ASE la 112 ani de excelență academică 

0

Academia de Studii Economice din București marchează cu mândrie împlinirea a 112 ani de la  înființare, un moment important în istoria instituției, care reflectă angajamentul său continuu  față de excelența în educație și cercetare. Liderul învățământului superior economic și de  administrație publică din România a fost înființat, prin Decret Regal, la 6 aprilie 1913, având denumirea inițială de Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale (AISCI). 

Săptămâna aniversară, care se va desfășura între 31 martie și 5 aprilie, va include o serie de  evenimente speciale, atât academice, cât și culturale, anunțate pe site-ul aniversar  www.ase.ro/aniversare-ase-112 și pe pagina de Facebook.  

Prin manifestările desfășurate în această perioadă, se urmărește atât celebrarea realizărilor și  progreselor recente ale instituției, cât și omagierea trecutului, a celor care au contribuit la  formarea și dezvoltarea sa. În acest sens, ca în fiecare an, vor fi depuse coroane de flori la  mormintele unor mari personalități ale ASE, rectori, decani, profesori eminenți, și vor avea loc  două lansări de cărți, dedicate memoriei unor figuri emblematice ale instituției.  

Un moment important al acestei festivități va fi Adunarea aniversară, organizată în data de 3  aprilie, în cadrul căreia se vor acorda titluri și distincții onorifice, în numele universității, unor  personalități care au contribuit esențial la realizarea viziunii, misiunii și obiectivelor strategice  ale ASE. 

Preocupările constante ale universității noastre pentru cercetarea de înaltă calitate se reflectă în  programul aniversar prin derularea de evenimente științifice ale cadrelor didactice, organizate  pe facultăți, și a Sesiunii de comunicări științifice anuale a studenților, la care sunt înscriși peste  1250 de studenți, cu un număr total de circa 850 de lucrări, susținute în cadrul a 40 de secțiuni.  Fiecare secțiune va acorda câte trei premii (I, II și III) și patru mențiuni, în valoare de 540 lei – premiul I, 430 lei – premiul II, 320 lei – premiul III și, respectiv, 270 lei pentru mențiune. 

Procesul de internaționalizare se află în centrul strategiei academice a ASE, iar programul  aniversar subliniază acest angajament prin organizarea unei mese rotunde dedicate provocărilor  internaționalizării – cadru propice pentru discuții aprofundate și schimburi de perspective. 

Parteneriatul ASE cu mediul preuniversitar este consolidat prin derularea concursului  interdisciplinar „Elevii de astăzi, profesioniștii de mâine”, care oferă elevilor posibilitatea de a  se familiariza cu tematica domeniului economic și de a-și dezvolta abilități antreprenoriale  relevante. Organizat de ASE în parteneriat cu Colegiul Economic „A.D. Xenopol” și Colegiul  Național de Informatică „Tudor Vianu”, ambele din București, concursul, aflat la cea de-a XI-a ediție, va reuni peste 350 de elevi din capitală și din țară și se va desfășura pe parcursul întregii  săptămâni aniversare.  

Programul manifestărilor include și conferințe organizate în colaborare cu antreprenori din  sectorul public și privat, abordând teme de actualitate. Parteneriatele ASE cu aceste sectoare  sunt esențiale pentru consolidarea procesului educațional, facilitând dialogul și colaborarea  între mediul academic, instituțiile guvernamentale și sectorul de afaceri. 

Prin manifestările culturale din cadrul săptămânii aniversare, ASE încurajează creativitatea,  gândirea critică și expresivitatea artistică, oferind studenților și cadrelor didactice ocazia de a  se dezvolta și dincolo de învățătura teoretică.  

Evenimente precum prezentare de carte, împreună cu un spectacol de modă, două vernisaje ale  unor pictori din Republica Moldova și din Norvegia, în cadrul Galeriei Cecilia Cuțescu-Storck din ASE, care are o activitate permanentă din anul 2007, concerte ale formațiilor studențești și  recitative, contribuie la completarea atmosferei aniversare, dar și la dezvoltarea unui necesar  profil multivalent al studentului, viitorul absolvent ASE, la integrarea artelor în spiritul vieții  academice, promovând liantul dintre educație și cultură. 

Săptămâna include manifestări sportive ale studenților și ale membrilor Clubului Sportiv  Universitar al ASE, dar și organizarea unui curs de prim ajutor de bază, derulat împreună cu  Departamentul pentru Situații de Urgență și Fundația SMURD, cu scopul de a oferi cunoștințe  esențiale membrilor comunității pentru intervențiile în situații de urgență. 

Cu o tradiție de 112 ani, Academia de Studii Economice din București este o universitate  dinamică, într-o adaptare permanentă la cerințele economiei de piață, în strânsă legătură cu  cerințele mediului de afaceri, oferind mereu noi oportunități celor aproximativ 25 000 de  studenți ai săi. 

Vivat, Crescat, Floreat! 

Românii sunt protejați de mai mult de 2 milioane de asigurări de viață

0


Românii sunt protejați de mai mult de 2 milioane de polițe de asigurare de viață, arată datele oficiale publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară pentru primele 9 luni ale anului trecut. Cifra reflectă o creștere de 16% față de aceeași perioadă din 2023 și de 40% față de 2021. În același timp, și indemnizațiile plătite în baza acestor asigurări în primele nouă luni ale anului trecut au crescut cu 15%.

„Încheierea unei asigurări de viață reprezintă o alegere responsabilă, pentru bunăstarea noastră și a întregii familii – atât în cazul apariției unor evenimente nefericite, cât și ca soluție de economisire sau investiție. Rămâne însă esențială implementarea unor stimulente fiscale specifice pentru asigurările de viață axate exclusiv pe protecție. Majoritatea membrilor OECD, precum și numeroase state europene, sprijină dezvoltarea acestor produse prin politici fiscale dedicate”, a declarat Alexandru CIUNCAN, Președinte & Director General al UNSAR.

