Lidl România anunță că, în perioada 7 noiembrie-31 decembrie 2024, pentru fiecare jucărie achiziționată de clienți, „va contribui cu cel puțin un leu la finanțarea programului Pâine și Mâine derulat de World Vision România, ce oferă mese calde și susținere educațională copiilor care provin din medii vulnerabile. Din 2016, de când a început parteneriatul dintre Lidl România și World Vision, susținerea pe care retailerul a oferit-o programului se ridică la suma de peste 14 milioane de lei”. Lidl România ne oferă detalii asupra campaniei:
Un strop de magie cu fiecare jucărie
Clienții Lidl România pot contribui și ei la viitorul copiilor din mediile defavorizate, pentru că fiecare jucărie achiziționată în perioada 07 noiembrie-31 decembrie 2024 înseamnă o donație de 1 leu din partea Lidl România pentru susținerea accesului la educație incluzivă de calitate.
Rocky, jucăria de pluș specială pentru un Crăciun magic
Și anul acesta, ratonul Rocky este vedeta jucăriilor participante la campanie. Rocky este un raton care poate aduce magie în perioada sărbătorilor de iarnă și poate fi cadoul perfect pentru cel mic, care are nevoie de un nou prieten, poate salva ziua cuiva care are nevoie de sprijin și încurajare sau poate fi o simplă dovadă a magiei de Crăciun. De aceea, de fiecare dată când Rocky își găsește drumul din magazinele Lidl în brațele unui copil, retailerul va susține cu 5 lei programul dedicat copiilor din medii vulnerabile.
Dăruind celor dragi o jucărie, clienții Lidl sprijină în mod direct circa 600 de copii beneficiari ai proiectului Pâine și Mâine din județele Vaslui, Iași, Botoșani, Vâlcea, Dolj, Olt, Teleorman, Dâmbovița, Ialomița, Călărași, Giurgiu, Cluj. Copiii înscriși în program vor avea zilnic acces la o masă caldă și două ore remediale, rechizite, haine și alimente, precum și tabere de vară, educație non-formală sau ateliere de dezvoltare personală.
Din 2016, programul a oferit copiilor circa 1.3 milioane mese calde, dar și suport pentru efectuarea temelor, rechizite școlare, produse de igienă personală, tabere de vară, activități de educație non-formală și digitalizare. În ultimul an, dintre cei 1.500 de copii incluși în program, 82% și-au îmbunătățit rezultatele la limba română, 85% pe cele de la matematică, iar 80% dintre elevi au primit calificative „Bine” și „Foarte bine” la școală.
Prin susținerea programului Pâine și Mâine, demarat împreună cu World Vision România în 2016, Lidl România își propune să faciliteze accesul egal la servicii educaționale adaptate categoriilor vulnerabile și, astfel, să contribuie la prevenirea abandonului școlar. De la debutul parteneriatului, Lidl a sprijinit demersurile World Vision cu circa 14 milioane de lei, doar în ultimul an direcționând aproximativ 2.2 miloane de lei.
Un studiu realizat de World Vision în 2024 arată cât de urgentă este în continuare nevoia de susținere a copiilor care provin din medii defavorizate. Pentru aproape jumătate dintre ei, masa oferită la școală este singura lor masă consistentă, iar pentru un sfert, această masă este chiar singura din întreaga zi. Unu din cinci copii din medii defavorizate (22%) merge la culcare flămânzi, confruntându-se cu un nivel de lipsuri care le umbrește copilăria și viitorul. Pentru toți acești copii, accesul la hrană și educație nu ar trebui să fie un privilegiu, ci un drept fundamental. Programul Pâine și Mâine, demarat în 2016 de World Vison România, împreună cu Lidl România ca partener fondator, rămâne pentru mulți copii din mediile vulnerabile singura sursă de hrană zilnică și singura șansă de a rămâne în școală și de a avea un viitor mai bun.
Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), cu sprijinul Primăriei de sector, a organizat în Aula Carol I din sediul său istoric Topul firmelor din sectorul 1, pentru a sărbători performanțele în afaceri ale companiilor din această unitate administrativ-teritorială. La Gala de înmânare a premiilor au participat, alături de manageri ai celor mai performante companii din sector, George-Cristian Tuță, primarul sectorului 1, precum și reprezentanți ai administrației centrale.
„Cele patru mii de companii laureate au realizat o cifră de afaceri cumulată de 325 miliarde lei (cca. 65 mld euro) și un profit din exploatare de 38 miliarde lei (adică cca. 7,6 mld euro), cifre care plasează acest sector pe prima poziție în competiția economică cu celelalte unități administrativ teritoriale din capitală – la distanță semnificativă de cel de al doilea clasat – și pe o poziție superioară foarte multor județe din țară”, a precizat Iuliu Stocklosa, președintele Camerei București, în deschiderea Galei.
În ceea ce priveşte structura pe domenii de activitate, cele mai multe companii premiate de CCIB în sectorul 1 activează în domeniul serviciilor (40% din total), fiind urmate de firmele din domeniul comerţului (28%) şi de cele cu profil industrial (11%). Construcţiile și domeniul cercetării-dezvoltării şi high-tech-ul concentrează câte 7% din firmele premiate, turismul – 5%, în timp ce doar 2% provin din agricultură, silvicultură şi pescuit.
„Vreau să fac tot posibilul ca și în continuare să atragem fonduri europene, să dezvoltăm infrastructura publică de care aveți nevoie, să reducem birocrația în relația cu dumneavoastră”, a declarat primarul sectorului 1, subliniind importanța comunității de afaceri din sectorul 1 și rolul acesteia în dezvoltarea unității admistrativ-teritoriale pe care o conduce.
Cu acest prilej, edilul a lansat un apel la cooperare pe termen lung între mediul public și cel privat, în beneficiul comunității „De fiecare dată când veți avea proiecte pe care am putea să le facem împreună, eu voi fi primul care va susține acest demers, dacă comunitatea are un câștig în acel proiect. Datoria mea, ca primar, este să creez o Capitală a Capitalei prietenoasă cu mediul de afaceri”, a precizat George Tuță. În context, a punctat câteva dintre prioritățile mandatului său: reducerea birocrației, sprijinirea învățământului dual, stimularea industriei creative și a artelor, punerea în valoare zonei Calea Griviței.
„Puteți să vă bazați pe noi în ceea ce privește investițiile publice”, a declarat Victor Banţa, secretar general adjunct în cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), subliniind susținerea indirectă a mediului antreprenorial, prin contractele de finanțare pe care le oferă beneficiarilor, îndeosebi autorităților și instituțiilor publice, locale și centrale.
În deschiderea evenimentului premianții au mai primit felicitări pentru activitatea desfășurată atât din mediul public, de la Camelia Luciana Taină, director general, Direcţia Generală Antreprenoriat și Finanțări pentru IMM, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, și de la Sorin Toader, director general, Departament Comerț Exterior – ARICE, dar și din mediul privat, de la Dan Manolescu, președintele Uniunii Profesiilor Liberale din România.
