Valentin Ionescu (ISF): Rolul esențial al conectării tinerilor cu realitățile piețelor financiare nebancare

Date:

În cadrul Seminarului de Perfecționare Vocațională SmartFIN@ISF şi Laboratorul Academic ASF în parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Președintele Institutului de Studii Financiare, domnul Valentin Ionescu, a  declarat:

„Evenimentul de astăzi face parte dintr-un demers național mai amplu, dedicat educației financiare aplicate și conectării tinerilor cu realitățile piețelor financiare nebancare – un sector dinamic, în plină transformare, unde digitalizarea, reglementările europene și competențele profesionale joacă un rol esențial.

Când spunem „piață financiară”, gândul ne duce imediat la bănci. Dar sistemul financiar e mult mai larg. Piețele nebancare includ asigurările, pensiile private, piața de capital și fondurile de investiții – adică domenii care nu dau credite, dar joacă un rol-cheie în cum ne protejăm, economisim sau investim pe termen lung.

Exemple simple:

– o asigurare CASCO sau de locuință e parte din piața nebancară.
– pensiile private, pe care le avem majoritatea, sunt gestionate tot aici.
– investițiile la bursă – chiar și prin aplicații mobile – țin tot de această piață.


De ce contează ? Pentru că e un domeniu în plină schimbare, digitalizat, conectat la realitatea europeană, care oferă carieră, stabilitate și șanse de dezvoltare rapidă.
Și nu e nevoie să fii economist ca să lucrezi în acest sector. E nevoie de curiozitate, gândire critică, dorință de a învăța și de a înțelege cum circulă banii și cum poți ajuta oamenii să-și construiască un viitor financiar sigur.

Prin inițiative precum SmartFIN@ISF și Laboratorul Academic ASF, Institutul de Studii Financiare creează contextul ideal pentru această legătură între mediul universitar și industria financiară. Tinerii au șansa să afle nu doar cum funcționează piețele, ci și ce rol pot juca ei în transformarea lor: fie ca viitori profesioniști, fie ca cetățeni bine informați.

Este esențial ca tinerii să nu mai fie doar spectatori ai schimbărilor din economie, ci actori activi. Educația financiară trebuie să fie practică, vie, ancorată în realitate. Numai așa putem vorbi despre o generație pregătită pentru provocările viitorului ”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

ROMGAZ: Profitul net consolidat mai mic cu 23,64% în T1 2025 față de T1 2024

Cifra de afaceri a ROMGAZ din primul trimestru (T1)...

Criza plăților întârziate: companiile pierd timp, bani și clienți 

10 recomandări Atradius care pot preveni riscurile de neîncasare Experții...

Guvernanță Corporativă: Din nou în atenția legiuitorului

de Monica Popa, associate, Roxana Tiugan, associate –...

Freedom Holding Corp. atinge o evaluare bursieră de 10 miliarde de dolari, odată cu un nou record al prețului acțiunilor

Freedom Holding Corp. (FRHC), grupul internațional de investiții...