Din păcate, multe familii din România continuă să se confrunte cu un deficit semnificativ de protecție financiară, ceea ce înseamnă că producerea unui potențial eveniment nedorit ar duce la o degradare considerabilă a nivelului acestora de trai. Concret, diferența dintre resursele disponibile și cele de care ar avea nevoie o familie într-o situație dificilă este, în medie, de circa 154.000 lei – arată un studiu anual, realizat de o echipă de experți independenți pentru UNSAR. 

„Este esențial să continuăm proiectele educaționale și să dezvoltăm parteneriate durabile între mediul privat, societatea civilă și autoritățile publice, atât de necesare pentru reducerea riscurilor financiare și îmbunătățirea nivelului de BunăStare”, a declarat Roxana BĂLUȚĂ, Specialist Asigurări de Viață și Sănătate și Coordonator Programe UNSAR.

Asigurările de viață sunt unul dintre instrumentele utilizate de un număr mare de state în aplicarea politicii lor sociale. Acestea pot contribui semnificativ la diminuarea dezechilibrelor sociale și la reducerea dependenței populației de sistemul public de asistență socială. 

Indicele de brevete 2024: Inovarea europeană rămâne puternică, România stabilește un nou record pentru cererile de brevete 

  • Oficiul European de Brevete a primit aproape 200.000 de cereri de brevete, tehnologia informatică fiind pentru prima dată în frunte;
  • România stabilește un record în ceea ce privește cererile de brevete, datorită inovării în domeniul TIC (tehnologia informației și comunicațiilor) și al sănătății;
  • Cea mai puternică creștere la nivel mondial se înregistrează în domeniul mașinilor electrice, aparatelor, invențiilor în domeniul energetic; 
  • Creșteri înregistrate și în domeniul IA și a invențiilor în sectorul bateriilor;
  • Principalele țări de origine sunt SUA, Germania, Japonia, R.P. Chineză și R. Coreea; 
  • Aproape una din patru cereri de brevet din Europa este depusă de o microîntreprindere și numai una din patru include o femeie inventator;
  • Brevetul unitar continuă să ia amploare, România făcând parte din acest sistem de la 1 septembrie 2024

Companiile și inventatorii din întreaga lume au depus 199.264 de cereri de brevete la Oficiul European de Brevete (OEB) anul trecut, conform Indexului brevetelor 2024 publicat astăzi. Activitatea intensă de brevetare a ramas la nivelul celei din anul precedent (2023: 199.452, -0,1%), după trei ani de creștere semnificativă. Cererile de  brevet din Europa, incluzând toate cele 39 de state membre OEB, au crescut cu 0,3%, în timp ce cele din afara Europei au scăzut ușor (-0,4%). Inovația românească a atins noi culmi, inventatorii, companiile și institutele de cercetare din țară depunând in 2024 la OEB un număr record de 63 de cereri pentru brevet european, ceea ce reprezintă o creștere de 50% față de 2023.

„În ciuda incertitudinilor politice și economice, companiile și inventatorii europeni au depus mai multe cereri pentru brevete anul trecut, subliniind performanța lor tehnologică și investițiile lor continue în cercetare și dezvoltare”, a declarat președintele OEB, António Campinos. „Datele privind brevetele OEB reprezintă o foaie de parcurs clară pentru industrie, politici și priorități de investiții. După cum avertizează rapoartele Draghi și Letta, pentru a rămâne competitivă la nivel mondial, Europa trebuie să își consolideze ecosistemul inovării și să facă mai mult pentru a ajuta inventatorii să își dezvolte și să își comercializeze invențiile, în special în domenii critice precum tehnologiile ecologice, inteligența artificială și semiconductorii.”

Mediul inovării din România

Creșterea puternică a numărului de cereri pentru brevete din România evidențiază progresul țării în domeniul inovării. Domeniile principale pentru cererile pentru brevete depuse la OEB din România în 2024 au fost tehnologia medicală (11 cereri) și domeniile legate de IT, inclusiv tehnologia informatică și metodele IT pentru management (8 brevete combinate), consolidând poziția României ca un centru în creștere pentru inovațiile digitale și în domeniul sănătății. Cel mai puternic solicitant român a fost, pentru al doilea an consecutiv, Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava, subliniind rolul vital al cercetării academice în modelarea viitorului tehnologic al României.

Tendințe globale și europene

Statele Unite și-au menținut poziția de țară principală de origine a cererilor pentru brevet european, urmate de Germania, Japonia, China și Republica Coreea. Statele membre ale OEB au reprezentat 43% din cererile depuse, în timp ce 57% au provenit din afara Europei (a se vedea graficul Originea cererilor). În special, R. Coreea a înregistrat cea mai mare creștere (+4,2%), China a înregistrat o creștere de 0,5%, în timp ce companiile și inventatorii din SUA (-0,8%) și Japonia (-2,4%) au depus mai puține cereri.

Cererile de brevet din cele 39 de state membre ale OEB au crescut cu +0,3%, creștere susținută de cea din Elveția (+3,2%) și Regatul Unit (+3,1%), în timp ce cererile depuse din cele 27 de state membre ale UE au scăzut cu -0,4%. Germania (+0,4%) și Franța (+1,1%), primele două țări în ceea ce privește depunerea solicitărilor pentru brevete din Europa, au înregistrat o ușoară creștere în 2024.