Pe lângă distincţiile acordate pentru rezultatele economice obţinute în anul 2023, în cadrul evenimentului au fost decernate premii speciale Primăriei Sectorului 1, unor companii, antreprenori și personalități din diverse domenii de activitate, inclusiv din mass media.
Restart Energy a finalizat implementarea unui proiect fotovoltaic pentru Compania Teleferic Cindrel, administrator al domeniului de schi Păltiniş Arena, în valoare de aproximativ 300 000 de euro. Investiția beneficiarului va fi amortizată în 3 ani de zile.
Proiectul este format din 800 de panouri situate la sol în Păltiniș Arena, județul Sibiu.
Panourile acoperă o suprafață de 5 500 mp și vor produce 445 MWh de energie pe an, acoperind integral consumul energetic al companiei.
„Energia verde generată de acest sistem ne conferă o independență energetică completă, astfel, în prezent, ne bazăm pe o sursă de energie sigură, stabilă și economică, fără a depinde de rețelele tradiționale sau de fluctuațiile de preț din piața energiei. Pe de altă parte, reducem substanțial emisiile de carbon asociate activităților noastre și contribuim la eforturile de combatere a schimbărilor climatice”, spune Dan Gherman, administrator compania Teleferic Cindrel.
„Prin furnizarea de soluții personalizate de eficiență energetică, ne dorim să creăm un cadru în care energia verde să devină accesibilă și eficientă pentru diverse domenii, contribuind astfel la o economie mai curată și mai responsabilă. Acest demers este mai mult decât o simplă adaptare la cerințele actuale ale pieței – el face parte din angajamentul nostru de a construi un ecosistem energetic sustenabil, care să răspundă atât cerințelor energetice ale prezentului, cât și provocărilor de mediu cu care ne confruntăm la nivel global”, spune Armand Domuța, CEO & Founder Restart Energy
În ianuarie 2021, Restart Energy a semnat un parteneriat cu fondul american Interlink Capital Strategies din Washington DC pentru finanțarea dezvoltării a 500 MW de proiecte regenerabile în România până în 2025, în vederea furnizării de energie 100% verde produsă local către toți clienții finali.
În februarie 2021, Restart Energy a lansat cu succes prima emisiune de obligațiuni verzi convertibile din România care au fost listate la Bursa de Valori București, având codul REO26.
În iunie 2024, grupul Restart Energy a încheiat un contract de racordare cu Transelectrica în valoare de 56 de milioane de lei pentru un parc fotovoltaic de 500 MW, în urma căruia peste 200.000 de gospodării vor fi alimentate cu energie verde. Parcul fotovoltaic va produce anual peste 800 000 MWh și va ajuta la reducerea emisiilor de carbon cu aproximativ 400.000 tone pe an, respectiv 12 milioane de tone de CO2 evitate, pe toată perioada de viață a proiectului, însemnând beneficii de mediu în valoare de peste 1 miliard de dolari.
Portofoliul de proiecte fotovoltaice al Grupului Restart Energy în curs de dezvoltare este de peste 1.000 MWp.
În iunie 2024, Restart Energy a emis cea de-a doua emisiune de obligațiuni corporative, după cea din 2021, REO29E, care urmează să fie listată la Bursa de Valori București.
Restart Energy își propune extinderea capacității de energie regenerabilă la peste 1 GW până în 2030
Restart Energy are în plan creșterea semnificativă a producției de energie regenerabilă și integrarea sustenabilității în toate aspectele operaționale ale companiei. Construind constant ferme solare de mari dimensiuni și alte proiecte regenerabile, compania își propune să contribuie nu doar la satisfacerea cererii tot mai mari de energie curată, ci și la reducerea emisiilor de carbon în piețele pe care le deservește.
Pe termen mediu, managementul companiei intenționează să aloce un buget important pentru investiții în tehnologii de ultimă generație, precum stocarea energiei și soluții de rețea inteligentă, care să îmbunătățească fiabilitatea și eficiența energiei regenerabile și să permită integrarea unei cantități mai mari de energie curată în rețea.
În ceea ce privește sustenabilitatea, Restart Energy își concentrează eforturile pe reducerea propriei amprente de carbon și susținerea clienților în îndeplinirea aceluiași obiectiv, oferind soluții energetice complete, inclusiv servicii de management energetic și programe de reducere a emisiilor de carbon.
Doar 4% dintre români se declară îngrijorați de faptul că ar putea să fie victimele unor fraude în această perioadă a anului în care cei mai mulți consumatori caută oferte avantajoase. Doar 3% spun că nu vor face cumpărături de Black Friday, tocmai din cauza temerilor față de acest tip de fraudă, arată un studiu Dynata2
8% dintre români ar prefera să cumpere din magazin pentru a se proteja de acest tip de fraude
Scam-urile de cumpărături au fost tipologia de fraudă cel mai des întâlnită în prima jumătate a anului, reprezentand 54% din cazurile înregistrate de banca digitală în România, potrivit celei de-a doua ediții a Raportului privind Securitatea Consumatorilor și Fraudele[1]
Revolut își propune să îi ajute pe utilizatori să identifice cât mai ușor acest tip de scam-uri și pune la dispoziția acestora instrumente și tehnologii pentru a face cumpărături online în siguranță
Revolut, compania financiară globală cu peste 45 de milioane de clienți în totală lumea și peste 4 milioane în România, a realizat o analiză privind raportarea consumatorilor români la securitatea fondurilor în contextul cumpărăturilor de Black Friday și a realizat un studiu pe această temă în rândul a 1.000 de consumatori români de peste 18 ani.
Cât de relaxați sunt românii în privința cumpărăturilor online și a siguranței fondurilor?
Un studiu recent realizat de Dynata[2] pentru Revolut ne arată că, de Black Friday 2024, aproape jumătate dintre respondenți (46%) intenționează să facă achiziții, mai ales pentru a profita de discount-urile la produsele care sunt prea scumpe pentru puterea lor de cumpărare.
Participanții la studiu au mai declarat și că profită de această oportunitate pentru a cumpăra la prețuri mai avantajoase produse care le sunt necesare pe parcursul anului (45%). 8 din 10 români spun, însă, că intenționează să cheltuiască mai puțin de Black Friday și de Crăciun deoarece bugetele lor au fost afectate de inflație.
Cu 52% dintre respondenți intenționând să cumpere online față de 44% din magazin, Black Friday este de departe cel mai mare eveniment comercial al finalului de an și una dintre ocaziile care contribuie la intensificarea scam-urilor de cumpărături.
Potrivit celui mai recent Raport privind Securitatea Consumatorilor și Fraudele, realizat de Revolut[3], scam-urile de cumpărături reprezintă principala tipologie de fraude bancare semnalată în România în primul semestru al anului 2024, cu 54% din numărul total de fraude semnalate. La nivel global, același raport Revolut a arătat că 60% dintre scam-urile raportate de clienți au fost din aceeași categorie.
