În vremurile actuale, cuvântul valoare pare lipsit de conținut sau cel puțin depreciat ori depersonalizat, cu atât mai mult dacă ne raportăm la valorile economiei.
Dacă școala clasică de gândire economică considera că valoarea unui bun economic era dată de cantitatea de muncă încorporată, iar neoclasicii arătau că valoarea bunurilor economice era determinată cu ajutorul prețului just, în funcție de raportul dintre cerere și ofertă, teorie de sorginte liberalistă, în prezent valoarea bunurilor economice este determinată în primul rând de interese egoiste, mult diferite față de maniera de abordare a acestora de către Adam Smith. Oare de ce?
Este foarte adevărat că lumea s-a schimbat considerabil față de lumea minunată a lui Adam Smith în care binele general era atins prin însumarea stărilor de bine (satisfacerea intereselor) ale tuturor agenților economici, actori ai vieții economice. De asemenea, sentimentele de moralitate și etică sunt mult diminuate sau au o intensitate ciclică, în funcție de loc, timp și factorii socio-politici.
În economie, satisfacerea intereselor vizează maximizarea profiturilor producătorilor cu minimum de efort și maximizarea utilității consumatorilor în condițiile unor restricții de buget și de preț. În această ecuație, preceptele de moralitate și etică apar, pe de o parte, în raportul nevoi-resurse, iar, pe de altă parte, în procesele de distribuire și redistribuire.
În ceea ce privește raportul nevoi-resurse, moralitatea ar trebui analizată prin costurile pe care le generează abordarea ineficientă și irațională a resurselor în procesul de producție, atât costuri economice (care conduc la scăderea gradului de profitabilitate și implicit a competitivității pe piață), cât și costuri sociale, curente (cum ar fi șomajul, mișcări revendicative, revolte sociale, cheltuieli publice excesive) și transferabile generațiilor viitoare (cu mediul înconjurător cauzat de risipa de resurse; cu învățământul și sănătatea, urmare a unei lipse de viziuni complexe a respectivelor sisteme, cu impact negativ asupra integrității fizice și psihice a individului). Am numit aceste costuri morale, chiar dacă ele par profund economice, deoarece agentul economic în procesul de decizie nu abordează componenta economică și prin prisma efectelor asupra societății în ansamblul său, cum ar fi risipa de energie, exploatarea irațională a capitalului tehnic și financiar, subutilizarea capitalului uman. De asemenea, aceste costuri apar și provoacă efecte perverse în economie, atunci când agenții economici nu țin seama de relația de cauzalitate dintre creșterile de productivitate și creșterile de venituri din economie. În acest caz, se încalcă o regulă minimală de moralitate economică, în sensul că salariatul are iluzia unei puteri de cumpărare prezente crescute, alimentată artificial, în dauna unei pierderi de bunăstare viitoare, raportată în prețuri reale.
În economiile contemporane unde diferențierea consumatorilor în funcție de mărimea venitului este foarte mare, relația dintre necesități și posibilități trebuie ajustată pe considerente sociale, curba Engel fiind mai degrabă o abordare verificată pe clasa consumatorilor cu venituri medii și mari. În cazul consumatorilor cu venituri mici, optimul paretian este greu de atins fără o componentă socială paternalistă, eventual o susținere etatistă care implică creșterea cheltuielilor publice. Consider că dacă agenții economici ar aborda actul economic ca pe o chestiune de moralitate, în sensul producerii de avuție, în condiții de competitivitate care să genereze locuri de muncă pe de o parte și venituri statului pe de altă parte, problema inegalității sociale ar fi mai puțin severă. Acest raționament poate fi valid în condițiile în care interesele economice vizează exclusiv principiile economiei concurențiale: libertatea de acțiune a agenților economici fără a încălca libertatea niciunui agent economic.
Totodată, moralitatea economică poate fi abordată prin prisma proceselor de distribuire și redistribuire. Procesul de distribuire trebuie să aibă la bază proporționalitatea aportului fiecărui factor de producție la actul economic, vizibilă în mărimea și dinamica venitului fiecărui factor de producție. Procesul de redistribuire este apanajul exclusiv al politicii bugetare a statului.
