România, printre puținele țări din Europa care au un cod al sustenabilității

Date:

László Borbély, consilier de stat și coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, spune că România se numără printre puținele țări din Europa care au la acest moment un cod al sustenabilității. Cu toate că nu este obligatoriu, în prezent, există aproximativ 80 de companii care s-au arătat interesate să se conformeze, întocmind și un raport în acest sens.

Demersul este cu atât mai important, cu cât ne ajută să avem o imagine mai clară despre firma respectivă. În același timp, trebuie precizat că aceste norme de sustenabilitate vor deveni obligatorii în câțiva ani.

Ce înseamnă codul sustenabilității?

România se află printre primele țări din Europa în care există un cod al sustenabilității, doar nemții, turcii și alte vreo trei țări se mai pot lăuda cu așa ceva.

„Este un sprijin real pentru companii”, spune Borbély. Nu de alta, dar, în prezent, dacă vrei să obții informații despre activitatea unei firme, trebuie să te duci la Registrul Comerțului, să plătești o taxă pentru a putea să consulți raportarea financiară, care include și ceea ce a realizat firma respectivă pe partea de dezvoltare durabilă.

Pentru a ajuta companiile să se pregătească pentru momentul în care această raportare va deveni obligatorie la Ministerul de Finanțe, Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă a lansat deja o platformă unde firmele pot depune deja acest raport.

„Ajutăm firmele pentru a se pregăti. În 2025, în Europa, deja firmele mari trebuie să raporteze, apoi firmele mici. Aceasta evident înseamnă și consultanță și să faci raport, dar dacă ai acest sprijin, dacă ai un chestionar, atunci te pregătești și te descurci mai bine. Acest lucru înseamnă, de fapt, după părerea mea, un parteneriat real între Guvern, privat și societatea civilă”, a declarat pentru FoodBiz László Borbély.

Secretarul de stat mai spune că până la urmă este și în interesul firmelor să depună raportul, iar, în același timp, acesta poate ajuta și cetățenii să înțeleagă mai bine activitatea societății respective

„Cred că este în interesul lor să se conformeze. Faci un raport ca să ai o analiză a ceea ce ai făcut la firma respectivă și ce vrei să faci…(…) Acum, și-au dat seama că trebuie să schimbe metoda și e mai bine și pentru ei. Chiar dacă nu neapărat poți să demonstrezi, să zicem, în primul an la profitabilitate câștigi nu știu cât, dar pe termen mediu și lung este clar că merită”, a mai precizat Borbely.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Lemne de foc și alte ajutoare pentru sate izolate

Asociația „Zi de Bine” anunță că „reia și dezvoltă...

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul III 2024 comparativ cu trimestrul II 2024 a fost în termeni reali mai mic cu 0,1%

Conform Institutului Național de statistică Produsul Intern Brut -...

Locuri de muncă vacante

Agenția Județean pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Ilfov...