Deși incidența acestui tip de scam-uri este de așteptat să crească în timpul Black Friday, rezultatele provenite din studiul Dynata arată că doar 8% dintre români se arată cu adevărat îngrijorați de creșterea riscului de fraudă în timpul sezonului cadourilor și ar prefera, din acest motiv, să cumpere mai degrabă din magazine fizice. Românii cu vârste cuprinse între 45-54 de ani și seniorii (65+) sunt chiar mai temători decât celelalte categorii de vârstă și preferă să meargă în magazine pentru a cumpăra de Black Friday, în proporție de 9% și, respectiv, 10% dintre respondenți. Aceleași segmente de vârstă cred că Black Friday nu este neapărat o bună ocazie de a face cumpărături, mai ales din cauza site-urilor înșelătoare sau a falșilor vânzători (6%). În același timp, 86% dintre respondenți consideră că de Black Friday pot prinde niște oferte bune.
Doar 4% dintre respondenți spun că de Black Friday se poate să fii păcălit foarte ușor și să devii victimă a unor scam-uri, femeile fiind mai îngrijorate decât bărbații (5% vs 3%).
Cum să rămâneți în siguranță în timp ce faceți cumpărături: Recomandările Revolut pentru a recunoaște scam-urile de cumpărături
Escrocii pot crea site-uri false de comercializare de produse, astfel încât acestea să arate exact ca magazinele online autentice. Acest lucru se face atât pentru a fura banii victimelor atunci când fac achiziția, cât și pentru a obține date personale sau datele cardurilor.
Ce să faci: verifică dacă adresa site-ului (URL) este corectă și reală
Unele site-uri vând articole scumpe (electronice, bijuterii sau îmbrăcăminte de la branduri de renume) la prețuri foarte mici. Uneori, cumpărătorii primesc articolul pentru care au plătit, dar acestea pot fi contrafăcute sau se poate întâmpla să nu mai primească nimic în schimbul banilor. Ce să faci: verifică dacă site-ul are recenzii de la alți cumpărători
Uneori, escrocii se folosesc de platformele de social media pentru a atrage clienții cu reclame înșelătoare. Magazinele online sunt disponibile pentru un timp scurt, apoi dispar
Ce să faci: nu te încrede în paginile și conturile de social media deschise de curând sau cu multe recenzii pozitive. Ar putea fi false sau ar putea fi scrise astfel încât să păcălească publicul în legătură cu originea lor
Mesaje false cu privire la livrarea unor produse sau emailuri de phishing care devin tot mai numeroase în contextul campaniilor de Black Friday.
Ce să faci: urmărește coletele expediate direct din platforma sau de pe site-ul firmei de curierat, verifică întotdeauna adresa de email a celui care trimite emailul și vezi dacă identifici eventuale greșeli de ortografie/ exprimare. Dacă ai cea mai mică suspiciune, nu apăsa pe niciun link!
Cum îi pregătește Revolut pe clienți pentru o experiență în siguranță, în timpul cumpărăturilor online.
Cardurile virtuale de unică folosință pot fi folosite pentru o singură tranzacție, având un număr de card, CVV și dată de expirare care se aplică pentru o tranzacție unică. Imediat ce plata s-a realizat, acesta este distrus și se reduce astfel riscul de utilizare pentru tranzacții neautorizate, protejând datele personale și pe cele financiare.
Sisteme complexe de detectare a fraudelor care monitorizează constant tranzacțiile pentru a se asigura că plățile clienților sunt sigure. Acestea includ și mecanisme de inteligență artificială care pot detecta dacă o plată cu cardul este făcută de către utilizator sau este un scenariu de scam, ceea ce conduce la blocarea plății. Clientul este împiedicat astfel să efectueze o plată similară și este direcționat către un flux de intervenție în cazul fraudelor, în aplicație.
Cursurile de educație anti-fraudă disponibile gratuit în aplicație. Acestea au fost create pentru a învăța clienții să identifice scam-urile și să îi ajute să aplice tehnici care să le protejeze banii. Cursul are cinci lecții care detaliază diferite tipuri de fraude și a fost creat de specialiștii anti-fraudă din companie.
O echipă de intervenție în caz de fraudă disponibilă 24/7. În cazul în care clienții au dubii legate de anumite tranzacții sau întâmpină probleme, pot apela la un agent de suport prin intermediul chat-ului din aplicație.
[1]Date interne Revolut analizate în formă agregată și anonimizată. Rezultatele acestui raport se bazează pe datele interne Revolut, luând în calcul o perioadă de raportare de 18 luni (1 ianuarie 2023- 30 iunie 2024). Datele provin din următoarele țări Regatul Unit, Irlanda, Franța, România, Spania, Germania, Polonia, Italia, Olanda, Ungaria, Cehia, Grecia, Portugalia, Bulgaria, Malta, Belgia, Lituania, Elveția, Cipru, Slovacia, Norvegia, Suedia, Letonia, Danemarca, Croația, Slovenia, Austria și Australia. Datele analizate se referă la cauzele de fraudă raportate.
[2]Studiul a fost realizat în octombrie 2024 de compania de cercetare Dynata. Eșantionul global a inclus 21.000 de respondenți cu vârste de peste 18 ani din 21 de țări (Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cehia, Franța, Germania, România, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Spania, Elveția, Regatul Unit).
Un nou val de investitori de individuali din Generația Z transformă piețele financiare într-un subiect de discutat la cină, acest grup de vârstă fiind mult mai predispus să discute despre portofoliile lor de investiții cu prietenii și familia, conform datelor din cel mai recent studiu Retail Investor Beat al platformei de tranzacționare și investiții eToro.
În studiul realizat pe 10.000 de investitori individuali din 12 țări, 55% dintre respondenții aparținând Generației Z (cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani) au declarat că au discutat despre investițiile lor cu prietenii, iar 44% au abordat subiectul cu rudele. Această disponibilitate de a discuta despre investiții scade dramatic odată cu vârsta. De exemplu, doar 29% dintre Baby Boomers (cu vârste cuprinse între 60 și 78 de ani) au discutat despre acest subiect cu prietenii, iar 22% au discutat despre investiții cu rudele.
De asemenea, investitorii români din Generația Z au discutat despre investițiile lor mai mult cu prietenii (60%) și colegii de la locul de muncă (40%) decât cu partenerul sau soțul (36%) și familia lărgită (33%). La spectrul opus al vârstei, Boomers au preferat să păstreze subiectul investițiilor în familia apropiată, discutând mai ales cu soțul/soția (58%) și copiii lor (52%) decât cu prietenii (36%) și colegii (19%). Familia lărgită (7%) nu a fost inclusă prea mult în discuție. Chiar și străinii (9%) au fost mai implicați în discuția despre investiții decât restul familiei.