Ce este defectuos sau imoral în cadrul acestor procese? În primul rând mărimea și intensitatea acțiunilor grupurilor de interese care perturbă fortuit mărimea venitului, ca act final al acestor procese. În economiile moderne specifice țărilor în curs de dezvoltare, grupurile de interese care se alimentează din banii publici își pun amprenta asupra situației socio-economice și politice, amplificând costurile sociale, atât prin componenta economică, cât și prin componenta imagistică, a ceea ce se transmite în forurile economice și politice regionale și internaționale, soldate prin nivelul ratingului de țară ori prin raporturile de țară.
Societatea modernă favorizează și potențează activitatea grupurilor de interese. Acestea nu sunt întotdeauna nocive pentru situația economico-socială a unei țări, multe dintre ele făcând lobby exporturilor, consumului rațional, investițiilor publice, dezvoltării infrastructurii. În condiții de criză economică este importantă activarea acelor grupuri de interese cu acțiuni pozitive și atenuarea acestor grupuri de interese care distrug consistența economiei, și așa fragilă.
Explicația economiei interesului rezidă în redefinirea paradigmei economiei prin raportarea la situația societală actuală și viitoare.
Economia a devenit mai mult decât o știință, ea este o stare de fapt, o stare de spirit și un mod de viață al omului contemporan.
În orice situație ne-am afla, suntem interesați de prețul produsului care prezintă utilitate pentru noi, măsura în care venitul nominal net ne permite sau nu achiziționarea sa, modul în care evoluția anumitor indicatori ne afectează sau nu nivelul salariului. Totodată, suntem interesați de cum ne va afecta locul de muncă schimbarea unor coordonate definitorii ale bursei, ale politicii monetare și de curs de schimb, ce impact au anumite declarații ale unor demnitari asupra pieței petrolului. Toate acestea sunt determinări ale comportamentului economic al subiecților economiei, respectiv al consumatorilor și producătorilor.
Nu putem exclude din existența noastră dimensiunea economică, cum nu putem exista fără să consumăm, și nu putem consuma fără să producem. Acest dicton nu este împărtășit de către toți actorii economiei mondiale, existând, se pare, economii greier, axate pe consum care excede producția, și economii furnică, cu un pronunțat caracter de acumulare, a căror capacitate de producție și export este superioară consumului, respectiv importului.
De ce această dihotomie? La prima vedere s-ar putea spune că înzestrarea cu factori de producție ar diferenția economiile, din punctul de vedere al mărimii și structurii ofertei agregate. De asemenea, mărimea și dinamica nevoilor ar putea favoriza sau defavoriza o economie în raporturile sale cu alte economii. Sau, așa cum se precizează de multe ori în mediile socio-politice, poziția geostrategică și geopolitică sunt factori care stabilesc raportul de forțe între economii.
Fără excepție, toți acești factori trebuie abordați într-o relație de interdependență reciprocă, de complementaritate, de complicitate.
Ca urmare a dezvoltării tehnologiilor de vârf, a intensificării cercetării științifice, a influenței fără precedent a mass-mediei asupra comportamentului decizional al consumatorului, raportul dintre resurse și nevoi, dintre disponibilități și necesități cunoaște puternice distorsiuni, ceea ce face ca asaltul asupra producției de bunuri economice în vederea satisfacerii nevoilor să fie deosebit de puternic. Acest asalt are repercusiuni directe asupra modului de combinare a resurselor economice, proprii și atrase, respectiv necesită implicații convergente ale sectorului productiv în vederea dimensionării ofertei la nivelul cererii.
Problema constă, pe de o parte, în administrarea eficientă a resurselor proprii și împrumutate, în contextul diminuării continue a rezervelor de resurse energetice convenționale și ajustarea cererii în raport cu puterea de cumpărare a acesteia, iar, pe de altă parte, în gestionarea dezechilibrelor balanței comerciale, respectiv a balanței de plăți la nivelul țărilor, ca urmare a discrepanței între export și import.
Avantajul globalizării constă în mobilitatea factorilor de producție în funcție în vederea acoperirii cererii de bunuri economice, în acele economii unde înzestrarea cu factori de producție este insuficientă, situație în care se importă.
