Rex Tillerson, Din vârful sondei, în fruntea lumii

Date:

Economistul vă invită să faceți cunoștință cu Rex Tillerson, actualul secretar de stat al Statelor Unite ale Americii, fost director executiv al uriașului din Irving Texas, ExxonMobil, și unul dintre cei mai influenți lideri mondiali.

Cu o avere estimată la 151 milioane dolari, Rex Tillerson a demisionat peste noapte de la ExxonMobil, cea mai mare companie de petrol și gaze naturale tranzacționată public din lume, pentru a deveni noul secretar de stat american. A primit cu această ocazie 180 de milioane de dolari drept compensație de pensionare.
Acesta și-a început cariera la ExxonMobil în 1975 și a devenit CEO în 2006.

În 1975, imediat după ce a absolvit universitatea din Texas ca inginer, a primit 17 oferte de locuri de muncă, multe de la giganți precum Armco Steel și Exxon Mobil. Exista o cerere foarte mare de ingineri în acea perioadă. Într-un final, Tillerson i-a ales pe cei de la ExxonMobil și s-a îndrăgostit de această companie.


„Le tot spuneam recrutorilor de la Exxon că nu știu nimic despre afacerea cu petrol și că nu înțeleg ce considerau că voi putea face pentru ei”, a afirmat Tillerson pentru McCombs Today. „Și continuau să îmi spună «nu-ți face probleme, doar vino să lucrezi pentru noi și o să-ți dai seama ce trebuie să faci»”.
Tillerson a fost la un pas de a renunța la facultate pentru că avea dificultăți în a face calcule, însă a continuat să muncească la îndemnul unuia dintre profesorii săi îi observase potențialul.
„M-am chinuit ca student. Nu eram cel mai deștept student din clasă. A trebuit să muncesc din greu și am avut o mulțime de provocări doar cu calculele”.
În 1989, Tillerson a fost numit director general al diviziei de producție centrale Exxon, de aici a început ascensiunea impresionantă în cadrul companiei. Responsabilitățile sale au fost extinse la scară globală, fiind repartizat operațiunilor din Yemen și Thailanda, în 1995. Trei ani mai târziu, a fost numit vice-președinte al Exxon Ventures Inc. și președinte al Exxon Neftegas Limited, compania oferindu-i supravegherea exploatațiilor Exxon din Rusia. Petrolistul texan a stabilit legături strânse cu cel mai puternic lider mondial de pe lista Forbes, Vladimir Putin, când a reprezentat interesele Exxon în Rusia.
În decembrie 2016, Rex Tillerson a apărut ca alegerea surpriză a președintelui ales Donald Trump, pentru funcția de secretar de stat, trecând peste candidați cu cv-uri impresionante, cum ar fi Mitt Romney și Rudy Giuliani. Cu toate că nu a deținut o funcție publică, s-a motivat că interacțiunile lui Tillerson cu liderii străini, ca șef ExxonMobil, i-au dat o experiență valoroasă pe scena mondială. Acesta a fost nevoit să găsească modalități de a risipi neîncrederea liderilor din alte țări, convingându-i să lucreze cu el, nu împotriva lui.
Tillerson are o experiență în a negocia într-o arie diversificată de domenii, pornind de la drepturi de exploatare de resurse naturale, până la probleme legate de negocierea contractelor de muncă și de transport. Sub conducerea sa, Exxon a purtat negocieri cu guvernele străine, cu guvernele Statelor Unite și cu cele mai mari corporații internaționale.
Tillerson și-a însușit o vastă experiență managerială în calitate de director executiv al unei multinaționale evaluată la 370 miliarde dolari, cu operațiuni în circa 50 de țări. Domeniul de aplicare și gama de operațiuni ale Exxon sunt imense: explorare de petrol, construcții, logistică, cercetare de înaltă tehnologie și dezvoltare, marketing, vânzări, resurse umane și extracție de petrol.
„Am primit la împărțirea cărților o mână grea. Ceea ce știu este că America deține în continuare toți așii”, susține Rex Tillerson.

 

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

PORR România – partener principal în cadrul EBcon 2024, prima conferința internațională de Employer Branding din România  

EBcon, prima conferinţă internaţională de Employer Branding din România,...

SeedBlink devine o platformă all-in-one pentru investiții și equity management, transformând deținerea de acțiuni în sectorul tehnologic european

SeedBlink, companie specializată în investiții în domeniul tehnologic european,...

Clifford Chance Badea a asistat Premier Energy la listarea pe Bursa de Valori București, o tranzacție de aproape 700 milioane lei 

O echipă multijurisdicțională de avocați Clifford Chance din București,...