisiuni mari de schimbare atrăgând un număr considerabil de nemulțumiți, dar odată devenit președinte, nu a făcut altceva decât să continue politicile economice ale predecesorului său. Ca și Bush Jr., a sprijinit băncile mari, salvându-le de la faliment.
Obama a permanentizat reducerile de taxe ale lui Bush în 2010 și 2013, timp în care soarta celor săraci și a clasei de mijloc a fost ignorată. Susținând Wall Street-ul și neglijând grupurile vulnerabile, Obama a întărit puterea sectorului financiar și a alienat milioane de oameni care au ieșit de pe piața muncii. Acesta nu era tocmai modul în care se presupunea că funcționează distrugerea creativă a lui Schumpeter…
În loc de concluzii
Toți cei care au experimentat alienarea produsă de scăderea mobilității economice și sociale, de stagnarea salariilor timp de zeci de ani, cei doborâți de tsunamiul hiperglobalizării și de ignorarea problemelor clasei de mijloc ca și cei scoși din casele lor în urma boomului imobiliar s-au revoltat împotriva sistemului, nutrind credința că numai un om puternic le putea rezolva problemele. Hillary personifica sistemul existent și deci ar fi continuat linia predecesorilor săi fără nicio perspectivă atrăgătoare.
Nu e de mirare astfel că atâția oameni și-au schimbat orientarea și au votat cu un „narcisist hărțuitor sexual și mincinos de rutină”[11], un om puternic cu o personalitate caustică și care își înșală baza populistă mai agresiv decât oricare dintre predecesorii săi. În vremuri normale, probabil că Trump ar fi fost considerat un personaj derizoriu, chiar dacă se laudă adesea că este un geniu…
Reducerea de taxe introdusă de Trump îi favorizează cel mai mult pe cei care câștigă mai mult de o jumătate de milion de dolari. Este o stranie ironie că susținătorii lui Trump nu beneficiază de pe urma politicilor lui economice, el dorind chiar să suprime asigurarea de sănătate pentru cei cu venituri scăzute.
Marea problemă a vremurilor noastre este însă că, în lumea complexă în care trăim, este foarte dificil pentru cei mai puțin instruiți să își discearnă propriul interes. Democrația poate funcționa doar atâta timp cât oamenii știu ce este bine pentru ei. Odată ce acea conexiune s-a rupt, societatea este în derivă, iar inimaginabilul poate deveni realitate. Triumful trumpismului reprezintă incontestabil o lecție pentru democrațiile din Europa.
Prof. Emeritus John Komlos
University of Munich, Research Associate, National Bureau of Economic Research
și Prof. Dr. Ileana Tache
Universitatea Transilvania din Brașov, Ad Personam Jean Monnet Chair
[1] Conform Komlos; J. 2015. “How raising taxes on the rich could prevent mass shootings”, PBS Newshour, 2 Sep. 2015. Accessed 27 Aug. 2015.
[2] Hedegaard, H., M. Warner, and A. Minino 2017. “Drug Overdose Deaths in the United States, 1999 – 2015.” Centers for Disease Control and Prevention. NCHS Data Brief No. 273, February 2017.
[3] Sapatkin, D. 2016. “Drug deaths in Pa. and N.J. Soar even faster than the national rate.” The Philadelphia Inquirer, 6 Sep. 2016.
[4] Wisconsin Department of Health Services. 2018. “WISH Query: Drug Overdose Deaths.” Accessed 27 Aug. 2018.
[5] Bureau of Justice Statistics 2017
[6] Hartney, C. 2017. “US Rates of Incarcertion: A Global Perspective.” Accessed 8 July 2017.
[7] U.S. Census Bureau. 2017a. “Poverty Thresholds.” Accessed 8 July 2017. accessed July 8, 2017.
[8] —. 2017b. “Number in Poverty and Poverty Rate.” Accessed 8 July 2017.
[9] Stiglitz, J. 2016. “What America’s Economy Needs from Trump.” Project Syndicate, November 13, 2016. Last Accessed 27 Aug. 2018.
[10] Autor, D., D. Dorn, and G. Hanson. 2016. “The China Shock: Learning from Labor Market Adjustment to Large Changes in Trade.” Annual Review of Economics 8: 205 – 240.
[ 11] Brooks, D. 2017. “The G.O.P. Is Rotting.” The New York Times, 7 Dec. 2017.
Foto ©Gage_Skidmore
