A fost lansată transformarea României prin tehnologie

A fost lansată inițiativa Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) „Romania Tech Nation”, care îşi propune să impulsioneze transformarea României prin tehnologie. Evenimentul inaugural s-a desfăşurat în Aula Universității Politehnica din București, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. (foto CNIPMMR)

În discursul susţinut cu acest prilej, preşedintele Klaus Iohannis a apreciat că demersul „ţinteşte către o naţiune de secol XXI, ancorată în tehnologie digitală, inovare şi spirit antreprenorial”. Preşedintele a subliniat că realitatea actuală arată că „în sectorul digital, România este astăzi o ţară a paradoxurilor. În ultimul deceniu, industria IT&C a ajuns la 6% din PIB. Valoarea actuală a pieţei autohtone de profil este de circa 4,5 miliarde de euro, iar capitalul uman include peste 140 de mii de profesionişti angajaţi în domeniu. Cu toate acestea, digitalizarea economiei a rămas în urmă, în condiţiile în care mai mult de o cincime dintre români nu au utilizat niciodată internetul şi mai puţin de o treime are competenţe digitale elementare, iar între zonele urbane şi cele rurale decalajele digitale se adâncesc de la an la an. Avem, din păcate, cea mai scăzută performanţă din Uniunea Europeană în privinţa serviciilor publice digitale, deşi au trecut două decenii de când informatizarea administraţiei a fost declarată prioritate guvernamentală”. Pe această bază, preşedintele Klaus Iohannis a reiterat necesitatea „ca liderii comunităţii de afaceri să devină un exemplu, un punct de sprijin pentru tinerii întreprinzători” şi a accentuat că „parteneriatele strategice dintre companii şi mediul universitar, bursele private acordate pentru proiecte de tehnologie digitală, facilitarea accesului la finanţări şi promovare, învăţare prin puterea exemplului, toate acestea sunt poveşti de succes despre care auzim din ce în ce mai mult în ultimul timp”.
Președintele CNIPMMR, Florin Jianu, a subliniat că Romania Tech Nation este „un demers eminamente al domeniului privat”, însă cerinţa pentru viabilitatea lui este de a avea un sistem care să angreneze guvernul, mediul privat, educația în tehnologie, educația în antreprenoriat. „Sunt și alte instrumente pe care noi le propunem, instrumente privind finanțarea, cum e România Digitală, instrument care se va regăsi în viitoarea perioadă programatică 2021-2027 și va finanța domenii precum inteligența artificială, cyber security, competențe digitale avansate sau transformarea digitală. Avem un al treilea proiect, o a treia propunere la care eu țin personal și pe care am intitulat-o generic Destination România, un proiect prin care să atragem alături nu numai cercetătorii și oamenii valoroși din această țară, dar și talentele din alte țări. De ce nu, să ne poziționăm ca un hub de atragere pentru talente antreprenoriale în tehnologie sau în cercetare-dezvoltare-inovare”, a conchis Florin Jianu.

Sergiu Manea, CEO al BCR, a pledat pentru „investiție în oameni prin educație tehnologică și digitală”, afirmând susţinerea concretă pe care BCR o asigură demersului acum lansat: „Vom deschide centre de educație alternativă în tehnologie în sucursalele noastre regionale. Dacă am făcut cursuri de educație financiară pentru 300.000 de români în doar trei ani de zile, suntem siguri că împreună putem replica acest model. Vom oferi umbrelă spațiilor noastre ți finantare acelor idei despre cum putem educa împreună în tehnologie 1.000.000 de români”.

Rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Mihnea Costoiu, a evidenţiat cerinţa stringentă de îmbinare a educaţiei cu ştiinţa şi cu antreprenoriatul, cerinţă pe care întregul program Romania Tech Nation o poate realiza în mod concret.

Delta Studio, performanţă internaţională în amenajări interioare

0

Performanţă internaţională deosebită a companiei româneşti Delta Studio, lider de piaţă în amenajări interioare: cinci premii la toate cele cinci secțiuni la care a participat în concursul International Property Awards – regiunea Europa, competiţie de referinţă în domeniu, definită ca „reper în recunoașterea excelenței în domeniul proiectelor rezidenţiale la nivel global”, fondată în urmă cu 25 ani în Marea Britanie, adresată profesioniștilor în dezvoltarea și implementarea proiectelor publice sau rezidențiale.

