A doua renaștere a ASEAN are loc acum

Economistul
-
0
A doua renaștere a ASEAN are loc acum

de Anwar Ibrahim,
Prim-ministru și ministru de finanțe al Malaeziei

Anul 2025 anunță un capitol esențial pentru Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), Malaezia preluând președinția. Într-o lume din ce în ce mai divizată în blocuri concurente, Malaezia promovează „Viziunea comunitară ASEAN 2045”, un plan strategic pe termen lung care își propune să ghideze creșterea și prosperitatea regiunii în următoarele două decenii. Acest cadru aspiră să creeze un viitor de incluziune și reziliență – unul care va ancora pacea și prosperitatea în întreaga Asia de Sud-Est.

când asean a fost fondată la bangkok în 1967, regiunea era un câmp de luptă din Războiul Rece, cuprins de confruntări ideologice. Astăzi, asiaticii de sud-est se regăsesc din nou la marginea rivalităților dintre marile puteri. Cu toate acestea, misiunea care a definit ASEAN de la început – promovarea păcii, stabilității și dezvoltării – rămâne impresionant de relevantă. Cuprinzând acum
10 state membre și peste 660 de milioane de oameni, economiile blocului, în ciuda peisajelor politice variate, se află printre cele mai dinamice din lume.

Președinția Malaeziei este construită în jurul unei viziuni a progresului comun, ghidată de tema ASEAN 2025: Incluziune și durabilitate. Ea încearcă să combine pragmatismul economic cu valorile centrate pe om pentru a nu lăsa pe nimeni în urmă. Viziunea include angajamentul de a crea o ordine regională bazată pe reguli – una care nu numai că protejează prosperitatea, ci și sporește stabilitatea Asiei de Sud-Est în timp ce navighează tensiunile dintre marile puteri.

Admiterea Timorului de Est ca membru cu drepturi depline al ASEAN reprezintă un pas semnificativ, extinderea comunității pentru a cuprinde întreaga Asia de Sud-Est geografică, oferind în același timp Timorului de Est o platformă atât de necesară pentru a-și continua dezvoltarea și, ca și alți membri, pentru a-și păstra autonomia strategică.

Pe măsură ce tensiunile globale se intensifică – de la competiția strategică la perturbarea climatică – spiritul de colaborare al ASEAN nu a fost niciodată mai important. Alegerea este cruntă: ASEAN trebuie să avanseze în unitate sau să facă față forțelor divizionare care iau avânt în Asia și nu numai.

Ambiția nu este doar de a menține stabilitatea, ci de a forma o ordine regională justă. Această viziune include, de asemenea, angajamentul de a pune capăt tulburărilor din Myanmar, un test pe care conștiința colectivă a ASEAN trebuie să-l treacă dacă vrea să-și mențină credibilitatea.

Abordarea regiunii față de dezvoltare se distanțează în mod deliberat de excesele capitalismului necontrolat. Ea rezistă influenței deformante a comerțului subvenționat de stat din partea puterilor externe. În schimb, ASEAN adoptă un model care îmbină creșterea cu bunăstarea umană, dând prioritate educației, îngrijirii sănătății și reducerii sărăciei. Progresul economic durabil este înțeles nu numai în termeni de productivitate, ci și ca promisiunea unor condiții decente de viață și investiții în capitalul uman.

Administrarea ASEAN de către Malaezia urmărește, de asemenea, să consolideze alianțele orientate spre exterior. Este esențial să se implice mai profund cu partenerii ASEAN+ – China, Japonia, Coreea de Sud, India, Australia și Noua Zeelandă – precum și cu grupuri globale emergente precum BRICS+. Angajamentele viitoare, inclusiv un summit cu Consiliul de Cooperare din Golf și China, semnalează intenția ASEAN de a extinde rețelele economice și strategice dincolo de granițele sale imediate.

Aceste parteneriate promit să atragă investiții străine, să extindă accesul pe piață și să îmbunătățească infrastructura – o agendă care se aliniază cu noul master plan industrial 2030 al Malaeziei, care vizează stimularea producției și logisticii. Pandemia de COVID-19 a dezvăluit cât de vulnerabile pot fi lanțurile globale de aprovizionare, subliniind necesitatea ca ASEAN să atenueze aceste riscuri prin consolidarea propriei rezistențe și diversificarea parteneriatelor.

Pentru a aborda aceste vulnerabilități, ASEAN trebuie să investească în infrastructură, să îmbunătățească conectivitatea și să reducă riscurile de întrerupere a comerțului. Diversificarea bazelor de producție și a rutelor comerciale, alături de angajamentul activ cu țările ASEAN+ și BRICS+, va contribui la asigurarea poziției regiunii în rețelele globale de aprovizionare esențiale. Investițiile în infrastructură – porturi, căi ferate, drumuri – sunt vitale pentru a consolida locul ASEAN ca nod cheie în comerțul internațional, în special în industriile cu impact ridicat, cum ar fi electronicele și agricultura.

O componentă critică a strategiei ASEAN pentru reziliență este transformarea digitală. Prin adoptarea de tehnologii avansate, cum ar fi inteligența artificială, blockchain și analiza datelor mari, regiunea încearcă să îmbunătățească transparența lanțului de aprovizionare și gestionarea riscurilor. O astfel de infrastructură digitală va fi esențială în stimularea stabilității economice
într-un mediu global volatil.

Cu trei decenii în urmă, am scris „Renașterea asiatică”, o carte care prevedea o renaștere intelectuală, culturală și socio-politică pentru Asia. Astăzi, Asia de Sud-Est se află în pragul unei alte transformări, una care este susținută de guvernare etică și progres comun. Valorile compasiunii, justiției și integrității trebuie să fie țesute în stofa viitorului ASEAN, dacă regiunea dorește să realizeze o a doua sa renaștere de care să beneficieze.

ASEAN refuză să fie un simplu participant la economia globală. În schimb, își propune să o influențeze – modelând guvernanța, modelele economice și narațiunile culturale. Ambiția Asiei de Sud-Est depășește granițele sale, străduindu-se să fie o forță pentru schimbare pozitivă pe scena globală. Ascensiunea ASEAN trebuie să ofere rezultate tangibile – promovarea păcii, justiției și prosperității.

Anwar Ibrahim este prim-ministru și ministru de finanțe al Malaeziei.

Tarifele vamale ale lui Trump ar putea ajuta producătorii americani de oțel, dar lovesc în  cumpărători și în alte industrii

Bogdan Maioreanu
-
0
Tarifele vamale ale lui Trump ar putea ajuta producătorii americani de oțel, dar lovesc în  cumpărători și în alte industrii

Noile tarifele vamale pentru oțel și aluminiu ale președintelui Donald Trump, care au intrat în vigoare la 12 martie 2025, au provocat o undă de șoc pe piețele globale. Aceste măsuri au impus o taxă de 25% asupra tuturor importurilor de oțel și au crescut tarifele vamale la aluminiu de la 10% la 25%, eliminând scutirile pentru diverse țări și extinzându-se la numeroase produse din verticala industriei. În replică, Canada și Uniunea Europeană au anunțat noi tarife vamale pentru bunuri americane în valoare de miliarde de dolari, alimentând temerile legate de un război comercial global.

Tarifele președintelui Trump la oțel și aluminiu sunt menite să revitalizeze industria americană. Producția de oțel în Statele Unite a fost în medie de 7,78 milioane de tone pe lună din 1969 până în 2025, atingând un maxim istoric de aproape 12 milioane de tone în 1973 și un minim istoric de 3,8 milioane de tone în 2009. Vârful recent a fost de 7,5 milioane de tone în iulie 2021. Dar din 2021 producția a scăzut la 6,6 milioane de tone în luna ianuarie a acestui an. Readucerea industriei siderurgice din SUA la nivelul anilor ’70 este dificilă, deoarece barierele de intrare sunt foarte ridicate, iar reconstrucția instalațiilor ar putea dura mult timp.

Tarifele vamale de import vor afecta marii exportatori către SUA, precum Germania. În 2023, exporturile sale totale către Statele Unite au depășit 157 de miliarde de dolari, însă exporturile de oțel și fier, inclusiv produse derivate, au fost de aproximativ 3 miliarde de dolari. România se va confrunta, de asemenea, cu efecte ale acestor tarife. Cu exporturi de oțel către SUA evaluate la aproximativ 500 de milioane de dolari anual, tarifele de 25% vor adânci criza industriei siderurgice din România, reducând și mai mult marjele. Exporturile românești de fier și oțel inoxidabil reprezintă aproape 14% din totalul exporturilor țării către SUA.

Cel mai mare producător de oțel din lume este China, care reprezintă aproximativ 54% din producția globală totală, urmată de India și Japonia. Statele Unite sunt pe locul patru, urmate îndeaproape de Rusia, iar pe locul șase se află Coreea de Sud. Dar dacă ne uităm la producția totală a țărilor UE în 2024, aceasta se ridică la 129,5 milioane de tone, mult mai mult decât producția SUA de 79 de milioane de tone. Cel mai mare producător de oțel din Uniunea Europeană și al 7-lea din lume este Germania, a cărei producție a crescut cu peste 5% în 2024, în timp ce producția SUA a scăzut cu aproape 2,5%.

În timp ce China se confruntă cu un tarife vamale combinate de 45 % din cauza unei taxe generale existente de 20% asupra bunurilor chinezești, supraproducția sa, promovată ca politică de stat, generează mai mult oțel și aluminiu decât restul lumii la un loc și continuă să distorsioneze piețele globale.

Tarifele vamale actuale ar putea ajuta vânzătorii de oțel, în special pe cei care au facilități de producție în SUA. Unii producători europeni, precum suedezii de la SSAB și spaniolii de la Acerinox, dar și producători asiatici, precum australienii de la BlueScope și japonezii de la Yamato Kogyo, ar putea beneficia de pe urma reducerii concurenței în SUA din partea importurilor.

Dar consensul în rândul analiștilor pare să fie că tarifele americane la oțel vor afecta probabil mai mult consumatorii americani de oțel decât producătorii mondiali din domeniu. Un raport recent al Goldman Sachs consideră că prețurile interne ale oțelului din SUA ar putea crește cu valoarea totală a tarifului de 25%, odată ce se va încheia procesul de reducere a stocurilor în următoarele trei luni. Ca urmare, mai multe industrii ar putea fi impactate, cea a automobilelor fiind cea mai afectată de reducerea marjelor. Sectorul construcțiilor și cel al industriei prelucrătoare ar putea fi, de asemenea, afectate, cu un impact asupra inflației.

