Economistul la„Curtea Principelui”

0

de Mircea Coșea, economist, membru ASPES

O veche și înțeleaptă zicală ne spune că „teoria este bună dar practica ne încurcă”. Această problemă a raportului dintre teoria economică și aplicabilitatea ei în practică ne conduce direct la nevoia de a evalua modul în care economistul își pune știința sa în slujba deciziei politice.

„Practicanții” științei economice, economiștii, au avut întotdeauna un rol important în procesul de luare a deciziilor economice.

Locul lor la „Curtea Principelui”, așa după cum denumea Niccolo Machiavelli sistemul politic decizional, a fost, este și va fi absolut necesar datorită substanței rațional economice pe care aceștia îl conferă sub formă de consultanță decidenților politici.

În calitate de consilier al puterii politice decizionale economistul are trei opțiuni importante: prima, de a se subordona conceptual gândirii și ideologiei decidentului politic pentru a-i fi acestuia pe plac și pentru a spera la avantaje materiale și obținerea de sprijin în carieră, încercând să apere interesele politicienilor folosind argumente aparent credibile; a doua, de a depune eforturi pentru găsirea de soluții realiste și sustenabile științific programelor politice, de guvernare sau electorale ale decidenților politice; a treia, de a-și asuma riscul, uneori chiar sacrificii materiale sau de statut profesional, criticând măsurile greșite ale politicii economice decizionale.

Economiștii doresc să înțeleagă problemele socio-economice și să le rezolve. Modelele matematice și analizele econometrice pot ajuta cu siguranță, dar elementul esențial rămâne gândirea economică simplă și disciplinată.

Ceea ce s-a spus mai sus, evident, nu înseamnă că economiștii au întotdeauna dreptate. Dimpotrivă: mulți dintre ei greșesc. Acest lucru nu vine din punctele slabe ale economiei moderne, ci tocmai din punctele sale forte. Acestea l-au făcut pe economist atât de influent încât astăzi guvernele, partidele și grupurile de interese încearcă adesea să-și justifice propunerile politice cu expertiză economică. Deci, economiștii numiți ca experți de cele mai multe ori acționează ca niște avocați ai deciziilor politice.

Deși economiștii nu dictează politica economică, ei au mai multe mijloace de a-și face recomandările ascultate de cei de la putere.

În limbajul de zi cu zi, cuvântul economie este folosit pentru a desemna atât o disciplină (știința economică), cât și faptele studiate de această disciplină (inflație, creștere etc.) sau asupra cărora cei de la putere ar trebui să acționeze (prin politica economică). Fie că sunt teoreticieni, cercetători sau academicieni, economiștii au intervenit întotdeauna în dezbaterile sociale sau chiar în procesul decizional al politicii economice. Să ne gândim la economistul elvețianul Jaques Necker (1732-1804), consilier al regelui Ludovic al XVI-lea, la englezul David Ricardo (1772-1823), care și-a dezvoltat celebra teorie a avantajelor comparative pentru a influența mai bine dezbaterile care au agitat Anglia la începutul secolului al XIX-lea în jurul liberului schimb, sau la John Maynard Keynes (1883-1946), care a participat la dezvoltarea acordurilor de la Bretton Woods.

Dintre toate disciplinele științelor sociale, economia este singura care și-a văzut instituționalizată vocația de a „lumina principele”. Confruntați cu complexitatea gestionării unei politici macroeconomice, cei de la putere au simțit foarte devreme nevoia să se înconjoare de consilieri în cadrul unor organisme specifice.

Firește, tentația este mare de a vedea în această instituționalizare a statutului de consilier al prințului, mijlocul privilegiat prin care cunoștințele economice și-au găsit aplicare.

De fapt, nimic nu este mai puțin sigur.

În primul rând, pentru că puterea de decizie rămâne apanajul celor de la putere. Consilierul propune, politicianul dispune.

În al doilea rând și mai presus de toate, pentru că cunoștințele oferite în calitate de consilier nu pot fi asimilate cunoștințelor academice, strict vorbind. Consilierii economici exploatează, în general, alte surse decât producția științifică universitară: date și informații de la administrații, cu caracter confidențial, la care cercetătorii și cadrele universitare în general nu au acces. Intervenția economistului în calitate de consilier tinde să modifice natura discursului său. În rolul său de consilier economistul trece de la analiza funcționării unui sistem economic la o fază de economie normativă, prin natură subiectivă, întrucât exprimă recomandările pe care le consideră adaptate deciziei politice.

Subordonarea față de „principe” sau „sponsori” adaugă și constrângeri, nu întotdeauna compatibile cu criteriile validării științifice. Așa cum pictorii pictează tablouri mai măgulitoare decât natura sponsorilor lor în speranța unor noi comenzi sau contracte, economiștii sunt susceptibili să anunțe concluzii care răspund mai mult dorințelor „principelui” și al sponsorilor decât rigurozității științifice.

Într-o astfel de situație, nu putem să nu ne punem întrebarea: politica are nevoie de economie?

Realitatea arată că economia apare în orice caz și în orice situație ca fiind omniprezentă în procesele decizionale și în modurile de guvernare. Utilizarea logicii de evaluare și management, precum și a calculelor cost/beneficiu se dezvoltă în administrație, în timp ce rezultatele guvernelor sunt din ce în ce mai mult evaluate prin efectele alegerilor lor în chestiuni economice.

Într-un context în care personalul și ideile politice se luptă să se reinventeze și se confruntă cu o criză de legitimitate, anumite teorii economice iau direct locul unui program politic, indiferent dacă sunt validate empiric sau nu.

Rolul economistului rămâne și în aceste condiții de a consilia factorii de decizie publici?

Ultimele decenii au oferit o soluție elegantă – dacă nu convingătoare – pentru a depăși această dilemă.