Laureaţii reprezentanţi ai României sunt arhitecți proprii ai companiei Delta Studio și arhitecți colaboratori, autori ai unor creaţii realizate cu produse oferite de Delta Studio de la branduri internaționale de top:

– Secţiunea Kitchen Design – creaţia Moss Island (foto Delta Studio), arh. Cristina Golban, Delta Studio, 25.000 euro (mobilier, accesorii, lumini, tapet, mușchi), „un ambient minimalist de bucătărie ce îmbină elemente naturale și industriale și tehnologie pentru gătit de top”

Moss Island

– Secţiunea Bathroom Design – creaţia Italian Vibes, arh. Cristina Golban & arh. Oana Deacu, Delta Studio, 50.000 euro (tot conceptul), „dezvoltat de Delta Studio în colaborare cu brandul exclusivist Agape”

– Secţiunea Retail Design – Răzoare Showroom, arh. Cristina Golban & arh. Oana Deacu, Delta Studio, 250.000 euro, showroom-ul principal Delta Studio Răzoare, din Bucureşti, str. Progresului nr.1-3, una dintre cele 11 sucursale ale companiei din România  

– Secţiunea Hotel Interior – Hilton Garden Inn Lipscani, arh. Alin Dobrescu, colaborator Delta Studio, 3.500.000 euro, devenit prin obţinerea acestei distincții „cartea de vizită a companiei pentru proiecte în domeniul HoReCa”

– Secţiunea Architecture Single Residence – Casa Moltenia (foto Delta Studio), arh. Anca Constantin & arh. Ionut Constantin, colaboratori Delta Studio, 35.000 euro, „exprimă calitatea produselor oferite de către Delta Studio pentru proiecte rezidențiale”.

Casa Moltenia

Criteriile de evaluare a lucrărilor de către juriul de experți internaționali au fost design-ul, managementul de proiect, componenta de marketing.

Delta Studio activează de 22 ani în segmentele rezidențial și public, impunându-se „ca furnizor de top în soluții complete de amenajare, adaptate nevoilor fiecărui client și partener”, cu sublinierea că „integrarea serviciilor de consultanță și proiectare este un aspect-cheie al companiei”, care „poate derula proiectele de amenajare din stadiul de idee până la detalii de execuție, oferind o gamă completă de produse”.

Receptivitate faţă de criptomonede în România

0

România se situează pe locul doi la nivel european în ceea ce priveşte atitudinea pozitivă faţă de criptomonede, rezultă dintr-un sondaj internațional ING efectuat de Ipsos pe bază de chestionare online, cu 14,824 de respondenți din Austria, Belgia, Cehia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda, Polonia, România, Spania, Turcia, Marea Britanie, Australia, SUA.

44% dintre participanţii români la sondaj „manifestă o atitudine pozitivă față de criptomonede”, ţara noastră fiind a doua sub acest aspect, după Turcia (62%), urmată de Polonia (43%). Cele mai mari reticenţe rezultă a fi în Austria (13%), Luxemburg (15%), Olanda (15%). România iese în evidenţă şi prin aceea că „a înregistrat cea mai mare pondere privind informarea din social media cu privire la criptomonede (23%), cu 10 procente mai mult decât media europeană”.

La nivel european, 22% dintre cei chestionaţi declară că „ar prefera criptomonedele în cazul în care nu ar mai exista banii fizici”, 27% „sunt deschiși să primească oferte de la instituțiile financiare în care au încredere și sunt de părere, în același timp, că băncile ar trebui să ofere posibilitatea deschiderii unui cont curent în criptomonede”. În ansamblu, 32% dintre respondenţi exprimă o atitudine pozitivă faţă de criptomonede, 33%, o atitudine negativă și 35% se declară neutri.

Sondajul semnalează că „persoanele deschise la adoptarea monedelor virtuale sunt și cele receptive la noile tehnologii precum autentificarea facială, vocală sau cu amprentă și care utilizează multiple platforme sau aplicații pentru gestionarea banilor”.

Teunis Brosens, economist șef pentru servicii financiare digitale și reglementări, ING, apreciază că„dacă monedele virtuale vor deveni populare, vor fi necesare îmbunătățiri tehnice. Pentru a câștiga încredere și acceptare în rândului publicului larg, nu doar în rândul unui grup de entuziaști, asocierea cu brand-uri cu notorietate ar putea ajuta. Criptomonedele trebuie să fie prezentate potențialilor utilizatori din cadrul financiar existent, în loc să se plaseze în exteriorul acestuia.”