Am mai văzut acest scenariu. Tarifele anterioare ale administrației Trump asupra oțelului și aluminiului impuse în 2018 au dus la creșterea prețurilor oțelului din SUA cu 5% în luna de după intrarea în vigoare a tarifelor, iar aluminiul a crescut cu 10%, arată o analiză Reuters. În timp ce producția de metale a fost accelerată, alte sectoare au fost încetinite de războiul comercial, deoarece creșterea generală a prețurilor a însemnat costuri mai mari ale inputurilor pentru sectoare precum industria prelucrătoare, construcțiile și transporturile – surse majore de cerere pentru aceste metale. Investitorii se pregătesc pentru impact și încearcă să evalueze în ce măsură istoria se va repeta.

Inteligența artificială nu a distrus încă democrația

Economistul
-
0
Inteligența artificială nu a distrus încă democrația

de Sergei Guriev, decan și
profesor de economie la London Business School

Cu aproape jumătate din populația lumii mergând la vot, 2024 a fost numit un an superelectoral, determinând mulți experți să avertizeze cu privire la un val iminent de dezinformare politică. Până la urmă, inteligența artificială generativă a făcut posibil ca oricine, de oriunde, să producă imagini și videoclipuri deepfake realiste. Niciodată până acum actorii antidemocratici nu au avut la dispoziție instrumente atât de puternice pentru a submina alegerile libere și corecte.

Cu toate acestea, deși dezinformarea amplificată de AI s-a răspândit vizibil online, ea nu a avut un impact destabilizator semnificativ asupra democrației în 2024. Motivul nu este pe deplin clar. Poate că utilizatorii de social media au devenit mai critici, iar verificatorii de fapte și platformele digitale au gestionat mai bine răspândirea falsurilor – cu o excepție evidentă, X (fostul Twitter) al lui Elon Musk.

Desigur, în alegerile prezidențiale din SUA, ambele tabere s-au acuzat reciproc de încercarea de a suprima libertatea de exprimare și democrația. Conform principalului site american de verificare a faptelor, Politifact, ambele campanii au emis declarații înșelătoare sau false, deși majoritatea covârșitoare au venit din partea lui Donald Trump. Cu toate acestea, cele mai sumbre previziuni privind impactul AI asupra procesului democratic nu s-au adeverit. Mai general, rezultatele alegerilor din acest an, la nivel mondial, au fost mixte, însă partidele și candidații liberali și pluralisti au depășit, în general, așteptările.

În cartea „Spin Dictators”, Daniel Treisman și cu mine subliniem că majoritatea oamenilor din lume (sau cel puțin majoritatea respondenților la World Values Survey și alte sondaje similare) preferă democrația în locul oricărui alt model de guvernare. De aceea, liderii politici tind să se conformeze acestei preferințe, organizând alegeri și permițând existența unor medii independente. Deși alegerile din multe țări nu sunt nici libere, nici corecte, faptul că și liderii nedemocratici aleg să le organizeze demonstrează popularitatea votului. Prin urmare, o reuşită puternică a forțelor prodemocratice ar trebui considerată norma, nu excepția.

Dar nu a erodat oare mediul digital discursul democratic? În 2019, psihologul social de la Universitatea New York Jonathan Haidt și eseistul Tobias Rose-Stockwell au publicat un articol influent intitulat „Psihologia întunecată a rețelelor sociale”, în care avertizau că modelul de afaceri bazat pe reclame al principalelor platforme sociale promovează conținutul care atrage atenția. Deoarece adevărul poate părea banal în comparație cu falsurile senzaționaliste, platformele bazate pe reclame au tendința de a alimenta dezinformarea politică și polarizarea. Între timp, mulți alți cercetători au legat acest model de creșterea informațiilor false pe social media în anii 2010 și de utilizarea acestora de către actori nedemocratici.

Însă companiile din domeniul tehnologiei au luat unele măsuri pentru a aborda această problemă. Pentru a evita costurile de reputație asociate cu răspândirea dezinformării, majoritatea platformelor sociale au înființat departamente de „încredere și siguranță”, au investit în moderarea conținutului și s-au angajat într-o anumită formă de autoreglementare. Au antrenat algoritmi pentru a identifica informațiile false (misinformation – materiale inexacte) și dezinformarea (disinformation – materiale inexacte difuzate intenționat pentru a induce în eroare) și au direcționat postările marcate către verificatori umani certificați.

Experimentele controlate randomizate din 2020 sugerează că aceste măsuri ar fi putut fi eficiente. În timp ce un studiu din 2018 a constatat că utilizarea Facebook ducea la polarizare politică și reducerea bunăstării, studii similare din 2020 nu au mai identificat astfel de efecte sau doar unele minore.

Alte cercetări au analizat modul în care oamenii procesează și distribuie știrile false. Când evaluează mesaje partizane în mod public, oamenii sunt mai predispuși să sprijine poziția partidului lor, posibil pentru a semnala loialitatea sau pentru a influența alții. Dar atunci când sunt întrebați în privat și li se oferă un stimulent pentru a evalua veridicitatea unui mesaj, partizanii sunt mai dispuși să identifice corect faptele și să evite distribuirea unor astfel de postări.

Deși platformele sociale au răspândit într-adevăr dezinformări – unele dintre acestea fiind cu adevărat convingătoare – lansarea publică a platformelor de AI generativă a ridicat noi și serioase îngrijorări. AI poate acum produce falsuri audio și video extrem de credibile, aproape imposibil de deosebit de materialele reale.

Având în vedere că această tehnologie este accesibilă oricui, este de înțeles că mulți se îngrijorează cu privire la implicațiile asupra alegerilor. Totuși, până acum, „câinele a lătrat, dar nu a mușcat”. Deși Rusia și alți actori statali și privați ostili au urmărit diverse strategii de dezinformare și interferență electorală în SUA și în alte părți, nu există dovezi substanțiale că AI generativă sau deepfake-urile au jucat un rol decisiv în vreun rezultat electoral.

Acest lucru s-ar putea datora faptului că operatorii politici nu au stăpânit încă pe deplin utilizarea tehnologiei sau că impactul său nu a fost încă studiat în profunzime. Dar o altă posibilitate este că experiența anilor 2010 i-a învățat pe utilizatorii rețelelor sociale să fie mai sceptici față de ceea ce întâlnesc online. Cu siguranță avem nevoie de mai multe cercetări, dar, între timp, putem fi puțin mai puțin temători în ceea ce privește impactul AI asupra discursului public și asupra guvernării democratice.

Sergei Guriev este decan și profesor de economie la London Business School. Este coautor (împreună cu Daniel Treisman) al cărții „Spin Dictators: The Changing Face of Tyranny in the 21st Century” (Princeton University Press, 2022).

Lumea are nevoie de o agendă proumană de inteligență artificială

Economistul
-
0
Lumea are nevoie de o agendă proumană de inteligență artificială

de Daron Acemoglu,
Laureat al premiului Nobel pentru Economie

Sunt vremuri incerte și confuze. Nu numai că ne confruntăm cu pandemii, schimbările climatice, îmbătrânirea societății în economiile majore și tensiunile geopolitice în creștere, dar inteligența artificială este gata să schimbe lumea așa cum o cunoaștem. Ceea ce rămâne de văzut este cât de repede se vor schimba lucrurile și în beneficiul cui.

dacă asculți experții din industrie sau reporterii pe tehnologie de la ziarele de top, s-ar putea să crezi că inteligența generală artificială (AGI) – tehnologii AI care pot îndeplini orice sarcină cognitivă umană – este chiar după colț. În consecință, există multe dezbateri cu privire la faptul dacă aceste capacități uimitoare ne vor face prosperi dincolo de visele noastre cele mai sălbatice (cu observatori mai puțin exagerați care estimează o creștere a PIB-ului cu peste 1-2% mai rapidă) sau, în schimb, vor aduce sfârșitul civilizației umane, cu modele AI superinteligente devenind stăpânii noștri.

Dar dacă te uiți la ce se întâmplă în economia reală, până acum nu vei găsi nicio ruptură de trecut. Nu există încă nicio dovadă că AI oferă beneficii revoluționare de productivitate. Contrar a ceea ce au promis mulți tehnologi, încă avem nevoie de radiologi (mai mult decât înainte, de fapt), jurnaliști, asistenți juridici, contabili, angajați de birou și șoferi umani. După cum am observat recent, nu ar trebui să ne așteptăm ca mult mai mult de aproximativ 5% din ceea ce fac oamenii să fie înlocuit de AI în următorul deceniu. Va dura mult mai mult pentru ca modelele de inteligență artificială să dobândească raționamentul, abilitățile de raționament multidimensional și abilitățile sociale necesare pentru majoritatea locurilor de muncă, iar tehnologiile de inteligență artificială și de viziune pe computer să avanseze până la punctul în care pot fi combinate cu roboți pentru a duce la bun sfârșit sarcini fizice de înaltă precizie (cum ar fi producția manufacturieră și construcția).

Desigur, acestea sunt predicții, iar predicțiile pot fi întotdeauna greșite. În condițiile în care persoanele din interiorul industriei devin și mai vocale cu privire la ritmul progresului, poate că descoperirile AI care vor schimba jocul vor veni mai devreme decât se aștepta. Dar istoria AI este plină de previziuni ambițioase din interior. La mijlocul anilor 1950, Marvin Minsky, probabil bunicul inteligenței artificiale, a prezis că mașinile îi vor depăși pe oameni în doar câțiva ani, iar când nu s-a întâmplat, a rămas neclintit. În 1970, el încă insista că, „În trei până la opt ani vom avea o mașinărie cu inteligența generală a unei ființe umane obișnuite. Mă refer la o mașinărie care va putea să citească Shakespeare, să pună ulei la motorul autoturismului, să practice politici de birou, să spună o glumă, să se ia la trântă. În acel moment, mașinăria va începe să se educe cu o viteză fantastică. În câteva luni va fi la nivel de geniu și după câteva luni puterile sale vor fi incalculabile”.

Previziuni optimiste similare au tot revenit de atunci, doar pentru a fi abandonate în periodice „ierni AI”. Dar oare ar putea fi diferit de data asta?