Mulți teoreticieni recunosc că nu înțeleg logica evoluțiilor contemporane, care cel mai adesea nu se conformează predicțiilor extrase din modelele lor, care se bazează atât de clar pe cele trei ipoteze ale comportamentului rațional, echilibrului pieței și așteptărilor raționale.

Prin urmare, de ce să nu propunem transformarea economiilor concrete pentru a le face conforme cu ipotezele de bază ale modelelor în care dispar problemele majore ale momentului: șomajul, instabilitatea financiară, nondezvoltarea?

În sens literal, economistul devine un tehnician a cărui legitimitate nu se bazează pe rezultate științifice validate de experiență. În unele cazuri, el devine chiar predicator. Într-adevăr, propune adoptarea unor aranjamente instituționale bazate pe o teorie normativă, o strategie care ar face posibilă apropierea de idealul unui optim de prim ordin, un criteriu cheie moștenit din teoriile echilibrului general. Acest proiect include teorii care propun controlul comportamentului oportunist prin implementarea unor mecanisme de stimulare adecvate. Această viziune este purtătoarea reformelor în clauzele contractului de muncă, dar și în ceea ce privește remunerarea managerilor marilor companii. Și, prin extensie, economistul propune un model de bună guvernare pentru companii, organizații și chiar stat. Acest scop normativ și reformist afectează desfășurarea politicii economice, astfel, de exemplu, nu ar trebui independența băncilor centrale față de guverne să păstreze obiectivul stabilității monetare? În mod similar, sistemul fiscal, care înregistrează de fapt stratificarea compromisurilor instituționalizate, nu ar trebui raționalizat și reformat în lumina criteriilor unei teorii fiscale optime?

Astfel ar exista speranța existenței unei științe economice care să ofere înțelegere, previziune și sfaturi pentru acțiune în același timp.

Din acest punct de vedere s-ar deschide două perspective.

Dacă ar fi să continuăm tendințele recente, ar trebui să anticipăm o consolidare a rolului economistului ca reformator social. În centrul acestui scop se află observația că economistul este de fapt purtătorul unei concepții despre ceea ce este o societate bună: trebuie să caute o alocare eficientă prin mecanismele pieței, o garanție a unei libertăți concepute ca primară în raport cu un ideal de justiție socială. Desigur, renașterea teoriilor justiției contestă acest primat al unei abordări strict economice, pentru a pune în prim-plan obiectivul realizării potențialului fiecărui membru al unei societăți. Din păcate, teoreticianul justiției sociale are mai puțină greutate decât economistul care consiliază bancherul central, ministrul de finanțe și șefii marilor afaceri în fiecare zi. Acesta ajunge să aibă un impact – chiar dacă indirect și parțial – asupra organizării societăților, până la punctul de a deveni mai degrabă un expert decât un membru al unei comunități științifice dedicate exclusiv progresului cunoștințelor fundamentale.

Acest lucru ridică întrebarea delicată: pentru cine lucrează economistul? Suntem siguri că rezultatele pe care le prezintă sunt independente de interesele economice și politice aflate în joc?

Citind cercetările efectuate în anii 1990 ne este sugerată posibilitatea unei bifurcații în drum către o traiectorie complet diferită. Analiza economiilor așa cum sunt, nu așa cum ar trebui să fie, este proiectul implicit al diferitelor comunități. Renașterea analizei economice și interesul tot mai mare pentru instituțiile economice deschid perspectiva unei reinserții a economiei în științele sociale. Proiectul este de a face inteligibile configurațiile și traiectoriile livrate de istorie. În același mod, economia experimentală caută o reprezentare mai satisfăcătoare a comportamentelor decât cea propusă de homo oeconomicus, care este utilă pentru modelare, dar atât de frecvent contrazisă în comportamentele observate. Sau, din nou, evaluarea impactului modificărilor reglementărilor publice beneficiază de faptul că face obiectul unor evaluări ex-post bazate pe utilizarea intensivă a datelor individuale, și nu doar simulări efectuate pe baza unor modele teoretice construite pe ipoteze fragile și controversate. Este probabil inutil să încercăm să restabilim o piață mitică a concurenței pure și perfecte. De ce să nu încercăm să înțelegem originea acestor imperfecțiuni și sisteme de proiectare care, deși compuse din mecanisme, fiecare imperfect, oferă un rezultat acceptabil sau chiar mai mare decât cel al unui echilibru pur al pieței?

Astfel, viitorul științei economice este marcat de câteva întrebări cheie.

În primul rând, dacă cunoașterea economică este rezultatul activității unei comunități de indivizi, trebuie să recunoaștem originalitatea perioadei contemporane. În timp ce era savant în secolul al XVIII-lea, economistul devine omul de știință al secolului al XIX-lea; după cel de-al doilea război mondial, statutul său a fost acela de cercetător, iar ultimele decenii i-au oferit un nou rol: cel de expert.

Această evoluție ridică problema cererii sociale de analize economice. În mod tradițional, statul a fost principalul interlocutor al economistului, iar acest rol rămâne. Cu toate acestea, el evoluează, sub efectul diferențierii variatelor sfere de activitate, până la punctul de a da naștere unor noi specialități, definite mai puțin prin afirmațiile lor teoretice și mai mult prin relevanța lor pentru deciziile autorităților publice. În același timp, puterea marilor corporații relevă nevoia de expertiză axată pe strategia agenților privați și reacția acestora la încercările de control din partea autorităților publice. În măsura în care școlile de afaceri, în sensul cel mai larg, atrag o fracțiune tot mai mare de studenți, natura analizei economice nu poate rămâne neschimbată. Mai mult, apariția unei „legalizări” a relațiilor economice și sociale îl plasează pe economist în poziția expertului față de judecător și avocat. Faptul, de exemplu, că teoria pieței contestabile a fost dezvoltată ca răspuns la cazuri anticoncurențiale indică posibilitatea, dacă nu probabilitatea, unei schimbări semnificative în activitatea economiștilor.