Deschiderea Generației Z – la nivel global – în ceea ce privește investițiile nu se oprește la prieteni și familie, acest grup fiind de două ori mai predispus decât generația boomers să compare informațiile privind investițiile cu străinii (10% față de 4%) și colegii (32% față de 15%). Singurul domeniu în care tendința se inversează este cel al partenerilor aflați într-un cuplu, probabil din cauza faptului că o proporție mai mare de respondenți din Generația Z sunt singuri (a se vedea tabelul 1).
Sam North, analist eToro, comentează datele: „ Ultima generație de investitori individuali rescrie scenariul, mulți acceptând oportunitatea de a-și împărtăși ideile de investiții cu prietenii și cu cercul lor mai larg, încercând să valorifice înțelepciunea mulțimii.În același mod în care generația Z a transformat alte subiecte „tabu”, cum ar fi sănătatea mintală, în discuții la masă, investițiile și banii au devenit subiecte normale de conversație în rândul acestui grup de vârstă.
Această tendință de normalizare a investițiilor este esențială dacă dorim să creștem participarea la piețele financiare și să determinăm mai mulți oameni să își ia viitorul financiar în propriile mâini.”
Tabelul 1: Investitorii au fost întrebați cu ce grup de persoane au discutat despre investițiile lor
Gen Z (18-27)
Millennials (28-43)
Gen X (44-59
Boomers (60 -78)
Generația tăcută (79+)
Prieteni
55%
48%
38%
29%
24%
Familie
44%
37%
32%
22%
17%
Partner/soț
40%
51%
50%
52%
42%
Colegi
32%
29%
26%
15%
9%
Străini
10%
8%
6%
4%
2%
Tabelul 2: Investitorii români au fost întrebați cu ce grup de persoane au discutat despre investițiile lor
Gen Z (18-27)
Millennials (28-43)
Gen X (44-59
Boomers (60 -78)
Generația tăcută (79+)
Prieteni
60%
52%
39%
36%
0%
Familie
33%
22%
20%
7%
0%
Partner/soț
36%
52%
50%
58%
0%
Colegi
40%
29%
28%
19%
0%
Străini
14%
17%
16%
9%
0%
Generația Z dedică cu o oră mai mult cercetării investițiilor, în încercarea de a obține independența financiară
Generația Z este, de asemenea, cea mai dedicată atunci când vine vorba de cercetarea investițiilor. Acest grup de vârstă petrece în medie 3,7 ore pe săptămână analizând performanța companiilor sau vizionând videoclipuri relevante, cu o oră mai mult decât alte grupuri de vârstă. De asemenea, sunt mult mai predispuși decât media să urmeze un curs de investiții (30% față de 20%), să studieze strategiile unor investitori cunoscuți (45% față de 33%), să citească cărți despre investiții (40% față de 24%) și să plătească pentru instrumente și resurse de investiții (25% față de 17%).
Investitorii români din Generația Z studiază cu o oră mai mult (4,7 ore pe săptămână) decât media investitorilor globali (3,7 ore pe săptămână), dar toate cele trei grupuri de la 18 la 59 de ani sunt foarte apropiate. Millennials (cu vârste între 28 și 43 de ani) studiază în medie 4,1 ore pe săptămână, iar Generația X – 3,9 ore. Doar Boomers sunt sub 3 ore (2,7), dar totuși cu o oră mai mult decât media globală.
Această diferență între nivelurile de proactivitate ale Generației Z și ale investitorilor mai în vârstă ar putea fi parțial explicată de motivațiile diferite ale acestora în materie de investiții, acest grup de vârstă fiind mult mai probabil decât media să caute independența financiară (44% față de 33%) prin investiții, un obiectiv care va necesita randamente impresionante, și mai puțin probabil să fie preocupat de finanțarea pensionării (18% față de 36%).
Principala motivație a investitorilor români aparținând grupului de vârstă Gen Z este obținerea independenței financiare, în timp ce pentru celelalte grupuri de vârstă este suplimentarea veniturilor prin investiții. Acest lucru este deosebit de important pentru Boomers, unde 76% au indicat acest lucru.
North a adaugat:„Cea mai tânără generație de investitori este suficient de în vârstă pentru a fi fost martoră la impactul recesiunilor economice, dar suficient de tânără pentru a fi crescut într-o eră digitală în care informațiile sunt la un click distanță.Generația Z înțelege importanța cunoștințelor financiare și profită din plin de instrumentele disponibile.Entuziasmul lor de a vorbi despre investiții și de a căuta în mod activ informații reflectă hotărârea lor de a prelua controlul asupra viitorului lor financiar și de a-și construi o bază solidă pentru succes.”
Cea mai recentă ediție a Retail Investor Beat s-a bazat pe un sondaj realizat în rândul a 10.000 de investitori individuali din 12 țări și 3 continente. Următoarele țări au avut 1.000 de respondenți: Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Australia, Italia și Spania. Următoarele țări au avut 600 de respondenți: Țările de Jos, Danemarca, Polonia, România și Cehia.
Sondajul a fost realizat în perioada 16 august – 2 septembrie 2024 de către compania de cercetare Opinium. Investitorii individuali au fost definiți ca fiind persoane care se administrează singure sau care beneficiază de consiliere și care dețin cel puțin un produs de investiții, inclusiv acțiuni, obligațiuni, fonduri, un ISA (cont individual de economii) pentru investiții sau echivalent. Nu a fost necesar ca aceștia să fie utilizatori eToro.
Prețurile solicitate pe Storia pentru chiriile din cele 10 orașe analizate, orașele cu cele mai multe anunțuri de pe platformă, au înregistrat o creștere de 12% de la un an la altul (octombrie 2024 vs. octombrie 2023). În raport cu luna anterioară (septembrie), prețurile din octombrie au rămas aproape la același nivel, cu o creștere minoră de 2%. În luna octombrie a acestui an interacțiunile între chiriași și cei care publică anunțuri de închiriere pe Storia – platforma imobiliară lansată de OLX – au scăzut cu 2% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar vizualizările au crescut ușor, cu 1%.
„Încheiem vârful de sezon pe piața de închirieri într-un context marcat de o creștere mai moderată a prețurilor față de 2023 și o ușoară scădere a cererii comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Aceste evoluții reflectă o revenire a pieței la o dinamică mai stabilă, cu o ofertă mai largă de locuințe disponibile. Astfel, chiriașii au acum mai multe opțiuni și mai mult timp pentru a alege întrucât anunțurile rămân afișate mai mult decât în timpul verii, când cererea era mult mai mare”, a declarat Monica Dudău, Senior Marketing Manager Storia & OLX Imobiliare.