Tehnologiile informatice în top

În general, la OEB, tehnologia informatică, care include invențiile legate de inteligența artificială, a fost, pentru prima dată, principalul domeniu pentru cererile de brevet european, cu nu mai puțin de 16.815 cereri în 2024. Mașinile electrice, aparatele, energia au înregistrat cea mai mare creștere anul trecut (+8,9% față de 2023), datorită progreselor înregistrate în domeniul tehnologiilor energetice curate, în special în domeniul bateriilor (+24,0%). Între timp, comunicațiile digitale, care cuprind invențiile legate de rețelele mobile, au înregistrat o scădere de 6,3%.

Surse diverse de inovare: Companiile mari sunt principalele contribuitoare

Samsung a fost noul solicitant principal la OEB în 2024 (ultima dată conducând clasamentul în 2020), Huawei a coborât pe locul al doilea, urmat de LG, Qualcomm și RTX. Top 10 include patru companii din Europa, două din R. Coreea, două din SUA și câte una din China și Japonia. 

Microîntreprinderile utilizează sistemul de brevete pentru a stimula inovarea

În 2024, 22% din cererile pentru brevet depuse la OEB provenind din Europa erau de la inventatori individuali sau IMM-uri (mai puțin de 250 de angajați), iar alte 7% de la universități și organizații publice de cercetare (a se vedea graficul Repartizarea solicitanților pe categorii). Acest lucru evidențiază atractivitatea sistemului de brevete pentru entitățile mai mici, consolidată în continuare de reducerile de taxe ale OEB pentru microîntreprinderi, persoane fizice, organizații fără scop lucrativ, universități și instituții de cercetare începând din aprilie 2024.

Una din patru cereri de brevet include o femeie inventator

În 2024, 24% din toate cererile de brevet depuse la OEB provenind din România includeau cel puțin o femeie inventator, ușor sub media de 25% a statelor membre ale OEB. În rândul principalelor țări de depozit (peste 2.000 de cereri), Spania a condus cu 42%, urmată de Belgia (32%) și Franța (31%).

Brevetul unitar depășește așteptările în al doilea său an

Sistemul brevetului unitar, lansat în 2023, continuă să ia avânt, oferind inovatorilor o protecție prin brevet mai simplă și mai accesibilă în 18 state membre ale UE, cu o singură cerere adresată OEB. România face parte din acest sistem de la 1 septembrie 2024, ceea ce înseamnă că de atunci toate brevetele europene cu efect unitar acoperă automat România. Protecția unitară a fost solicitată pentru 25,6% din totalul brevetelor europene acordate de OEB în 2024, totalizând peste 28.000 de cereri. Titularii de brevete din statele membre ale OEB au avut cea mai mare rată de acceptare, cu o medie de 36,5% din brevetele lor europene transformate în brevete unitare; pentru România, rata de acceptare a fost de 52,6%. Între timp, rata pentru alte regiuni a fost mai scăzută, inclusiv Republica Coreea (18,9%), China (17,9%), SUA (16,0%) și Japonia (7,9%). Principalii solicitanți de brevete unitare în 2024 au fost Johnson & Johnson, Siemens, Samsung, Qualcomm și Volvo Group. Dar entitățile mai mici sunt chiar mai înclinate să utilizeze sistemul, IMM-urile și universitățile europene având o rată de adoptare de 57,5%. 

Verdețuri exclusiv de la producători locali

0

Lidl România anunță că, „începând cu 24 martie, clienții vor găsi în Piața Lidl un sortiment de verdețuri integral produse în România. Producția locală a atins momentul din sezon în care poate răspunde întregii cereri venite din partea clienților. Verdețurile românești au început să fie livrate în magazinele Lidl încă de săptămânile trecute, însă de luni întregul sortiment va fi compus din produse locale. În următoarele săptămâni, clienții Lidl vor găsi în magazine urzici, leurdă, lobodă, ștevie, mărar, pătrunjel, ceapă verde de la 10 producători locali, la cel mai bun raport calitate preț. Pentru a garanta calitatea, retailerul realizează anual peste 300 de analize riguroase numai pentru sortimentul de verdețuri. 

La prima livrare integral românească, peste 1.765.000 de bucăți de verdețuri proaspete de la 10 producători locali vor ajunge în toate magazinele din țară”.

Otto Keul, director achiziții legume fructe, Lidl România: „Această primă livrare este o reușită în contextul provocărilor climatice din acest an, când temperaturile scăzute și fenomenele meteo extreme au influențat ciclurile de producție, generând o întârziere în apariția verdețurilor românești pe piață. Am construit parteneriate solide cu producătorii români, iar acest lucru ne permite să aducem la raft legume și fructe românești, care îndeplinesc cerințele noastre stricte de calitate, dar respectă, în același timp, promisiunea de a le oferi românilor cel mai bun raport calitate – preț. Suntem optimiști în ceea ce privește procentul de produse autohtone pe care îl vom atinge în plin sezon agricol românesc, deoarece am căutat constant soluții împreună cu partenerii noștri de creștere a capacității de producție, garantându-le întotdeauna că se pot baza pe Lidl pentru ca marfa lor să ajungă la românii din toată țara.”

Lidl România subliniază că, „printre verdețurile pe care românii le pot găsi de luni în magazinele Lidl se numără urzici, lobodă, leurdă, stevie, ceapă verde, pătrunjel și mărar. Toți furnizorii de fructe și legume Lidl dețin certificarea GLOBAL G.A.P., un standard recunoscut pentru producția globală agricolă, realizată în condiții de siguranță și sustenabilitate. 

Compania aplică cerințe stricte privind utilizarea pesticidelor. Valoarea reziduurilor trebuie să fie sub o treime din limita europeană admisă, cu maximum cinci substanțe active per produs, iar acestea trebuie să fie folosite cât mai responsabil și să respecte lista strategică a substanțelor active după care se ghidează Lidl la nivel internațional. Astfel, în perioada 1 februarie 2024 – 7 martie 2025, Lidl România a efectuat peste 300 de analize pe întreg sortimentul de verdețuri, asigurând conformitatea cu standardele companiei. 