În al doilea rând, trebuie să punem sub semnul întrebării geografia economiei.

Într-adevăr, inovarea în acest domeniu a fost aproape întotdeauna prerogativa celor mai avansate țări. Această tendință pare să fi fost întărită de concentrarea universităților și institutelor de cercetare în țările cele mai bogate, cercetătorii din întreaga lume înghesuindu-se la centrele corespunzătoare. Ca urmare, economiștii sunt mai sensibili la problemele societăților în care trăiesc decât la varietatea problemelor cu care se confruntă țările cele mai sărace. În fața internaționalizării, acestea din urmă sunt apoi analizate în raport cu canoanele unei științe economice reputate a fi universal valabile, chiar dacă ultimele decenii au arătat persistența, sau chiar aprofundarea, unei diversități considerabile de regimuri de creștere și moduri de reglementare. În competiția dintre țări, la lista avantajelor competitive, chiar și a armelor, de care se bucură cele mai bogate țări – capital, cunoștințe tehnice, resurse naturale – trebuie să adăugăm, fără îndoială, stăpânirea instrumentelor economiei.

În al treilea rând, relația dintre economie și democrație pare a fi decisivă. În fața pericolului ca comunitatea economiștilor să fie capturată de o serie de interese private – și, prin urmare, fragmentarea ei în tot atâtea grupuri ca domenii și interese economice – deschiderea unei arene în care să se confrunte diferitele cereri adresate economistului ar avea un dublu interes. În primul rând, ar reafirma primatul democrației asupra logicii economice. În al doilea rând, și mai presus de toate, ar oferi economiei șansa de a-și afirma caracterul științific, distanțându-se de o dependență prea strictă de un rol pur funcțional.

Deschiderea unei astfel de „arene” ale confruntării ideilor ar fi utilă și deoarece există tot mai pregnant tendința de a minimiza importanța fundamentală a ipotezelor în obținerea rezultatelor analitice și în integrarea lor în dezbaterile de politici publice. Majoritatea teoreticienilor economici ar susține că s-au îndepărtat mult de ipotezele neoclasice timpurii, cum ar fi concurența perfectă, randamentele constante la scară și ocuparea deplină, care nu au nicio legătură cu modul în care economia funcționează de fapt. Dar aceste ipoteze persistă în modelele care stau la baza multor măsuri prescrise de autoritățile publice (cu precădere cele legate de politici comerciale și industriale sau strategii de reducere a sărăciei), în special în beneficiul țărilor în curs de dezvoltare.

Rezultatul este că forțele economice care sunt în mod necesar complexe – ascunse de efectele multor variabile diferite – pentru că sunt reflectări ale istoriei, ale societății și ale politicii, nu sunt studiate în lumina acestei complexități. În schimb, sunt prinși în strânsoarea unor modele structurate din punct de vedere matematic, chiar dacă acest lucru înlătură orice asemănare cu realitatea economică. Pentru a fi corect, un număr de economiști de mare profil s-au pronunțat împotriva acestei tendințe, dar până acum cu un efect redus asupra paznicilor profesiei.

Evaluările aleatorii îndepărtează studiul proceselor evolutive și al tendințelor macroeconomice și se concentrează pe înclinațiile microeconomice care șterg efectiv cadrul și contextul de la originea comportamentului economic și răspunsuri.

Aceste defecte au sărăcit considerabil știința economică și, fără a fi surprinzător, i-au redus credibilitatea și legitimitatea în rândul publicului larg. Este evident că știința economică trebuie să se transforme fundamental dacă dorește cu adevărat să devină suficient de relevantă și utilă pentru a face față provocărilor majore ale timpului nostru.

Astfel, după eșecurile economiștilor relative la prevederea crizelor, mai putem avea încredere în economiști?

Cunoscutul economist
Dani Rodrik ne oferă o prezentare riguroasă și bine documentată despre succesele și eșecurile științei economice, încercând să răspundă la întrebarea esențială: putem avea încredere în economiști?

Știința economică, subliniază Rodrik, extinsă ca un set de metode de studiere a funcționării economiei și societății, este o modalitate de a studia științele sociale folosind instrumente foarte specifice: modelarea și analiza statistică. Modelele sunt reprezentări simplificate ale anumitor realități economice. Există o mare diversitate datorită flexibilității mari a lumii economice și sociale. Circumstanțele diferite necesită modele diferite. În economie, „fiecare model este comparabil cu o piesă de puzzle care dezvăluie un fragment din imagine. Luate împreună, modelele economiștilor sunt cel mai bun ghid al nostru cognitiv pentru navigarea prin experiența socială. Modelele sunt în centrul succeselor și eșecurilor lor. Ele sunt, în același timp, puterea lor dar și călcâiul lui Ahile, sunt cele care fac din economia o știință. Rezultă că, pe baza modelelor lor, dacă economiștii au dreptate, lumea se îmbunătățește. Dar adesea greșesc și ei. Economiștii și ceilalți utilizatori ai cunoștințelor economice se înșeală când cred greșit că un model care li se pare adaptat unei situații este, prin extensie, adaptat tuturor situațiilor”.

Doar cu această condiție putem răspunde serios și credibil la întrebarea inițială: putem avea încredere în economiști?

Le încredințăm economiștilor sarcina să asigure sănătatea economiei globale?

Dacă ar fi să continuăm tendințele recente, ar trebui să anticipăm o întărire a rolului economistului ca reformator social.

În centrul acestor tendințe se află observația conform căreia economistul este de fapt purtătorul unei concepții despre ce este o societate bună: trebuie să caute o alocare eficientă a resurselor disponibile prin mecanismele pieței.