DE CE UN „MODEL ECONOMIC ROMÂNESC ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ?” DE CE „ROMÂNIA – ORIZONT 2040”?

La finalul anului 2019 se împlinesc 30 de ani de când România a optat politic pentru abandonarea economiei socialiste planificate și reîntoarcerea la economia de tip capitalist, dar evident în formele sale actuale de economie de piață concurențială. A fost de fapt o reîntoarcere la tipul de societate și de economie cunoscute de România înainte de anul 1945, desigur însă într-un context politic și condiții istorice total schimbate față de finalul deceniului al cincilea al secolului XX.


Dacă a fost bine sau nu, rămâne ca istoria să se pronunțe. Dar un prim răspuns se poate contura dacă analizăm cum se prezintă România după aproape cei 30 de ani de reconstrucție economică și socială de după 1990.
Societatea românească este la timpul prezent oarecum „reformată, dar sărăcită și dezorganizată: dezindustrializare, agricultură care abia acum trebuie pusă pe un drum normal de dezvoltare, instituții publice cu importante carențe, un stat capturat de grupurile de interese, exploatat de acestea, incapabil să prevină explozia corupției. Costul social este apreciabil: pierderea locurilor de muncă, migrația șocantă în Occident, o sărăcie explozivă, dar și grupuri restrânse care afișează o bogăție ostentativă, o populație demoralizată, neîncredere în instituțiile publice; o stare socială sever deteriorată”.


Am citat din raportul social al Institutului de Cercetare a Calității Vieții al Academiei Romane: „Starea socială a României. Calitatea Vieții: situația actuală și perspective pentru 2038”.


Această concluzie a unei instituții prestigioase de cercetare academică a stării sociale a României creează un puternic suport indubitabil și justifică inițiativa Asociației pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES) în parteneriat cu Asociația Generală a Economiștilor din România (AGER), Asociația Facultăților de Economie din România (AFER), Academia de Studii Economice (ASE) – București, Institutul Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu” (INCE), România Durabilă, Societatea Academică de Management din România (SAMRO), Asociația Confederațiilor Patronale din România (ACPR), Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) privind necesitatea unui „MODEL ECONOMIC ROMÂNESC ÎN UE”.


Așezarea sub egida Academiei Române, Secția de Științe Economice, Juridice și Sociologie, a tuturor dezbaterilor și concluziilor din cadrul demersului „Modelul economic românesc în UE. România – Orizont 2040” îi dă acestuia forța științifică, dar și posibilitatea și justificarea de a putea fi un punct de referință în politicile economice și sociale pentru forțele politice care vor guverna România în următorii 20 de ani, respectiv la orizontul anilor 2040.


Modelul economic românesc în UE nu poate fi nici franțuzesc, nici german, nici suedez, nici polonez. El trebuie să fie un model economic românesc concordant cu realitățile din România, membră a UE, și, evident cu interesul național românesc bine ancorat în politicile de integrare în UE.
Dacă modelul economic românesc nu se potrivește cu realitățile din România și cu politicile de convergență în UE, atunci el riscă să fie un model greșit.


Cea mai înțeleaptă și eficientă modalitate de a construi un model economic românesc este de a pune în valoare potențialul de resurse naturale, minerale, umane și financiare de care România încă mai dispune în primul rând în interes național, interes național care poate fi protejat și valorificat prin promovarea unei cooperări europene și internaționale în condiții de avantaj reciproc.


Obiectivul principal al modelului economic românesc va fi țintirea unei creșteri care să ducă la dezvoltare și progres economic, la creșterea potențialului competitiv al economiei.
Activitățile economice prezente și viitoare trebuie să fie concordante cu schimbările fundamentale care se întâmplă în lume, cu mutațiile esențiale produse de tehnologiile viitorului: robotizare, IT, IA, nanotehnologii etc., astfel ca România să intre în cercurile virtuoase de dezvoltare economică și socială din Europa și din lume.


Și atunci vom concluziona că a gândi pentru România la orizontul anilor 2040 nu este prea departe, ba chiar, dacă nu reacționăm mai repede și hotărât, poate fi chiar târziu, cu consecințe iremediabile.
România poate fi și trebuie să fie un jucător activ în economia europeană și mondială.