Testele periodice, ajustate în funcție de categoria de risc, monitorizează conținutul de pesticide și eventualii contaminanți, garantând produse sigure și de înaltă calitate pe rafturile magazinelor”.

Creșterea numărului de producători locali din Piața Lidl

Lidl România continuă să sprijine agricultura românească prin extinderea și dezvoltarea parteneriatelor cu producătorii autohtoni și prin creșterea achizițiilor de produse românești pentru aprovizionarea rafturilor din Piața Lidl, oferind consumatorilor o varietate de produse de proveniență locală cu cel mai bun raport calitate – preț.

În momentul de față, Lidl colaborează cu peste 500 de producători locali de fructe și legume autohtone, din toate regiunile țării, alături de care a testat diverse soiuri de legume adecvate solurilor românești, în vederea asigurării unei game variate la raft. 

Mai mult, Lidl România realizează constant demersurile necesare pentru a crește numărul de parteneriate și de a identifica posibili colaboratori, din toate zonele țării”.

Un nou și modern concept farmaceutic

0

HIPER Dr. Max este un nou concept farmaceutic, deschis în Promenada Mall, la nivelul -1, lângă Carrefour, caracterizat ca un spațiu generos, cu „o gamă variată de produse și o experiență de cumpărare eficientă”.  

Promenada Mall subliniază că, prin deschiderea HIPER Dr. Max, „își consolidează poziția ca destinație urbană de referință prin integrarea unui concept farmaceutic modern. Astfel, centrul comercial își continuă misiunea de a îndeplini nevoile tuturor vizitatorilor, oferindu-le un mix echilibrat de produse și servicii calitative. 

De la dermato-cosmetice, produse pentru îngrijire personală, soluții pentru mame și copii, aparatură medicală, suplimente alimentare și remedii naturiste, până la medicamente eliberate cu sau fără prescripție, fiecare categorie este organizată, astfel încât accesul să devină cât mai rapid și ușor pentru cumpărători. 

Farmaciștii și consultanții HIPER Dr. Max sunt pregătiți să ofere sfaturi avizate, ajutându-i pe clienți să ia cele mai bune decizii pentru sănătatea lor. În plus, prin promoțiile speciale, vizitatorii se pot bucura de produse la costuri avantajoase. Astfel, prin această deschidere, Promenada Mall își completează oferta de servicii, devenind un nou punct de referință pentru îngrijire. 

Mai multe informații despre magazinele din Promenada Mall pot fi găsite pe site-ul oficial al centrului comercial, precum și pe pagina de Facebook și Instagram a acestuia”.

Promenada reamintește că „pune la dispoziția clienților o experiență completă de shopping. Având un design modern în linie cu arhitectura urbană din zona de nord a capitalei, Promenada Mall este situat pe Calea Floreasca nr 244-246, sector 1 București, cu acces facil la mijloacele de transport public, într-una din cele mai moderne zone ale orașului.  

Promenada găzduiește peste 150 de magazine, printre care se numără branduri premium precum Coccinelle, LIU JO, GUESS, Musette, Intimissimi, Kultho, Bijuteria Teilor, grupuri de renume ca Inditex, cu brandurile Massimo Dutti, Oysho, ZARA, ZARA HOME, Bershka, Merer și Stradivarius, Peek & Cloppenburg, Lunet, Murmur, în exclusivitate în România, Chic Chic Urban Fashion, magazine pentru copii, de sport, frumusețe și timp liber. Ofertei de magazine i se adaugă o gamă largă de servicii precum Asian Vitality SPA,  The BAR Salon, Salon Yvonne, Floria, Needle Atelier de retuș, ECO CLEAN, Diamond Car Wash și o varietate de servicii bancare. 

Terasa verde, de peste 4000 mp este o adevărată oază urbană, care invită vizitatorii la relaxare și oferă modalități variate de petrecere a timpului liber – proiecții de film, spectacole de teatru, concerte în aer liber și alte evenimente dedicate publicului. Restaurantul Trickshot oferă mai mult decât experiențe culinare, cuprinzând și activități de petrecere a timpului liber – biliard și bowling. Clienții au la dispoziție și Clubul de Health & Fitness World Class, ce oferă membrilor acces la facilități și echipamente premium.  

Cei care preferă modalitățile de transport prietenoase cu mediul vor găsi la Promenada singurele Tesla Superchargers din țară (nivelul -2) și alte stații de încărcare disponibile în parcarea subterană”.

NNDKP aniversează 35 de ani de activitate

0

Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) aniversează 35 de ani de activitate, o etapă importantă în istoria firmei, recunoscută astăzi drept un promotor al avocaturii de business locale și un lider pe piața serviciilor de consultanță juridică.

Începuturile NNDKP datează din 1990, când Ion și Manuela Nestor au pus bazele unei firme de consultanță juridică în domeniul afacerilor. După cinci ani, în 1995, aceasta a fuzionat cu firma Kingston & Petersen, rezultând Nestor Nestor Kingston Petersen (NNDKP). În anul 2001 firma și-a unit forțele cu o figură emblematică a avocaturii românești, Ana Diculescu-Șova, devenind Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, pe scurt, NNDKP. 

Firma a evoluat constant, creșterea și inovarea fiind unii dintre pilonii de bază în evoluția NNDKP. În anul 2008 a fost înființată NNDKP Consultanță Fiscală, prin cooptarea unei echipe de consultanți fiscali de top, coordonată de Marius Ionescu și Alina Timofti, în 2004 a fost deschis biroul de la Timișoara, în 2011 a fost înființat biroul de la Cluj-Napoca, iar în 2020 a avut loc fuziunea cu PCA Law, prin care s-a alăturat echipa de avocați coordonată de Ciprian Păun.  