Dar o astfel de tendință în direcția întăririi rolului economistului ridică, în mod necesar și obligatoriu, o întrebare delicată cu amprentă deontologică: pentru cine lucrează economistul?

Suntem siguri că rezultatele pe care le propune sunt independente de interesele politice puse în joc?

Economistul trebuie să spună mereu, chiar dacă nu este întotdeauna auzit de decidenții politici, că ipotezele teoretice sunt valoroase doar în măsura în care permit să explice lumea din jurul nostru, dar soluțiile pe care le oferă sunt doar opțiuni între care puterea politică trebuie să decidă.

Reîntoarcerea la meritocrație, educație de calitate și profit sunt esențiale pentru creșterea competitivității în România și UE

0

de Andreea Paul, INACO

33 de milioane de cetățeni globali trăiesc în cele mai competitive 5 economii ale lumii în prezent.
Ei beneficiază de cele mai ridicate standarde de bunăstare, chiar dacă au resurse diferite, poziții geografice diferite, propriile lor probleme, săracii lor și permanentele lor căutări de reforme:

1. Singapore – populație:

6 milioane

2. Elveția – 9 milioane

3. Danemarca – 6 milioane

4. Irlanda – 5 milioane

5. Hong Kong SAR – 7,5 milioane

România se află pe locul 50, conform aceluiași Raport global al competitivității din 2024, realizat de IMD Business School și care acoperă principalele 67 de economii ale lumii. Pierdem două poziții față de anul trecut.

Ce putem învăța de la acești 5 performeri? Ce îi unește? Capitalismul liberal așezat pe câțiva piloni cheie: calitatea educației, curățenia, finanțele puternice, taxele mici, inovația permanentă, infrastructura de înaltă calitate, birocrația mică, transparența guvernamenlă și deschiderea pentru cooperarea internațională.

1. Calitatea educației

Aceste economii investesc între 2 și 7% din PIB în sisteme de educație de înaltă calitate. Adică pregătesc o forță de muncă cu competențe digitale și științifice înalte, capabile să inoveze și să se adapteze schimbărilor rapide din diverse industrii.

2. Respectul pentru curățenie, disciplină și etica muncii

Curățenia în spațiile publice și private, combinată cu amenzi usturătoare, cu respectul pentru legi și regulamente, creează un mediu ordonat și eficient, cu o productivitate mai mare și o calitate superioară a vieții.

3. Sector financiar puternic dezvoltat

Toate aceste țări au centre financiare puternice, care oferă o varietate de servicii bancare și financiare, care asigură accesul la capital, stimulează antreprenoriatul local și investițiile.

4. Taxe mici și stimulente fiscale pentru companii și investiții

Legile predictibile, fiscalitatea redusă și birocrația minimă facilitează deschiderea și operarea afacerilor, investițiile și reduc costurile operaționale. Aceste țări au numeroase stimulente fiscale pentru companii, ceea ce reduce povara fiscală și stimulează creșterea economică. Inflația este ținută sub control, iar datoriile publice sunt gestionate în mod responsabil.

5. Inovație continuă

Investesc semnificativ în cercetare și dezvoltare, stimulează permanent inovarea și dezvoltarea tehnologică. Mediul academic colaborează strâns cu mediul de afaceri pentru a transforma ideile inovatoare în produse și servicii tangibile.

6. Infrastructură de înaltă calitate

Infrastructura bine dezvoltată, inclusiv transport, comunicații și utilități publice, care contribuie la eficiența și competitivitatea afacerilor private. Acest aspect este crucial pentru atragerea investițiilor străine și susținerea creșterii economice.

7. Buna guvernare

Transparența și eficiența guvernării, alături de un cadru legal solid, protejează drepturile de proprietate și contractele, ceea ce construiește încredere în mediul de afaceri.

8. Comerț liber și investiții străine puternice

Aceste economii se disting prin deschiderea lor față de comerț și investiții internaționale. Ele promovează reguli comerciale libere și au politici care încurajează schimburile internaționale.


Problemele României sunt similare cu cele ale capitalismului european care pierde în competitivitate în fața SUA și a Chinei.

Europa se confruntă cu o criză profundă de competitivitate, cauzată nu doar de factori economici (vezi raportul Draghi), ci și de degradarea educației. În fața ideologiilor toxice, educația nu mai reușește să cultive valorile fundamentale ale capitalismului liberal, devenind, în schimb, un teren fertil pentru confuzii ideologice, cu o lipsă cronică de informație relevantă.


Provocările principale:

1. Degradarea educației

Sistemele de educație au lăsat tinerii fără o înțelegere profundă a istoriei și valorilor care au modelat societatea noastră. Conexiunile sunt tot mai slabe între mentalitatea socială și economia de piață, între muncă și rezultat la nivel individual, între profit și bunăstare la nivel societal. Locul gol rămas a fost ocupat de extremism și populism aiuritor.

2. Dezintegrarea economiei de piață și a mentalității capitaliste

O atitudine tot mai sceptică față de profit a distanțat societatea de valorile care sprijină prosperitatea, a umflat birocrația și bunăstarea gulerelor albe în detrimentul sectorului privat.

3. Competiția globală

În comparație cu SUA și China, Europa s-a îndreptat spre un model socialist, afectând astfel competitivitatea sa. Politicile de redistribuire și anticoncurențiale nu și-au arătat eficiența pe termen lung, giganții tehnologici internaționali se dezvoltă, în timp ce companiile europene sunt fărâmițate. UE a devenit mai socialistă decât China însăși.


Soluții pentru România și UE:

– Reîntoarcerea la meritocrație și responsabilitate

Este esențial să recunoaștem valoarea profitului și să stabilim reguli care să sprijine performanța și creativitatea.