Cum au evoluat prețurile chiriilor în București în luna OCTOMBRIE, conform datelor Storia
Comparativ cu anul trecut, prețurile medii pentru chiriile din București au înregistrat o creștere de 14%. În octombrie 2024, o garsonieră a avut un preț mediu de 368 euro/lună, un apartament cu două camere s-a închiriat cu 594 euro/lună, iar un apartament cu trei camere a ajuns la un preț mediu de 810 euro/lună. Cele mai mari creșteri de prețuri au fost în Sectorul 5 pentru apartamentele cu două camere (+27% în octombrie 2024 față de octombrie 2023) și în Sectorul 4, la apartamentele cu trei camere (+27%), în timp ce cele mai mici creșteri au fost în Sectorul 1 pentru garsoniere (+5%) și în Sectorul 6, tot la garsoniere (+5%).
În octombrie 2024, prețurile medii ale chiriilor din București au variat între sectoare. În Sectorul 1, cel mai scump sector, chiria pentru o garsonieră a fost în medie de 420 euro/lună, un apartament cu două camere a ajuns la 690 euro/lună, iar unul cu trei camere la 1063 euro/lună. În contrast, cele mai accesibile prețuri s-au înregistrat în Sectorul 4, unde o garsonieră s-a închiriat cu 350 euro/lună, un apartament cu două camere cu 499 euro/lună, iar unul cu trei camere cu 637 euro/lună.
Astfel, chiriile medii pentru o garsonieră s-au încadrat între 350 euro (în Sectoarele 2, 4 și 5) și 420 euro (Sectorul 1). Prețurile medii de închiriere pentru apartamentele cu două camere s-au aflat între 499 de euro (Sectorul 4) și 690 de euro (Sectorul 1). Apartamentele cu trei camere au avut prețuri medii de închiriere cuprinse între 600 euro (Sectorul 6) și 1063 de euro (sectorul 1).
Cum au evoluat chiriile în alte orașe mari din țară în luna OCTOMBRIE, conform datelor Storia
Cea mai mare creștere de la un an la altul, la categoria prețurilor medii de închiriere, s-a înregistrat în Oradea (+28%). Cea mai mare creștere de la o lună la alta (octombrie 2024 vs. septembrie 2024) a fost de 6%, în cazul apartamentelor cu trei camere din Brașov și din Iași.
CLUJ-NAPOCA
Comparativ cu anul anterior, prețurile medii solicitate pentru închirierea garsonierelor au crescut cu 14% și cele ale apartamentelor cu două camere cu 5%, în timp ce prețurile medii pentru apartamentele cu trei camere au crescut cu 3%. Astfel, în luna octombrie 2024, prețul mediu de închiriere al garsonierelor a fost de 400 de euro, în timp ce apartamentele cu două camere s-au închiriat, în medie, cu 600 de euro, iar apartamentele cu trei camere s-au închiriat cu un preț mediu de 750 de euro.
IAȘI
În Iași, chiriile au înregistrat creșteri moderate în octombrie 2024 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, cele mai mari fiind pentru apartamentele cu trei camere (+15%). Prețurile pentru apartamentele cu două camere au rămas constante, iar cele pentru apartamentele cu trei camere au crescut, în medie, cu 9%. Astfel, prețul mediu pentru o garsonieră a fost de 350 euro/lună, pentru un apartament cu două camere a fost de 450 euro/lună, iar pentru un apartament cu trei camere a fost de 574 euro/lună.
BRAȘOV
Și în Brașov prețurile medii ale chiriilor au crescut în octombrie 2024 comparativ cu octombrie 2023. Cele mai mari creșteri au fost pentru garsoniere (+12%), urmate de apartamentele cu trei camere, care au înregistrat o creștere de 7% și de apartamentele cu două camere care au avut o majorare de 5%. În luna octombrie, chiria medie pentru o garsonieră a fost de 360 euro/lună, pentru un apartament cu două camere de 525 euro/lună, iar pentru un apartament cu trei camere de 643 euro/lună.
CONSTANȚA
În octombrie 2024, prețurile medii ale chiriilor au crescut cu 7% pentru garsoniere, cu 11% pentru apartamentele cu două camere și cu 8% pentru cele cu trei camere, comparativ cu luna octombrie a anului precedent. Prețurile medii de închiriere au fost de 320 euro pentru garsoniere, 500 de euro pentru apartamentele cu două camere și 650 de euro pentru apartamentele cu trei camere.
TIMIȘOARA
În Timișoara, în luna octombrie a acestui an, chiriile au înregistrat creșteri de 7% pentru garsoniere și 5% pentru apartamentele cu două camere, în timp ce prețurile pentru apartamentele cu trei camere au crescut cu 11% față de aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, prețurile medii de cerere au fost de 268 de euro pe lună pentru garsoniere, 420 de euro pentru apartamentele cu două camere și 500 de euro pentru apartamentele cu trei camere.
SIBIU
În Sibiu, în luna octombrie 2024, prețurile medii de închiriere au crescut cu 1% pentru garsoniere, cu 7% pentru apartamentele cu două camere și cu 2% pentru cele cu trei camere, față de aceeași perioadă a anului trecut. În octombrie 2024, chiriașii au plătit, în medie, 303 euro pentru închirierea unei garsoniere, 400 de euro pentru un apartament cu două camere și 508 euro pentru un apartament cu trei camere.
ORADEA
În Oradea, prețurile de închiriere pentru luna octombrie 2024 au înregistrat creșteri semnificative față de aceeași lună a anului trecut: +28% pentru garsoniere, +14% pentru apartamentele cu două camere și +26% pentru cele cu trei camere. Astfel, chiriașii au plătit în medie 255 euro pentru o garsonieră, 400 de euro pentru un apartament cu două camere și 500 de euro pentru unul cu trei camere.
CRAIOVA
În luna octombrie, în Craiova prețurile medii de închiriere au fost de 280 de euro pentru garsoniere, 400 de euro pentru apartamentele cu două camere și 500 de euro pentru apartamentele cu trei camere, înregistrând creșteri de 7%, 14% și, respectiv, 19% față de aceeași lună a anului trecut.
ARAD
În octombrie 2024, prețurile medii ale chiriilor au crescut cu 13% pentru garsoniere, cu 6% pentru apartamentele cu două camere și cu 12% pentru apartamentele cu trei camere. Astfel, în Arad, chiriașii au plătit un preț mediu de 220 euro pentru închirierea unei garsoniere, 350 de euro pentru un apartament cu două camere și 448 de euro pentru unul cu trei camere.
Analiza a fost realizată de Storia – platforma de imobiliare lansată de OLX, ca parte din inițiativa „Drumul inteligent spre acasă”, prin care brandul își propune să contribuie la transparentizarea informațiilor necesare tuturor cumpărătorilor, chiriașilor, proprietarilor, agenților și dezvoltatorilor, cu scopul de a-i susține să ia decizii imobiliare în cunoștință de cauză.
XTB, companie de investiții pe bursele internaționale, anunță că a înregistrat, în trimestrul al treilea al anului, peste 100.000 de clienți noi, adică o creștere anuală de 60%, și un profit net de 52,5 milioane EUR, cu 80% mai mult, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Veniturile Grupului XTB au crescut cu 79,2% de la an la an, atingând un record de 121,1 milioane EUR.