Cu siguranță, capacitățile AI generative depășesc cu mult orice a produs industria înainte. Dar asta nu înseamnă că termenele așteptate ale industriei sunt corecte. Dezvoltatorii AI au interes în a crea impresia unor descoperiri revoluționare iminente, pentru a stimula cererea și a atrage investitori.

Dar chiar și un ritm mai lent de progres este un motiv de îngrijorare, având în vedere prejudiciul pe care AI îl poate face deja: falsurile profunde, manipularea alegătorilor și a consumatorilor și supravegherea în masă sunt doar vârful aisbergului. AI poate fi, de asemenea, valorificată pentru automatizarea pe scară largă, chiar și atunci când astfel de utilizări au puțin sens. Avem deja exemple de tehnologii digitale introduse la locurile de muncă fără o idee clară despre cum vor crește productivitatea, cu atât mai puțin productivitatea lucrătorilor existenți. Cu tot vâlva care înconjoară AI, multe companii simt presiunea de a se arunca cu capul înainte fără să știe cum le poate ajuta AI.

O astfel de urmărire a tendințelor are costuri. În cercetarea realizată împreună cu Pascual Restrepo, arătăm că automatizarea așa și așa reprezintă cel mai rău dintre ambele lumi. Dacă o tehnologie nu este încă capabilă să crească productivitatea cu mult, desfășurarea ei extensivă pentru a înlocui munca umană într-o varietate de sarcini aduce numai suferință și niciun câștig. În propria mea previziune – unde AI înlocuiește aproximativ 5% din locurile de muncă în următorul deceniu – implicațiile pentru inegalitate sunt destul de limitate. Dar dacă vâlva predomină și companiile adoptă AI pentru locuri de muncă care nu pot fi realizate la fel de bine de către mașini, este posibil să obținem inegalități mai mari fără o mare creștere compensatorie a productivității.

Prin urmare, nu putem exclude cea mai rea dintre toate lumile posibile: nimic din potențialul de transformare al AI, ci dimpotrivă, totul despre deplasarea forței de muncă, dezinformare și manipulare. Acest lucru ar fi tragic, nu numai din cauza efectelor negative asupra lucrătorilor și asupra vieții sociale și politice, ci și pentru că ar reprezenta o oportunitate uriașă ratată.

Progres pentru cine?

Este atât fezabil din punct de vedere tehnic, cât și dezirabil din punct de vedere social să avem un alt tip de AI – unul cu aplicații care să completeze angajații, să ne protejeze datele și confidențialitatea, să ne îmbunătățească ecosistemul informațional și să consolideze democrația.

AI este o tehnologie a informației. Fie în forma sa predictivă (cum ar fi motoarele de recomandare de pe platformele de socializare) sau în forma sa generativă (modele mari de limbaj), funcția sa este de a verifica cantități masive de informații și de a identifica modele relevante. Această capacitate este un antidot perfect pentru ceea ce ne doare. Trăim într-o epocă în care informațiile sunt abundente, dar informațiile utile sunt rare. Tot ceea ce îți poți dori este pe internet (împreună cu multe lucruri pe care nu le dorești), dar trebuie să ai noroc să găsești ceea ce ai nevoie pentru un anumit loc de muncă sau cu un scop dat.

Informațiile utile stimulează creșterea productivității și, așa cum a susținut David Autor, Simon Johnson și cu mine, sunt mai importante ca niciodată în economia actuală. Multe ocupații – de la asistente și educatori la electricieni, instalatori, muncitori și alți meșteșugari moderni – sunt îngreunate de lipsa de informații și instruire specifice pentru a face față unor probleme din ce în ce mai complexe. De ce unii studenți rămân în urmă? Ce echipamente și vehicule necesită întreținere preventivă? Cum putem detecta funcționarea defectuoasă a produselor complexe, cum ar fi avioanele? Acesta este exact tipul de informații pe care AI le poate oferi.

Când este aplicată la astfel de probleme, AI poate oferi câștiguri de productivitate mult mai mari decât cele preconizate în propria mea previziune. Dacă AI este folosită pentru automatizare, va înlocui lucrătorii; dar dacă este folosită pentru a oferi mai bune informații lucrătorilor, va crește cererea pentru serviciile lor și, prin urmare, câștigurile lor.

Din păcate, trei bariere formidabile ne blochează pe această cale. Prima este obsesia AGI. Visele de mașini superinteligente împing industria să ignore potențialul real al inteligenței artificiale ca tehnologie a informației care poate ajuta lucrătorii. Cunoștințele exacte în domeniul relevant sunt ceea ce contează, dar nu în asta a investit industria. Chatboții care pot scrie sonete shakespeariene nu vor da putere electricienilor să îndeplinească sarcini noi sofisticate. Dar dacă credeți cu adevărat că AGI este aproape, de ce să vă deranjați să ajutați electricienii?

Problema nu este doar obsesia pentru AGI. Ca principiu general, instrumentele ar trebui să facă lucruri pe care oamenii nu sunt buni să le facă eficient. Aceasta este ceea ce fac ciocanele și calculatoarele și este ceea ce ar fi putut face internetul dacă nu ar fi fost corupt de social media. Dar industria tehnologică a adoptat perspectiva opusă, favorizând instrumentele digitale care pot înlocui oamenii mai degrabă decât să le completeze. Acest lucru se datorează parțial pentru că mulți lideri tehnologici subapreciază talentul uman și exagerează limitările umane și posibilitatea de a greși (falibilitatea, în text; n.trad.). Evident, oamenii greșesc; dar, de asemenea, aduc un amestec unic de perspective, talente și instrumente cognitive pentru fiecare sarcină. Avem nevoie de o paradigmă industrială care, în loc să celebreze superioritatea mașinilor, să sublinieze cea mai mare putere a acestora: creșterea și extinderea capacităților umane.

Un al doilea obstacol este investiția redusă în oameni. Inteligența artificială poate fi un instrument de abilitare umană doar dacă investim cât mai mult în formare și abilități. Instrumentele de inteligență artificială care îi completează pe lucrători nu vor reprezenta nimic dacă majoritatea oamenilor nu le pot folosi sau nu pot obține și procesa informațiile pe care le oferă. Oamenilor le-a luat mult timp să-și dea seama cum să gestioneze informațiile din surse noi, cum ar fi tiparul, radioul, televiziunea și internetul, dar cronologia pentru AI va fi accelerată (chiar dacă scenariul „AGI iminent” rămâne mai mult o vorbă goală).

Singura modalitate de a ne asigura că oamenii beneficiază de AI, mai degrabă decât să fie păcăliți de aceasta, este să investești în formare și educație la toate nivelurile. Asta înseamnă să depășim sfaturile banale de a investi în abilități care vor fi complementare AI. Deși acest lucru este, desigur, necesar, este îngrozitor de insuficient. Ceea ce avem cu adevărat nevoie este să învățăm studenții și lucrătorii să conviețuiască cu instrumentele AI și să le folosească în mod corect.

A treia barieră sunt modelele de afaceri ale industriei tehnologice. Nu vom obține o AI mai bună decât dacă companiile tehnologice investesc în ea; dar sectorul este acum mai concentrat ca niciodată, iar firmele dominante sunt complet dedicate căutării AGI și aplicațiilor care înlocuiesc și manipulează oamenii. O mare parte din veniturile industriei provine din reclamele digitale (bazate pe colectarea de date extinse de la utilizatori și pe care îi atrag pe platforme și ofertele lor) și din vânzarea de instrumente și servicii pentru automatizare.

Dar este puțin probabil să apară noi modele de afaceri de la sine. Businessul tradițional a construit imperii mari și a monopolizat resurse cheie – capital, date, talent – ​​lăsând aspiranții într-un dezavantaj tot mai mare. Chiar dacă un jucător nou reușește, este mai probabil să fie achiziționat de unul dintre giganții tehnologiei decât să-i provoace modelul de afaceri.

Concluzia este că avem nevoie de o agendă anti-AGI, proumană pentru AI. Lucrătorii și cetățenii ar trebui să fie împuterniciți să împingă AI într-o direcție care își poate îndeplini promisiunea ca tehnologie a informației. Dar pentru ca acest lucru să se întâmple, vom avea nevoie de o nouă narațiune în mass-media, cercurile de elaborare a politicilor și societatea civilă și mult mai bune reglementări și răspunsuri politice. Guvernele pot ajuta la schimbarea direcției AI, mai degrabă decât să reacționeze doar la problemele pe măsură ce apar. Dar mai întâi factorii de decizie trebuie să recunoască problema.

Daron Acemoglu ,laureat al Premiului Nobel în economie în 2024 și profesor de institut de economie la MIT, este coautor (împreună cu Simon Johnson) al cărții „Power and Progress: Our Thousand-Year Strugle Over Technology and Prosperity” (PublicAffairs, 2023).

Avem nevoie de energie pentru IA și de IA pentru energie

Economistul
-
0
Avem nevoie de energie pentru IA și de IA pentru energie

de Eric Schmidt,
fost CEO și președinte al Google/Alphabet

În 1903, Mark Twain a scris că „Este nevoie de o mie de oameni pentru a inventa un telegraf, sau un motor cu aburi, sau un fonograf, sau o fotografie, sau un telefon sau orice alt lucru important”. Această observație este în mare parte valabilă și astăzi. Inventarea inteligenței artificiale a necesitat decenii de muncă a mii de oameni de știință, ingineri și lideri din industrie. Dezvoltarea acestei tehnologii va necesita mulți alți bărbați și femei în anii ce vor urma.

Pe măsură ce marșul ia se accelerează, a apărut o nouă necesitate: următoarele descoperiri vor consuma cantități colosale de energie. IA consumă multă electricitate – o singură interogare ChatGPT necesită de zece ori mai multă energie decât o căutare pe web convențională. Pe măsură ce utilizarea IA crește, cerințele sale de energie vor crește, iar dacă cererea depășește oferta, dezvoltarea tehnologiei va fi strangulată.

Centrele de date care stau la baza dezvoltării IA la scară largă – alimentând GPT-4, Gemini și alte modele de ultimă oră – au nevoie de acces continuu la energie. Ele reprezintă deja aproximativ 3% din consumul anual de energie electrică din SUA, iar această cotă este de așteptat să se mai mult decât dubleze în următorii cinci până la zece ani. Mai larg, consumul de energie al AI este proiectat să crească de la patru terawați-oră în 2023 la 93 TWh în 2030 – mai mult decât a folosit statul Washington în 2022. Și aceasta este o estimare conservatoare; IA ar putea consuma această cantitate de energie încă din 2025.

