Proiectul România Educată cuprinde o arie de interes, practic, identificată cu întregul nostru sistem economico-social în orizontul următorului deceniu. Ca urmare, cele „zece valori care ar trebui să definească educația din România, la nivel de sistem, de individ și de conținuturi”, pe care le propune România Educată, identificându-le cu „zece deziderate pentru sistemul educațional românesc la orizontul 2030”, pot fi considerate repere pentru perspectiva de ansamblu a evoluției așteptate la nivelul țării:
- echitatea
- integritatea
- starea de bine
- profesionalismul
- excelența
- respectul
- flexibilitatea
- diversitatea
- transparența
- colaborarea.
Un deceniu înainte
sau un deceniu în urmă?
Confundat cu o nouă lege a educației naționale (poate din limitările, din repezeala și din nevoia de simplificări specifice vremurilor de azi), proiectul România Educată totuși nu conține reglementări, ci numai conturează direcții. Sunt direcții de ansamblu, multe de interes și cu impact pentru o varietate de sectoare economice, sociale, culturale. Așa apare prefigurată structura ciclurilor de învățământ, importantă pentru beneficiarii de resursă umană formată prin sistemul de educație. Cerinței de forță de muncă mediu calificată (meseriași), cerință reclamată și în prezent de mediul economic și, cu atât mai mult, în perspectiva următorului deceniu, structura sistemului educațional avansată de proiectul România Educată îi răspunde printr-o schema din care lipsește tocmai învățământul profesional: sunt indicate trei forme de liceu – teoretic, vocațional, profesional, fiecare cu clase de la a IX-a la a XII-a – și atât. Școala profesională lipsește. Este adevărat, marcarea liceului profesional este însoțită de sublinierea „dual unde este posibil”, iar în textul proiectului învățământului profesional i se face o largă prezentare, însă ca formă de liceu.
Să însemne asta că învățământul profesional urmează să se identifice cu liceul profesional? Ar însemna o întoarcere cu circa un deceniu, când școala profesională (numită atunci școală de arte și meserii) a fost, practic, desființată printr-un fel de păcăleală: cifra de școlarizare pentru școala de arte și meserii cică a fost alocată pentru liceul tehnologic. De altfel, momentul este reținut ca atare în raportul proiectului România Educată: „Filiera profesională a fost obiectul mai multor reforme: desființarea în 2009 a școlilor de arte și meserii, reînființarea, în 2011, a școlilor profesionale în cadrul liceelor «tehnologice» și introducerea treptată a învățământului dual”. Succesul revenirii la învățământ profesional, cu extinderea formei de dual, este evidențiat în raportul proiectului România Educată și necesită cu atât mai mult extinderea acestei forme de învățământ: „După 2012, se observă o ușoară schimbare de tendință, numărul de elevi înscriși în învățământul profesional și tehnic, inclusiv dual, înscriindu-se pe o pantă ascendentă (de la
84.390 în 2016 la 100.777 în 2019).
De remarcat însă că tendința este în scădere, de la 35,23% din numărul total de elevi în ciclul secundar superior (în 2015) la doar 11,41% în 2019. De asemenea, raportul numărului de elevi înscriși în învățământul profesional și tehnic față de cei înscriși la filierele teoretică și vocațională a fost, în 2019, de 1/6”. Atunci, de ce să se recurgă iar la disimulare? Să fie vorba de aceeași pudoare fără rost față de termenul „școală profesională”, care acum niște ani a fost schimbat în „școală de arte și meserii” (noțiune și formă de secol XIX și început de secol XX, la care s-a renunțat în anii ’30), odată cu încorporarea școlilor profesionale în licee tehnologice? Aceeași încorporare este proiectată și în orizontul 2030, cu adaptarea „liceu profesional (dual unde este posibil)”.
Să fie echivalată cu învățământul profesional (școală profesională) oprirea după trei clase de liceu? Ar fi prea de tot să considere cineva totuna școala profesională cu trei sferturi de liceu. România Educată scrie că „finalizarea a trei ani în educația profesională sau a patru ani în cea vocațională/teoretică conferă elevului o calificare de nivel 3 și acces direct pe piața muncii, în baza unor probe profesionale specifice. Elevii din educația profesională au opțiunea de continuare a studiilor în cadrul aceluiași liceu, pentru participarea la examenul de bacalaureat. În clasa a XII-a, vor aprofunda elementele de trunchi comun din clasele IX-XI și are loc o pregătire mai generală pentru bacalaureat. Promovarea examenului de bacalaureat le conferă o calificare de nivel 4”. Nu ar fi bine nici pentru liceu (fie el profesional), nici pentru școala profesională să se considere așa, măcar pentru că una este structurarea pregătirii pentru un ciclu complet de trei ani de școală profesională și alta este pentru trei sferturi de liceu.
Învățământul profesional dual, o stringență pentru economie
Învățământul dual, cu importanța lui incontestabilă, este o formă numai de învățământ profesional. Prin specificul lui (sistem de organizare, relaționări dintre școală și mediu economic, nivel de calificare etc.), învățământ dual nu poate exista decât la școală profesională, nu la liceu, nici, cum se vehiculează, în învățământul superior.
Altfel, cerința formării prin învățământ profesional dual este stringentă. Această formare ar relua, în fond, o pregătire profesională practicată cu succes la noi în anii ’60-’70 ai secolului XX.
Tot disimulându-se învățământul profesional, pentru meserie, în altceva, tot spunându-li-se elevilor de la școală profesională că ei nu sunt mai prejos de cei de la liceu, tot arătându-li-se ca argument de căpătâi pentru a merge la învățământ profesional ușurința cu care pot „scăpa” de acolo și pot fi primiți la liceu pe parcurs, tocmai bine este accentuată considerarea ca degradantă a școlii profesionale, pe care acoperirile de nume și statut vor s-o înlăture; nu li se face niciun serviciu nici elevilor, nici familiilor (care se spune că sunt reticente față de școala profesională). Până la urmă, nu li se face un bine nici economiei, nici societății, în ansamblu.