Economiile moderne sunt economii globale a căror poziție relativă pe piață este determinată de raporturile de competitivitate și eficiență. Nu putem exclude importurile, dar acestea se fac atunci când costul relativ al producerii unei unități pe piața internă este superior costului relativ al produsului pe piața externă, sau când necesarul de factori de producție nu poate fi acoperit de pe piața internă.
Ceea ce este ineficient și în același timp neechivalent este creșterea importurilor pentru acele țări care dispun de factori de producție dar nivelul capacității de producție nu acoperă parțial nivelul cererii, atât cantitativ, cât și calitativ. Care ar fi motivele?
În primul rând, lipsa de orientare a agenților economici în raport de dimensiunea și structura cererii, către capacitatea de absorbție a acesteia. Potențarea producției ar trebui să fie corelată cu ritmul de creștere a veniturilor reale ale consumatorilor, dar și cu creșterea prezumtivă a acestora raportată la limita de creditare a sistemului bancar și nonbancar. Sistemul financiar-bancar poate întreține în mod artificial creșterea cererii prin ajustarea veniturilor, ceea ce ar impulsiona capacitatea de producție internă sau importul de bunuri economice.
În al doilea rând, dinamica scăzută a productivității muncii, fie ca urmare a lipsei unei infrastructuri de producție adecvate, a necorelării planului investițional cu structura ofertei, fie ca urmare a combinării ineficiente a factorilor de producție, ce au ca efect obținerea unei producții necompetitive pe plan extern, deci nesatisfacerea cererii interne și externe.
De asemenea, există anumite restricții asupra intensificării capacității de producție internă, cum ar fi factori politici (conflict de interese în ceea ce privește favorizarea importului de anumite bunuri economice sau factori de producție; birocrația excesivă), factori sociali (existența unei structuri sociale diferențiate care necesită susținerea socială a claselor defavorizate, ceea ce necesită creșterea aportului cheltuielilor publice, respectiv ajustarea politicii fiscale), gradul de implicare a societății civile în schimbarea mentalității oamenilor în ceea ce privește actul de producție și consum, abordarea problemei sferei productive ca o oportunitate și nu ca o prioritate în actul de consum.
În acest context, economia, prin intermediul actorilor săi, caută soluții pentru optimizarea raportului între necesități și posibilități în consens cu mediul natural, luând în considerare restricțiile cantitative de natură monetar-financiară, precum și efectul de bumerang provocat de excesele de orice natură.
Lumea este în căutarea unor soluții care să genereze ordinea naturală, întoarcerea la un anumit punct asociat consensualității și echilibrului. Eu consider acest punct economia feministă.
Dezvoltarea economiei implică în centrul oricărei acțiuni omul, ideile și respectul pentru îndeplinirea acestora. Dar educația pe care o capătă individul are amprenta familiei, a femeii care gestionează lucrurile și activitățile într-o gospodărie, recunoscută ca entitate de raportare statistică în România.
De ce economie feministă?
În primul rând, datorită implicării active a femeii în viața socială, a interesului pe care îl manifestă pentru educarea ființei umane, a rolului pe care îl joacă în formarea de deprinderi și comportamente în viața copiilor, încă din primele zile ale vieții, a structurii psiho-afective catalizate pe sentimente, afecte, stări.
În al doilea rând, pentru că la nivel mondial există preocupări intense cu privire la includerea muncii femeii necomensurate în PIB (munca depusă în cadrul familiei, educarea copiilor, suportul familial în general) în cadrul altui indicator, care apreciază calitatea vieții și se raportează la sănătate, starea de bine (wellbeing), progres, educație.
Problema economiei feministe nu constă doar în raportarea muncii femeii, ci în redarea importanței acesteia în a gestiona probleme de natură socială, precum educația și cultura, fantezia, creativitatea, consensul, armonia, echilibrul. În prezent, societatea este măcinată de probleme sociale grave, cum ar fi sărăcia extremă, riscul de excluziune socială ridicat, analfabetism, abandonul școlar, migrația forței de muncă către zone cu putere de cumpărare și nivel de trai mai ridicat, în detrimentul copiilor, familiei, de cele mai multe ori aflată în stare de cvasiabandon afectiv. Aceste stări creează mutații structurale la nivel societal în timp, ceea ce afectează starea de sănătate afectivă (lipsa motivației, a încrederii, a stimei de sine) și fizică a populației.