Aceasta este gândirea pe care se va elabora și construi, în urma dezbaterilor FORULUI ECONOMIC NAȚIONAL, un document strategic de politici economice, educative și sociale din cadrul „MODELUL ECONOMIC ROMÂNESC ÎN U.E. ROMÂNIA – ORIZONT 2040”.

200 kg de deşeuri strânse din Pădurea Băneasa

0

Comunitate Greenfield Residence, împreună cu Băneasa Forest Run, în parteneriat cu organizaţia Let’s Do It, Romania! şi Radio ZU, cu sprijinul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva şi Romprest, a organizat în Pădurea Băneasa cea mai mare iniţiativă de plogging din România, „Clean&Run”: cursă necompetitivă de alergare, în timpul căreia au fost strânse deşeuri din pădure.

Au participat 85 de voluntari, cu vârste între 3 și 70 ani. Pe un traseu de 25 km de alei și poteci din pădure, împărţiţi în 4 echipe care au parcurs fiecare câte 7-8 km, ei au adunat peste 200 kg de deşeuri.

Cu sublinierea că ploggingul „este un concept apărut în Suedia, în anul 2016, care presupune îmbinarea activităţii de alergare (jogging) cu strângerea deșeurilor ca activitate civică”, organizatorii îl recomandă pentru impactul „benefic nu doar asupra mediului înconjurător, ci și asupra sănătății fizice și psihice a practicanților: alergi, ceea ce este un exercițiu de cardio eficient; tonifiezi musculatura întregului corp, pentru că antrenamentul implică și aplecări repetate, lucru cu brațele; respiri aer curat, cu mai mult oxigen; devii mai responsabil față de mediu; faci o faptă bună; oferi un exemplu societății”.

În calitate de director de marketing la Impact Developer & Contractor (dezvoltatorul Greenfield Residence), Răzvan Ionescu anunţă intenţia organizării unor „noi campanii de ecologizare și în alte zone din București, pentru toți cei care se simt responsabili față de natură și vor să arate că schimbarea vine din inițiativa fiecăruia dintre noi”.

Istoria electrotehnicii româneşti, prezentată la ICPE-CA

0

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE-CA a organizat a IX-a ediţie a Seminarului de Istoria Electrotehnicii Româneşti (foto ICPE-CA), în parteneriat cu Comitetul Electrotehnic Român, cu sprijinul Ministerului Cercetării şi Inovării. După cum îl caracterizează organizatorii, „seminarul a reprezentat un bun prilej pentru diseminarea şi promovarea cercetărilor ştiinţifice, cunoaşterea realizărilor din domeniul tematic abordat şi, nu în ultimul rând, identificarea unor soluţii la problemele actuale cu care se confruntă societatea”. Au fost abordate „priorităţi ştiinţifice, tehnologice şi industriale, naţionale şi internaţionale în dezvoltarea servomotoarelor fără perii; centenarul electronicii româneşti; istoria echipamentelor de acţionare a motoarelor electrice din structura instalaţiilor de foraj realizate în România; istoria industriei de acumulatoare din România; echipamente de tracţiune electrică urbană”. Au fost prezentate contribuţii româneşti în domeniu, exemple de materiale magnetice cercetate în ICPE/ ICPE-CA impuse în dezvoltarea produselor din industria electrotehnică, precum şi repere din istoria ideii de geometrie variabilă în aeronautică şi din istoria primelor xerografe româneşti. În acelaşi context s-a desfăşurat masa rotundă „Personalităţi ale ingineriei electrice între cele două războaie mondiale”.

Campanie de prevenire a traficului de persoane

0

Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane a lansat campania de prevenire a traficului de persoane în scopul exploatării prin cerşetorie „Dă-i libertate! Nu-i plăti exploatarea!”, subintitulată „Banii tăi ajung din mâna cerşetorului… în buzunarul traficantului”, campanie cu derulare în perioada octombrie 2019-mai 2020. Este a treia campanie din cadrul proiectului „Reducerea amplitudinii traficului de persoane printr-o mai bună informare a cetăţenilor”, cofinanţat de Comisia Europeană prin Fondul pentru Securitate Internă, componenta Cooperare Poliţienească. Spre deosebire de precedentele campanii, având ca obiect exploatarea prin muncă, respectiv exploatarea sexuală, aceasta vizează o componentă socială accentuată, după cum s-a subliniat în conferinţa de lansare. Parteneri în actuala campanie sunt Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România – AIDRom, Asociaţia eLiberare şi Fundaţia World Vision România. Imaginea campaniei este cântăreţul Alex Velea.

