La mijlocul lunii mai, liceenii își pot transforma cunoștințele în șanse reale de admitere la FSEGA

0

Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca organizează concursul Oeconomicus Napocensis, adresat elevilor și absolvenților de liceu, interesați de o carieră în domeniul economic, care vor să își testeze cunoștințele înaintea examenelor de admitere la universitate. Pentru tineri, participarea încă din liceu înseamnă un avantaj real: își testează cunoștințele, se familiarizează cu mediul universitar și își pot crește media de admitere. Rezultatul obținut la concurs le crește participanților punctajul final pe baza căruia se face selecția la admiterea în universitate. 

Cea de-a doua ediție a concursului din acest an va avea loc pe 16 mai și va include și un târg educațional dedicat prezentării ofertei academice, unde elevii și părinții pot descoperi specializările disponibile, pot vizita campusul și pot interacționa direct cu profesori de la toate specializările FSEGA.

„Organizăm acest concurs din 2014 și, la fiecare ediție, sute de elevi din clasele a XI-a și a XII-a ne trec pragul. Oeconomicus Napocensis se diferențiază prin modul în care este construit: nu vorbim doar despre o competiție, ci despre un mecanism  integrat în admitere, care oferă beneficii concrete, precum posibilitatea obținerii mediei 10 sau bonusuri cuantificabile. Concursul este o oportunitate pentru elevi de a face primii pași către o carieră în domeniul economic și de a-și crește, încă din liceu, șansele de a fi student la FSEGA, într-un mediu academic modern și orientat spre performanță”, explică Răzvan V. Mustață, decanul FSEGA.

Oeconomicus Napocensis este structurat pe 13 secțiuni, desfășurate în limba română, maghiară sau germană, și evaluează cunoștințele dobândite în liceu la discipline precum Economie, Matematică, Educație antreprenorială, Marketing, Contabilitate, Informatică, Tehnologia Informației și Comunicațiilor (TIC) sau Finanțe. La edițiile din acest an, 300 de candidați (din clasa a XII-a) și 50 candidați (din clasa a XI-a) care obțin minimum nota 9 și se clasează pe primele poziții vor fi declarați admiși cu media 10 la concursul de admitere pentru anul universitar 2026-2027, respectiv 2027-2028.

Participanții care nu se încadrează în aceste locuri, dar obțin cel puțin nota 5, beneficiază de o bonificație de 10% din nota obținută, care se adaugă la media de Bacalaureat. De asemenea, nota obținută la concurs reprezintă criteriul principal de departajare în cazul mediilor egale la admitere. Taxa de participare este de 300 lei, aceasta fiind recunoscută în procesul de admitere la FSEGA. Mai multe informații, precum și modele de subiecte, pot fi găsite pe site-ul concursului https://oeconomicus.econ.ubbcluj.ro/.

„La prima ediție din 2026, cea din martie, au participat elevi din întreaga țară, cele mai bine reprezentate fiind județele din Transilvania. Nivelul de pregătire al participanților a fost unul ridicat, elevii demonstrând cunoștințe solide în domeniile evaluate și un interes real pentru oferta educațională a FSEGA, mulți dintre aceștia având deja în vedere o specializare”, spune Răzvan V. Mustață.

FSEGA este singura instituție de învățământ superior din România care oferă programe de licență în cinci limbi, aliniindu-se standardelor și cerințelor spațiului educațional și economic european. Printre cele mai căutate specializări de licență în limba română sunt: Contabilitate și informatică de gestiune, Informatică economică, Marketing, Management, Finanțe și bănci, Economie și afaceri internaționale. Programele în limbi străine acoperă domenii similare: în limba engleză – Contabilitate și informatică de gestiune, Management, Economie și afaceri internaționale, Finanțe și bănci, în franceză – Contabilitate și informatică de gestiune, în germană – Administrarea afacerilor, iar în limba maghiară – Informatică economică, Marketing, Management, Finanțe și bănci.

Dincolo de oferta academică multilingvă și diversificată, FSEGA oferă studenților un ecosistem educațional integrat, centrat pe performanță, orientare profesională și expunere internațională, precum și servicii dedicate care îi ajută în parcursul academic și în integrarea pe piața muncii. Astfel, prin Centrul de Orientare și Consiliere Profesională, studenții beneficiază de suport personalizat – de la consiliere emoțională și strategii de învățare, până la dezvoltarea abilităților de comunicare –, care le asigură o tranziție eficientă de la viața universitară la carieră.

În același timp, formarea practică este susținută prin incubatorul de afaceri al facultății, unde studenții își pot testa ideile, pot colabora cu mentori și pot interacționa direct cu profesioniști din mediul economic. Această componentă este completată de deschiderea internațională a facultății, de parteneriatele academice și programele Erasmus, care le oferă studenților experiențe de studiu în universități de top din întreaga lume și contribuie la dezvoltarea competențelor interculturale. În plus, parteneriatele cu companii relevante din mediul de afaceri local înseamnă stagii de practică pentru studenți, proiecte aplicate și oportunități reale de angajare.

„La FSEGA construim un parcurs educațional integrat, gândit să formeze absolvenți competitivi și bine ancorați în realitățile economice actuale. Punem un accent constant pe adaptabilitate, dezvoltarea gândirii critice și a abilităților practice, astfel încât studenții noștri să fie pregătiți nu doar să înțeleagă schimbările din mediul de business, ci și să le valorifice în carierele lor”, spune Răzvan V. Mustață.