Oportunități de practică prin programe europene la Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”

Date:

Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” este parte din proiectul Stagii de practică și experiență la locul de muncă pentru viitorii profesioniști – Future Pro (ID 131143), pentru a înlesni și monitoriza ulterior efectuarea stagiului de practică de către studenți și masteranzi indiferent de domeniul de studiu și de specializare, participând activ la realizarea și dezvoltarea parteneriatelor încheiate prin acest proiect.
Proiectul se încadrează în Programul Operațional Capital Uman, Axa 6. Educație și competențe, având ca domeniu de intervenție creșterea numărului absolvenților din învățământul terțiar universitar și nonuniversitar care își găsesc un loc de muncă, datorită accesului la activități de învățare, la un potențial loc de muncă, de cercetare sau inovare, cu accent pe sectoarele economice cu caracter competitiv, identificate conform SNC și domeniile de specializare inteligentă conform Strategiei Naționale de Cercetare, Dezvoltare și Inovare, implementat într-o regiune mai puțin dezvoltată a României (Nord-Est, Sud-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest și Centru), în mediul rural sau urban, de către beneficiarul acestuia – S.S.I.F. Blue Rock Financial Services S.A. În cazul Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”, proiectul a fost încă de la început sprijinit de doamna președinte a Senatului prof. univ. dr. Corina Adriana Dumitrescu și de rector prof. univ. dr. Cristiana Cristureanu. În afară de studenții și masteranzii înscriși la campusul din București, cu domiciliu în zone mai sus enumerate, universitatea mai are alte două campusuri universitare, în Cluj-Napoca și în Timișoara, astfel acest proiect este de un real folos pentru sesiunile de practică universitară.
Activitățile principale ale proiectului sunt:

  1. Sprijinirea încheierii unor parteneriate sustenabile cu sectorul privat pentru facilitarea tranziției de la educație la un loc de muncă prin instituirea unui sistem funcțional de stagii de practică: derularea unei campanii de informare în mediul universitar în vederea recrutării și selecției grupului țintă și organizarea, planificarea și derularea stagiilor de practică la angajatori, conform Legii 258/2007;
  2. Consiliere și orientare profesională pentru studenți și dezvoltare de parteneriate între mediul universitar și reprezentanții mediului economic pentru facilitarea accesului studenților la stagii de pregătire practică;
  3. Dezvoltare de parteneriate între mediul universitar și reprezentanții mediului economic pentru facilitarea accesului studenților la stagii de pregătire practică;
  4. Activitatea de management de proiect;
  5. Activitatea indirectă – suport pentru managerul de proiect.

Proiectul Stagii de practică și experiență la locul de muncă pentru viitorii profesioniști – Future Pro (ID 131143), cofinanțat prin Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman, se derulează pe o perioadă de doi ani, vizând efectiv educația și competențele. Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea competențelor profesionale a unui număr de (322) viitori absolvenți de învățământ terțiar universitar cu domiciliu într-una din regiunile mai puțin dezvoltate ale României.

Discuțiile studenților și masteranzilor cu reprezentanți ai firmelor în cadrul atelierelor de afaceri (business workshop) au în vedere diferite obiective ca: modificarea planurilor de învățământ, în vederea adaptării la realitățile pieței muncii, îmbinarea cercetării cu practica, efectuarea unor stagii de internship, atât în mediul academic, cât și la firmele și institutele partenere etc.

Procesul de dezvoltare a rețelei de parteneriate are trei etape cu obiective clar formulate, concretizate în: discuții preliminare cu diverse companii și organizații de interes în proiect, obținerea de informații din teren pentru a identifica mecanismul potrivit pentru dezvoltarea rețelei, conturarea itinerariilor de inserție pentru studenți.

Studenții și masteranzii sunt antrenați în discuții individuale și de grup, iar vizitele de evaluare a activităților derulate de membrii rețelei se axează pe contactarea și cunoașterea posibilelor organizații partenere, stabilirea unor întâlniri cu reprezentanții acestora și evaluarea activității lor. Pentru a înțelege contextul de dezvoltare a rețelei de sprijin se va face prezentarea proiectului în cadrul discuțiilor individuale, iar discuțiile de grup vor fi centrate pe cunoașterea partenerilor din fiecare județ și colectarea informațiilor privind mecanismele de inserție.

Evaluările specifice fiecărei etape au ca scop îmbunătățirea metodelor de lucru în rețea, de actualizare a itinerarelor de inserție și de eficientizare a rezultatelor.

În rețeaua de parteneriate între Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”, societatea S.S.I.F. Blue Rock Financial Services S.A. și companiile/institutele de cercetare românești sau străine cu sediul în România pentru efectuarea stagiului de practică de către studenți și masteranzi, se va urmări constant aplicarea metodologiei de lucru specifice proiectului pentru facilitarea integrării absolvenților universității pe piața muncii.

Toate informațiile se găsesc pe site-ul proiectului, http://future-pro.ro.
Conținutul acestui articol a fost realizat în cadrul activității 3.1 în cadrul proiectului POCU Stagii de practică și experiență la locul de muncă pentru viitorii profesioniști – Future Pro (ID 131142), Crearea unei rețele de sprijin pentru implementarea sistemului de informare coordonată, în ambele sensuri: de la companii/sectorul privat către rețeaua unităților de învățământ superior, de cadrele didactice de la Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”, București, prof. univ. dr. Ramona Mihăilă și conf. univ. dr. Cristina Athu, în calitate de experți informare, selecție GT și specialiști în recrutare dezvoltare parteneriate, în cadrul proiectului.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Provocările Fiscale în Sectorul Petrolului și Gazelor Naturale din România

de Tănase Stamule decanul Facultății de Administrarea...

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...