Campania are ca obiective „ccreşterea gradului de conştientizare în rândul persoanelor vulnerabile cu privire la traficul de fiinţe umane; informarea şi sensibilizarea populaţiei privind implicaţiile traficului de persoane, în vederea reducerii cererii din perspectiva exploatării prin cerșetorie; creşterea gradului de implicare a misiunilor diplomatice ale României în informarea cetăţenilor români cu privire la riscurile asociate traficului de persoane

informarea instituţiilor şi organizaţiilor implicate în prevenirea şi combaterea traficului de persoane privind dimensiunea şi formele de manifestare ale acestui fenomen; creşterea implicării în activităţile de prevenire a multiplicatorilor de opinie, în vederea reducerii numărului de informaţii inexacte şi ambigue referitoare la unele aspecte ale traficului de persoane transmise publicului”.

Publicul ţintă îl reprezintă minori (8-18 ani) aflaţi în situaţie de risc, persoane dispuse să ofere bani cerşetorilor, reprezentanţi ai instituţiilor şi organizaţiilor implicate în prevenirea şi combaterea traficului de persoane, multiplicatori de opinie (inclusiv mass-media), publicul larg.

Pe parcursul campaniei au loc întâlniri directe ale specialiştilor din instituţiile şi organizaţiile partenere cu reprezentanţi ai grupului ţintă, sunt produse materiale promoţionale de susţinere a mesajului antitrafic al campaniei, panouri publicitare stradale, precum şi fimul documentar privind problematica traficului de persoane în scopul exploatării prin cerşetorie, se organizează mese rotunde la care participă instituţii guvernamentale, ONG-uri, autorităţi locale, presă.

Alături de Alpenside Education, studenții din China pot începe marele drum al cunoașterii Și al perfecționării

0

Într-o lume axată pe dezvoltarea tehnologiilor și a inteligenței artificiale, factorul uman face în continuare diferența. Tehnologia și dezvoltarea fiecărui stat au la bază resursa umană și educația acesteia. O dezvoltare socială, economică și culturală de durată nu se poate înfăptui fără un sistem de învățământ la nivel înalt, bine structurat și cu o fundație solidă. Educația reprezintă impulsul cel mai răsunător în ceea ce privește dezvoltarea continuă a nivelului de trai, a sănătății și a bunăstării societății, în general, iar acesta este cel mai de preț dar pe care îl putem oferi generațiilor tinere.
În România, valorile pe care se construiește educația sunt încrederea, echitatea, solidaritatea și eficiența. În sensul lărgirii continue a orizontului învățământului, România a dezvoltat de-a lungul anilor relații de parteneriat cu multe state, între care China ocupă un loc cu totul special.
Așa cum spunea recent ambasadorul Chinei în Romania, Jiang Yu, „distanța nu poate separa prietenii adevărați care se simt atât de aproape chiar și atunci când sunt la mii de kilometri depărtare”, aceasta fiind interpretarea perfectă a prieteniei tradiționale care nu a încetat niciodată în cei 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice oficiale dintre China și România.
China și România au înființat reciproc, încă din 1950, catedre de limbă chineză, respectiv română, în cadrul propriilor universități.


Anul 2019 marchează nu doar aniversarea a 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre China și România, dar și cea de-a 15-a aniversare a creării unui amplu Parteneriat de prietenie și cooperare.
Schimburile culturale și educaționale dintre China și România au promovat în mod eficient întărirea comunicărilor între civilizații, de ambele părți, au consolidat baza de opinie socială și publică a relațiilor dintre cele două țări și au impulsionat dezvoltarea rapidă a cooperării bilaterale pragmatice în diferite domenii.
„Trebuie să continuăm să îmbogățim conotația și forma schimburilor dintre tinerii studenți din cele două țări, să îmbunătățim înțelegerea reciprocă, să aducem oamenii noștri mai aproape unii de alții, să susținem legătura destinului poporului chinez cu cel al poporului român și să lucrăm împreună pentru a deschide un nou capitol în cooperarea prietenoasă dintre China și România și a promova dezvoltarea cuprinzătoare, durabilă și profundă a relațiilor bilaterale.”


