UE propune noi norme pentru consolidarea rezilienței băncilor și o mai bună pregătire a acestora pentru viitor

0

Comisia Europeană a adoptat o revizuire a normelor bancare ale UE (Regulamentul privind cerințele de capital și Directiva privind cerințele de capital). Prin aceste noi norme se va asigura faptul că băncile din UE vor deveni mai reziliente la eventualele șocuri economice viitoare și vor contribui în același timp la redresarea Europei în urma pandemiei de COVID-19 și la tranziția către neutralitatea climatică.

Pachetul prezentat astăzi este ultima etapă a procesului de punere în aplicare a Acordului Basel III în UE. Acest acord a fost convenit de UE și de partenerii săi din G20 în cadrul Comitetului de la Basel pentru supraveghere bancară și urmărește să consolideze reziliența băncilor în fața unor posibile șocuri economice. Propunerile prezentate astăzi marchează ultima etapă a acestei reforme a normelor bancare.

Revizuirea constă în următoarele elemente legislative:

  • o propunere legislativă de modificare a Directivei privind cerințele de capital (Directiva 2013/36/UE);
  • o propunere legislativă de modificare a Regulamentului privind cerințele de capital (Regulamentul 2013/575/UE);
  • o propunere legislativă separată de modificare a Regulamentului privind cerințele de capital în domeniul rezoluției (așa-numita propunere daisy chain).

Pachetul cuprinde următoarele părți:

Punerea în aplicare a Acordului Basel III –
consolidarea rezilienței la șocurile economice

Pachetul de astăzi pune în aplicare cu fidelitate prevederile Acordului internațional Basel III, ținând cont totodată de particularitățile sectorului bancar din UE, de exemplu în ceea ce privește creditele ipotecare cu risc scăzut. Mai precis, propunerea de astăzi urmărește să garanteze faptul că „modelele interne” utilizate de bănci pentru calcularea cerințelor lor de capital nu subestimează riscurile, așadar că nivelul de capital deținut de acestea este suficient pentru acoperirea riscurilor respective. În acest fel se va facilita, de asemenea, compararea ratelor de capital bazate pe risc între bănci, restabilindu-se încrederea în aceste rate și soliditatea sectorului în ansamblul său.

Propunerea vizează consolidarea rezilienței, fără a conduce la creșteri semnificative ale cerințelor de capital. Ea limitează impactul global asupra cerințelor de capital la ceea ce este necesar, asigurând astfel menținerea competitivității sectorului bancar din UE. De asemenea, pachetul reduce și mai mult costurile de asigurare a conformității, în special pentru băncile mai mici, fără a relaxa standardele prudențiale.

Durabilitatea – contribuția la tranziția verde

Consolidarea rezilienței sectorului bancar în fața riscurilor de mediu, sociale și de guvernanță este o componentă-cheie a Strategiei Comisiei privind finanțarea durabilă. Este esențial să se îmbunătățească modul în care băncile măsoară și gestionează aceste riscuri, precum și să se asigure faptul că piețele pot monitoriza activitatea băncilor. Reglementarea prudențială joacă un rol esențial în această privință.

Propunerea de astăzi va impune băncilor obligația ca sistematic să identifice, să publice și să gestioneze riscurile de mediu, sociale și de guvernanță în contextul activității lor de gestionare a riscurilor. Este prevăzută inclusiv obligația ca atât autoritățile de supraveghere, cât și băncile să deruleze, la intervale regulate, simulări de criză în domeniul climatic. Autoritățile de supraveghere vor trebui să evalueze riscurile de mediu, sociale și de guvernanță în cadrul evaluărilor periodice pe care le realizează în scopul supravegherii. Toate băncile vor trebui, de asemenea, să publice informații privind expunerea lor la riscurile de mediu, sociale și de guvernanță. Pentru a se evita împovărarea băncilor mai mici cu sarcini administrative nejustificate, normele privind publicarea informațiilor vor fi proporționale.

Măsurile propuse nu numai că vor spori reziliența sectorului bancar, ci vor asigura și faptul că băncile țin seama de considerentele de durabilitate.

O supraveghere mai strictă – asigurarea unei gestionări robuste a băncilor din UE și a unei protecții îmbunătățite a stabilității financiare

Pachetul prezentat astăzi pune la dispoziția autorităților de supraveghere instrumente mai robuste de supraveghere a băncilor din UE. Normele pe care le include sunt clare, solide, echilibrate și prevăd cerințe de competență profesională și probitate morală prin care autoritățile de supraveghere evaluează dacă personalul de conducere deține competențele și cunoștințele necesare pentru gestionarea unei bănci.

Mai mult, ca reacție la scandalul „WireCard”, autoritățile de supraveghere vor dispune acum de instrumente mai eficace pentru a supraveghea grupurile de tehnologie financiară, inclusiv filialele băncilor. Acest set îmbunătățit de instrumente va asigura gestionarea solidă și prudentă a băncilor din UE.