Vorbim, astfel, despre o creștere aproape exponențială, înregistrată în contextul volatilității ridicate a piețelor financiare, în special a burselor de mărfuri în lunile iulie și august. În egală măsură, la această dezvoltare a contribuit și numărul în creștere al clienților și nivelul ridicat al activității lor de tranzacționare.
„Aceste rezultate excepționale subliniază capacitatea XTB de a valorifica oportunitățile pieței și de a se adapta cerințelor investitorilor din România și din toată lumea. Clienții noștri din România au avut un rol important în atingerea acestor performanțe, ceea ce reflectă încrederea lor în XTB și în angajamentul nostru de a le oferi cele mai avansate soluții de tranzacționare. În egală măsură, suntem mândri să fim un partener stabil, pe termen lung, pentru investitori, într-un mediu de piață marcat de dinamism și volatilitate”, declară Irina Cristescu, General Manager XTB România.
În egală măsură, performanța XTB demonstrează capacitatea companiei de a genera constant rezultate în creștere, în pofida majorării costurilor. De altfel, în al treilea trimestru al anului 2024, costurile totale s-au ridicat la 53,7 milioane EUR, cu 14,0 milioane EUR mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Majorarea costurilor este asociată cu dezvoltarea rapidă a companiei și provine, în principal, din creșterea cheltuielilor privind angajații (+5,2 milioane EUR), a costurilor de marketing (+4,4 milioane EUR) și din comisioanele plătite prestatorilor de servicii de plată pentru depozitele clienților în conturile de tranzacționare (+2,9 milioane EUR).
Creștere de 123%, generată de tranzacțiile cu acțiuni și ETF-uri
În al treilea trimestru din 2024 clienții XTB au devenit mai activi în ceea ce privește investițiile în acțiuni și ETF-uri, ceea ce a condus la o creștere de 123%, față de anul precedent, a cifrei de afaceri pentru aceste instrumente, ajungând la 2,22 miliarde EUR.
Concret, după primele trei trimestre ale anului 2024, aproape 80% din tranzacțiile efectuate de noii clienți XTB pe piețele UE au vizat acțiunile, fondurile ETF și Planurile de Investiții (care au la bază ETF-uri).
În același timp, investitorii profită de dobânda la fondurile neinvestite, aspect evident prin creșterea semnificativă a depozitelor nete, care au ajuns la o valoare totală de 529,6 milioane EUR la sfârșitul ultimului trimestru. Vorbim despre o creștere de 197% față de aceeași perioadă a anului precedent.
„Al treilea trimestru a reprezentat o perioadă de succes pentru noi, atât veniturile, cât și profitul operațional înregistrând o creștere semnificativă în comparație cu rezultatele din anul precedent. Acest lucru confirmă faptul că strategia noastră de afaceri este pe drumul cel bun. Obiectivul nostru rămâne extinderea ofertei de produse, pentru a ne asigura că există instrumente potrivite atât pentru strategiile de investiții active, cât și pentru cele pasive”, a adăugat Omar Arnaout, CEO al XTB.
44.000 de clienți noi au ales XTB numai în ultima lună
În al treilea trimestru al anului 2024 XTB, a atras 108.100 de clienți noi, depășind obiectivul trimestrial de 65.000 până la 90.000. Până la sfârșitul lunii septembrie, numărul total de investitori care utilizează platforma de investiții și aplicația mobilă XTB a ajuns la 1,21 milioane, în creștere de la 826.000 în aceeași perioadă din 2023. De altfel, în ultima lună (1-29 octombrie), 44.000 de investitori s-au alăturat XTB.
Numărul utilizatorilor activi a înregistrat, de asemenea, o creștere, atingând un nivel record de 474.000 la sfârșitul trimestrului al treilea, comparativ cu 281.100, cu un an în urmă.
XTB continuă pe drumul de transformare într-o aplicație universală de investiții
Anul 2024 este marcat de noi produse de investiții la XTB. De exemplu, în al treilea trimestru, compania a introdus un cont individual de pensii (IKE) în Polonia, care permite investiții cu avantaje fiscale menite să îmbunătățească economiile. În trimestrele următoare segmentul de produse de investiții pe termen lung va fi extins în mai multe sucursale.
De asemenea, de la începutul lunii octombrie, clienții XTB din Cehia și Portugalia au acces la un portofel virtual cu un card multi-valută în cadrul aplicației. Această funcție suportă plățile fără numerar în magazine, tranzacțiile mobile și retragerile de numerar fără contact de la bancomatele din întreaga lume. Și acest serviciu va fi disponibil în următoarea perioadă pe piața din România.
Introducerea acestui portofel virtual cu card în mai multe valute marchează un alt pas semnificativ în evoluția XTB – de la o platformă cunoscută, în primul rând, de participanții activi la piață, la o aplicație universală de investiții, concepută pentru persoanele fizice care doresc să își gestioneze eficient finanțele pe termen scurt și lung.
Mai multe informații despre activitățile grupului XTB în al treilea trimestru al anului 2024, precum și rezultatele financiare și operaționale preliminare, pot fi obținute consultând raportul de aici.
Livrările de noi proiecte de retail ar putea depăși și în acest an pragul de 200.000 metri pătrați, în condițiile în care în primele trei trimestre au fost finalizați 140.000 metri pătrați de centre comerciale și parcuri de retail la nivel național, așa cum arată datele companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox. În 2023, dezvoltatorii au construit 213.000 metri pătrați spații de retail noi, un record al ultimilor șapte ani.
În T3 2024, au fost finalizate patru proiecte, dintre care două parcuri de retail noi – Annabella Retail Park, dezvoltat de proprietarul local de rețele de magazine Annabella în Râmnicu Vâlcea și Sinaia Plaza, investiție realizată de către Imo Invest Total, plus două extensii ale unor parcuri existente – Ploiești Shopping City, proiect deținut de NEPI Rockcastle și Prahova Value Centre, aflat în proprietatea Prime Kapital – MAS REI, cu o suprafață cumulată de aproximativ 22.000 metri pătrați.
Ca urmare a acestor livrări, stocul modern de retail din România a ajuns la 4,59 milioane de metri pătrați, reprezentând o densitate medie de 241 metri pătrați/1.000 de locuitori. Stocul cuprinde atât centre comerciale (55% din spații), cât și parcuri de retail și galerii comerciale (45%).
Activitatea de dezvoltare pe piața de retail își păstrează dinamismul și în perioada următoare, dacă luăm în considerare planurile consistente anunțate de principalii dezvoltatori pe termen scurt și lung.
Astfel, proiecte de peste 800.000 metri pătrați închiriabili se află în construcție sau în diferite etape de autorizare, a căror livrare este programată în următorii 5 ani, inclusiv mai multe centre comerciale super-regionale de peste 100.000 metri pătrați fiecare.