Pe plan internațional, firma a dezvoltat conexiuni și a legat relații solide cu firme de avocatură care ne împărtășesc viziunea și abordarea, cu care a colaborat cu succes în multiple ocazii. NNDKP a devenit membru exclusiv al unor rețele internaționale prestigioase, alături de case de avocatură de top, lideri de piață în numeroase jurisdicții, precum Lex Mundi (în 1999) și World Services Group (WSG, în 2002), dar și membru al Energy Law Group și International Attorneys Club. Mai mult, NNDKP este unul dintre fondatorii South East Europe Legal Group (SEE Legal, în 2003) și Three Seas Legal Alliance (în 2023).

În cei 35 de ani de activitate, NNDKP a contribuit activ la dezvoltarea avocaturii de business din România, adaptându-se la schimbările mediului de afaceri din România, inovând în permanență și fiind implicată în unele dintre cele mai mari proiecte care au contribuit la dezvoltarea economiei locale.  

Calitatea serviciilor oferite, experiența echipei, dar și aprecierile clienților au fost confirmate și de publicațiile internaționale de specialitate. Firmei i-au fost acordate de-a lungul anilor șase premii Firma de avocatură a anului în România de către Chambers Europe, o performanță încă neegalată pe piața avocaturii din România. În plus, NNDKP este inclusă constant în topul firmelor de avocatură din România, fiind recunoscută de publicații internaționale precum Chambers and Partners, Legal 500 sau IFLR1000. 

NNDKP anunță cu acest prilej demararea unui proces strategic de remodelare a structurii sale de management, având ca obiectiv asigurarea unei tranziții eficiente în conducerea firmei și consolidarea unei direcții de creștere sustenabilă pe termen lung. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2025, structura de conducere a firmei include, pe lângă Partenerii Coordonatori – Ion și Manuela Nestor –, doi Parteneri Executivi care vor prelua treptat unele responsabilități manageriale operative în cadrul firmei pentru un mandat de 2 ani. Pentru mandatul 2025-2026, cei doi Parteneri Executivi vor fi Adina Chilim-Dumitriu și Emil Bivolaru. 

O serie de domenii importante, considerate esențiale pentru buna funcționare a firmei (managementul cunoștințelor; inteligența artificială; mecanismele de remunerare; procedurile, conformitatea și cunoașterea clientelei) vor fi gestionate prin intermediul unor Comitete ale Partenerilor, care vor completa astfel structura de management a firmei.

Partenerii Fondatori – Ion Nestor, Manuela Nestor și Ana Diculescu-Șova – vor rămâne în continuare pe deplin implicați în activitatea firmei, pentru a asigura că procesul tranziției se desfășoară cu succes și că valorile fundamentale ale firmei sunt păstrate și transmise noilor generații de avocați.

„În spatele succesului NNDKP se află întreaga noastră echipa de avocați talentați, profesioniști cu o reală pasiune pentru drept și parteneri de încredere pentru clienții firmei. Suntem mândri de tot ceea ce am realizat împreună și le mulțumim tuturor celor care au contribuit la această poveste, atât celor prezenți cât și tuturor celor care ne-au fost alături la un moment dat pe parcursul celor 35 de ani. Privim cu încredere spre viitor, știind că avem o echipă puternică, capabilă să facă față provocărilor și să valorifice oportunitățile care vor apărea. Le mulțumim pe această cale și clienților și partenerilor noștri, care au fost alături de noi în toți acești ani. Intrăm în această nouă etapă cu entuziasm, lăsându-ne ghidați de valorile care ne-au definit identitatea: profesionalism, pasiune, inovare și dedicare. La mulți ani, NNDKP!” au declarat Manuela și Ion Nestor.

România pe harta inovației europene: Institutul European de Inovație și Tehnologie (EIT) a lansat un hub intersectorial de inovare și finanțare prin Iceberg+

0

România devine un jucător-cheie în ecosistemul european de inovare prin lansarea EIT Community Hub România, un centru de sprijin pentru startup-uri, IMM-uri, universități și administrații publice. Acest hub va facilita accesul la finanțare europeană, parteneriate strategice și rețele internaționale.

Coordonat de Iceberg+ sub egida Institutului European de Inovație și Tehnologie (EIT) – un organism al Comisiei Europene, hub-ul va accelera integrarea României în marile inițiative europene de inovare.

Un moment esențial pentru inovația românească

România are o bază solidă de talente și idei inovatoare, dar accesul limitat la resurse, finanțare și piețe internaționale a împiedicat creșterea multor startup-uri și proiecte tehnologice din diverse industrii și domenii de cercetare.

Prin lansarea EIT Community Hub România, șansele de a transforma provocările în soluții cresc prin:

  • Finanțare europeană directă – 3 miliarde de euro disponibile prin programele EIT;
  • Conectare la ecosistemele europene de inovare – sprijin pentru scalarea IMM-urilor și startup-urilor;
  • Implementarea de proiecte concrete pentru dezvoltare regională – extinderea modelelor de succes deja implementate în Brașov și Bacău la nivel național;
  • Acces accelerat la mentorat, rețele și resurse pentru inovatorii români.

Lansarea EIT Community Hub România a reunit experți și antreprenori, autorități naționale și locale, reprezentanți ai instituțiilor europene și mediului academic. 

Evenimentul de lansare, din 20 martie de la Aula Bibliotecii Centrale Universitare din București, a servit drept platformă de dialog între factori de decizie, investitori și inovatori, punând bazele unor inițiative strategice menite să accelereze dezvoltarea intersectorială a ecosistemului de inovare din România.

