Hippolyte Fofack
Economist-șef și director de cercetare la Banca Africană de Export-import
Începând din anul 2011, în Japonia vânzările de scutece pentru adulți au depășit vânzările la cele pentru sugari, reflectând scăderea ratei fertilității din această țară (nașteri vii per femeie) de la 3,66 în 1950, la aproximativ 1,5 la începutul anilor 1990. De atunci, fertilitatea japoneză a rămas blocată cu mult sub „rata de înlocuire” (2,1), ajungând la doar 1,3 în 2021.
Și nu este doar cazul Japoniei. Ratele fertilității au scăzut, de asemenea, sub nivelul ratei de înlocuire în toate țările din zona euro și sunt uimitor de reduse în Hong Kong, Macao, Singapore, Coreea de Sud și Taiwan – cele mai bogate cinci economii din Asia de Est, în afară de China. La 0,81 și respectiv 1,38, Coreea de Sud și Hong Kong au avut printre cele mai scăzute rate ale fertilității din lume, în 2021.
În plus, China va înregistra, probabil, un declin absolut al populației sale, în 2023. Deși în 2016 guvernul a renunțat la politica copilului unic, care dura de 35 de ani, rata fertilității în China a fost de doar 1,16 în 2021, în scădere de la 6,3 în 1968. Organizația Națiunilor Unite și-a revizuit în sens negativ estimarea privind populația de vârstă activă din China (între 15 și 64 de ani) pentru anul 2100, cu un uimitor 201 milioane, de la 579 milioane la 378 milioane. Această tendință reprezintă o mare problemă pentru economia chineză. „În prezent, fiecare 100 de chinezi de vârstă activă trebuie să susțină 20 de pensionari”, a scris recent în The Spectator Rana Mitter, istoric la Oxford. „Dacă tendințele continuă, până la începutul secolului următor, fiecare 100 de muncitori va trebui să susțină 120 de pensionari”.
În același timp, rata fertilității în SUA a scăzut cu mai mult de jumătate față de 1960, de la 3,7 la 1,66 în 2021. Și chiar și o putere de piață emergentă, cum este India, se confruntă cu un declin al populației, înregistrând rate ale fertilității de 2,03 în 2021 și 2,05 cu un an înainte, prima dată când țara a scăzut sub rata de înlocuire.
Potrivit raportului ONU World Population Prospects 2022 (WPP2022), rata globală a fertilității, care a fost de 2,3 în 2021, va atinge punctul critic demografic de 2,1 până în 2050, ca urmare a unei scăderi sincronizate la nivel global a natalității, inclusiv în Africa și America Latină.
Scăderea ratelor fertilității a mutat deja distribuția populației în funcție de vârstă în partea superioară a plajei de vârstă în multe economii. Conform raportului WPP2022, „la nivel mondial, persoanele cu vârsta de 65 ani sau peste au depășit numărul copiilor sub cinci ani pentru prima dată în 2018”. Până la jumătatea acestui secol, vor exista de două ori mai mulți cetățeni în vârstă decât persoane sub cinci ani și aproximativ la fel de mulți ca numărul total de persoane sub 12 ani.
Consecințele vor fi uriașe, în special în economiile cu venituri mari. Pe lângă presiunea imensă la care vor fi supuse sistemele de pensii și de sănătate, ratele scăzute de fertilitate – în absența unei imigrări mai mari – vor reduce populația de vârstă activă, diminuând, prin urmare, consumul casnic și nivelul de dezvoltare economică. Scăderea numărului de lucrători va duce, de asemenea, la inflația salarială, ceea ce ar putea adăuga incertitudine și volatilitate în economia globală. Din punct de vedere istoric, creșterea producției pe cap de locuitor a reprezentat aproximativ jumătate din creșterea economică mondială medie anuală, cealaltă jumătate provenind din creșterea populației. Dar există riscul ca îmbătrânirea populației să afecteze acest echilibru.