Și la nivel economic relațiile dintre cele două țări sunt din ce în ce mai strânse, China fiind principalul partener comercial al României din zona asiatică, atât în ceea ce privește importurile cât și exporturile, aceasta reprezentând totodată si unul dintre principalii exportatori de capital în investiții străine la nivel mondial. De asemenea, China este unul dintre marii investitori în România în materie de tehnologie și de smart city. Alte domenii în care există un mare interes de cooperare, al ambelor țări, sunt cel energetic și de infrastructură.
În acest context, al dezvoltării relațiilor economice, culturale si sociale, s-a născut ideea oferirii unui sprijin real pentru studenții chinezi care doresc să studieze în universitățile din România. Anul acesta, trei universități din România au fost declarate câștigătoare în competiția pentru crearea Universităților Europene.


Astfel, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Universitatea din București, și Universitatea de Construcții, au fost declarate câștigătoare de către Comisia Europeană, în competiția pentru crearea, în consorții internaționale, a primelor 17 universități-pilot europene.
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) va fi prima dintre universitățile românești care vor participa la crearea unei universități europene în consorțiul „CIVICA – The European University in social sciences”, alături de 6 universități internaționale. Va urma Universitatea din București – cu consorțiul „CIVIS – a European civic university alliance” și Universitatea Tehnică de Construcții București, declarată câștigătoare alături de consorțiul „CONEXUS – European University for Smart Urban Coastal Sustainability”. Astfel, învățământul românesc devine din ce în ce mai atractiv pentru studenții din întreaga lume.


Conceptul Alpenside Education a apărut din necesitatea oferirii unor informații pertinente si mereu actualizate despre ofertele universităților românești, adresate studenților din străinătate. Este o platformă online care integrează atât date despre unitățile de învățământ, cât și informații utile despre accesul la studii, oferind totodată și îndrumarea necesară înscrierii la una dintre universitățile din România.
Alpenside Education sprijină astfel nu doar formarea unor specialiști, ci, mai ales, a unor performeri în toate domeniile importante ale vieții economice și sociale, capabili să contribuie, la rândul lor, la creșterea companiilor, a instituțiilor și a comunităților în care trăiesc și activează.
Alpenside Education contribuie la bunul renume și la promovarea valorilor învățământului românesc prin sprijinul acordat celor mai prestigioase universități – partenere din România în selectarea și pregătirea de specialiști care să performeze la nivel național și internațional.
Un proverb chinezesc spune ca un drum de 1.000 de li începe cu primul pas. Alături de Alpenside Education, studenții din China pot începe marele drum al cunoașterii si al perfecționării.

Big Data e aici!

0

Epoca big data a început!
A reconfirmat-o conferința științifică internațională „Guvernanța în statele membre ale UE în era Big Data”/„Gouvernance dans les etats membres de l’UE a l’ere Big Data”/„Gouvernance in the EU member states in the era of Big Data”, reprezentând reuniunea cu numărul 25 a Rețelei PGV – Pays du Groupe Visegrad/Țările Grupului Vișegrad, eveniment organizat de Universitatea Artifex din București.

Cercetarea este motorul economiei

Actualitatea temei este relevată de prof. univ. dr. Constantin Anghelache, de la Universitatea Artifex, președintele comitetului de organizare a conferinței, membru al boardului PGV, prim-vicepreședinte al Societății Române de Statistică: „Big data este de o actualitate extraordinară! Cercetători de la Cambridge, Oxford, de la universități din Statele Unite se ocupă atent de această temă. Big data are aplicații și în investiții, și în comerț, și în învățământ, și în sănătate, și oriunde. Big data presupune că datele nu mai sunt furnizate de ici, de colo, ci se acumulează imediat. Managerul ca să ia decizia, sigur că are el nevoie de gândire rapidă, însă are nevoie și de acces rapid la big data. Blockchain este un lanț de transfer al informațiilor și de concretizare, încât de aici până nu știu unde o tranzacție se încheie în câteva secunde. Să ne imaginăm că un om de afaceri din Thailanda voia să încheie un contract cu un partener din România acum
20 de ani. Asta presupunea deplasări, avioane, vizite și așa mai departe. Acum, fiecare apasă pe baza de date specifică domeniului la care se gândește și încheie contractul sau îl respinge în cinci minute ori dă alternativele în două minute. Noi vorbim în perspectivă despre o revoluție industrială. Nu! Va fi o revoluție tehnologică industrială! De asemenea, big data înseamnă o altă organizare a sistemului statistic național. Anul trecut, la București, congresul direcțiilor statistice din toată Europa a abordat această temă. PGV confirmă prin actuala reuniune că se situează în câmpul cercetării profunde și al exigenței. Cercetarea este motorul economiei și aceasta nu poate s-o facă cineva care nu înțelege corelațiile, proporțiile care tot din big data provin”.

