O nouă recunoaştere internaţională pentru Romsilva
Cea mai mare acţiune de curăţenie în toată ţara
Suspans în privința fuziunii RADET-ELCEN. Ce se va întâmpla cu căldura la iarnă, pentru bucureșteni
În planul inițial, anterior noii variante propuse, Consiliul General urma să își asume în totalitate creanța pe care ELCEN o deține împotriva RADET, în valoare de 1,095 mld.lei, iar Primăria Capitalei să o achite în termen de 3 ani. Planul de reorganizare viza, totodată, încasarea prețului de transfer al activelor ELCEN în cuantum de 891 mil. lei la care se adaugă investițiile realizate pe durata procedurii, estimate la 102 mil. lei.
CE SPUNE PRIMĂRIA
Primăria își pune mari speranțe în succesul soluției propuse în următoarea ședință a Consiliului General. „Planul constă în transferul de activitate și active către Compania Municipală Energetică, societate înființată de Primăria Municipiului București care va avea ca obiectiv revitalizarea sistemului de termoficare din Capitală.Această companie municipală va prelua și va opera activele ELCEN creându-se astfel premisele pentru continuarea procedurilor de atragere de fonduri structurale nerambursabile disponibile prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020 și de finanțări rambursabile bancare acordate de instituții financiare internaționale (BEI, BERD, BM, etc). (…) Concret, realizarea acestui proiect va asigura continuitatea și calitatea prestării serviciului public de alimentare cu energie termică cu consecințe directe asupra reducerii prețului de producție a energiei termice și a celui de transport și distribuție, ceea ce va genera un impact pozitiv la nivel local, atât din punct de vedere economic, cât și social”, se arată într-un comunicat al Primăriei Capitalei. Noua companie municipală Energetica SA, care urmează să gestioneze SACET, sistemul de alimentare centralizat cu energie termică al Capitalei, are ca obiectiv să atragă finanțări nerambursabile pentru investiții în vederea alinierii capacităților de producție la obligațiile de mediu, cu termene limită de respectat până în 2023.Valoarea investițiilor este estimată la 513 mil. euro pentru perioada 2018-2030, din care 77 milioane de euro în următorii 4 ani.
SIERRA QUADRANT: ESTE NEVOIE DE O SOLUȚIE RAPIDĂ
Aprobarea planului de reorganizare al ELCEN, inclusiv plata celor aprox. 2 miliarde de lei, este condiția esențială pentru ca fuziunea cu RADET să fie realizată și noua societate muncipală Energetica SA să poată să treacă la lucrările absolut esențiale pentru pregătirea sezonului rece. „Consiliul General trebuie să găsească o soluție pentru a acoperi creanțele aflate la masa credală a Elcen. Indiferent care va fi aceasta, ea va fi supusă aprobării creditorilor, iar aceștia vor lua o decizie. Cert este că planul de reorganizare al ELCEN este susținut de toate părțile implicate”, a declarat Ovidiu Neacșu, partener la Sierra Quadrant, administratorul judiciar al ELCEN. Soluția de reorganizare agreată de acționarii societății, Ministerul Energiei și SNGN ROMGAZ SA, vizează, în esență, ca transferul de active și activități, după plata de către Muncipalitate a sumelor aferente, să fie realizat până la finele anului 2018, cu o perioadă tranzitorie estimată la un an. ELCEN, compania care administrează centralele de termoficare (CET) din Bucureşti, Vest, Sud, Progresu şi Grozăveşti, a intrat în insolvență după ce RADET, firma care asigură transportul şi furnizarea căldurii și apei calde în Capitală, nu i-a mai plătit facturile. „RADET n-a mai plătit serviciile furnizare de ELCEN, a intrat în insolvență, iar ELCEN a ajuns în aceeași situație, pentru că n-a mai putut plăti facturile către furnizorii de gaze și alte utilități, bănci și stat. Un lucru este sigur, că RADET se află într-o situație critică din punct de vedere financiar, așa cum chiar regia afirmă, și continuă să acumuleze pierderi și datorii”, au mai spus analiștii. Regia Autonoma de Distributie a Energie Termice (RADET) a solicitat, de altfel, Primăriei Capitalei ca în următoarea ședință de consiliu să îi acorde subvenții de peste 80 de milioane de lei, în condițiile în care pierderile de agent termic au ajuns la 28,61%, echivalentul a peste 1,5 milioane de Gcal. RADET afirmă că consumul de energie termică al clienților este în continuă scădere și că sunt necesare investitii majore pentru înlocuirea conductelor vechi și refacerea izolației cu materiale mai performante, racordarea de noi clienți la sistemul de termoficare sau redimensionarea conductelor, precum și identificarea zonelor din sistem care au devenit ineficiente economic în urma debranșărilor. „,Timpul trece repede și ne apropiem de sezonul rece. Fără ca RADET să poată trece la reparații, furnizarea agentului termic pentru la iarnă va fi sub semnul întrebării, mai cu seamă dacă planul de reorganizare al ELCEN nu va fi aprobat în forma agreată de creditori și se va ajunge la faliment”, au mai spus analiștii de la Frames. În 2017, RADET a raportat 7.596 de incidente și avarii produse in instalații, mii de bucureșteni rămânând fără apă caldă și căldură.TBI Credit lansează o soluție digitală de finanțare pentru servicii stomatologice
Războiul comercial – Câştigători vs Pierzători
Ce este un război comercial?