Oameni-cheie din educație, administrație și inovare au vorbit despre ce înseamnă, concret, lansarea acestui hub pentru România și pentru viitorul ei european.

Daniel-Ovidiu David, Ministrul Educației și Cercetării: „România trebuie să se alinieze noilor standarde europene în materie de inovare, iar educația joacă un rol crucial în acest proces. Formarea viitorilor inovatori trebuie să înceapă din școală, prin integrarea unor competențe esențiale precum gândirea critică, educația antreprenorială și înțelegerea mecanismelor financiare și juridice necesare dezvoltării startup-urilor și tehnologiilor emergente. Ministerul Educației susține această inițiativă prin modernizarea programelor de studiu și consolidarea legăturilor dintre universități și ecosistemele de inovare și cercetare.”

Stefan Dobrev, Președinte al Consiliului de Conducere al EIT: „Vedem în România un partener foarte important, cu un potențial imens de a genera inovație în întreaga Europă. Prin acest hub, sprijinim ecosistemul românesc pentru a deveni mai dinamic, performant și bine conectat la rețelele europene.”

Roxana Mânzatu, Vicepreședinte Executiv, Drepturi Sociale și Competențe, Locuri de Muncă de Calitate și Pregătire pentru Viitor – Comisia Europeană:  „Numărul inovațiilor românești lansate pe piață rămâne sub potențial. Tocmai de aceea, EIT Community Hub reprezintă o veste excelentă. Toate comunitățile EIT s-au reunit în acest hub. Este un efort comun de a-și uni resursele și de a le oferi antreprenorilor și inovatorilor din România sprijinul de care au nevoie pentru a transforma ideile inovatoare în realitate.”

Ramona Chiriac, Șefa Reprezentanței Comisiei Europene la București: „Dacă ne dorim o Europă cu adevărat inovatoare și competitivă, trebuie să conectăm actorii-cheie din toate statele europene. Acest hub oferă României acces la unul dintre cele mai mari mecanisme de sprijin pentru inovare din Europa, încurajând performanța susținută prin EIT. Este, de asemenea, un pas esențial pentru întreaga regiune a Balcanilor și a Europei de Est, sprijinind dezvoltarea regională și susținând IMM-urile în tranziția duală (ecologică și digitală). Mai mult, mediul academic face un pas activ către societate și sectorul privat, contribuind direct la accelerarea inovației cu impact.”

Răzvan Nicolescu, Membru al Consiliului de Conducere EIT: „EIT Community Hub România este mai mult decât un centru de sprijin – este o oportunitate reală pentru companii, cercetători și administrații să transforme ideile în soluții concrete. Ca român în board-ul EIT, pot confirma atât eficiența Institutului European de Inovație și Tehnologie, cât și capacitatea ideilor și afacerilor românești de a crește sustenabil și substantial.”

Silvia Ursu, EIT Community Hub Romania Officer:
„Există un potențial imens aici, care alimentează inovația în industrii precum sănătatea, tehnologia climatică și energia. EIT, cel mai mare ecosistem de inovare din Europa, conectează studenți, antreprenori, investitori și cercetători pentru a susține soluții scalabile cu impact global. Lansarea de astăzi marchează un moment esențial în deblocarea de noi oportunități, consolidarea colaborării și amplificarea impactului prin toate comunitățile EIT prezente în România – de la sănătate, producție, mobilitate urbană și alimentație, până la cultură și creativitate.”

Iceberg+: Motorul local al inovării europene

Iceberg+, una dintre cele mai experimentate companii din România în gestionarea programelor de inovare, va coordona EIT Community Hub România, bazându-se pe experiența acumulată cu EIT Urban Mobility și EIT Manufacturing, pe care le gestionează la nivel național de peste cinci ani.

Ionuț Țața, CEO Iceberg+: „De peste 15 ani observ cum sprijinul financiar și educațional adecvat din alte țări europene contribuie la consolidarea unor ecosisteme solide de inovare. România are potențial, dar acesta trebuie susținut prin infrastructură, colaborare și investiții strategice. Prin EIT Community Hub România, ne propunem să oferim acest sprijin concret și să creăm conexiunile necesare pentru ca ideile inovatoare să devină realitate, atât la nivel local, cât și internațional.”

EIT Community Hub România: Parte dintr-o rețea europeană extinsă

EIT Community Hub România este unul dintre cele 17 hub-uri europene lansate de Institutul European de Inovație și Tehnologie, un organism al Comisiei Europene, pentru a accelera inovația în regiunile emergente. În 2025, Uniunea Europeană va inaugura noi hub-uri în Albania, Bosnia și Herțegovina, Polonia, Slovacia, Serbia și Franța, extinzând astfel sprijinul pentru regiunile emergente din Europa și consolidând rețeaua europeană de sprijin pentru inovatori.

Piețele cripto reacționează pozitiv la ultima reuniune a Fed, înregistrând a doua săptămână consecutivă favorabilă

0

Piețele cripto au reacționat pozitiv la rezultatul ultimei reuniuni a Rezervei Federale americane și au înregistrat a doua săptămână consecutivă de creșteri.

În timp ce Fed a lăsat ratele dobânzilor neschimbate, așa cum era de așteptat, aceasta și-a menținut, de asemenea, estimarea pentru două reduceri ale ratei dobânzii în 2025, în ciuda incertitudinii privind tarifele vamale, anunțând, de asemenea, că își va micșora bilanțul într-un ritm mai lent începând de luna viitoare.

Bitcoin a urcat la 87.470 $, cel mai mare preț din 7 martie încoace. 

În cazul în care prețul continuă să își mențină traiectoria, aceasta ar putea însemna că am văzut deja pragul minim al prețului Bitcoin (la 76.600 $), și că suntem acum în primele faze ale unei noi etape de creștere.

