Inițiativa Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale de a organiza, în perioada 8-10 iulie a.c., la Sinaia, un seminar ad-hoc privind relansarea consumului de produse bio din România și rolul marilor rețele de distribuție în acest proces, a fost bine apreciată de producătorii și procesatorii din sectorul bio. Structurile asociative și producătorii prezenți consideră că acest eveniment își va realiza obiectivul central doar dacă va fi începutul unui dialog structurat și al unor colaborări strategice cu marile rețele de distribuție din România.
Au fost prezentate doleanțele fermierilor privind accesul la raft în condiții de echitate și la un preț stimulativ pentru eforturile lor, supraviețuirea sectorului fiind, în opinia multor fermieri, o chestiune de suveranitate și securitate alimentară națională. S-a solicitat reconsiderarea politicii actuale a lanțurilor de supermarket pe principiile suveranității alimentare, conform practicilor europene de promovare a produselor autentice românești, după modelul recent de intervenție în piață în Franța, de protejare și stimulare a producătorilor autohtoni.
Inter-Bio, prezentă la dezbateri, s-a pronunțat în favoarea unei abordări realiste care să țină cont de interesele actorilor din piață, dar și de promovarea colaborărilor inovative dintre aceștia, evocând comportamentul supermarketurilor din țările scandinave și Elveția de premiumizare a produselor ecologice ca branduri care să fie stimulate la raft.
„Ar trebui ca și supermarketurile din România să se inspire din aceste forme de colaborare și să combată manipularea verde a unor producători care maschează, prin etichetare, conținutul neecologic și nesănătos al produselor lor. Există un număr tot mai mare de colaborări strategice între retailerii europeni și grupurile ecologice care ajută la stimularea angajamentului față de produsele ecologice, și poate că de aici ar trebui pornit dialogul structurat. Clusterele Inter-Bio din România susțin expansiunea pieței prin împărțirea mai corectă a beneficiilor pe lanț, care poate fi profitabilă. De aceea, orice inițiative ar trebui cuplate cu prețuri atractive pentru a stimula atât consumul, cât și veniturile fermierilor. Având în vedere că mulți politicieni au regresat în ceea ce privește politicile emblematice de sustenabilitate ale UE – reducerea pesticidelor, noile OMG-uri și reducerea emisiilor climatice – colaborările între producătorii ecologici și comercianții cu amănuntul pot oferi o mai mare încredere consumatorilor”, a declarat Costin Lianu, președinte Inter-Bio.
Sondajele recente au arătat că sprijinul consumatorilor pentru acțiunile climatice și politica alimentară durabilă este adesea mult mai puternic decât doresc politicienii să recunoască. Atunci când consumatorilor li se oferă posibilitatea de a „vota” la casă, aceștia își stabilesc propria agendă pentru schimbări pozitive.