Dana Radoveneanu, Head of Retail Agency Cushman & Wakefield Echinox: „Piața de retail trece printr-un moment foarte favorabil, după ce a trecut cu brio peste perioadele dificile din ultimii ani. Creșterea impresionantă a vânzărilor cu amănuntul din acest an s-a menținut cu mult peste media înregistrată la nivelul UE, ceea ce încurajează dezvoltarea de noi proiecte, dar și extinderea rețelelor de retail, fie că vorbim de hipermarketuri sau supermarketuri, ori că ne referim la fashion, DYI sau alte segmente de produse. Interesul pentru noi scheme de retail rămâne ridicat, un indicator important în acest sens fiind rata de ocupare a proiectelor livrate în ultimii ani, ce se situează peste pragul de 90%.”
Chiriile de referință din București au înregistrat ușoare creșteri în al treilea trimestru al anului, ajungând până la 90 euro/mp/lună pentru spațiile din centre comerciale și respectiv la 60 euro/mp/lună pentru cele stradale. Valorile respective corespund unor suprafețe de 100 – 200 metri pătrați situate la parterul centrelor comerciale dominante sau pe Calea Victoriei. În oraşele secundare, precum Cluj – Napoca, Timişoara, Iaşi şi Constanţa, chiriile s-au menținut la 50 – 65 euro/mp/lună.
Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) prezintă un nou episod din #PodcasturileCSALB, pornind de la întrebarea cum ne putem pregăti pentru provocările fiscale și economice din 2025, adresată unor specialiști în finanțe personale și educație financiară. Invitații episodului 11 sunt: Irina Chițu, analist financiar, manager Finzoom.ro; Adrian Căruceru, consultant finanțe personale; Cătălin Bălan, PR&Comunicare CSALB, ex-jurnalist.
Tăierea cheltuielilor neesențiale, economisirea, creditarea responsabilă, investițiile pe termen lung și planificarea financiară
Provocările fiscale și economice ale anului 2025 trebuie să-i găsească pregătiți pe consumatori, iar administrarea finanțelor personale devine un imperativ pentru cei care vor să își păstreze confortul din prezent sau să își țină sub control problemele financiare. Invitații episodului 11 din #PodcasturileCSALB au analizat punctele nevralgice ale comportamentului financiar al românilor și au oferit soluții pentru consumatorii care vor să își administreze un buget personal sau vor să investească, să economisească și/sau să se împrumute.
Prima sursă de venit suplimentar se găsește chiar în buzunarul nostru! O găsim după ce tăiem cheltuielile care nu sunt necesare, spun specialiștii în educație financiară în podcastul găzduit de Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).
În al 11-lea episod din #PodcasturileCSALB sunt invitați Irina Chițu, analist financiar, manager Finzoom.ro și Adrian Căruceru, consultant finanțe personale, într-o discuție moderată de Cătălin Bălan, PR&Comunicare CSALB, ex-jurnalist.
| PODCAST CSALB |
Este al 4-lea an când în interviurile CSALB participă top managementul sistemului bancar și experți din domeniul juridic. Anul acesta și jurnaliști reputați din domeniul economic sunt invitați să dezbată principalele subiecte din banking, în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar (CSALB). Analizăm noutățile și impactul lor în piața financiar-bancară, precum și relația consumatorilor cu instituțiile de credit într-un context socio-economic volatil și imprevizibil.
Irina Chițu, analist financiar și manager Finzoom.ro: „Construirea bugetului personal presupune 80% planificare și 20% cunoașterea unor instrumente financiare, precum cele de economisire sau de creditare. De exemplu, planificarea financiară pe care și-o face fiecare român ar trebui să plece de la bugetul de venituri și cheltuieli și să aibă strategii diferite pentru abordarea acestora.
De exemplu, veniturile trebuie diversificate, iar cheltuielile reduse. Un consumator trebuie să jongleze cu toate aceste elemente pentru a rămâne în echilibru. Din păcate, la noi în țară, peste 70% dintre familii se bazează pe un singur venit, iar de aici vin multe riscuri asociate cu dispariția sau cu reducerea acestuia.
De aceea, venitul poate fi susținut prin tăierea de pe listă a cheltuielilor mărunte, neesențiale, care pot fi eliminate. Pentru asta este nevoie de o disciplină mai mare în gestionarea bugetului, precum și de economisire. De exemplu, dacă realizezi că ai niște cheltuieli zilnice, precum un prânz luat la un restaurant de tip fast-food sau o cafea pentru care plătești 20 de lei, le poți înlocui cu mâncarea gătită acasă și cafeaua la termos. Vei vedea că suma economisită este considerabilă.
Pe parcursul unui an întreg poți ajunge să economisești valoarea a 3-4 salarii minime pe economie, doar prin ajustarea unei singure subdiviziuni de cheltuieli.
Aș vrea să contrazic un mit! Economisireanu ține de mărimea veniturilor, ci de comportament, de o rutină a vieții zilnice. Oamenii spun că abia le ajung banii pe care îi câștigă și nu mai pot economisi, dar le recomand să se uite cu atenție la cheltuielile pe care le au. Genul acesta de comportament prevăzător are efect în toate aspectele vieții financiare.
Tot ca să te pui la adăpost, trebuie să pui deoparte un fond de siguranță. Să ai oricând la dispoziție, în cazul unor evenimente neașteptate, cel puțin trei venituri ale familiei. Ca să nu fii nevoit să te împrumuți pentru cheltuielile legate de mâncare dacă rămâi fără job, să zicem.
Pentru că urmează un an complicat, le recomand celor care vor să contracteze un împrumut să se gândească dacă acei bani luați de la bancă îi ajută sau nu să își crească veniturile sau să-și reducă cheltuielile pe termen mediu sau lung! De exemplu, una este să își cumperi un telefon de ultimă generație pentru că acesta te ajută în jobul tău să câștigi mai bine și alta este să îl cumperi doar pentru că este la modă. Sau, poate cu o parte din banii împrumutați plătești niște cursuri și certificări. Care, la fel, te ajută în carieră. Pe de altă parte, creditul poate fi util să-ți reduci cheltuielile. De exemplu, cu creditul îți cumperi panouri solare cu care înlocuiești factura la curent. În concluzie, creditul este bun atunci când te ajută să te dezvolți, nu când te duci cu el în vacanță si plătești încă doi ani după ce vacanța s-a terminat.”
