Cooperarea intelectuală celebrată la UNESCO la inițiativa Președintelui român al Conferinței Generale

Date:

La 13 septembrie a.c., a avut loc, la sediul UNESCO din Paris, conferința internațională intitulată: „Celebrarea unui secol de cooperare intelectuală internațională: de la moștenire la acțiuni viitoare”, dedicată aniversării a 100 de ani de la crearea Institutului Internațional de Cooperare Intelectuală (IICI), precursor al UNESCO.

Evenimentul a fost organizat la inițiativa ambasadoarei României la UNESCO, Simona-Mirela Miculescu, în calitatea sa de președinte al Conferinței generale a UNESCO, în parteneriat cu Delegațiile Permanente ale Franței, Japoniei, Monaco și României pe lângă UNESCO, cu Secretariatul UNESCO, precum și cu Universitatea Politehnică din București și cu Asociația Culturală „Patrimoniu pentru Viitor”.

În discursul din sesiunea inaugurală, la care a participat alături de directorul general al UNESCO, Audrey Azoulay, ambasadoarea Simona-Mirela Miculescu s-a referit la contribuția unor personalități române în punerea bazelor IICI, fiind evocat juristul român Demetru Negulescu, co-autor al rezoluției Negulescu-Poullet-Ferraris, din 1920, a Societății Națiunilor, care a avut inițiativa de creare a Comisiei internaționale de cooperare intelectuală, academicianul și criticul de artă George Oprescu, cel care a fost primul secretar al acestei Comisii, sau poeta Elena Văcǎrescu – singura femeie cu rang de ambasador, delegat permanent în cadrul Societății Națiunilor, fără a mai vorbi de diplomatul Nicolae Titulescu, cel care a fost ales președinte al Adunării generale a Societății Națiunilor pe durata a două mandate, în anii ’30 ai secolului trecut.

Conferința a oferit oportunitatea unei reflecții aprofundate pe marginea realizărilor IICI, organul executiv al Comisiei, și a perspectivelor de continuare a eforturilor de cooperare, în ciuda provocărilor actuale, precum și de identificare de noi căi pentru consolidarea și promovarea cooperării intelectuale prin intermediul UNESCO.

Invitați de marcă din toată lumea au evocat, în cadrul unor mese rotunde, rolul extrem de important jucat de IICI în conectarea elitelor intelectuale mondiale – cadre universitare, diplomați, scriitori, artiști, oameni de știință etc. – pentru a răspunde principalelor provocări internaționale.

România a avut un vorbitor în cadrul uneia din mesele rotunde, în persoana lui Codrin Tăut, expert în domeniul culturii la Comisia Națională a României pentru UNESCO, acesta prezentând o perspectivă a rolului Comisiilor naționale în cooperarea internațională.

Evenimentul a prilejuit  şi prezentarea, într-o expoziție și prin proiectarea a patru filme documentare, a unor valoroase documente de arhivă legate de activitatea IICI. De altfel, la baza acestei inițiative se află angajamentul Președintei Conferinței Generale de mobilizare de resurse pentru prezervarea şi digitalizarea documentelor și filmelor aflate în extrem de bogata arhivă a UNESCO, moștenire emblematică și sursă de vitalitate pentru progresele intelectuale semnificative ale umanității.

Conferința constituie principalul eveniment din cursul acestui an, organizat pe durata exercitării mandatului de Președinte al celei de-a 42-a sesiuni a Conferinței Generale de către ambasadoarea României la UNESCO.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

JT GRUP OIL încheie primul semestru cu afaceri de 108 milioane lei și un profit net de 2,58 milioane lei

JT GRUP OIL, distribuitor de carburanţi și unicul dezvoltator...

Analiză Storia – Cum au evoluat prețurile apartamentelor în principalele orașe din țară

Prețurile medii ale apartamentelor de vânzare – vechi și...

Evoluția pieței românești de fuziuni și achiziții în primele 9 luni ale anului 2024

Piața de fuziuni și achiziții (M&A) din România a...