– Educația de calitate

De educație depinde progresul nostru. Atragerea și dezvoltarea capitalului uman foarte bine pregătit este din punctul meu de vedere prioritatea de grad zero a sistemului românesc de învățământ. Reintroducând valorile culturale de bază putem forma indivizi bine informați și articulați în UE.

– Resetarea mentalității sociale și reducerea birocrației aberante

Europa trebuie să reînvie mentalitatea capitalistă, apreciind inovația și recompensând eforturile individuale.

Viitorul economic al României depinde de cel al Europei.


Andreea Paul este președinte INACO – Inițiativa pentru Competitivitate și conferențiar universitar dr. la Facultatea de Relații Economice Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice din București.

Sistem inovativ de comunicare transparentă privind constituirea și utilizarea resurselor bugetare

0

de Maria Piroi, reprezentant TIAG

Cadrul viitor

Iulie 2029. Lumina dimineții de vară inundă biroul prezidențial de la Cotroceni, aducând un aer de calm în încăperea elegantă și ordonată. Deasupra biroului, o hologramă tridimensională proiectează o hartă detaliată a României, împărțită pe județe. Majoritatea județelor sunt în verde – un semn al stabilității și transparenței atinse. Câteva județe sunt marcate cu galben, indicând posibile provocări în constituirea și utilizarea resurselor, iar o regiune strălucește în roșu intens, un avertisment al problemelor care persistă.

În centrul hărții, acronimul HERA se rotește lent, emblema platformei care, în ultimii ani, a transformat transparența guvernamentală din România: Harta Eficienței Resurselor Administrative. Investiția prin fonduri europene s-a dovedit a fi mai mult decât o simplă inovație tehnologică – a devenit un pilon al noii culturi administrative.

Președintele privește atent harta. „Una dintre cele mai bune investiții”, reflectează, privind cum datele se actualizează în timp real. Această platformă îi permite să vadă întreaga țară într-un mod unic. Iar HERA este disponibilă oricui, gratuit, prin internet.

Codul roșu îi atrage președintelui atenția. Fiecare județ verde este o reușită; galbenul, un semn de avertizare; roșul necesită acțiune imediată. Fără să mai stea pe gânduri, ridică telefonul și își sună stafful: „Programați o întâlnire la prânz cu prim-ministrul și pregătiți o deplasare astăzi după-amiază în județul marcat cu roșu. Vreau o analiză actualizată în două ore”. În câteva luni vor avea loc alegerile pentru al doilea mandat, iar președintele știe că rezolvarea acestor probleme va fi esențială. În spatele succesului HERA, întrevede deja următoarea provocare: cum să extindă beneficiile platformei în toate domeniile.

Cadrul prezent

Revenind în prezent, dezvoltarea unui sistem inovativ de comunicare transparentă privind constituirea și utilizarea resurselor bugetare poate aduce beneficii multiple. Costurile pot fi estimate precis, pot fi cofinanțate prin fonduri europene, iar elaborarea specificațiilor este facilitată de existența unor proiecte pilot și în alte țări. De exemplu USAspending[1], care se definește drept „sursa liberă oficială de date privind cheltuielile federale, inclusiv informații despre contracte federale, granturi și împrumuturi”. Cu alte cuvinte, administrația americană oferă publicului un dashboard transparent prin care publicul poate să vadă utilizarea fiecărui cent – inclusiv către beneficiari români sau pentru proiecte în România.

Ideea că există o corelație negativă între transparența bugetară și deficitul bugetar nu este una nouă. O promovează organizații precum International Budget Partnership, care se prezintă drept „cea mai importantă organizație nonprofit din lume care promovează un management mai responsabil, eficient și echitabil al banilor publici. Colaborăm la nivel global cu societatea civilă, organizatori comunitari, campioni guvernamentali și analiști bugetari. Împreună, generăm date, pledăm pentru reformă și construim abilitățile și cunoștințele oamenilor, astfel încât toată lumea să poată avea voce în deciziile bugetare care le afectează viața. Timp de 25 de ani, am lucrat pentru a construi o comunitate de oameni care folosesc bugetele pentru a conduce schimbarea”. [2]International Budget Partnership (IBP)administrează Budget Transparency Score (cunoscut anterior drept Open Budget Index) în cadrul unor exerciții bienale. Cofinanțatori ai costurilor pentru exercițiul 2023 sunt Comisia Europeană, UK International Development, UNICEF, US Department of State.

Prezumția IBP este că „toată lumea, de pretutindeni, ar trebui să aibă oportunitatea de a se implica în procesul bugetar într-un mod semnificativ. Lansat pentru prima dată în 2006, Open Budget Survey este singurul instrument de cercetare independent, comparativ și bazat pe fapte din lume pentru a măsura aceste aspecte esențiale ale guvernanței și responsabilității”.

Ca principiu, transparența este facilitată de tehnologie. Astfel, în contextul în care ni se repetă că România este în topul european al conectivității la internet, poate părea surprinzător faptul că în Indicele Economiei și Societății Digitale (DESI) Comisia Europeană clasifică România [3]în ultimii ani în mod constant pe ultimul loc între statele membre ale UE (vezi graficul din dreapta).

Analizând componența acestui indice, observăm că partea de conectare la internet nu este singurul factor relevant. Printre componentele care stau la baza modului de formare a indicelui există, pe de altă parte, și elemente precum capitalul uman, gradul de dezvoltare tehnologică și gradul de utilizare a serviciilor digitale în administrația publică.

„Într-o cercetare anterioară privind constituirea și utilizarea resurselor bugetare[4], analizând dimensiunea capitalului uman, am constatat că acesta explică o parte semnificativă a diferențelor dintre statele membre ale UE care utilizează tehnologii similare. Am implicat în cercetare curțile de conturi din statele membre ale UE, ministerele de finanțe din statele membre ale UE, precum și rețeaua globală de contabilitate TIAG (The International Accounting Group), parte din a treia ca mărime alianță globală de firme independente de contabilitate și case de avocatură.