Revizuirea de astăzi abordează, de asemenea – în mod proporțional – chestiunea stabilirii sucursalelor băncilor din țări terțe în UE. În prezent, aceste sucursale sunt în primul rând supuse legislației naționale, a căror armonizare la nivel european rămâne foarte limitată. Pachetul armonizează normele UE în acest domeniu, ceea ce le va permite autorităților de supraveghere să gestioneze mai bine riscurile legate de aceste entități, care și-au intensificat în mod semnificativ activitatea în UE în ultimii ani.

Valdis Dombrovskis, vicepreședintele executiv pentru o economie în serviciul cetățenilor, a declarat:„Europa are nevoie de un sector bancar puternic pentru a continua să acorde împrumuturi economiei pe măsură ce ne redresăm în urma pandemiei de COVID-19. Prin propunerile de astăzi, asigurăm punerea în aplicare a elementelor esențiale ale standardelor internaționale Basel III. Acest lucru este important pentru stabilitatea și reziliența băncilor noastre. Punem în aplicare acest acord ținând seama de particularitățile sectorului bancar din UE și evitând o creștere semnificativă a cerințelor de capital. Pachetul de astăzi va face băncile din UE mai puternice și va susține capacitatea acestora de a sprijini redresarea economică și tranziția verde și digitală.”

Mairead McGuinness, comisarul pentru servicii financiare, stabilitate financiară și uniunea piețelor de capital, a declarat: „Băncile au un rol esențial în redresarea economică și este în interesul nostru al tuturor ca băncile din UE să fie reziliente în viitor. Prin pachetul de astăzi ne asigurăm că sectorul bancar din UE este pregătit să facă față provocărilor viitorului și poate continua să fie o sursă fiabilă și sustenabilă de finanțare pentru economia UE. Prin integrarea evaluării riscurilor de mediu, sociale și de guvernanță, băncile vor fi mai bine pregătite și mai bine protejate în fața provocărilor viitoare, cum ar fi riscurile climatice.”

Didier Reynders, comisarul pentru justiție, a declarat: „Membrii consiliului de administrație și persoanele care dețin funcții-cheie în cadrul băncilor pot avea o influență semnificativă asupra activităților unei instituții de credit. Aceștia joacă un rol decisiv în a orienta și a gestiona activitățile băncilor într-un mod prudent și judicios. Au fost necesare norme armonizate pentru a se evalua dacă membrii consiliului de administrație și persoanele care dețin funcții-cheie îndeplinesc cerințele necesare pentru a-și exercita atribuțiile. Normele adoptate astăzi vor clarifica obligațiile care le revin instituțiilor de credit și autorităților competente. Ele vor asigura apoi coerența la nivelul UE și, nu în ultimul rând, vor contribui la sporirea solidității băncilor.”

Pachetul legislativ urmează să fie examinat de Parlamentul European și de Consiliu.


În urma crizei financiare, autoritățile de reglementare din 28 de jurisdicții din întreaga lume au convenit, în cadrul Comitetului de la Basel pentru supraveghere bancară (BCBS), asupra unui nou standard internațional de consolidare a băncilor, cunoscut sub numele de Basel III. Acest acord a fost finalizat în 2017. UE a pus deja în aplicare marea majoritate a acestor norme, ceea ce a dus la o consolidare a capitalizării sectorului bancar al UE.

Prin urmare, băncile din UE au rămas reziliente în timpul crizei provocate de pandemia de COVID-19, astfel cum o demonstrează faptul că au continuat să acorde împrumuturi. Reformele propuse astăzi completează programul de acțiuni stabilit în urma crizei financiare și au drept obiectiv consolidarea substanțială a competitivității și a durabilității sectorului bancar din UE.

VERTIK și Kidprenor inițiază un studiu național în rândul părinților referitor la dobândirea competențelor antreprenoriale și financiare de către copii

0

Grupul de inițiativă în politici publice VERTIK pentru Viitor și Kidprenor, un program de educație antreprenorială și financiară pentru copii, realizează un studiu național cu privire la pregătirea copiilor pentru viață prin activități practice școlare și extrașcolare din copilărie, cu accent pe importanța dobândirii competențelor antreprenoriale și financiare. 

Nevoia studiului vine ca urmare a dezbaterii publice organizate în 31 mai, sub denumirea „Copil învățat sau copil pregătit pentru viață”, și a dialogului inițiat cu Ministerul Educației la care au participat secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar, Sorin Ion, consilier ministru, Radu Szekely și președinta VERTIK, Daniela Șerban.

Daniela Șerban, Inițiator și Președinte VERTIK pentru Viitor: „Un chestionar realizat de către VERTIK în rândul a 100 de părinți în primăvara acestui an ne-a arătat că aproape orice copil până la vârsta de zece ani a avut curiozități legate de bani și cum îi poți administra. Tot atunci, considerăm noi, se formează primele obiceiuri financiare. De aceea avem nevoie de introducerea acestor noțiuni de educație antreprenorială și financiară încă din ciclul primar predate într-un format accesibil vârstei”.

În condițiile în care România se află pe ultimul loc în Europa când vine vorba de educația financiară și numai 22% dintre români sunt alfabetizați financiar, trebuie să existe un efort susținut din partea noastră și a instituțiilor abilitate pentru a contribui din timp la deprinderea obiceiurilor sănătoase și pregătirea copiilor pentru viață. Întregul proces trebuie să fie efectuat într-o relație strânsă formatori – învățători – părinți, pornind de la un ghid de lucru și un plan eficient de îndrumare și învățare practică pentru copii, adaptat vârstei.