Deși datele pot varia, direcția este clară: cererea de energie va exploda. Asigurarea accesului suficient la electricitate a devenit astfel o prioritate de top pentru companiile de IA. Dar, deși fac tot ce pot, nu vor reuși fără ajutorul guvernului. Construirea unei surse durabile de energie pentru a propulsa revoluția IA este în interesul Americii și va aduce, de asemenea, beneficii altor țări prin oferirea de îmbunătățiri imense în domenii precum sănătatea, educația, știința, securitatea națională și alte sectoare critice.

A permite încetinirea dezvoltării IA din cauza lipsei de energie ar fi un act de autovătămare națională. Cu nevoile viitoare deja evidente, guvernul SUA trebuie să se pregătească acum pentru provocare, cât timp poate. Până când cerințele de energie ale centrelor de date se vor dubla, oferta noastră de energie ar trebui să se fi cel puțin dublat și ea.

Autorizarea revoluției

Un studiu realizat de cercetători de la Universitatea Princeton constată că, pentru ca Statele Unite să-și decarbonizeze economia până în 2050, poate fi necesar să-și tripleze capacitatea sistemului de transmisie a energiei electrice. O mare parte din aceasta poate fi realizată pe plan intern. Putem construi centre de date în SUA, asigura lanțuri de aprovizionare pentru tehnologiile energetice și investi în modernizarea infrastructurii noastre energetice.

În acest sens, guvernul poate elibera dezvoltarea sectorului privat prin simplificarea și accelerarea amplasamentelor și a autorizărilor. Procesele complicate și îndelungate de aprobare sunt o piedică în calea tranziției către energia curată, cu consecințe dăunătoare și pentru dezvoltarea IA. Construirea unei noi linii de transmisie în SUA – de la planificare și autorizare la achiziția de terenuri și construcție – durează în prezent în medie zece ani. Acest lucru trebuie să se schimbe.

De asemenea, trebuie să reexaminăm energia nucleară, fie prin repornirea centralelor existente deja conectate la rețea, fie prin construirea noii generații de reactoare mai mici, mai sigure și mai eficiente. Și aici, reformarea reglementărilor, care au fost scrise pentru tehnologia din anii 1970, este vitală pentru accelerarea inovației și implementării. Când centrala Vogtle 3 din Georgia a fost pusă în funcțiune în 2023, a fost primul nou design de reactor aprobat în aproape 50 de ani de istorie a Comisiei de Reglementare Nucleară din SUA.

Acest ritm nu este sustenabil într-o economie de IA dependentă de energie. SUA trebuie să exploateze fiecare sursă de energie sigură, curată și fiabilă pe care o poate. Un regim de reglementare mai agil ar reflecta realitatea că nu toate proiectele de reactoare sunt la fel și că nu toate procesele de revizuire ar trebui să fie identice. De exemplu, experții au propus o revizuire mai rapidă a proiectelor nucleare care reutilizează terenuri dezafectate – permițând o tranziție lină de la proiectele pe bază de cărbune la cele nucleare.

Deși beneficiile energiei nucleare sunt bine cunoscute, inovația energetică din SUA ar trebui să se concentreze și pe energia de fuziune, procesul care alimentează soarele. Generatoarele de fuziune folosesc energia imensă eliberată atunci când nucleele atomice ușoare se combină pentru a forma unele mai grele, făcând-o o sursă de energie potențial abundentă, fiabilă și curată. În 2022, oamenii de știință de la Lawrence Livermore National Laboratory din California au atins pragul de producere a fuziunii, producând mai multă energie dintr-un experiment de fuziune decât a fost necesar pentru a-l alimenta.

Dacă SUA pot dezvolta energia de fuziune la scară largă, cerințele de electricitate ale IA pot fi ușor satisfăcute. Acest lucru va necesita investiții substanțiale și noi parteneriate între startup-uri și laboratoare naționale pentru a avansa conceptele de design și a planifica calea către comercializare. Dar, deși tehnologiile noi și existente pot începe să reducă decalajul, SUA trebuie să caute și energie în străinătate.

Aliații inteligenței artificiale

Privirea în afară ridică un alt set de provocări. Deși unele regiuni – cum ar fi Orientul Mijlociu – sunt înzestrate cu rezerve vaste de energie fiabilă și cu costuri reduse, bazarea pe aceste resurse implică compromisuri geostrategice și de securitate națională. Nu este de folos să construim un centru de date în străinătate pentru a beneficia de energie ieftină, doar pentru a descoperi că conținutul său a fost compromis de servicii de informații ostile; că este folosit de furnizori terți ca un mijloc de a evita controalele la export; că serverele sale sunt folosite pentru a exercita presiuni asupra SUA; sau că este folosit în moduri care încalcă confidențialitatea.

Tehnologia IA este atât de valoroasă și atât de critică pentru securitatea națională a SUA încât țările partenere potențiale pot fi doar cele care împărtășesc interese și valori comune cu SUA și care au apărarea formidabilă pentru a proteja sistemele lor IA. Aceste riscuri pot fi gestionate, dar acest lucru va necesita diplomație deliberată și angajament tehnic atent cu aliații noștri din Golf.

Desigur, aprofundarea parteneriatelor noastre energetice cu țările europene implică mai puține preocupări de securitate națională sau reputaționale; dar energia lor este adesea prea scumpă. În 2023, de exemplu, energia în țările europene costa de două ori mai mult decât în SUA. De fapt, energia este atât de scumpă după standardele internaționale încât aproape toate modelele IA europene sunt antrenate în străinătate, adesea în SUA.

Din fericire, alți parteneri ai SUA oferă soluții posibile. Japonia menține peste 20 de gigawați de capacitate nucleară inactivă, mai mult decât suficient pentru chiar și cele mai mari clustere de calcul proiectate. Și mai aproape de casă, Canada oferă perspectiva unei hidroelectricități abundente, care este atât regenerabilă, cât și fiabilă. Ambele opțiuni oferă soluții curate pe termen scurt, din partea unor aliați apropiați ai Americii.

IA avansată este atât obiectivul, cât și o parte din soluție. Sistemele IA văd lucruri pe care oamenii nu le observă, așa cum a demonstrat DeepMind când a reușit să reducă consumul de energie pentru răcirea centrelor de date cu până la 40%. Trebuie să profităm de aceste capacități. IA ar trebui utilizată pentru a identifica și dezvolta noi modalități de a îmbunătăți eficiența centrelor de date și de a valorifica potențialul energiei de fuziune. Oamenii de știință de la National Fusion Facility din San Diego au folosit deja învățarea prin întărire pentru a preveni instabilitatea și perturbările în procesul complex de fuziune.

Drumul către IA a fost marcat de realizări neașteptate și schimbări de paradigmă. Sarcina acum este de a valorifica puterea necesară pentru a propulsa această nouă eră a inovației.

Eric Schmidt, fost CEO și președinte al Google/Alphabet, este președinte al Proiectului de Studii Speciale Competitive.

O criză fiscală triplă pune în pericol acțiunea climatică

Economistul
-
0
O criză fiscală triplă pune în pericol acțiunea climatică

de Vera Songwe, Consilier senior
la Institutul de Stabilitate Financiară al Băncii pentru Decontări Internaționale și
Guido Schmidt-Traub, Fost director executiv
al Rețelei de Soluții pentru Dezvoltare Durabilă a ONU

Un raport recent al Grupului Independent de Experți în Datorii, Natură și Climă arată că multe dintre cele 144 de economii în curs de dezvoltare din lume se află pe o traiectorie fiscală nesustenabilă. În medie, aceste țări cheltuiesc 41,5% din veniturile lor bugetare – sau 8,4% din PIB – pentru serviciul datoriei, limitându-le sever capacitatea de a investi în educație, sănătate, infrastructură și inovare, esențiale pentru creșterea economică.

fără creștere economică și mai mare flexibilitate fiscală, rambursarea datoriilor suverane devine imposibilă. În consecință, țările în curs de dezvoltare necesită urgent o injecție masivă de capital accesibil și, în unele cazuri, reducerea datoriei de la creditorii internaționali și domestici.

Criza datoriilor din lumea în curs de dezvoltare este agravată de doi factori conecşi. Primul este schimbarea climatică: temperaturile globale au crescut deja cu 1,2° Celsius și se preconizează că vor crește cu încă 0,2-0,3°C pe deceniu. Această „datorie climatică” impune un cost enorm, cu daune în țările vulnerabile – estimate în prezent la aproximativ 20% din PIB – care le blochează dezvoltarea economică. În ultimele luni, inundații record au lovit Spania, Nepalul și părți ale Africii de Vest, incendii fără precedent au devastat Canada, Brazilia și Bolivia, iar uraganele Helene și Milton au lovit Caraibe, America Centrală și sud-estul Statelor Unite. În Ciad, ploile torențiale au dus la inundații extinse, afectând 1,9 milioane de oameni de la sfârșitul lunii iulie.

La fel de urgentă, deși mai puțin înțeleasă, este criza naturii. Ecosistemele naturale acționează ca o barieră crucială împotriva schimbărilor climatice, absorbind jumătate din dioxidul de carbon produs de activitatea umană. Dar defrișările și schimbările în utilizarea terenurilor erodează apărările naturale ale planetei, cu majoritatea pădurilor lumii – inclusiv Amazonul – emițând acum mai mult CO2 decât absorb, accelerând astfel criza climatică în loc să o atenueze.

Ecosistemele naturale generează, de asemenea, jumătate din precipitațiile necesare pentru agricultură și supraviețuirea umană, restul fiind furnizat de nori formați de oceane. Dar defrișările din Amazon și Queensland amenință deja agricultura în regiuni precum Cerrado și estul Australiei. Situația din Africa este la fel de sumbră: Nigeria, care are cea mai mare rată de defrișare din lume, a pierdut mai mult de jumătate din pădurile sale rămase în ultimii cinci ani din cauza tăierilor, agriculturii de subzistență și colectării de lemne de foc.

Această „datorie a naturii” continuă să crească într-un ritm alarmant, cu 7 trilioane de dolari vărsându-se anual în industriile care conduc defrișarea, pescuitul excesiv și alte practici distructive. În contrast, în 2022, proiectele bazate pe natură au primit doar 200 de miliarde de dolari.