Ipoteza inițială a fost că există o corelație directă între tehnologie și performanță. Pe parcursul cercetării însă, am întâlnit un rezultat neașteptat: unele țări cu performanțe bugetare remarcabile au raportat că nu utilizează platforme informatice integrate. Această descoperire a generat o nouă întrebare – care sunt factorii care influențează atât de pozitiv performanța bugetară?

Am direcționat astfel cercetarea către domeniul „soft skills”, aspecte mai greu cuantificabile, dar vizibile în nivelul general de bunăstare din anumite state membre ale UE. Concluziile principale la care am ajuns pe parcursul cercetării surprind o legătură esențială între capitalul uman și nivelul de performanță în formarea și utilizarea resurselor bugetului național. Am identificat o corelație între educația axată pe dezvoltarea abilităților de lucru în echipă și performanța bugetară generală. Această constatare ne-a permis să sugerăm includerea culturii organizaționale ca factor în dezvoltările ulterioare ale modelului de analiză și am refocusat analiza capitalului uman din perspectiva capacității de a lucra în echipă”.

Principiile sistemului

Capacitatea de a lucra în echipă este determinată de cultura organizațională. Aceasta se sprijină pe principii, roluri și responsabilități. Președintele României trebuie să comunice populației care sunt principiile sale, care este rolul său, care sunt responsabilitățile sale, pe scurt care este fișa postului său, ce face efectiv pentru realizarea sarcinilor. Pentru președintele României, una dintre principalele provocări începând din 2025 este cum să unească oamenii să devină o echipă care să înțeleagă rolul și responsabilităților lor în țară, ca să poate să producă plus de valoare, valoare de care se poate bucura întreaga populație. În primul rând, trebuie să îi facă să vorbească; și trebuie să se asigure că, atunci când vorbesc, vorbesc despre același lucru: sunt dese problemele de comunicare în care cineva presupune, iar altcineva nu știe – dar amândoi cred cu convingere că se referă la același lucru, când, de fapt, nu este astfel.

Pentru a face oamenii să lucreze împreună, de obicei sunt două căi:

  •  Fie sub o amenințare comună. Nu face subiectul acestei lucrări;
  •  Fie cu o viziune comună.

Când vorbim despre o viziune comună, principiile pe care se sprijină dezvoltarea unui sistem inovativ de comunicare transparentă privind constituirea și utilizarea resurselor bugetare includ:

  •  Asimilarea țării cu o companie. Astfel, principiile, rolurile, responsabilitățile și așteptările de comunicare privind resursele devin mult mai clare. De exemplu, președintele României poate fi asimilat președintelui Consiliul de Administrație, care numește administratorii (prim-ministrul, membrii cabinetului) și le cere rapoarte periodice (similar situațiilor financiare anuale sau interimare) sau ad-hoc și le verifică, pentru a proteja interesele acționarilor, care, în cazul nostru, sunt cetățenii.
  •  Un instrument simplu de vizualizare, ușor accesibil tuturor. Pentru a putea lucra în echipă, colaborativ, oamenii au nevoie de un instrument comun. Vizual. Care să transmită într-o secundă esența, echivalentului unui raport pe cât mai puține pagini. Ceva la care toți oamenii implicați să se uite și să îl înțeleagă dintr-o privire.
  • Comunicarea în timp real. Comunicarea sincronă, în loc de asincronă, permite reducerea întârzierilor și a problemelor de comunicare.
  • Folosim ceea ce avem deja. În prezent, Ministerul Finanțelor a creat Sistemul național de verificare, monitorizare, raportare și control al situațiilor financiare, angajamentelor legale și bugetelor entităților publice din România[5]. Acesta este un prim pas foarte încurajator în gestionarea resurselor bugetare; un al doilea pas important poate fi cel puțin la fel de util: interconectarea bazelor de date existente. Utilizarea bazelor de date existente reduce costurile, iar legarea bazelor de date existente într-o platformă crește eficiența. Iar, pentru a le putea conecta, trebuie să știm în primul rând care sunt și ce fac – de unde utilitatea unui Registru al Aplicațiilor Interconectate.
  • Inventarierea patrimoniului național. Reprezintă un proces important în etapa premergătoare întocmirii situațiilor financiare anuale. Normele din 9 octombrie 2009 privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, aprobate prin Ordinul 2861/2009, definesc inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii drept „ansamblul operațiunilor prin care se constată existența tuturor elementelor respective, cantitativ-valoric sau numai valoric, după caz, la data la care aceasta se efectuează”.
  •  Follow the money. Fiecare ban intrat în buget primește un KeyID până iese. Astfel, traseul fiecărui ban este auditabil.
  •  Continuitatea activității. Când economia nu generează resurse bugetare care să acopere cheltuielile și, mai mult, când datoriile nu pot fi acoperite, toată lumea trebuie să știe. Să aibă acces facil la proiecții de venituri bugetare în funcție de obligațiile bugetare declarate de contribuabili și administrate de ANAF.
  • Contabilitatea pe bază de angajamente. Planificarea și execuția bugetară trebuie să aibă la bază veniturile generate în timp real, care pot fi cuantificate în baza declarațiilor depuse lunar, trimestrial și anual de către contribuabili persoane juridice și fizice. Cheltuielile bugetare trebuie raportate la data achiziției bunului sau serviciului, nu la data plății acestora. Pentru aplicarea corectă a acestui principiu, în primă instanță trebuie interconectate platformele SEAP, RO e-Factura, FOREXEBUG și ONRC. În SEAP trebuie încărcate toate informațiile legate de contractare și anume obiectul contractului, valoarea contractului, durata contractului. Aceste platforme trebuie să aibă nomenclatoare comune pentru bunurile sau serviciile care fac obiectul contractelor comerciale. Din aplicația FOREXEBUG se pot extrage informații în timp real cu privire la cheltuielile bugetare realizate de către instituțiile publice. Cheltuielile sunt angajate în cadrul exercițiului financiar, însă, din motive de lipsă a resurselor financiare, nu sunt facturate și sunt transferate în exercițiul financiar următor. Efectul acestei situații este un deficit bugetar majorat în perioadele viitoare și, în final, o datorie publica cu dobânzi mari.
  •  Alerte publice automate. Când colectarea sau utilizarea banilor publici deviază de la programul de guvernare.