Un război comercial este un efect secundar al protecționismului care apare atunci când o țară A ridică tarife asupra importurilor unei țări B ca şi represalii pentru ca țara B să majoreze tarifele pentru importurile țării A. Un tarif este un impozit aplicat bunurilor și serviciilor importate. Războaiele comerciale pot începe dacă o țară percepe practicile comerciale ale unei alte țări ca fiind neloiale sau când sindicatele interne presează politicienii să facă mărfurile importate mai puțin atractive pentru consumatori. Războaiele comerciale pot fi, de asemenea, rezultatul unei neînțelegeri a beneficiilor pe scară largă ale comerțului liber.Situaţia actuală
Cele două mari economii ale lumii (SUA și China) ar trebui să meargă la război, nu un război real, ci doar începutul unui război comercial și nimeni nu poate anticipa efectele acestuia. În martie, președintele Trump și-a anunțat intenția de a impune un tarif de 25% la oțel și un tarif de 10% la importurile de aluminiu. Acest lucru a fost aplicat si pentru Canada, Mexic și Europa. Aceasta a fost declanșarea inițială a războiului comercial. Vineri (6 iulie 2018), o listă de produse chinezești a fost lovită cu un tarif de 25%. Ca si rezultat, acestea sunt mai scumpe cu 25% pentru consumatorii din SUA. Bunuri cheie, cum ar fi semiconductoarele (asamblate în China) se găsesc în multe produse de zi cu zi cum ar fi telefoanele inteligente, tabletele și televizoarele. Acest proces se poate extinde și la materialele plastice, la reactoarele nucleare și la echipamentele pentru producția de lactate. Ca şi represalii față de această mișcare venita din SUA, China a ţintit în agricultură americană. Fermierii americani reprezintă un vot politic destul de important pentu președintele Trump. Aşadar, 545 de produse (90% din total) pe care China intenţionează să aplice tarife, provin din sectorul agricol. Sectorul automobilelor reprezintă următorul segment pe care China îl vizează. Companii precum Tesla și Chrysler care fabrică direct în SUA ar putea înregistra masive scăderi în vânzări în perioada următoare. China a vizat, de asemenea, produse medicale, cărbune și petrol.Câştigătorii
Producătorii interni de oțel și aluminiu din USA: Trump a anunțat în martie un tarif de 25% la oțelul importat și 10% la aluminiu din China. Obiectivul a fost acela de a proteja fabricile autohtone prin creșterea producției și crearea mai multor locuri de muncă. Procesoarele de carne: Soia a scăzut în urma tarifelor; cu toate acestea, procesatori de carne din SUA au primit un impuls. Noile tarife pot aduce o ieftinire a preţului pentru boabele de soia. Consumatorii chinezi: Din lista celor 545 de produse, China a selectat cu grijă mărfurile din SUA care pot fi înlocuite uşor de căre producătorii chinezi locali. Acest lucru ar trebui să asigure că impactul asupra economiei este controlabil.Pierzătorii
Consumatorii americani: Consumatorii din SUA se bazează mai mult pe importurile din China decât invers. Acest lucru ar putea duce catre o potentiala presiune inflaționistă sporită în SUA. Producătorii de echipamente grele: Lista mărfurilor care vor fi lovite cu un tarif de 25% include aeronavele. Aproximativ 13% din veniturile înregistrate de Boeing (BA:US) anul trecut sunt provenite din China. Alte companii, ex: Caterpillar (CAT:US), care deţine mai mult de 20 de facilități în China ar putea fi afectate de acest război comercial. Companiile de tehnologie: China este un centru global de asamblare pentru dispozitivele electronice. Multe companii americane de tehnologie deţin fabrici în China, ex: menţionăm gigantul tehnic Apple. Tehnologia a reprezentat o forță majora imensă pentru creşterea bursei americane din ultimul timp. Prin urmare, orice amenințare la adresa sectorului tehnic ar putea avea un impact mai larg asupra piețelor de capital globale.Ceea ce ar trebui să faci?
„Odata cu reala amenințare că acest război comercial are potenţial să escaladeze în următoarea perioada, exista riscul ca ping pong-ul dintre China și SUA sa fie răspândit către Europa sau în afara ei. În acest sens, ar putea fi argumentat faptul că Marea Britanie poate reprezenta un posibil loc de investiţie, în special, în companiile care operează exclusiv în Regatul Unit. In mod cert vor exista mari câștigători din acest război comercial, dar în acelaşi timp, vor fi și perdanți. Încercarea de a specula asupra acestor rezultate ar putea reprezenta un joc destul de periculos. Printre potenţialii beneficiari de pe urma conflictului comercial dintre Statele Unite şi China se afla şi producătorii europeni, în special cei din Marea Britanie, Franţa şi Germania, care ar putea, în teorie, să substituie produsele americane, respectiv cele chineze de pe cele două pieţe” – menţionează Călin Nechifor și Ștefan Oanță.