Împreună, aceste forțe au creat o criză triplă a datoriilor care amenință stabilitatea economică și politică a celor mai sărace țări din lume. Zicala celebră a lui Ernest Hemingway despre modul în care cineva ajunge falit – „gradual, apoi brusc” – se aplică și economiilor în curs de dezvoltare: dacă nu își reduc povara datoriei, nu pot investi în reziliența climatică și restaurarea mediului. Și fără a reduce pierderea naturii și emisiile de gaze cu efect de seră, lumea riscă să depășească puncte critice care vor agrava criza datoriei climatice, cu consecințe macroeconomice severe.

Având în vedere miza, comunitatea internațională trebuie să se unească sub Cadrul Comun al G20 pentru a facilita un acord global de investiții care promovează creșterea durabilă prin furnizarea de finanțare pe termen lung la prețuri accesibile țărilor în curs de dezvoltare și, acolo unde este necesar, restructurarea rapidă a datoriei.

Realizarea acestui obiectiv necesită o conducere decisivă. G20 trebuie să își demonstreze angajamentul față de responsabilitatea fiscală prin adoptarea unor obiective robuste de reducere a emisiilor care stimulează creșterea globală fără a declanșa un alt val inflaționist. Deși majoritatea țărilor G20 au îmbrățișat decarbonizarea și creșterea verde ca mijloace de dezvoltare economică, trebuie să împărtășească, de asemenea, tehnologia și expertiza cu economiile cu venituri mici. Țările cu datorii mari, copleșite de costurile ridicate de împrumut, nu pot atinge neutralitatea carbonului fără mecanisme financiare inovatoare, finanțare bazată pe granturi și suport tehnic. 

Din păcate, reuniunile anuale de anul acesta ale Fondului Monetar Internațional și ale Băncii Mondiale, împreună cu Conferința ONU pentru Biodiversitate din octombrie din Columbia, au arătat că liderii globali și instituțiile financiare nu sunt încă pregătiți să investească în soluții climatice la scara necesară. Acest lucru este surprinzător, având în vedere că investițiile în reziliența climatică și a mediului aduc randamente economice ridicate. Agențiile de rating de credit au retrogradat deja mai multe state insulare mici și alte țări vulnerabile la climă, ceea ce a dus la creșterea costurilor de împrumut și potențial la capturarea lor într-un ciclu vicios de instabilitate financiară și de mediu. Aceste țări nu au nevoie doar de un ajutor temporar pentru a se menține pe linia de plutire; au nevoie de resurse pentru a le ajuta să atingă o creștere durabilă.

În plus față de constrângerile fiscale impuse de criza datoriilor actuale, două bariere cheie în calea acțiunii climatice globale ies în evidență. În primul rând, cadrele macroeconomice – inclusiv Analiza Sustenabilității Datoriilor (DSA) a FMI – încă nu recunosc investițiile în reziliența climatică ca fiind productive. Deși FMI a început să abordeze această problemă în revizuirea DSA, procesul rămâne lent și excesiv de complex.

Pentru a avansa dezvoltarea durabilă, FMI și Banca Mondială trebuie să adopte recomandările grupului independent de experți și să încorporeze efectele șocurilor climatice imediate și riscurilor de mediu pe termen lung în proiecțiile lor macroeconomice și fiscale de bază. Ar trebui să ia în considerare și economiile de costuri și stabilitatea economică îmbunătățită implicate de finanțarea anticipatorie a dezastrelor, investițiile în consolidarea rezilienței și soluțiile de asigurare.

A doua barieră, mai politică, în calea acțiunii climatice eficiente este lipsa sprijinului internațional pentru guvernele țărilor în curs de dezvoltare care doresc să investească în reziliența climatică. Acest lucru alimentează cinismul față de țările bogate, ale căror promisiuni repetate de a furniza finanțare climatică rămân în mare parte neîmplinite. În consecință, țările în curs de dezvoltare se găsesc într-o capcană dublă: fără ajutor imediat, nu pot scăpa de capcana datoriei climatice; și fără finanțarea necesară, luptă să elaboreze strategii credibile de investiții, reducându-și astfel șansele de a primi finanțare concesională de care au nevoie urgentă.

Deși revizuirea continuă a finanțării climatice de către G20 este un prim pas promițător, este nevoie de mult mai mult. Mobilizarea celor 1 trilion de dolari în finanțare externă propusă de Grupul Independent de Experți de Nivel Înalt pentru Finanțarea Climatică necesită o revizuire sistemică care include creșterea împrumuturilor băncilor multilaterale de dezvoltare, furnizarea unui suplimentar de 100 de miliarde de dolari Asociației Internaționale de Dezvoltare și încurajarea unei cooperări mai mari între guverne, sectorul privat și organizațiile filantropice.

Anul viitor oferă țărilor bogate o ocazie rară de a demonstra că angajamentele lor de finanțare climatică sunt mai mult decât vorbe. Summitul G20 de anul viitor din Africa de Sud, Anul Jubiliar al Bisericii Catolice și Conferința ONU privind Schimbările Climatice din Brazilia (COP30) ar putea avansa un acord privind datoria suverană și ar putea crește semnificativ investițiile în reziliența climatică.

Între timp, FMI, Banca Mondială și alte instituții multilaterale trebuie să lucreze împreună cu guvernele cu viziune de perspectivă, sectorul privat și alți aliați pentru a arăta că investițiile în reziliență pot îmbunătăți dramatic rezultatele economice. Numai atunci lumea poate depăși criza triplă a datoriilor și poate deschide calea pentru un viitor sustenabil.

Vera Songwe, fondatoare și președinte al Facilității de Lichiditate și Sustenabilitate, este consilier senior la Institutul de Stabilitate Financiară al Băncii pentru Decontări Internaționale și copreședinte al Grupului de Experți pentru Taskforce-ul G20 pentru Mobilizare Globală împotriva Schimbărilor Climatice.

Guido Schmidt-Traub, fost director executiv al Rețelei de Soluții pentru Dezvoltare Durabilă a ONU, este partener la Systemiq.

Protejarea patrimoniului cultural în timpul războiului

Economistul
-
0
Protejarea patrimoniului cultural în timpul războiului

de Karel KOMÁREK,
Fondatorul grupului de investiții KKCG

Devastările războiului nu sunt niciodată limitate doar la câmpul de luptă. Costurile sunt suportate de întreaga societate, iar atunci când bombele distrug monumente, opere de artă și arhive de neînlocuit, pierderile nu se măsoară doar în vieți și bunuri, ci și în termeni istorici mai largi.

Identitatea, memoria și patrimoniul cultural sunt cele care susțin o societate în cele mai întunecate momente, iar distrugerea lor erodează însăși civilizația. În același timp, profanarea sau pierderea obiectelor considerate sacre de o cultură poate alimenta noi cicluri de resentimente, disperare și violență.

Legătura dintre conservarea patrimoniului cultural și pace este unul dintre motivele pentru care guvernele din întreaga lume s-au reunit în 1954 pentru a adopta Convenția de la Haga privind protecția bunurilor culturale în caz de conflict armat. Aceasta obligă toate părțile să identifice siturile și obiectele de patrimoniu cultural, să ia măsuri pentru protejarea lor și să sprijine aplicarea sancțiunilor pentru încălcarea convenției. Cu toate acestea, în ciuda acestor angajamente formale, pierderea patrimoniului cultural în zonele de conflict rămâne o problemă urgentă.

Protejarea patrimoniului cultural nu este un obiectiv de importanță secundară, care ar trebui abordat doar după ce toate celelalte necesități de război au fost satisfăcute. De multe ori, distrugerea comorilor de neprețuit face parte din strategia agresorului.

În urmă cu un deceniu, când gruparea Statul Islamic ocupa teritorii și comitea atrocități în masă în Siria și Irak, „curățarea culturală” era o componentă centrală a activităților sale. După cum au subliniat în martie 2015 directorul general al UNESCO, Irina Bokova, și Abdulaziz Othman Altwaijri, reprezentant al Organizației Islamice pentru Educație, Știință și Cultură, distrugerea de către ISIS a orașului antic Hatra, sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, a fost motivată direct de strategia sa de propagandă.

Aceeași problemă a devenit din nou actuală în Ucraina, unde forțele ruse au vizat, avariat sau distrus, începând din februarie 2022, cel puțin 451 de situri culturale – inclusiv biblioteci, muzee și lăcașuri de cult – fiecare dintre acestea fiind parte integrantă a identității naționale ucrainene și a sentimentului de apartenență al ucrainenilor.

Președintele rus, Vladimir Putin, și-a lansat invazia pe scară largă sub pretextul (fals) că Ucraina nu este o țară reală și, prin urmare, ar trebui absorbită de Rusia. După cum declara în 2020 fostul arhitect al politicii lui Putin privind Ucraina, „Nu există Ucraina. Există doar un fel de boală mintală numită ucrainism. Un entuziasm absurd pentru etnografie, dus la extrem. … [Ucraina este] o harababură în loc de stat. … Dar nu există o națiune. Există doar o broșură, «Așa-numita Ucraină», dar Ucraina nu există”.

Putin a reluat acest argument în eseul său pseudoistoric din 2021, „Despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor”. În realitate, Kievska Rus a fost o putere în regiune cu secole înainte ca Moscova să apară ca stat de sine stătător.

Având în vedere că bugetele guvernelor și ONG-urilor sunt deja suprasolicitate pentru a oferi Ucrainei ajutor umanitar și militar esențial, cei care lucrează pentru protejarea și conservarea patrimoniului cultural au fost nevoiți să fie inovatori. Parteneriatele public-private sunt cruciale, deoarece guvernele singure nu pot finanța sau mobiliza expertiza necesară pentru a proteja bunurile culturale aflate în pericol. Colaborând cu organizații private, instituții locale și ONG-uri internaționale, noile parteneriate pot crea rețele puternice pentru a acoperi acest gol. Aceste eforturi nu ar trebui văzute doar ca un omagiu adus strămoșilor noștri, ci și ca investiții în viitorul nostru.

Aceasta a fost ideea din spatele inițiativei Ark for Ukraine, un proiect cu sediul în Cehia, sprijinit prin investiții guvernamentale și filantropice și expertiză din diverse sectoare. Ark trimite vehicule speciale în zona de război din Ucraina pentru a salva opere de artă prețioase, cărți, documente și materiale arhivistice, pentru a digitaliza documente importante și pentru a scana în 3D obiecte imobile, cum ar fi frescele.