Propunere: platformă integrată HERA (Harta Eficienței Resurselor Administrative)

Propunerea unei platforme de vizualizare grafică a banilor publici – intrări, ieșiri – vine în mod natural în contextul în care comunicarea și lucrul în echipă reprezintă o provocare prin prisma perspectivelor diferite și a lipsei acelui instrument vizual care să fie înțeles instantaneu de către toate părțile implicate în luarea unei decizii privind banii publici.

Elementul central al sistemului inovativ de comunicare transparentă privind constituirea și utilizarea resurselor bugetare îl reprezintă implementarea unei platforme informatice integrate având drept element vizual dinamic harta României. Platforma ar permite vizualizarea tuturor aspectelor bugetare, atât pe partea de colectare, cât și pe cea de utilizare a banilor publici.

Iată cum ar putea arăta o astfel de platformă:

Beneficii

Avantajele sunt multiple: platforma poate aduce beneficii pentru administrația centrală și locală, pentru mediul de afaceri, ONG-uri și societatea civilă, pentru mediul academic, pentru jurnaliști, pentru publicul larg și pentru Uniunea Europeană în ansamblu. În anii următori, odată cu accentuarea atenției către eficiența utilizării banilor publici, există o oportunitate majoră de a promova transparența modului de formare și utilizare a resurselor bugetare.

Rapoartele automate bazate pe informațiile colectate de la Trezorerie se pot transforma în instrumente de lucru pentru Curtea de Conturi. Harta fiscală actualizată în timp real de ANAF poate constitui baza programelor de investiții în zonele geografice în care deficitul este cel mai mare. Platforma IT va asigura posibilitatea de a vizualiza ambele dimensiuni ale veniturilor în același timp: pe de o parte, veniturile fiscale, pe baza valorilor fiscale declarate înregistrate de către fiecare contribuabil în parte, conform bugetului bazat pe angajamente ESA 2010 – și veniturile în numerar, rezultate din colectarea impozitelor. Meritul major al platformei IT integrate este reprezentat de furnizarea informațiilor cu privire la banii publici în timp real, către factorii de decizie și publicul larg”. [6]„Dotarea funcționarilor publici cu o platformă IT dedicată va genera posibilitatea colaborării în timp real, contribuind totodată la o mai bună gestionare a banului public precum și la reducerea deficitului. […] În perioada următoare, acest software ar putea aduce o contribuție sporită în elaborarea și raportarea bugetului, în conformitate cu ESA 2010”. [7]„O singură platformă IT, cu acces la o bază de date comună de înregistrări, ar aduce economii de scară. Formatul va fi standardizat, iar viteza fluxului de informații va fi îmbunătățită în mod semnificativ. Având acces instantaneu la informații, s-ar crește, de asemenea, presiunea reciprocă privind asigurarea unui nivel ridicat de transparență în colectarea veniturilor și cheltuielilor. Adoptând o mai bună raționalizare a veniturilor și cheltuielilor, deficitul s-ar reduce”.[8]

HERA – Instrument pentru prevenirea fraudei

Curtea de Conturi trebuie sa aibă  acces la  dashboard, cu posibilitatea de a monitoriza în timp real cheltuielile și de a compara prețurile. În loc să se limiteze la controale post-factum, acest sistem ar permite un control preventiv, prevenind cheltuielile nejustificate sau ineficiente ale banului public.

Transparența datoriei publice

Pentru un plus de transparență, dashboardul ar putea include și o subsecțiune la secțiunea Datorii dedicată datoriei publice, detaliată pe tipuri de credite: valoarea contractată, termenii de rambursare, dobânda și scopul fiecărui credit. În acest mod, ar fi mai ușor de monitorizat corelația între datorie și deficitul bugetar, oferind o imagine completă asupra gestionării finanțelor publice.

Datoria publică ar trebui să fie grupată pe categorii, datorie publică generată pe tipurile de bugete, cum ar fi bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale și bugetul asigurărilor de sănătate, și ar trebui urmărită evoluția sa lunară, pentru a evidenția clar cum afectează deficitul sau excedentul bugetar.

Funcționalități

Ca minimum viable product (MVP), într-o primă etapă HERA poate oferi cinci funcționalități: vizualizare a datelor, sprijin pentru inventarierea anuală a patrimoniului național, raport anual execuție bugetară, alerte automate și export date. Dezvoltarea modulară permite, astfel, colectarea feedbackului de la utilizatori, care vor determina ei înșiși care este direcția în care să conducă dezvoltarea versiunilor următoare: Decision-Support System (DSS), Document Management System (DMS) sau alte funcționalități adaptate necesităților din momentul respectiv.