Valentin Maior, Co-fondator Kidprenor: ,,Prin joacă și acces la educație timpurie, putem contribui semnificativ la dezvoltarea și susținerea unei generații noi, încrezătoare în forțele proprii, care trebuie să aibă acces la un set de instrumente de lucru noi, adaptate la societatea din ce în ce mai competitivă. Este esențial să sprijinim copiii pentru a dezvolta abilități competitive, care se traduc în a îi învăța să se orienteze către identificarea de soluții, să lucreze în echipă și să se raportează corect la eșec’.’

Studiul este realizat de Reveal Marketing Research, prin metoda CAWI (computer assisted web interviews) pe un eșantion de 800 respondenți, la nivel național, urban, în rândul utilizatorilor de internet. Partenerii VERTIK și Kidprenor în acest proiect sunt eMAG și Simon&Partners Real Estate Advisors.




VERTIK pentru Viitor este un grup de inițiativă în politici publice, fondat de Daniela Șerban, care își propune să contureze o viziune pe termen lung pentru România, pornind de la avantajele competitive, potențialul de valoare adăugată mare ale acesteia și integrarea lor în oportunitățile internaționale. Un incubator de idei pentru creștere economică bazat pe valori, VERTIK are o viziune care integrează politici de dezvoltare a capabilităților noastre, construcții orizontale, transversale și sectoriale pentru o Românie prosperă, pregătită pentru viitor. Grupul include echipe de cercetare și analiză independentă, formate din reprezentanți ai societății civile și ai mediului antreprenorial.

EY atinge o amprentă de carbon negativă, un pas important spre nivelul net zero până în 2025

0


EY a devenit o organizație cu amprentă de carbon negativă, un pas major în direcția realizării dezideratului de a atinge un nivel net zero până în 2025. Pentru a obține o amprentă de carbon negativă, organizația și-a redus emisiile totale, iar în prezent compensează și elimină mai mult carbon decât emite.

EY și-a stabilit obiectivul de a-și reduce emisiile totale cu 40% până în 2025, prin intermediul unui set de măsuri care angrenează deopotrivă angajații, comunitatea de clienți, furnizori și parteneri. Acesta reprezintă unul dintre cele mai ambițioase planuri de decarbonare nu doar în domeniul serviciilor profesionale, ci în întreg mediul de afaceri la nivel mondial.  În acest demers, EY a investit permanent în portofoliul de compensare a emisiilor de carbon.

„Prin obținerea statutului de organizație cu amprentă de carbon negativă, EY își demonstrează angajamentul față de accelerarea măsurilor de combatere a schimbărilor climatice. În tranziția către un viitor sustenabil, vom continua seria de inițiative care să creeze valoare pe termen lung atât pentru angajați, cât și pentru clienții și partenerii noștri. Suntem mândri să fim una dintre primele organizații care stabilesc standardul în direcția decarbonării și îndemnăm și celelalte companii să acționeze în acest sens ”, spune Bogdan Ion (foto), Country Managing Partner, EY România și Moldova și Chief Operating Officer pentru EY Europa Centrală și de Sud-Est și Regiunea Asiei Centrale.

Reducerea continuă a emisiilor absolute 

Emisiile EY de la nivel global, din exercițiul financiar 2021 (394 mii de tone de Co2e), s-au diminuat cu 60% comparativ cu exercițiul financiar 2020 (976 mii de tone de Co2e), ca urmare a reducerii semnificative a deplasărilor în interes de serviciu în contextul pandemiei și continuării implementării planului de acțiune în domeniul emisiilor de carbon. Această evoluție marchează și o scădere de 71% față de cantitatea de referință de 1.354 mii de tone de Co2e emisă în exercițiul financiar 2019.

Odată cu reluarea deplasărilor în interes de serviciu și a activității la birou și la sediile clienților, în exercițiul financiar 2022 și ulterior, echipele EY vor continua să păstreze emisiile sub nivelul indicat pentru menținerea creșterii temperaturii globale la 1,5°C, potrivit Science Based Targets Initiative (Iniţiativa Obiective bazate pe știință – SBTi). 

Investiții într-un portofoliu de compensare a emisiilor de carbon

EY a investit într-un portofoliu de compensare a emisiilor de carbon cu ajutorul South Pole, unul dintre principalii furnizori de soluții climatice la nivel global. Portofoliul cuprinde mai multe proiecte de compensare sau eliminare a emisiilor de carbon prin reîmpădurire, agricultură regenerativă, utilizarea cărbunelui biologic și conservarea pădurilor. 

Șase noi proiecte, printre care și proiectul de reîmpădurire QianBei din China, contribuie la eliminarea sau compensarea unei cantități totale de 528 mii de tone de Co2e, ceea ce înseamnă că organizația EY elimină alte 34 de procente din amprenta de carbon din exercițiul financiar 2021, care devine astfel negativă.