Prin această activitate, Ark ar putea deveni un nou model global pentru conservarea patrimoniului cultural în secolul XXI. Structura sa public-privată are deja un istoric bine stabilit. De exemplu, colaborările dintre companiile farmaceutice, guverne și ONG-uri au accelerat răspunsul la pandemia de COVID-19 și au îmbunătățit semnificativ distribuția vaccinurilor în regiunile defavorizate. În mod similar, parteneriatele public-private au contribuit la protejarea zonelor cu biodiversitate bogată, precum Amazonia braziliană, împotriva defrișărilor.

În fiecare dintre aceste cazuri, colaborarea dintre corporații, guverne, ONG-uri și filantropi a avut rezultate mai mari decât suma părților sale – și mai mult decât ar fi putut realiza oricare dintre aceste sectoare de unul singur. Acum este momentul să aplicăm acest model și în domeniul conservării culturale.

În vremuri de război, protejarea culturii nu este un lux; este esențială pentru păstrarea identității unui popor și a speranței sale de recuperare. Atacurile asupra siturilor culturale sunt acte de ștergere culturală, motivate de aceleași intenții eliminatorii care stau și la baza genocidului. Din păcate, distrugerea culturală a fost dintotdeauna o strategie de război și cucerire și continuă să fie una și în epoca modernă. Scopul este de a slăbi voința unui popor și de a-l împinge în disperare.

Așadar, protejarea culturii în zonele de conflict nu ar trebui tratată ca un aspect secundar, ci ca o componentă centrală a oricărui răspuns umanitar. Pentru a fi cu adevărat eficiente, eforturile de conservare culturală trebuie susținute printr-un angajament global reînnoit, de tipul celui consacrat în convenția din 1954, deoarece patrimoniul cultural nu este doar un bun național; el face parte din povestea noastră umană comună.

Prin consolidarea rezilienței în domeniul culturii, putem începe să construim un viitor în care toate culturile sunt respectate și protejate așa cum merită. Nerespectarea acestui obiectiv nu va face decât să întărească motivațiile viitorilor imperialiști care, asemenea lui Putin, se gândesc să pornească propriile războaie de ștergere culturală și națională.

Protejând identitatea culturală, protejăm însăși civilizația. Trebuie să facem acest lucru nu ca pe un gest nobil, ci ca pe o datorie față de generațiile viitoare. Când cultura și patrimoniul unui popor sunt protejate, drumul către pace și recuperare devine mai lin.

Karel Komárek este fondatorul grupului de investiții KKCG și cofondator al Fundației Familiei Karel Komárek.

Viitorul apropiat al inteligenței artificiale

Economistul
-
0
Viitorul apropiat al inteligenței artificiale

de Charles Ferguson, Investitor în tehnologie

Suntem acum la doi ani de la o transformare comparabilă ca importanță cu prima Revoluție Industrială. Dar cu previziunile experților despre impactul inteligenței artificiale variind de la extrem de optimiste la apocaliptice, putem spune cu adevărat ceva despre ce înseamnă acest lucru? Eu cred că putem.

În primul rând, nici nirvana, nici extincția umană nu vor veni prea curând. În schimb, ne putem aștepta la mulți ani de instabilitate. Tehnologia AI va continua să progreseze rapid, cu capacități din ce în ce mai remarcabile. Nu am epuizat încă modelele actuale bazate pe transformatori (care se bazează foarte mult pe calculul prin forță brută) și se fac eforturi enorme pentru a dezvolta modele mai bune, tehnologii semiconductoare, arhitecturi de procesoare, algoritmi și metode de instruire. În cele din urmă, vom ajunge la sisteme de inteligență generală artificială care egalează sau depășesc intelectul uman.

Pentru moment, însă, AI rămâne remarcabil de limitată. Nu poate nici măcar să gătească o masă sau să plimbe câinele, cu atât mai puțin să lupte într-un război sau să gestioneze o organizație. O superinteligență malevolentă nu va prelua controlul planetei în curând. Dar modul în care se va desfășura revoluția AI – și raportul dintre progres și durere – va depinde de o serie de curse între tehnologie și instituțiile umane. Până acum, tehnologia lasă instituțiile umane în urmă.

Sunt foarte optimist în privința beneficiilor potențiale ale AI și văd evoluții interesante și încurajatoare în educație, artă, medicină, robotică și alte domenii. Dar văd și riscuri, majoritatea nefiind abordate. Ce urmează este un tur scurt, necesar simplist.

Este complicat

Așa cum a fost adevărat în timpul Primei Revoluții Industriale, efectele AI asupra ocupării forței de muncă și a veniturilor vor fi distribuite capricios, apărând adesea fără avertisment. Traiectoria generală a produsului național brut ar putea arăta minunat de pozitivă și lină, dar sub acea curbă curată va fi multă durere și anxietate pentru un număr considerabil de oameni, la fiecare nivel al societății, alături de noi oportunități pentru mulți și averi enorme pentru unii.

În prezent, AI este cel mai potrivit pentru automatizarea activităților extrem de complexe, dar și extrem de structurate: navigarea pe străzi, clasificarea imaginilor, jucarea șahului, utilizarea limbajelor (atât umane cât și de calculator). Dar efectul real al AI asupra unei activități umane date depinde de trei variabile: rata și gradul de automatizare; nivelurile de competență umană asociate cu activitățile care pot
(și nu pot) fi automatizate; și – crucial – cât de multă cerere suplimentară va fi creată de disponibilitatea automatizării AI ieftine.

Ce înseamnă acest lucru în practică poate fi destul de surprinzător. Luați în considerare câteva exemple, începând cu traducerea limbilor. Recent am vorbit cu doi experți eminenți în AI, unul după altul. Primul a susținut că AI va elimina complet traducătorii umani în curând, deoarece traducerea AI va fi esențial perfectă în cinci ani. Dar al doilea expert a argumentat că vom avea nevoie de mai mulți traducători ca niciodată. Pe măsură ce AI permite traducerea rapidă și ieftină a oricărui lucru, va exista o explozie de material tradus, cu supraveghere umană necesară pentru a instrui și îmbunătăți sistemele AI și, de asemenea, pentru a revizui și corecta materialele cele mai importante.

După investigații suplimentare, am concluzionat că această a doua opinie este mai exactă. Va exista o explozie imensă a ceea ce este tradus (de fapt, deja există); iar pentru unele lucruri, vom dori în continuare supravegherea umană. Traducerea nu este doar pentru rapoarte meteorologice și meniuri; este și pentru FBI, CIA, companiile chimice, producătorii de dispozitive medicale, medicii din camerele de urgență, liderii mondiali, chirurgii, piloții de avion, comandourile și liniile telefonice pentru prevenirea sinuciderii. În timp ce rolurile traducătorilor umani se vor muta către instruirea, monitorizarea și corectarea sistemelor AI, probabil vom avea nevoie de traducători pentru mult timp de acum înainte.

Întrebări similare apar și în alte domenii. Mulți cred că zilele inginerilor software sunt numărate, deoarece AI devine foarte bun la ceea ce fac ei, folosind doar instrucțiuni umane nontehnice. Dar alții argumentează că această tendință va duce la o creștere uriașă a cantității și complexității software-ului produs, necesitând mulți specialiști umani pentru a conceptualiza, organiza, verifica și monitoriza acest volum masiv de cod. Aici nu există încă un consens cu privire la efectele nete ale AI asupra forței de muncă.

Pentru avocați, viitorul pare mai dur. Încă este devreme, dar am avut deja numeroase conversații care decurg astfel: Aveam nevoie de un acord de angajare/investiție/parteneriat/achiziție, dar avocatului nostru îi lua o veșnicie, așa că am întrebat Perplexity (un serviciu AI) să o facă în schimb și a funcționat. Am avut un avocat să îl verifice și era bine, așa că nu mai avem nevoie de avocați, decât pentru a revizui lucrurile.

Și, spre deosebire de traducerea limbilor, pare puțin probabil ca AI să conducă la o explozie de o mie de ori în munca legală. Așadar, anticipez că avocatura va intra într-adevăr sub presiune, cu oamenii gestionând doar cazuri complexe care necesită experți cu înaltă calificare. În schimb, în alte profesii – contabilitatea și auditul sunt adesea menționate – AI va atenua lipsa severă de profesioniști calificați.

Acum luați în considerare condusul. Focalizarea actuală (și pe deplin justificată) asupra vehiculelor autonome a ascuns altceva: AI a descalificat deja condusul ca profesie. În urmă cu douăzeci de ani, un șofer de taxi urban trebuia să fie inteligent, alert și să aibă o memorie  superbă. Dar acum, șoferii londonezi nu mai trebuie să aibă celebrele „Cunoștințe” obligatorii despre oraş. Disponibilitatea instrucțiunilor turn-by-turn conduse de AI pe fiecare telefon a transformat condusul profesional în muncă fără minte pentru platformele de ride-hailing. Și când condusul autonom va deveni suficient de bun (și aproape este), aceste locuri de muncă vor dispărea complet.

Apoi, luați în considerare robotica (din care vehiculele autonome sunt, de fapt, doar un exemplu). Cu AI generativă, asistăm la o revoluție care va afecta în cele din urmă toate activitățile fizice, de la munca manuală la munca casnică până la război. Investițiile de capital de risc în robotică au crescut brusc la miliarde de dolari în acest an, sugerând că industria de capital de risc pariază enorm că roboții vor începe să înlocuiască oamenii la o scară masivă în următorii cinci ani. Primele activități care vor fi complet automatizate vor fi în medii extrem de structurate și controlate – depozite, centre de îndeplinire, supermarketuri, linii de producție. Automatizarea va dura mai mult pentru activitățile neregulate din apropierea oamenilor (cum ar fi în casa ta sau pe drum), dar și acolo se fac progrese.

Noii somnambuli

Un alt domeniu în care AI a făcut progrese îngrozitor de rapid este cel al armelor. Aici, analogia relevantă nu este Revoluția Industrială, ci Primul Război Mondial. În 1914, mulți din ambele părți au crezut că războiul va fi relativ nedureros; în schimb, noile tehnologii – mitraliere, explozivi, artilerie și arme chimice – au adus un oribil măcel în masă.