Cătălin Bălan, reprezentant CSALB: „Partea pozitivă este că oamenii au câștigat mai bine în 2024 și au economisit în depozite bancare. Ceea ce înseamnă că nu au stat cu mâinile în sân în fața provocărilor viitoare. Creșterile salariale anul acesta au fost de aproximativ 15%, până la un salariu mediu net de 5.242 de lei. Faptul că au câștigat mai bine i-a făcut pe mulți să economisească. În momentul acesta în România avem în depozite peste 72 de miliarde de euro, de aproape două ori mai mult decât au împrumutat românii de la bănci. Dar, atunci când avem venituri mai mari cheltuim mai mult. De aici și utilitatea unei planificări financiare pe care orice familie ar trebui să și-o facă. Ce îi împiedică pe oameni să facă acest lucru? Unde au cea mai mare dificultate în construirea unui buget și în redirecționarea propriilor bani? ”
Adrian Căruceru, trainer finanțe personale: „O primă distincție pe care oamenii trebuie să o facă, pentru a nu mai ajunge în situația în care să cheltuie mai mult decât câștigă, este între dorințe și nevoi. De aici pleacă un prim dezechilibru în a corela veniturile cu cheltuielile. În cursurile pe care le-am făcut am observat unele lucruri îngrijorătoare: unii oameni nu știu cât câștigă, nu cunosc veniturile familiei. Ori, dacă nu știi de unde pornești este destul de complicat să știi unde vrei să ajungi și cum poți direcționa, pe parcurs, resursele de care dispui. Oamenii sunt într-un fel deconectați de la propria situație financiară. De aceea, cea mai mare dificultate este până să ajungă să-și construiască un buget. Pentru că foarte mulți nu înțeleg necesitatea unui astfel de instrument.
Sunt oameni care încearcă să își organizeze mai bine finanțele personale, fac asta timp de câteva luni, timp în care descoperă unele lucruri care nu le plac, și renunță la întregul plan. Totuși, cei care sunt perseverenți culeg și roadele: în privința cheltuielilor sunt oameni care pot salva un sfert din banii cheltuiți, fără a le fi afectat nivelul de trai, doar din reducerea sau eliminarea cheltuielilor de care nu au nevoie. Trebuie să știe, fiecare în parte, unde se află pragul de la care nu se mai pot duce în jos cu tăierea cheltuielilor.
Veniturile, în schimb, pot fi oricât de mari, oricât te duce capul și puterea de muncă. Iar asta este partea optimistă a bugetului personal. Oricând poți câștiga mai mult.
Bugetul reprezintă, în esență, un instrument de economisire. Cei care pun bani deoparte fac de multe ori greșeala de a-i lasă în contul curent. Acolo nu primești niciodată o dobândă și există și comisioane de administrare.
Cei care vor să-și investească banii trebuie să știe că vorbim de un nivel superior al gestionării finanțelor personale. Presupune mai mult decât a lăsa banii într-un depozit. Acești consumatori trebuie să înțeleagă foarte bine riscurile și propria toleranță la risc, pentru că în investiție poți pierde toți banii. Apoi să se raporteze la un orizont de timp și să-și stabilească obiectivele. Adică unde vor să ajungă și cât de repede. Dacă pleci de la București spre Oradea mergi direct sau ocolești prin Suceava?
Pensiile private, de exemplu, pot fi considerate investiții pe termen lung, cu atât mai mult cu cât rata de înlocuire a salariului cu pensia în următorii ani poate ajunge la 30%-40%. Adică, dacă ai un salariu de 1.000 de euro, la pensie o să primești doar 300-400 de euro, ceea ce reprezintă o scădere brutală pe care trebuie să o compensezi într-un fel. ”
Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 16 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).
Aproape 30.000 de joburi noi au fost postate de la începutul lunii octombrie, în creștere cu mai mult de 15% față de luna septembrie, angajatorii pregătind echipele pentru creșterea volumului de activitate cu ocazia Black Friday și a sărbătorilor de iarnă. Domeniile în care s-a văzut cea mai mare evoluție a angajărilor au fost turism, servicii, industria alimentară și transport / logistică (domeniu care include și business-urile de curierat).
Astfel, numărul de joburi disponibile în turism a fost, în ultima lună, cu 50% mai mare decât în septembrie, pentru servicii evoluția a fost de 41%, în timp se pentru industria alimentară și transport / logistică s-au înregistrat creșteri de 28%, respectiv 39% de la o lună la alta. În termeni absoluți, este vorba despre 4.500 de joburi noi în turism, 5.600 în servicii și transport / logistică. Acestor domenii se alătură retailul care, fără să fi marcat o evoluție semnificativă față de luna septembrie, rămâne cel mai mare angajator și în această perioadă, cu mai mult de 7.000 de joburi scoase în piață doar în ultimă lună.
„Vara și iarna sunt două perioade cu creșteri vizibile de activitate în domenii precum retail, turism, horeca / industria alimentară sau transport / logistică, iar aceste creșteri se reflectă întotdeauna și pe piața muncii, când numărul de joburi disponibile crește brusc comparativ cu alte luni. Este o ocazie foarte bună pentru candidați, în special pentru cei din segmentul entry level, de a-și găsi un job mai rapid decât în alte perioade ale anului. Sunt foarte căutați acum lucrătorii comerciali, curierii, livratorii, personalul hotelier sau din restaurante”, spune Bogdan Badea, CEO în cadrul eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România.
În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile 1.000 de joburi de curieri și livratori, 3.500 de locuri de muncă pentru lucrători comerciali și 3.700 pentru lucrători în depozit. Alte 1.700 de joburi sunt deschise pentru cei care vor să se angajeze în sectorul turistic. Numărul de aplicări atrase de ofertele disponibile în aceste domenii a depășit pragul de 820.000 în ultima lună. 390.000 de aplicări au mers către locurile de muncă din retail, 160.000 către cele din servicii și 100.000 către turism. Angajatorii din transport și curierat au atras 85.000 de aplicări, iar cei din industria alimentară 86.000. Cea mai mare parte a aplicărilor pentru aceste domenii aparține candidaților entry-level, cu maximum doi ani de experiență.
„Aceasta este o perioadă foarte bună inclusiv pentru cei care vor un job temporar sau o soluție de suplimentare a veniturilor pe o perioadă scurtă printr-un al doilea job. În ultima lună, numărul joburilor part time disponibile în ofertă a crescut cu 26% față de luna septembrie, în timp ce numărul de oferte pentru proiecte sezoniere este mai mult decât dublu”, mai spune Bogdan Badea.
Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariul oferit unui curier este, în medie, de 3.500 de lei pe lună. Un candidat care aplică pentru un job de lucrător comercial trebuie să se aștepte la un salariu mediu de 3.200 de lei, în timp ce un lucrător în depozit poate încasa aproximativ 3.000 de lei pe lună. În industria alimentară salariul mediu net este de 4.000 lei pe lună, iar în turism de 4.100 de lei. Acestea sunt medii nete, la nivel național, și includ, prin urmare și salariile oferite de angajatorii din orașele mai mici ale țării. Pentru orașele mari, precum București, Cluj-Napoca, Timișoara sau Iași, și în special pentru acei angajați care lucrează și în ture de weekend, salariile pot ajunge să fie și cu 40% – 50% mai mari.