Consider că principalul rol al economiei feministe este educarea întru încredere, moralitate și spirit inovator.
La nivel societal, femeia este cea care organizează gospodăria, gestionează banii și creanțele, alocă resurse pentru realizarea hranei zilnice, atât de ordin material, cât și de timp, energie, empatie, își deduce din timpul personal, de odihnă și refacere, timp familiei și evoluției acesteia. Astfel, se poate spune, fără zăbavă, că fiecare dintre noi este o extensie a femeii care ne-a modelat, instruit, întru devenirea noastră ca specii sociale. Din acest considerent, prin educația concludentă și perpetuă, contribuim la dezvoltarea imaginii
proiectate și reflexive a femeii în societate.
Nu este nevoie de o reabilitare a rolului femeii în societate, de o repoziționare sau de o corijare a acestuia, se simte nevoia unui sprijin pentru dezvoltare, atât de nivel material, în sensul dezvoltării infrastructurii educaționale și de asistență în creșterea și gestionarea procesului educativ, în toate stadiile acestuia, cât și la nivel conceptual, prin înțelegerea de către societate că o femeie, câtă vreme dă și conferă viață, o va sprijini și dezvolta prin ceea ce este, de aceea starea ei existențială, afectivă și materială necesită o atenție distributivă, în diferite etape ale evoluției sale.
Analiza rolului femeii în societatea de consum pornește de la înțelegerea nevoii de consum de bunuri pentru satisfacerea necesităților vieții, dar și de la deprinderea cu restricții, limite generate din înțelegerea cumpătării, a rigorii, a răbdării, a așteptării, procese cognitive pe care le învățăm din familie, prin suportul educativ dat de către mamă, femeia.
Întru devenirea femeii ca pilon societal, generator de educație și spirit antreprenorial (cum altfel? Căci în familie, prin joacă, gestionăm procese
gospodărești care implică inovație, recreare de noi bunuri prin reconsiderarea celor vechi – reciclare) milităm pentru dezvoltarea unei societăți incluzive, tolerante, corecte, empatice.
Consider că rolul femeii în societate este conferit de suportul grupului, al comunității din care provine, fiind evidențiat sau estompat de o serie de acțiuni pe care femeia le exercită. Nu ne putem limita doar la funcția sau rolul de educator la nivel de familie sau societate; femeia generează o sinergie la nivel de societate prin folosirea unor atribute specifice în anumite industrii, precum moda, alimentația, relațiile publice, ospitalitatea, îngrijirea, administrația publică etc. Cu toate acestea, este îngust să stabilim domenii prioritar ocupate de femei la nivelul economiei. Astfel, putem identifica o legătură între nivelul educației primare ca efect al educației femeii și nivelul de dezvoltare economică la nivel de societate.
Totodată, putem aprecia rolul femeii asupra comunității și prin prisma incidenței sau înclinației la educație a copiilor, nu numai din familiile proprii, ci și ca efect lărgit al educației copiilor dintr-o comunitate.
Ne asumăm ca prezumție ipoteza că actul educațional se datorează în mare parte implicării femeii.
Totodată, considerăm că o societate devine echilibrată prin promovarea unor modele culturale și de afaceri pe care le inițiază femeile; rolul femeii fiind de antrenare și motivare, ca efect sinergetic pentru societate.
Concluzii
Pledoaria pentru valorile economiei include o serie de factori identificabili și direct sesizabili, dar și factori ascunși, care se manifestă peste timp, precum amprenta unor gânditori, idei izvorâte din cugetul și sistemul de gândire al unor indivizi care consideră că rolul lor este acela de a identifica cauze și efecte ale unor comportamente care generează tendințe, stări, procese, acțiuni și paradigme. Rolul societății este de a surprinde gândirea acestora în modele, de a corija o serie de manifestări bidirecționale dintre economie și societate în vederea identificării unei stări de bine, de echilibru, de armonie.