Dimensiune culturală dincolo de cooperarea științifică

În calitate de președinte al Rețelei PGV, Ghislaine Pellat, cercetător la Universitatea Grenoble Alpes din Franța, face o caracterizare esențializată a organizației: „Conferința actuală marchează 25 de ani de activitate. Avem 130 de membri, reprezentând 31 de universități din 11 țări. Obiectivul nostru este să participăm la construcția Europei. De la începutul activității în acest sens, am constatat că profesorii, cercetătorii, studenții Universității din Grenoble s-au dovedit foarte sensibili față de colegii lor din țări ale Europei Centrale și de Est, care nu avuseseră posibilitatea să-și prezinte rezultatele cercetărilor. Treptat,
cercetătorii din aceste țări s-au obișnuit cu stilul de cercetare occidental. În același timp, dincolo de cooperarea științifică, s-a dezvoltat și o dimensiune culturală, s-a format o rețea de prieteni. Dacă în urmă cu 15-20 de ani era suficient să ne prezentăm lucrările de cercetare la conferință și ulterior să le publicăm în volum, acum așa ceva nu mai este suficient, ci cooperăm pentru a crește calitatea cercetării și a da o dimensiune europeană proiectelor noastre”.

Patru universități românești în Rețeaua PGV

Contribuția românească la Rețeaua PGV este reliefată de secretarul general al acesteia, Jana Marasova, cercetător la Universitatea Matej Bel din Banska-Bystrica, Slovacia: „România este reprezentată de Universitatea Artifex din București, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Universitatea Transilvania din Brașov. Prin tema pe care o abordăm anul acesta în mediul academic românesc, ne încadrăm într-o tematică foarte nouă pe plan european. Păstrăm perspectiva de cercetare spre dezvoltarea europeană, bazată pe dimensiunea de prietenie și cooperare. În acest moment, un scop al nostru este de a atrage tineri doctoranzi pentru deschiderea de noi direcții de cercetare”.

Cooperația meșteșugărească, deschisă spre cercetare

La concretizarea activității de cercetare în Universitatea Artifex din București se referă prof. univ. dr. Sevastița Grigorescu, președintele UCECOM, președintele Consiliului de Administrație al Universității Artifex: „Cooperația meșteșugărească are o istorie îndelungată. Anvergura activității ei este foarte largă – producție, prestări servicii, comerț. De aceea, politica educațională a cooperației a fost mereu de a-și forma resursa umană, de a le asigura tinerilor condiții pentru pregătirea unei cariere profesionale solide. UCECOM, organizația de reprezentare a cooperației meșteșugărești din România, este unicul fondator al Fundației Artifex, care la rândul ei a înființat Universitatea Artifex din București, unde se pregătesc studenți în cinci facultăți, toate acreditate. Angajarea în activitatea de cercetare privind unele teme de mare perspectivă cum este cea de față ilustrează faptul că întotdeauna suntem interesați de viitor, reprezentăm o parte a economiei naționale și ne concentrăm asupra rezultatelor cercetării științifice”.

Conferința pe tema big data organizată de Universitatea Artifex a beneficiat de participarea din mediul academic a prof. univ. dr. Gheorghe Zaman, membru corespondent al Academiei Române, președintele Asociației Generale a Economiștilor din România (AGER), prof. univ. dr. Dorel Paraschiv, prorector al Academiei de Studii Economice din București (ASE), secretar general al Asociației Facultăților de Economie din România (AFER), prof. univ. dr. Constantin Mitruț, Academia de Studii Economice din București, președintele Societății Române de Statistică, prof. univ. dr. Bogdan Oancea, Universitatea din București, directorul Institutului Național de Statistică. Lucrările conferinței s-au desfășurat în workshopurile „Big Data și întreprinderile” și „Indivizii, grupurile sociale și Big Data”.

Constantin Anghelache

Foto Laurenţiu Teodorescu

Europenizare și democratizare

1

Articolul poate fi accesat numai pe baza de abonament