Mai multe informații privind inflația sunt așteptate în această săptămână din SUA, respectiv cheltuielile de consum personal PCE de vineri. 

Am văzut la începutul lunii că datele privind indicele prețurilor de consum CPI au fost mai mici decât se prevăzuse. Dacă vom vedea același lucru și pentru PCE, aceasta ar putea oferi un impuls suplimentar pentru Bitcoin și pentru prețurile celorlalte criptoactive.

CRIPTOACTIVELE CU CELE MAI MARI FLUCTUAȚII DE PREȚ

$XRP a avut o evoluție importantă în această săptămână, deoarece directorul general al Ripple, Brad Garlinghouse, a anunțat public că procesul SEC împotriva Ripple s-a încheiat oficial. Prețul a crescut cu 26 de cenți (11%) de la acest anunț. 

$ORCA, tokenul nativ al bursei descentralizate Orca, bazată pe Solana, a înregistrat vineri o creștere masivă a prețului de 280%, la cel mai mare maxim al său – după ce a fost listat de Upbit, una dintre cele mai mari burse centralizate din Coreea de Sud. Prețul a crescut de la 1,50 dolari la 6 dolari în câteva ore după anunț, deși acum a scăzut ușor.

Descoperiți mai multe aici: https://www.etoro.com/discover/markets/cryptocurrencies/market-movers



ȘTIRI CARE NE-AU ATRAS ATENȚIA 

Eric Trump se alătură consiliului consultativ al Metaplanet

Compania japoneză listată la bursă Metaplanet a anunțat săptămâna trecută că l-a numit pe Eric Trump în consiliul său strategic de consilieri nou format.

Această numire urmărește să continue misiunea Metaplanet de a promova adoptarea Bitcoin în Japonia și de a consolida poziția companiei ca lider global în economia Bitcoin.

Prețul acțiunilor Metaplanet a crescut după anunț, ajungând la un plus de 17% față de închiderea anterioară a zilei.

Deși este încă la 50% distanță de recentul maxim din februarie, prețul acțiunilor a crescut cu peste 2400% de anul trecut, când a cumpărat pentru prima dată bitcoin și a demarat strategia sa de achiziție. 

Compania deține în prezent aproximativ 3200 de bitcoin (aproximativ 269 de milioane de dolari), 0,015% din oferta totală de 21 de milioane.

CEO-ul Ripple, Brad Garlinghouse, prevede aprobarea ETF-ului XRP de tip spot până la sfârșitul anului

Vorbind cu Bloomberg săptămâna trecută, CEO-ul Ripple, Brad Garlinghouse, crede că vom vedea o aprobare ETF-ului XRP de tip spot până la sfârșitul anului.

În plus, Garlinghouse crede, de asemenea, că XRP va fi inclus în stocul de active digitale propus de SUA, deși nu se cunoaște cantitatea care ar putea fi inclusă sau exact de unde va proveni.

Optimismul lui Garlinghouse cu privire la viitorul XRP vine ca urmare a soluționării procesului legal de lungă durată al Ripple cu Comisia de Valori Mobiliare a SUA (SEC). Vorbind în podcastul Digest & Invest al eToro în decembrie, Garlinghouse a subliniat schimbarea de poziție a SEC de la „un antagonist activ” la “vânt din pupă” și a declarat că este „inevitabil să existe un ETF XRP”.

În plus, Garlinghouse a oferit, de asemenea, o perspectivă asupra băncilor și instituțiilor financiare americane care se orientează către criptoactive, menționând în special custodia activelor digitale și plățile ca fiind două domenii care vor înregistra cea mai mare creștere a activității pe termen scurt.

Utilizatorii își pot transfera acum criptoactivele la eToro pentru a investi în alte active

0

Platforma de tranzacționare și investiți eToro a anunțat astăzi că utilizatorii din Marea Britanie și Europa își pot transfera acum criptoactivele deținute la alte exchange-uri, brokeri online sau în alte portofele blockchain în portofelul eToro Crypto. Aceasta permite convertirea deținerilor în numerar, pentru a tranzacționa și a investi în diverse clase de active pe platforma de investiții eToro.

Am văzut o nouă generație care începe să investească în cripto. Pe măsură ce aceștia se maturizează ca investitori și caută modalități de a-și folosi criptoactivele pentru tranzacționare și investiții, eToro, o platformă cu multiple active, este bine echipată să îi ajute să își valorifice criptoactivele, să exploreze noi oportunități de investiții și să construiască portofolii diversificate„, a declarat Doron Rosenblum, VP pentru Business Solutions la eToro.

„Într-o perioadă în care multe criptoactive ating noi maxime istorice, dar se confruntă și cu o volatilitate puternică, lansarea conversiilor cripto spre o monedă fiat pe eToro înseamnă că investitorii ne pot folosi ca pe o „rampă de ieșire” pentru a-și valorifica câștigurile și a se diversifica spre alte clase de active prin intermediul platformei noastre cu active multiple.”

Utilizatorii eToro eligibili care dețin Bitcoin (BTC) sau Ethereum (ETH) în portofele sau pe platforme de schimb externe pot transfera aceste criptoactive în portofelul lor eToro Crypto și le pot converti în moneda fiat în contul lor GBP sau EUR. Acesta poate fi apoi reinvestit cu ușurință în oricare dintre instrumentele disponibile pe platforma eToro, poate fi retras ca numerar sau cheltuit prin contul lor GBP sau EUR sau cu cardul de debit eToro (pentru utilizatorii din Marea Britanie).