Pe lângă eforturile pe care le face pentru a deveni mai sustenabilă, EY a dezvoltat un nou set de servicii de sustenabilitate globale dedicate clienților, bazate pe valoare, care să îi ajute în propria evoluție spre o dezvoltare durabilă. 

Totodată, EY a emis recent primul raport care include indicatorii pentru capitalismul participativ elaborați de Consiliul Internațional al Afacerilor din cadrul Forumului Economic Mondial (WEF-IBC). Acești indicatori cuprind un set de 21 de situații ESG, în baza cărora companiile și organizațiile își pot elabora raportările și care vizează patru domenii cheie: principii de guvernanță, planeta, oamenii și prosperitatea, în concordanță cu obiectivele de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite.

Investitorii individuali nu-și schimbă strategia, în ciuda temerilor legate de redresarea economică și inflație

0


  • 56% dintre investitori la nivel global declară că nu și-au modificat portofoliile, în ciuda îngrijorărilor tot mai mari legate de inflație și de situația redresării economice; Românii se abat de la tendința globală, 59% dintre ei schimbându-și investițiile;
  • Inflația rămâne principalul motiv de îngrijorare, 41% dintre respondenți (51% în România) considerând că aceasta reprezintă cea mai mare amenințare pentru investițiile lor (față de 38% în trimestrul trecut).
  • Investitorii individuali sunt cel mai puțin îngrijorați de perspectiva majorării ratelor dobânzilor, în ciuda unor potențiale creșteri în viitor

Majoritatea investitorilor individuali la nivel mondial evită să facă schimbări majore în portofoliile lor, în ciuda temerilor tot mai mari legate de inflație și de situația redresării economice. Românii sunt însă mai îngrijorați de creșterea prețurilor și sunt mai predispuși să își schimbe portofoliile.

Cel mai recent sondaj trimestrial Retail Investor Beat* al eToro arată că inflația galopantă este o preocupare tot mai mare în rândul investitorilor, 41% dintre aceștia menționând-o ca fiind principala lor îngrijorare (față de 38% în trimestrul anterior).

Cu toate acestea, doar 44% dintre ei și-au modificat portofoliile pentru a se proteja de creșterea prețurilor, ceea ce sugerează că mulți investitori adoptă o abordare de tip „așteptăm și vedem”. Românii fac excepție, 59% dintre respondenți declarând că și-au repoziționat portofoliile pentru a atenua mai bine posibilele riscuri viitoare.

Ben Laidler, Strategul pentru piețe globale al eToro, comentează: „Există o serie de probleme cu care se confruntă investitorii în acest moment, sub forma creșterii inflației, a majorării ratelor dobânzilor și a unei redresări economice incerte.

În mod normal, te-ai aștepta ca majoritatea investitorilor să ia măsuri pentru a contracara aceste presiuni, dar datele noastre arată contrariul în acest moment. Se pare că marea majoritate a investitorilor individuali adoptă o abordare de tip „așteptăm și vedem”, în speranța că inflația este temporară și că redresarea economică va reveni pe drumul cel bun.

În pofida schimbării vizibile a mesajelor transmise de multe dintre marile bănci centrale din lume, Rezerva Federală a SUA și Banca Angliei adoptând în ultima vreme o poziție vizibil mai dură, opinia mea este că investitorii individuali au dreptate să nu intre în panică. Temerile legate de stagflație ar trebui să se atenueze, ceea ce va spori încrederea și va ajuta piețele să continue să crească așa cum au făcut-o până acum”.

În ciuda unor potențiale creșteri ale ratelor dobânzilor, investitorii individuali la nivel global s-au arătat mai puțin îngrijorați de perspectiva creșterii ratelor dobânzii (21%) și consideră că inflația (41%), starea economiei globale (35%), economia pieței lor naționale (33%), conflictele internaționale (26%), creșterea taxelor (24%) și creșterea datoriei naționale (22%) reprezintă o amenințare mai mare pentru investițiile lor în următorul trimestru.

În România, 51% dintre investitori se tem de inflație, iar 42% se tem de starea economiei românești, o proporție egală temându-se de starea economiei globale. Doar 28% dintre investitori se tem de o creștere a taxelor și doar 22% sunt îngrijorați de creșterea ratelor dobânzilor. 

Ben Laidler a adăugat: „Multe gospodării și-au redus datoriile în timpul pandemiei, folosind banii de rezervă pentru a achita cardurile de credit, creditele și ipotecile, ceea ce le face mai puțin sensibile la creșterile ratelor dobânzilor. Dacă adăugăm la aceasta prețurile mai mari ale locuințelor și ale acțiunilor, alături de salariile în creștere, observăm că mulți investitori au reziliența la riscurile pe care le poate aduce viitorul”.

La nivel global, datele arată o mică reorientare către sectoare defensive mai tradiționale, investitorii orientându-se către sectorul imobiliar (25%, față de 22%) și cel al utilităților (16%, față de 13%), în timp ce materiile prime, energia și materialele, au crescut, susținute de o revenire continuă. 

În România, investitorii au migrat, de asemenea, către sectorul imobiliar ( 31% față de 23%), sănătate (32% față de 28%), utilități (24% față de 17%) și și-au mărit ușor portofoliile în sectorul energetic și bunuri de consum de bază, cum ar fi alimentele și băuturile. 