Pe măsură ce ratele scăzute de fertilitate devin din ce în ce mai înrădăcinate, este posibil ca multe țări să adopte politici agresive pronatalitate. Urmând modelul comportamentului familial și al planificării familiale dezvoltat de către economistul laureat al Premiului Nobel Gary Becker – care sugerează că cererea de copii este corelată cu schimbările prețului „copilului marginal” – astfel de politici tind să pună accent pe stimulentele financiare, cum ar fi concediul de maternitate plătit, „bonusurile“ pentru cuplurile care au copii, subvenții lunare pentru mamele care își iau timp liber de la locul de muncă pentru a crește un al treilea copil și deduceri fiscale personale pentru a acoperi cheltuielile de îngrijire a copiilor.
Dar aceste stimulente nu s-au dovedit deosebit de eficiente. Franța oferă sprijin substanțial familiilor, dar rata fertilității a fost de numai 1,83 în 2021. În plus, creșterea veniturilor pe cap de locuitor și progresele medicale au crescut speranța de viață, temperând „utilitatea” istorică a conceptului de a avea mai mulți copii ca un fel de poliță de asigurare intergenerațională.
La sfârșitul secolului al XVIII-lea, clericul și economistul Thomas Malthus, îngrijorat de creșterea rapidă a populației, a prezentat două seturi de factori care ar putea să o stabilizeze: „mijloace de control pozitive” care cresc mortalitatea, incluzând războaie, foamete și boli; și „mijloace de control preventive”, cum ar fi celibatul, controlul nașterilor și atitudinile față de planificarea familială. În plus față de progresele în medicină, ordinea internațională bazată pe reguli, care a apărut după cel de-al doilea război mondial, a dus la diminuarea mijloacelor de control pozitive asupra creșterii populației. Dar Malthus nu și-ar fi putut imagina cât de eficiente vor fi mijloacele de control preventive din ultimii 70 de ani.
Aceste evoluții au fost alimentate de două influențe semnificative. În primul rând, schimbările în abordările privind planificarea familială pot deveni destul de „persistente” odată ce acestea devin norme sociale, după cum arată clar reapariția dezbaterii privind accesul la avort în Statele Unite. În al doilea rând, și poate chiar mai important, ratele de fertilitate extrem de scăzute prezintă un efect de persistență, devenind din ce în ce mai dificile de inversat cu cât durează mai mult.
De-a lungul istoriei moderne, migrația internațională din țările cu venituri mici, cu un nivel ridicat de fertilitate, la cele cu venituri medii mai mari și rate mai scăzute ale natalității, a ajutat la protejarea acestora din urmă împotriva perturbărilor demografice. Potrivit WPP2022, creșterea populației țărilor cu venituri mari între 2000 și 2020 a fost determinată în principal de migrația internațională, intrările nete (80,5 milioane) depășind cu peste 20% diferența dintre nașterile native și decese (66,2 milioane).
În plus, migrația internațională va deveni singurul motor al creșterii populației în aceste economii în următoarele decenii. Acest lucru înseamnă că va exista o creștere a populației străine născute în țările cu venituri mari, care a reprezentat peste 14,7% din populația totală a acestor țări în 2020 – cu procente mai mari pentru unele dintre cele mai mari economii, inclusiv SUA (15,3%) și Germania (18,8%).
În ciuda politicilor stricte de imigrație pe care multe guverne le-au promovat în ultimii ani, migrația internațională a ajutat țările cu venituri mari să își susțină dezvoltarea economică și să ușureze povara susținerii populației în vârstă al cărei nivel este în creștere, inclusiv prin menținerea pensiilor de stat pe o cale durabilă. Într-o perioadă cu tensiuni geopolitice sporite și risc de fragmentare globală, este mai important ca niciodată să recunoaștem relația reciproc avantajoasă care există între țările cu fertilitate scăzută și cele cu fertilitate ridicată.
Cu toate acestea, facilitarea migrației nu poate fi singura soluție pe termen lung. Dacă fertilitatea globală scade sub rata de înlocuire în următorii 30 de ani, consecințele pentru întreaga planetă ar putea fi cumplite. Copiii noștri pot fi viitorul, dar vor crește într-o lume îmbătrânită.
Hippolyte Fofack este economist-șef și director de cercetare la Banca Africană de Export-import (Afreximbank).
©Project Syndicate 2023
.){kind=link}