Și mă tem că, în prezent, puțini lideri politici sau militari înțeleg cât de mortal ar putea fi războiul condus de IA. AI va elimina oamenii din multe roluri de luptă, dar va însemna, de asemenea, că orice om care se află în luptă va fi ucis cu o eficiență extremă. Va avea ca rezultat războaie igienizate fără combatanți umani sau măcelări fără precedent? Dovezile timpurii din Ucraina nu sunt încurajatoare.

Sistemele ieftine, conduse de inteligență artificială, destabilizează, de asemenea, sursele puterii militare naționale, făcând sistemele scumpe controlate de om, cum ar fi vehiculele blindate, navele și aeronavele, extrem de vulnerabile la armele ieftine controlate de AI. Mai rău, acest lucru se întâmplă la începutul unui nou război rece și în timpul unei perioade de instabilitate politică internă sporită în Occident. Și ce va însemna AI pentru controlul armelor? Al doilea amendament al Constituției SUA va fi interpretat pentru a proteja armele controlate de IA care pot fi plasate în fereastra unei camere de hotel și programate să vizeze toată lumea de dedesubt, sau o anumită persoană, o săptămână mai târziu?

O ultimă preocupare este dezinformarea. În timp ce AI este deja capabilă să producă falsuri oarecum realiste în text, imagini, videoclipuri scurte și audio, mulți observatori s-au liniștit de rolul aparent minor pe care falsurile AI l-au jucat, până acum, în alegeri și în mass-media. Dar declararea victoriei ar fi periculos de prematură. Deocamdată este destul de ușor pentru organizațiile de știri reputate, platformele de internet majore și serviciile naționale de informații să determine ce este real și ce este fals. Dar tehnologia AI este încă la început. Ce se va întâmpla peste un deceniu (sau poate mai devreme), când nimeni nu va putea spune cu certitudine ce este real?

Aceste probleme se vor întâmpla în multe domenii. O implicație evidentă este că țările trebuie să-și reinventeze și să-și consolideze rețelele de siguranță socială și sistemele educaționale pentru a naviga într-o lume în care aptitudinile și profesii întregi vor apărea și vor dispărea rapid și des. Furia pe care o vedem în rândul oamenilor lăsați în urmă de ultimii 30 de ani de globalizare va părea probabil ușoară în comparație cu ceea ce ar putea produce IA dacă nu ne pregătim pentru asta. În mod similar, avem nevoie de o reglementare extrem de strictă a deepfake-urilor, inclusiv cerințe de etichetare și sancțiuni penale aspre pentru producerea sau distribuirea celor neetichetate.

Bun venit în viitor. Sper că îl vom putea înţelege, pentru că va veni indiferent că ne place sau nu.

Charles Ferguson,un investitor în tehnologie și analist de politici, este directorul documentarului câștigător al Oscarului „Inside Job”.

Va da greș al doilea boom Trump?

Economistul
-
0
Va da greș al doilea boom Trump?

Kenneth Rogoff,
Profesor de economie și politici publice la Universitatea Harvard

Ce ar putea însemna victoria lui Donald Trump la alegerile prezidențiale din SUA pentru economiile americană și globală? Într-un comentariu din decembrie 2016 intitulat „Boomul Trump?”, am argumentat că, în ciuda îngrijorărilor legate de personalitatea și politicile economice ale lui Trump, era pe deplin plauzibil ca Statele Unite să experimenteze o creștere robustă a PIB-ului în timpul președinției sale – cu riscul unei inflații mai mari.

Pentru „crima” de a încerca să fiu obiectiv și de a sugera că economia SUA ar putea funcționa bine sub Trump, am fost condamnat de colegii economiști și comentatori, în special de progresiști. Mulți, inclusiv laureatul Nobel și editorialistul de la New York Times Paul Krugman, au prezis în schimb o recesiune globală și o prăbușire iminentă a pieței de valori.

Deși nu aș merge atât de departe încât să prezic o prăbușire a pieței de valori, perspectivele mele pentru al doilea mandat al lui Trump sunt decisiv mai puțin optimiste. Ca și în 2016, Trump moștenește o economie puternică, pe care totuși insistă să o caracterizeze greșit ca fiind „teribilă”. Dar se confruntă cu un peisaj economic mai dificil decât în primul său mandat, indiferent de politicile sale interne.

Pentru început, lumea este un loc mai volatil decât era acum opt ani. Invazia Rusiei în Ucraina din 2022 a fost mult mai destabilizatoare decât anexarea Crimeei din 2014, iar Orientul Mijlociu – care a devenit mai stabil sub Trump, datorită Acordurilor Abraham – este acum implicat într-un conflict regional în escaladare. Între timp, cu China adoptând o poziție din ce în ce mai agresivă față de vecinii săi, riscul unei confruntări în Marea Chinei de Sud în următorii câțiva ani este incomod de ridicat.

În timpul campaniei din 2016, atât Trump, cât și senatorul Bernie Sanders, care a pierdut nominalizarea democrată în acel an în favoarea lui Hillary Clinton, au denunțat Acordul de Comerț Liber din America de Nord (NAFTA) și au pledat pentru tarife de import. Ca președinte, Trump a sfârșit prin a impune tarife relativ modeste, deși suficient de mari pentru a costa consumatorii americani miliarde de dolari în prețuri mai mari.

De data aceasta însă, Trump a propus tarife mult mai radicale, de până la 60%, pe bunurile chinezești. Chiar dacă acele rate vor fi în cele din urmă negociate în jos până la 20%, ele ar alimenta inflația și ar afecta americanii cu venituri mici și medii care au beneficiat enorm de accesul la lanțurile de aprovizionare asiatice de-a lungul anilor.

În plus, datoria publică a Americii a crescut semnificativ de la începutul primului mandat al lui Trump, politicile sale fiscale și răspunsul la pandemia de COVID-19 fiind principalul motor al creșterii, chiar înainte ca președintele Joe Biden să preia funcția. Ratele reale globale ale dobânzilor, care păreau blocate la minime istorice în 2016, au crescut brusc și sunt acum mult mai mari decât erau în 2013, când fostul secretar al Trezoreriei SUA Lawrence Summers a avertizat faimos despre „stagnarea seculară” și a prezis că ratele vor rămâne ultrascăzute pentru viitorul previzibil.

Vânturi globale potrivnice

În timp ce economiștii și piețele au îmbrățișat analiza lui Summers, creșterea ratelor reale ale dobânzilor – în special pe datoriile pe termen lung – a spulberat iluzia bipartizană că nivelurile mai ridicate ale datoriei ar putea fi un „prânz gratuit”. Biroul de Buget al Congresului proiectează că ratele dobânzilor ridicate vor adăuga 2-3% la deficitele SUA în următoarele decenii, probabil bazate pe ipoteze optimiste.

Chiar și în „cea mai mare economie” autodescrisă a lui Trump, există puține certitudini că creșterea economică poate ține pasul cu creșterea datoriei guvernamentale.
Deși tarifele – în cele din urmă plătite de consumatorii americani – pot genera unele venituri suplimentare, Trump a propus o serie de măsuri costisitoare, cum ar fi eliminarea impozitelor pe bacșișuri și beneficiile de securitate socială, care ar putea adăuga 7,8 trilioane de dolari la datoria națională.

Desigur, o a doua administrație Trump ar putea face unele îmbunătățiri, cum ar fi reducerea statutului de reglementare, care s-a extins semnificativ atât sub Biden, cât și sub Barack Obama. Această depășire a reglementării a marcat o încercare clară de a extinde puterea executivă în domenii tradiționale gestionate de Congres, ceea ce face necesară o corecție de curs.

Totuși, este nevoie urgentă de o intervenție de reglementare mai mare în unele domenii, în special aplicarea legislației antitrust și criptomonedele. În timp ce președintele Comisiei Federale de Comerț a lui Biden,
Lina Khan, și președintele Comisiei pentru Valori Mobiliare și Burse, Gary Gensler, au făcut progrese în limitarea exceselor din industrie, Trump a promis să-l demită pe Gensler în prima sa zi de mandat și este de așteptat pe scară largă să o demită și pe Khan. Acest  lucru ridică perspectiva îngrijorătoare că sectorul criptomonedelor, care a contribuit masiv la campania lui Trump,
ar fi putut obține o promisiune de supraveghere mai slabă.

Trump ar putea ușura presiunile bugetare intimidând membrii NATO să suporte o parte mai mare a costurilor Alianței. Dar, având în vedere instabilitatea geopolitică de astăzi, SUA ar trebui să își mărească propriile cheltuieli pentru apărare. În ciuda tacticilor sale teatrale de negociere, Trump este puțin probabil să se retragă din NATO, deși ar putea insista pentru reforme și reechilibrarea costurilor. Te întrebi dacă, după ce a revizuit NATO, Trump ar putea insista chiar pe rebranduirea organizației, așa cum a făcut cu NAFTA (acum numită Acordul Statele Unite-Mexic-Canada).

Economia SUA se confruntă, de asemenea, cu vânturi puternice din străinătate care, deși nu sunt așteptate să declanșeze o recesiune, ar putea influența creșterea viitoare. După prăbușirea bulei imobiliare din China, economia chineză probabil nu va mai conduce aproximativ o treime din creșterea globală nominală a PIB-ului. În ciuda influenței vaste a guvernului chinez, problemele financiare ale țării au o asemănare mai mult decât trecătoare cu criza Japoniei din anii 1990, care a durat decenii să fie depășită.

Între timp, Germania, cea mai mare economie a Europei, se luptă după ce războiul din Ucraina a subminat trei piloni ai modelului său de creștere: gazul rusesc ieftin, exporturile către China și garanțiile de securitate ale SUA. Germania a intrat în recesiune în 2023 și ar putea face acest lucru din nou în acest an, parțial datorită retragerii treptate a reformelor pieței muncii orientate spre piață implementate la începutul anilor 2000. Notabil, aceste reforme au făcut Germania mai rezistentă decât restul Europei în timpul crizei financiare globale din 2008-09. După recenta prăbușire a coaliției de guvernare „semafor” a Germaniei, cancelarul Olaf Scholz este probabil să fie forțat să convoace alegeri în prima jumătate a anului 2025, pregătind terenul pentru o schimbare spre dreapta similară cu cea din SUA.