Ben Laidler a concluzionat: „Ceea ce este cel mai interesant din eșantion este că nu există o direcție clară de evoluție. În general, încrederea economică la nivel mondial și pe piața internă a scăzut, astfel că există semne că unii investitori individuali încep să se pregătească pentru condiții economice mai puțin favorabile. Încrederea la nivel național a scăzut de la 54% la 52%, iar „neîncrezător” a crescut cu 10% în SUA și cu 5% în Marea Britanie/Germania, ceea ce indică faptul că acești investitori se așteaptă la vremuri nefavorabile. Cu toate acestea, încrederea a crescut în Franța, Italia și Australia, demonstrând o dihotomie. Adevărul este că fiecare țară va reacționa diferit la pandemie, dar, pe măsură ce problemele globale (cum ar fi criza lanțului de aprovizionare, inflația și reducerea treptată) încep să aibă cu adevărat un impact asupra consumatorilor, s-ar putea să vedem un consens mai uniform peste trei luni”.

Tehnologie digitală pentru studenții cu burse sociale de la Universitatea din București

0

Prin proiectul „Acces la educație online pentru studenții cu burse sociale din Universitatea din București”, finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, Universitatea din București „pune la dispoziția tuturor celor aproximativ 2.200 de studenți care beneficiază de burse sociale și altor 86 de cadre didactice tehnologie digitală în măsură să creeze condițiile necesare desfășurării activităților didactice online și pentru asigurarea accesul neîngrădit al studenților la educația online”.

Oferindu-ne informația, Universitatea din București subliniază că prin același proiect, „vor fi dotate săli de curs și de seminar care să permită cadrelor didactice susținerea cursurilor online în cele mai bune condiții și la un nivel de calitate crescut. Astfel, vor mai fi achiziționate și 20 de proiectoare, 20 de ecrane de proiecție, 20 de laptopuri și 20 de table interactive care vor sprijinii cadrele didactice și studenții în procesul educațional.

Universitatea din București urmărește atât asigurarea accesului studenților la educație, cât și facilitarea unui proces de învățare la standarde înalte în mediul virtual. Nu în ultimul rând, Universitatea își propune creșterea competențelor de gândire critică și a abilităților de cercetare a studenților provenind din medii dezavantajate, în vederea încurajării specializării lor cât mai înalte prin înrolarea ulterioară a acestora în programe de cercetare la nivel de masterat sau doctorat.

De asemenea, proiectul facilitează inclusiv modernizarea infrastructurii IT&C – acoperirea serviciilor de acces la Internet prin rețeaua LAN-WiFi și conectivitate la rețeaua UB în locațiile facultăților unde sunt săli de curs pentru studenții beneficiari ai proiectului – care va contribui la dezvoltarea competențelor digitale ale studenților vulnerabili și le va oferi acestora oportunitatea explorării resurselor online educaționale și de cercetare, precum și la îmbunătățirea competențelor de utilizare a acestor resurse în scop educațional și ulterior lucrativ.

Adaptarea instituțională necesară pentru a răspunde nevoilor apărute în contextul crizei sanitare create de pandemia de Covid-19 reprezintă o condiție esențială pentru reducerea efectelor acesteia, mai ales dacă ținem cont de faptul că educația este unul dintre cele mai afectate domenii, cu un impact negativ crescut asupra grupurilor sociale vulnerabile atât pe termen scurt, dar și mediu și lung”. 

Proiectul are valoarea totală de 3.826.480,26 lei, se derulează în perioada septembrie 2021-septembrie 2022 și a fost depus în cadrul apelului POC/882/2/4/Îmbunătățirea conținutului digital și a infrastructurii TIC sistemice în domeniul e-educație, e-incluziune, e-sănătate și e-cultură, fiind cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regional prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, Axa Prioritară Tehnologia Informației și Comunicațiilor(TIC) pentru o economie digitală competitivă. 

Prelungirea programelor pentru persoane adulte cu dizabilități

0

Prelungirea cu un an (până la sfârșitul lui 2022) a termenelor de implementare a cele două programe de interes național destinate sistemului de protecție a persoanelor cu dizabilități, propusă de Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA), a fost aprobată prin Hotărârea de Guvern 1137/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1018/2021. 

Florica Cherecheș, președintele ANDPDCA: „Prin aceste programe de interes naţional se propune dezvoltarea de locuinţe protejate care facilitează procesul de integrare în comunitate facând mai ușoară tranziţia tinerilor cu dizabilități de la sistemul de protecție socială a copilului către sistemul de protecție a persoanelor adulte cu dizabilități, prin dobândirea de deprinderi, competenţe şi abilităţi necesare integrării și traiului independent în comunitate”.

ANPDCA caracterizează cele două programe: 

„Primul Program de Interes Național vizează Înfiinţarea de servicii sociale de tip centre de zi, centre respiro/centre de criză şi locuinţe protejate în vederea dezinstituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi aflate în instituţii de tip vechi şi pentru prevenirea instituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi din comunitate.

Acesta presupune 40 de proiecte pentru înființarea a 83 de locuințe protejate, 28 de centre de zi și 12 centre RESPIRO/de criză. Proiectele au fost deja atribuite și sunt derulate de către DGASPC-uri din întreaga țară.

