Peste 100 de experți din 12 țări pun România pe harta excelenței  digitale – ASE a găzduit conferința regională SAP Academic  Community CEE 2026  

0

România devine oficial un punct de referință în educația digitală  regională. În perioada 23-24 iunie 2026, Academia de Studii Economice din București (ASE), prin  Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune, a reunit peste 100 de participanți,  reprezentând 14 universități de elită din 12 țări, în cadrul celei de-a treia ediții a SAP Academic  Community Conference Central and Eastern Europe.  

Evenimentul de top, aflat la prima ediție în România după succesele din Ungaria și Republica  Cehă, a fost co-organizat de Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune (CIG-ASE),  prin departamentul de Informatică de Gestiune. Sub sloganul „Engage. Learn. Network”,  conferința a marcat un moment istoric pentru învățământul economic românesc. Parteneriatul  strategic cu SAP funcționează în cadrul CIG-ASE deja de 10 ani, timp în care soluțiile SAP au fost  integrate în peste 15 programe de licență și masterat, transformând digital parcursul profesional a  peste 1.000 de studenți în fiecare an.  

Conferința a reunit cadre didactice, cercetători, reprezentanți SAP și profesioniști din industrie,  într-un cadru dedicat schimbului de idei, colaborării internaționale și dezvoltării unor direcții  comune pentru integrarea tehnologiilor digitale în educația economică.

Dl prorector -prof. dr. Constantin Marius Profiroiu

Importanța dimensiunii  internaționale a evenimentului a fost subliniată și în sesiunea plenară de deschidere de către  domnul prof. dr. Constantin Marius Profiroiu, prorector pentru relații internaționale al Academiei  de Studii Economice din București:  „Prezența comunității academice SAP la București reflectă deschiderea internațională a  ASE și rolul tot mai important al parteneriatelor dintre universități, industrie și  ecosistemele tehnologice globale. Prin astfel de inițiative, ASE își consolidează misiunea  de a forma specialiști pregătiți pentru provocările economiei digitale și de a contribui activ  la dialogul academic internațional.”  

Agenda conferinței a îmbinat perspectivele strategice cu învățarea aplicată. Sesiunile plenare au  abordat teme actuale pentru mediul universitar și industrie, precum transformarea digitală,  inteligența artificială, cloud computing, sustenabilitate, inovarea proceselor de business și  formarea talentelor digitale. Sesiunile de instruire Train-the-Trainer au oferit cadrelor didactice  oportunitatea de a explora resursele educaționale SAP și de a-și extinde portofoliul de predare prin  sesiuni dedicate.

Dna Decan – prof. univ. dr. Liliana Ionescu-Feleagă

Prof. univ. dr.Liliana Ionescu-Feleagă, decan al Facultății de Contabilitate și  Informatică de Gestiune, a subliniat importanța găzduirii acestui eveniment pentru comunitatea  academică a facultății:  „Pentru CIG-ASE, găzduirea SAP Academic Community Conference CEE 2026 reprezintă o recunoaștere a implicării constante în dezvoltarea educației digitale și în integrarea soluțiilor SAP în procesul didactic. Prin colaborarea cu SAP University Alliances, ne  continuăm misiunea de a forma competențe relevante viitorilor profesioniști contabili”.  


Din perspectiva SAP University Partnerships, evenimentul de la București a reprezentat un  moment important pentru consolidarea comunității academice regionale și pentru susținerea  universităților în formarea competențelor digitale ale studenților.

dr. ing. Michael Nuernberg, Global Director Academic Partner Success, SAP University Partnerships, SAP SE

Dr. ing. Michael Nuernberg,  Global Director Academic Partner Success, SAP University Partnerships, SAP SE, a declarat:  „SAP University Partnerships are misiunea de a sprijini universitățile în pregătirea  studenților pentru un mediu profesional aflat într-o transformare accelerată. SAP  Academic Community Conference CEE 2026 oferă un cadru valoros pentru schimbul de  idei, bune practici și experiențe între cadre didactice, universități și experți din ecosistemul  SAP. Ne bucurăm că ediția din acest an are loc la București, alături de ASE și CIG-ASE  și că putem contribui împreună la dezvoltarea competențelor ale viitorilor profesioniști  din Europa Centrală și de Est.”