O reconsiderare democratică

După ce au pierdut Casa Albă și Senatul, democrații au suferit un recul electoral dureros din care în viitorul apropiat nu își vor reveni ani de zile, limitându-le capacitatea de a contracara agenda lui Trump. Partidul ar face bine să se deplaseze către centru – dacă nu către politica centristă marca Bill Clinton, atunci cel puțin către abordarea centristă pragmatică care a definit președinția lui Obama.

Momentul politic actual cere o reflecție serioasă. În ultimii ani, Partidul Democrat a adoptat poziții larg susținute de alegătorii americani – cum ar fi politici de frontieră și de poliție mai umane și măsuri antidiscriminare mai puternice – până la asemenea extreme încât au devenit mari pasive politice.

Filibusterul din Senat este un exemplu principal al acestei dinamici. După cum am argumentat în mod repetat, eliminarea filibusterului este o idee proastă. Dar a câștigat teren în rândul liderilor democrați, inclusiv candidatul eșuat al partidului la președinție, Kamala Harris. După victoria din 2020, democrații păreau să presupună că vor rămâne la putere pe termen nedeterminat. Acum, dacă Trump și aliații săi se vor mișca să desființeze filibusterul, cum vor putea democrații să se opună lor în mod credibil?

Universitățile americane și mass-media de masă poartă, de asemenea, responsabilitatea pentru revenirea lui Trump. Nereușind să ofere democraților critici constructive, au permis aripii de stânga a partidului să decidă viitorul său. Cu ideile conservatoare excluse din ce în ce mai mult din discuțiile academice și „cultura anulării” lăsată necontrolată ani de zile (da, este reală și adesea excesivă), nu e surprinzător că partidul a pierdut contactul cu alegătorii. O dezbatere mai echilibrată în campusurile universitare și în mijloacele de informare mainstream ar putea favoriza o abordare informată și centristă a politicii economice în rândul politicienilor din ambele tabere.

Așadar, va exista un al doilea „boom Trump”? Este posibil, dar nu va veni la fel de ușor de data aceasta. Chiar dacă o economie robustă moștenită de la Biden și, poate, un impuls de stimulent pe termen scurt alimentează o creștere rapidă în primul an de mandat al lui Trump, impulsul ar putea fi de scurtă durată. Pe măsură ce economia globală slăbește și tensiunile geopolitice cresc, provocările sunt destinate să apară. Dacă, așa cum se așteaptă, noua administrație include mulți membri lipsiți de experiență, aceasta ar putea avea dificultăți în depășirea acestor obstacole economice timpurii. Dacă se întâmplă acest lucru, orice boom ar putea ceda rapid loc unei prime recesiuni nonpandemice a erei Trump.

Kenneth Rogoff, fost economist-șef al Fondului Monetar Internațional, este profesor de economie și politici publice la Universitatea Harvard și câștigătorul Premiului Deutsche Bank pentru Economie Financiară din 2011. Este coautor (împreună cu Carmen M. Reinhart) al cărții „This Time is Different: Eight Centuries of Financial Folly” (Princeton University Press, 2011) și autorul cărții „The Curse of Cash” (Princeton University Press, 2016).

Economia Chinei nu a atins apogeul

Economistul
-
0
Economia Chinei nu a atins apogeul

de Nancy Qian,
Profesor de economie la Universitatea Northwestern

Ce se va întâmpla cu economia mondială și geopolitica globală în 2025 va depinde în mare măsură de China, cel mai mare exportator al lumii și a doua cea mai mare piață de consum. Însă evaluările predominante ale sănătății economice a Chinei sunt profund defectuoase.

Titlurile de presă din 2024 au fost mixte. PIB-ul Chinei este în creștere, deși rata precisă este întotdeauna un subiect de dezbatere. Șomajul în rândul tinerilor, care a șocat factorii de decizie politică atunci când a atins un vârf de 21,3% în iunie 2023, a scăzut la 17,6%. Iar criza pieței imobiliare pare în sfârșit să se modereze, cu tranzacțiile în creștere după intervenția curajoasă a guvernului pentru a sprijini sectorul, care, direct și indirect, reprezintă o treime din economia Chinei.

Și totuși, dinamismul care a caracterizat economia Chinei în ultimele trei decenii pare să lipsească. Creșterea consumului este lentă, pe măsură ce gospodăriile chineze, îngrijorate, mențin rate de economii ridicate. De asemenea, încrederea investitorilor străini este la un „minim istoric”. Pe măsură ce prețurile scad, temerile unei spirale deflaționiste cresc, amintind de stagnarea prelungită care a cuprins Japonia începând cu anii 1990. În acest context, unii susțin acum că economia Chinei a atins deja apogeul.

Dar astfel de evaluări nu sunt deosebit de fiabile. Pentru început, ele reflectă în mare măsură perspectiva multinaționalelor, preocupate de propriile lor profituri, sau a afacerilor și guvernelor străine care au o viziune adversă asupra creșterii Chinei. Acest lucru ajută la explicarea de ce observatorii tind să se concentreze pe sectoare specifice, cum ar fi bunurile de lux sau vehiculele electrice, care reprezintă o mică parte a unei economii vaste și complexe și sunt deconectate de la provocările cu care se confruntă majoritatea celor 1,4 miliarde de oameni din China și guvernul care le gestionează viața.

O a doua problemă cu o mare parte din analiza economiei Chinei este că nu e bazată pe dovezi.

De exemplu, factorii de decizie politică internaționali tind să se fixeze pe consum, care este scăzut în China, chiar dacă presupunerea că consumul intern va stimula creșterea este foarte discutabilă. De fapt, consumul scăzut poate reflecta o gamă largă de probleme, care nu ar fi automat rezolvate prin inducerea chinezilor să consume mai mult.

În mod similar, obsesia pentru riscurile deflaționiste provine din presupunerea că deflația contribuie la performanța economică slabă. Dar cercetătorii au avut dificultăți în a găsi dovezi riguroase că deflația cauzează recesiuni economice, mai degrabă decât să fie doar un simptom al acestora, sau că politicile monetare care luptă împotriva deflației stimulează creșterea. Atât în China, cât și în Japonia, este mai probabil ca deflația și stagnarea economică să fie cauzate de alte probleme, cum ar fi îmbătrânirea rapidă a populației.

Confuzia cu privire la cauzele și efectele tendințelor economice poate duce la răspunsuri politice greșite și chiar contraproductive. Luați în considerare reducerile ratelor depozitelor de economii: ideea este că reducerea randamentului economiilor va încuraja gospodăriile chineze să economisească mai puțin și să cheltuiască mai mult. Dar majoritatea chinezilor ar ajunge doar mai săraci. Adăugați la aceasta valoarea în scădere a imobilelor (principalul vehicul alternativ de economisire) și, departe de a cheltui mai mult, gospodăriile chineze ar putea fi motivate să-și crească economiile. Ar putea chiar să se gândească de două ori înainte de a avea mai mulți copii, agravând criza demografică în creștere a Chinei.

Încă o problemă cu evaluările sănătății economice a Chinei este că tind să trateze China ca pe o economie modernă „normală” și presupun că instrumentele de politică familiare economiilor occidentale sunt la fel de utile. Dar aceasta ignoră faptul că China are fundamente foarte diferite. Lipsa instrumentelor de economisire este un exemplu. Altul este proprietatea asupra terenurilor: 55% din suprafața totală a Chinei este agricolă și este controlată direct de guvernele locale sau închiriată fermierilor. Nici măcar locuințele urbane private nu includ terenul pe care sunt construite, care aparține guvernului local și este închiriat proprietarului.

Există și alte restricții. În majoritatea țărilor, oamenii pot alege unde să trăiască, în funcție de oportunitățile de muncă și preferințele de stil de viață. În China, controalele stricte asupra migrației interne fac foarte dificil pentru majoritatea oamenilor – cu excepția celor mai bogați și mai educați – să se mute într-o altă parte a țării. În unele părți din Shanghai, locuințele pot fi vândute doar cetățenilor chinezi cu permise locale de rezidență în cadrul sistemului de înregistrare a gospodăriilor hukou (hukou, care se traduce aproximativ prin „sistem de înregistrare a gospodăriilor”  sau „sistem de rezidență”, a forțat persoanele să se înregistreze la autoritățile locale pentru a obține rezidența, ceea ce, la rândul său, a determinat locul în care lucrau între zonele urbane și cele rurale și s-a relaxat doar treptat începând cu anii 1980. În sistemul hukou, oamenii sunt fie rezidenți urbani, fie rezidenți rurali și se așteaptă să trăiască și să moară în aceeași zonă; n.trad.).

În plus, în timp ce studenții din majoritatea țărilor cu venituri medii și mari sunt lăsați să-și descopere talentele și interesele treptat și să decidă dacă să aplice la universitate după liceu, studenții chinezi nu au acest lux și trebuie să investească și să se dedice academic încă de timpuriu în viață din cauza sistemului de educație competitiv și centralizat. Astfel de restricții – dintre care există multe altele – dictează viețile economice ale oamenilor obișnuiți din China. Ele constrâng, de asemenea, creșterea PIB-ului agregat prin subminarea alocării eficiente a capitalului și forței de muncă.

În loc să folosească instrumente de politică „normale”, cum ar fi ratele dobânzilor și cheltuielile fiscale, pentru a aborda consumul scăzut sau presiunile deflaționiste, China are nevoie de reforme fundamentale care să abordeze problemele structurale de bază ale acestor probleme. Permiterea unei alocări mai orientate spre piață a terenurilor, banilor și forței de muncă ar oferi peste un miliard de oameni șansa de a fi mai productivi și de a câștiga mai mulți bani. Acest lucru ar duce la un consum și investiții mai mari, la creșterea încrederii și, cel mai important, la o calitate mai bună a vieții.

Astfel de reforme ar fi extrem de complexe, subliniind necesitatea unui design și a unei implementări atente. Dar realizarea lor corectă ar aduce dividende uriașe. China a realizat o creștere remarcabilă timp de decenii trecând de la o economie de comandă la un sistem cvasibazat pe piață. Eliminarea rămășițelor restrictive ale economiei planificate ar putea duce la un alt val de creștere ridicată.

Nancy Qian (foto), este profesor de economie la Universitatea Northwestern, codirector al Laboratorului de Cercetare a Sărăciei Globale de la Universitatea Northwestern și director fondator al China Econ Lab.

1...424344...1.889Pagina 43 din 1.889