Programul are o valoare totală de 74.507 mii lei, iar pentru anul 2022 suma redistribuită va fi de 38.266 mii lei.

Cel de-al doilea program urmărește Înfiinţarea de servicii sociale în vederea asigurării tranziţiei tinerilor cu dizabilităţi de la sistemul de protecţie specială a copilului către sistemul de protecţie a persoanelor adulte cu dizabilităţi.

Este vorba despre alte 15 proiecte aflate în derulare, care vizează înființarea a 38 de locuințe protejate și 15 centre de zi destinate persoanelor adulte cu dizabilități.

Bugetul general al acestui Program de Interes Național este de 34.778 mii lei, iar suma redistribuită pentru anul 2022 este de 22.022 mii lei.

Cele două programe au ca scop sprijinirea procesului de restructurare a centrelor pentru persoane cu dizabilități și prevenirea instituționalizării”.

Mastercard și OTP Bank în parteneriat cu Honeywell furnizează, în premieră, o soluție IT ce permite plata contactless pentru curierii DPD

0

Mastercard consolidează parteneriatul pe termen lung cu DPD, lider european în livrări rutiere, și implementează o nouă soluție de plată contactless la livrare, în parteneriat cu OTP Bank și Honeywell International Inc. Inițiativa marchează o premieră, fiind pentru prima dată când un dispozitiv destinat întreprinderilor, Honeywell ScanPal, este transformat într-un POS, datorită aplicației Tap on Phone oferită de OTP Bank. 

„Comerțul electronic se dezvoltă într-un ritm rapid, devenind noua normă, iar clienții se așteaptă la o experiență impecabilă și servicii ușor de utilizat, începând de la coșul de cumpărături online și până la livrarea la ușă. Consolidăm parteneriatul nostru cu DPD și, alături de partenerii noștri, OTP Bank și Honeywell International Inc., oferim o soluție nouă care încurajează plățile cu cardul la livrare pentru bunurile achiziționate online. Plata electronică la livrare este o soluție modernă și transparentă și, în plus, este avantajoasă pentru toate părțile implicate – serviciul de livrare devine mai eficient în ceea ce privește gestionarea timpului și a banilor, destinatarul are la dispoziție o metodă de plată ușoară și sigură, iar expeditorului îi sunt rambursați banii mai repede. Suntem nerăbdători să vedem cum va fi primită noua soluție de plată”, a declarat Cosmin Vladimirescu, Country Manager România și Croația, Mastercard.

Honeywell ScanPal este un terminal mobil portabil cu ecran tactil, disponibil pe Android™, cu opțiuni avansate, care-i permit să poată fi utilizat în domenii precum: retail, DSD, ridicare și livrare și servicii pe teren. Dispozitivul folosește aplicația Tap on Phone furnizată de OTP Bank, un instrument lansat în luna martie a acestui an, care oferă mobilitate, rapiditate și flexibilitate în acceptarea la plată a cardurilor bancare contactless și a dispozitivelor de plată alternative, dotate cu tehnologia NFC. Soluția este certificată Mastercard și respectă cele mai înalte standarde de securitate a datelor.

„În contextul creșterii accelerate a comerțului electronic, să oferim clienților noștri posibilitatea plății cu cardul la curier este ceva firesc. Noua soluție IT, dezvoltată împreună cu partenerii de la Mastercard, Honeywell și OTP Bank, marchează o premieră pentru piața de curierat și permite tranzacții contactless moderne, sigure și rapide. Dorința de a crea o experiență de calitate clienților noștri, este ceea ce ne motivează. Se știe, de altfel, că noi, la DPD România, am fost primii care am oferit variante de plată cu cardul, la livrare, și am reușit să facem acest lucru împreună cu Mastercard, în cadrul unui parteneriat solid, pe care suntem hotărâți să îl continuăm”a declarat Karla Codrea, CEO DPD România.

„Suntem dedicați să le oferim clienților noștri cele mai noi soluții de plată, astfel că, dezvoltarea aplicației «Tap on Phone» este un pas firesc, în linie cu strategia noastră de plăți digitale. Pe măsură ce comportamentul de plată se schimbă rapid, atât pe segmentul de consumer, cât și pe cel comercial, mobilitatea și accesibilitatea au devenit factori cheie, care sunt bine reprezentați în portofoliul nostru de produse și servicii. Suntem mândri că suntem printre băncile de top din România din perspectiva soluțiilor de plăți digitale și ne vom concentra pe dezvoltarea acestei linii de business”, a declarat Roxana Hidan, Head of Business Division OTP Bank România.

„Cererea pentru servicii de curierat este în creștere pe măsură ce business-urile se adaptează pentru a satisface nevoile în continuă schimbare ale consumatorului. Terminalele noastre mobile ScanPal contribuie la mobilitatea forței de muncă a DPD pentru a îndeplini cerințele din comerțul electronic și, datorită noilor opțiuni de plată contactless oferite de Mastercard și OTP Bank, furnizăm o experiență mai bună pentru clienți”, a declarat Horst Mollik, Director General Honeywell’s Productivity Solutions and Services’ European business.