Această funcție va fi implementată treptat pentru membrii Clubului eToro, începând cu membrii Clubului Diamond din Marea Britanie și Europa. Taxele de conversie variază de la 0,6% la 1%. Se aplică anumite condiții.

DOGE reduce contractele guvernamentale, iar Wall Street sângerează

0

Departamentul pentru eficiență guvernamentală (DOGE), condus de Elon Musk în cadrul administrației Trump, a apărut ca o forță perturbatoare care remodelează atât operațiunile federale și cât și dinamica pieței. Deși este definit ca o inițiativă de reducere a costurilor guvernamentale, politicile sale au potențialul de a afecta sectorul sănătății și mai multe industrii, inclusiv cea a apărării, ceea ce face ca societățile cotate la bursă ce au contracte guvernamentale să piardă venituri potențiale și să crească îngrijorarea investitorilor.

Eforturile DOGE de a reduce cheltuielile încep să afecteze contractorii din domeniul apărării. Leidos, o companie care activează în domeniul apărării, soluțiilor civile și de sănătate, a pierdut un contract de 231,9 milioane de dolari. Se estimează că 87% din veniturile companiei provin din contracte cu guvernul SUA. Prețul acțiunilor sale a scăzut aproape 4% săptămâna trecută. Încă din februarie 2024, în declarațiile depuse la SEC, Kratos, un producător de drone militare, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la pierderea potențială a unora dintre contractele sale guvernamentale. Anul trecut, Kratos a generat 762 de milioane de dolari de la clienții guvernamentali. Palantir, a 15-a cea mai deținută acțiune de către investitorii de pe platforma eToro la sfârșitul anului trecut, văzută inițial ca o potențială victimă, este acum considerată de mulți analiști un beneficiar probabil, datorită rolului său central în inteligența artificială aplicată sectorului public. Cu toate acestea, prețul acțiunilor sale a fluctuat din februarie de la un maxim de aproape 125 de dolari la un minim apropiat de 76 de dolari, revenind apoi la aproximativ 91 de dolari la sfârșitul săptămânii trecute.

Presiunea crescândă din partea administrației Trump de a tăia adânc în contractele de consultanță și IT a dus săptămâna trecută la scăderea prețului acțiunilor giganților din domeniul consultanței Accenture și Gartner, cu 6,35% și, respectiv, 7,31%, ambele companii fiind puternic expuse afacerilor federale. CEO-ul Accenture a numit în mod explicit DOGE „un potențial obstacol în calea creșterii” în timpul ședinței publice privind rezultatele, aceasta contribuind la prăbușirea acțiunilor. Între timp, secretarul apărării, Pete Hegseth, și-a anunțat pe X intenția de a elimina „cheltuielile inutile”, numind direct Gartner printre companiile ale căror contracte vor fi reduse.

Între timp, schimbarea politicii SUA creează oportunități pentru concurenții de peste Oceanul Atlantic, în Europa. Giganții din domeniul apărării, cum ar fi Rheinmetall și Hensoldt din Germania sau Leonardo din Italia au înregistrat creșteri impresionante ale prețurilor acțiunilor în acest an, dar o serie de companii  europene mai mici din domeniul apărării au înregistrat mișcări și mai ample ale prețurilor acțiunilor. Compania franceză de sateliți Eutelsat a crescut cu 500% în doar câteva zile, în urma speculațiilor conform cărora ar putea înlocui Starlink în Ucraina. Drone Volt, un producător francez de drone, a beneficiat, de asemenea, de creșterea preocupărilor legate de securitate, urcând cu peste 200% la începutul lunii martie. De exemplu, pe platforma eToro, pozițiile deschise la Eutelsat și Drone Volt au crescut de 25 și, respectiv, 18 ori în primele două săptămâni din martie comparativ cu februarie.

Însă sectorul care ar putea să sufere cel mai dramatic impact al politicilor administrației Trump este cel al sănătății. Mandatul DOGE de a tăia 500 de miliarde de dolari din cheltuielile federale este posibil să ducă la tăieri ale subvențiilor pentru sistemele de sănătate, inclusiv Medicaid și Affordable Care Act (ACA). Spitalele și clinicile private care depind de rambursările federale, precum HCA Healthcare, Community Health Systems și alte companii listate, s-ar putea confrunta cu marje tot mai mici și cu o instabilitate operațională. Această nouă realitate ar putea forța companiile din domeniul sănătății să treacă la un program agresiv de reducere a costurilor, utilizând telemedicina și asistența online pentru pacienți în locul serviciilor directe, folosindu-se de inteligență artificială în locul call-centrelor mari, dar și externalizând funcțiile de back-office, IT, securitate cibernetică precum și servicii neesențiale. Toate acestea sunt oportunități pentru companiile din acest domeniu.

Impactul DOGE ar putea fi chiar mai mare. Sectorul sănătății se bazează pe guvernul federal ca principal client direct și indirect pentru produse farmaceutice, dispozitive medicale, diagnostice și produse, potrivit Fitch Ratings. Aceste companii depind de aprobările Agenției pentru Alimente și Medicamente (FDA) pentru noile lor produse. Întârzierile cauzate de reducerile de personal ar putea afecta profiturile, deoarece brevetele încep să expire, pentru unele companii, în următorii doi ani.

Toate aceste probleme trimit un semnal clar investitorilor că vulnerabilitatea în companii nu mai depinde doar de mărimea unui contract, ci de însăși structura modelului de afaceri. Investitorii ar trebui să înțeleagă de unde provin veniturile companiei pentru a atenua aceste riscuri sau pentru a profita de oportunități. Aceste schimbări în modul în care operează guvernul SUA arată cât de importante sunt elementele fundamentale ale companiilor și, de asemenea, că tehnica simplă de a cumpăra scăderile ar putea să nu funcționeze în industriile sau sectoarele afectate.