Plățile pot fi efectuate cu orice card contactless sau folosind un portofel electronic, caz în care nu este solicitat codul PIN, autentificarea tranzacției fiind realizată direct în wallet.  

Serviciul este disponibil atât pentru companii, cât și pentru consumatori. Cu o echipă formată din peste 1400 curieri și acoperire la nivel național, DPD România livrează peste 18 milioane de colete pe an.

Inițiativa este un pas înainte în cadrul parteneriatului Mastercard și DPD, încheiat în 2019, menit să încurajeze plățile cu cardul direct la livrare pentru bunurile achiziționate online, și, totodată, să crească rata de incluziune financiară.

Patru ani de creștere continuă pentru Biofarm. În anul centenarului, compania continuă investițiile și extinderea în piețele externe

0

Biofarm (simbol bursier BIO), unul dintre cei mai importanți producători de medicamente din România, a înregistrat în perioada 2017 – 2020 o creștere agregată de 8% din punct de vedere al cifrei de afaceri și de 15% în termeni de profit, reușind astfel să își consolideze poziția în topul celor mai importanți jucători, în ciuda pandemiei de COVID 19 și a condițiilor pieței farmaceutice locale.

Biofarm a înregistrat o creștere agregată a EBITDA de 15% în perioada 2017-2020, iar lichiditățile companiei au crescut gradual de la 37 milioane lei în 2017, la 121 milioane lei în primul semestru din 2021, în condițiile în care au fost plătite dividende în valoare de aproximativ 75 milioane lei. Veniturile nete din vânzări realizate în primul semestru al anului 2021 au fost de peste 117 milioane lei, în creștere cu 14% față de primul semestru al anului 2020. 

În ultimii patru ani, piața farmaceutică românească a fost într-o continuă schimbare, iar pentru a ne menține trendul de creștere am înțeles că, în acest context, contribuția noastră cheie este de a dezvolta relații win-win de lungă durată, cu toți partenerii din cadrul lanțului de distribuție și strategii câștigătoare pe brandurile Biofarm. Totodată, în această perioadă, Biofarm a trecut printr-un amplu proces de revitalizare a imaginii de brand, atât la nivel corporate, cât și pentru brandurile strategice din portofoliu, întâmpinând astfel așteptările consumatorilor din categoria Consumer Healthcare din România, care devin tot mai sofisticați și mai atenți la produsele pe care le aleg”, a declarat Cătălin Vicol, director general Biofarm (foto).

Biofarm este unul dintre cei mai importanți jucători din industria farmaceutică locală, în categoria Consumer Healthcare (CHC) aflându-se, după primele 6 luni, pe locul 3 în termeni de valoare, în timp ce din perspectivă volumică ocupă locul 2, cu 9,8 milioane de unități vândute către consumatorul final.

În prezent, portofoliul Biofarm acoperă cele mai importante arii terapeutice din divizia Consumer Healthcare (digestiv & metabolic, respirator & ORL, cardiovascular & circulator, sistem nervos, multivitamine), cu peste 20 de branduri reprezentative și este lider de piață volumic în categoriile de referință a șapte dintre brandurile sale: Bixtonim, Carmol, Colebil, Triferment, Sennalax, Nervocalmin și Cavit Junior.

În contextul aniversării a 100 de ani, Biofarm și-a setat ca obiectiv consolidarea poziției în piața farmaceutică din România și în piețele externe prin dezvoltarea unui portofoliu competitiv, bazat pe nevoile reale ale pieței. În prezent, Biofarm exportă în țări precum Azerbaijan, Rusia, Georgia, Kurdistan/ Iraq, Kyrgyzstan, Malta, Republica Moldova, Ungaria și Ucraina. Compania se află în proces de negociere cu mai multe state din zona Europei de Sud Est, Asia Centrală și de Sud Est, Africa și zona Arabă. 

Pe termen lung, compania Biofarm își propune să lărgească portofoliul curent prin dezvoltarea și fabricarea la standarde înalte de calitate a unor noi produse (medicamente și suplimente alimentare), achiziția de licențe de la alți producători sau prin încheierea unor contracte de fabricație. 

Studiu Deloitte: vârf de încredere în rândul firmelor de capital privat din Europa Centrală, pe fondul previziunilor economice optimiste

0

 

Pentru prima dată din anul 2007, niciunul dintre fondurile de capital privat participante la studiul Deloitte nu se așteaptă ca economia să se înrăutățească

Încrederea firmelor de capital privat (private equity) din Europa Centrală continuă să crească semnificativ pe fondul previziunilor economice optimiste, conform celui mai recent studiu Deloitte CE Private Equity Confidence Survey, 70% dintre respondenți considerând că economia se va îmbunătăți. De asemenea, pentru prima dată din anul 2007, niciunul dintre fondurile de capital privat participante la studiul Deloitte nu se așteaptă la o înrăutățire a situației economice. Sondajul arată o creștere a indicelui de încredere de la 62, în vara anului 2020, la 149, aproape de vârfurile din 2007 și 2011, iar 98% dintre respondenți se așteaptă ca activitatea pe această piață să se intensifice sau să se mențină la același nivel în lunile următoare.

Dat fiind că prețurile, care sunt deja ridicate, sunt așteptate să își continue ascensiunea, patru din zece fonduri de capital privat (41%) au o abordare mai prudentă în ceea ce privește deciziile de a cumpăra. În paralel, prețurile ridicate creează și un moment bun pentru a obține câștiguri, după cum au menționat aproape 20% dintre firmele de PE, care intenționează să se concentreze pe vânzare în lunile următoare. Fondurile de private equity care dețin active în sectoare ce au înregistrat creșteri, cum ar fi sănătatea, tehnologia, fintech-urile și spațiile de vânzare cu amănuntul către consumatori, s-au bucurat de un interes sporit din partea potențialilor ofertanți și, prin urmare, ar putea fi interesate să vândă în contextul prețurilor mari.

„În ciuda blocajului care s-a instalat imediat după izbucnirea pandemiei, piața de private equity a avut o evoluție bună în ultimele 18 luni și are așteptări optimiste pentru viitor, bazate pe experiența acumulată după criza financiară, pe strategiile de creștere care s-au dovedit de succes și pe redresarea economică. Trebuie menționat că peste jumătate dintre participanții la studiul Deloitte au confirmat că implementează politici de investiții care includ factori ESG (environmental, social, governance). În România, mai mulți jucători în domeniu, precum Oresa, Abris Capital, Sarmis Capital, Black Sea Fund, Morphosis Capital etc., au fost activi anul acesta în industrii precum alimentară, tehnologie, servicii, sănătate, și ne așteptăm să vedem tranzacții în care sunt implicate firme de private equity și în următoarea perioadă”, a spus Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Consultanță financiară, Deloitte România.

Studiul arată, de asemenea, că două treimi dintre firmele de capital privat preconizează o îmbunătățire a eficienței financiare a investițiilor, acestea fiind cel mai ridicate așteptări din 2004 și 2005, când piața se afla în perioada de creștere accelerată.

În ceea ce privește valoarea tranzacțiilor, aproape 60% dintre respondenți se așteaptă la creștere, în contextul în care investitorii au la dispoziție capital, iar creditorii continuă să ofere condiții avantajoase. Aceasta este cea mai mare pondere a respondenților care se așteaptă la o creștere înregistrată din anul 2006, înainte de criza financiară globală. Deși Europa Centrală rămâne în principal o piață cu tranzacții de valoare medie, în ultima vreme au fost raportate tot mai multe tranzacții de valoare mare.

Companiile lideri de piață continuă să fie cele mai interesante pentru fondurile de private equity care vor să cumpere, fiind menționate de 54% dintre respondenți. Studiul arată că și companiile de dimensiune medie care sunt în etapa de dezvoltare au atras tot mai mult atenția firmelor de capital privat, 37% dintre respondenți așteptându-se să se confrunte cu competitori în încercarea de a investi în astfel de companii. Interesul crescut pentru companiile de talie medie poate fi rezultatul creșterii prețurilor, care descurajează unii investitori să achiziționeze lideri de piață și îi determină să se concentreze asupra companiilor care pot beneficia de strategiile de creștere specifice fondurilor de private equity și care, prin urmare, pot fi achiziționate la multipli de evaluare mai mici.

Deloitte Central Europe Private Equity Confidence Survey analizează evoluția pieței de private equity din 2003, de două ori pe an.

OTP Group dublu premiată pentru „Cea mai buna bancă IMM în 2022”

0

Grupul OTP Bank a câștigat două premii în cadrul ediției din acest an a competiției Global Finance: „Cea mai bună bancă IMM din CEE”, respectiv „Cea mai bună bancă IMM din Ungaria”. Competiția onorează instituțiile financiare care oferă suport clienților business din categoriile micro, mici și mijlocii, mai ales având în vedere rolul critic al acestora în contextul COVID-19.

„Întreprinderile mici și mijlocii au fost cele mai afectate de pandemia COVID-19 și vor juca un rol critic în recuperarea oricărei țări”, a declarat Joseph Giarraputo, directorul editorial al Global Finance.
„Global Finance a lansat noul său program de premiere pentru IMM-uri în semn de recunoaștere a acestui fapt. Este un moment unic și important pentru a oferi instituțiilor financiare, care servesc cel mai bine IMM-urilor, oportunitatea de a fi onorați pentru serviciile și sprijinul pe care le oferă.”

Editorii Global Finance au selectat câștigătorii pentru Best SME Bank Awards 2022 atât pe baza informațiilor transmise de bănci și a research-urilor independente, cât și cu contribuții din industrie: directori și experți în tehnologie. Global Finance a folosit un algoritm propriu bazat pe criterii cum ar fi: cunoașterea industriei și a nevoilor IMM-urilor, amploarea produselor și serviciilor oferite, poziționarea în piață și inovația. 

Evaluările din acest an se bazează pe performanța din perioada 1 aprilie 2020 – 31 martie 2021. Câștigătorii sunt acele bănci care răspund cel mai bine de pe piață nevoilor specializate ale IMM-urilor.

Cu o istorie de peste 35 de ani, premiile Global Finance sunt un standard de excelență pentru bănci și parteneri corporate.