  • Vizualizarea datelor. Fereastra principală este compusă din trei secțiuni:
    • Harta în care utilizatorul poate face zoom de la nivelul național până la cel mai mic nivel
    • 6 view-uri rectangulare pentru date. Fiecare dintre ele conține câte un buton de detalii. De asemenea, utilizatorul poate selecta durata pe care dorește să vadă datele, având la dispoziție și butoane și un slider. Viewurile sunt dinamice, în funcție de nivelul de zoom. De exemplu, la nivelul 1, național, view-urile sunt pentru:
      • Venituri 
      • Cheltuieli 
      • Investiții
      • Cash-flow
      • Datorii
      • Contacte ale persoanelor responsabile
    • Filtre cu selecție multiplă. Acestea pot fi selectate separat sau împreună, prin checkbox-uri. Acolo unde o singură opțiune este posibilă, sunt folosite butoane radio. O primă versiune include filtre pentru vizualizarea datelor în funcție de: 
      • Județ // cu posibilitatea de selecție a unuia sau mai multor județe prin checkbox-ul
      • Localitate // cu posibilitatea de selecție a uneia sau mai multor localități prin checkbox-uri
      • CAEN // cu posibilitatea de selecție a unuia sau mai multor coduri CAEN prin checkbox-uri
  • Sprijin pentru inventarierea anuală a patrimoniului național. Emitere automată în timpul anului sau în luna decembrie a extraselor de confirmare solduri.
  • Raport anual execuție bugetară. Are o formă predefinită și se completează automat cu informațiile din platformă.
  • Alerte automate. Cu titlu de exemplu, având toate datele actualizate la un loc pot fi ușor configurate alerte de tipul „Dacă A, atunci B”. Ele pot fi utile decidenților, jurnaliștilor, cercetătorilor și nu numai.
  •  Export date. De la simpla descărcare în format tabelar până la posibilitatea de integrare prin API pentru dezvoltatorii de aplicații care doresc să folosească datele în timp real din HERA.

În loc de încheiere

Iulie 2029. Președintele privește încă o dată platforma HERA, în rotație lentă, reflectând structura administrativă a României, de la guvern și instituții centrale până la fiecare județ și localitate. În fața lui, holograma transparentă afișează rapoarte și diagrame care, altădată, ar fi fost o muncă de luni. Acum, fiecare cheltuială, fiecare proiect și fiecare sursă de finanțare pot fi urmărite, într-o manieră care a schimbat felul în care administrația și cetățenii văd statul.

Cu alegerile pentru al doilea mandat aproape, președintele își lasă privirea să treacă peste liniile de lumină care conturează țara, gândindu-se la ce ar putea urma. HERA a fost o reușită – „Una dintre cele mai bune investiții” îi vine din nou în minte, dar știe că există și alte arii care au nevoie de aceeași transparență și eficiență.

Se gândește la educație, la sănătate, la transporturi, la comunitățile care încă luptă să ajungă la nivelul standardelor europene. Extinderea HERA ar putea transforma aceste sectoare, oferind o viziune clară asupra problemelor, resurselor și rezultatelor reale. De data aceasta însă, președintele știe că așteptările sunt mai mari.

În timp ce holograma se stinge treptat, președintele își notează în agendă: „Următorul pas – transparența în toate sectoarele. HERA a fost începutul. Ce urmează poate redefini însăși fundația României moderne”.


Maria Piroi este doctor în contabilitate, reprezentant național TIAG – The International Accounting Group.


[1]. https://www.usaspending.gov/

[2] https://internationalbudget.org/about-us/

[3]  https://digital-strategy.ec.europa.eu/en/policies/desi-romania.

[4] Niculae, M. N. (Piroi) (2015) Auditul și controlul resurselor bugetului național (Teză Doctorat), Academia de Studii Economice, București

[5] https://mfinante.gov.ro/transparenta-bugetara

[6] Piroi, M., Păunică, M. (2015) „How Technology can Help in Reducing Romania’s Budget Deficit”, Proceedings of The 15th European Conference on e-Government (ECEG), Portsmouth, UK, p. 425

[7] 7. Idem, p. 419.

[8] 8. Idem, p. 425

Ce facem cu economia României?!

0

„Ce facem cu economia României?!” e tema lansat spre analiză, reflecție și acțiune de Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES), Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) și Confederația Patronatul Român. Într-un dialog cu presa, la sediul CCIR, exponenți ai mediului de afaceri au prezentat puncte de vedere asupra unor aspecte ale actualității economico-sociale din țara noastră, în context european și global, și au avansat semnale și idei competente pentru perspectivă. Au fost sugerate, cu argumente, repere de luat în seamă ale construirii, în orizontul următoarelor decenii, a unei economii naționale, ca o economie bazată pe potențialul real uman, material, natural și financiar al României.

România, într-o reală criză constituțional-politică

Dr. ec. Constantin Boștină, președintele ASPES, vicepreședinte al Asociației Generale a Economiștilor din România (AGER), a făcut observația că orice analiză asupra stării actuale a economiei românești, ca și prefigurarea unei perspective, trebuie să pornească de la realitatea că „indubitabil, România este o țară bogată, dar care trăiește sărac, pentru că nu-și pune în valoare resursele naturale, financiare, umane”. Argumentând, președintele ASPES a subliniat: „România trăiește de peste 12 ani din împrumuturi cu mult peste ce ar fi trebuit să-și permită. La venituri de 100 de lei, România are cheltuieli de 130 de lei. Datoria publică a României a crescut de la 35% din PIB în anul 2019 la 52% din PIB la mijlocul anului 2024, cu tendință de creștere în anii viitori și cu riscul să ajungă la circa 60% din PIB în anul 2027. Să fie această situație o explicație și pentru faptul că reala și deosebita oportunitate de intrare a României în Uniunea Europeană nu se regăsește și în egalizarea relativă a nivelului de dezvoltare a României față de țările membre ale UE? Dacă în 2007, anul intrării în UE, România, din cele 27 de țări membre, era pe locul 13 în ceea ce privește PIB total, în 2023 se situa pe locul 14. Îngrijorarea este cu atât mai mare determinată și de faptul că în prezent, în debutul anului 2025, România a intrat într-o reală criză constituțional-politică, cu efecte imprevizibile și pentru evoluția economică, socială și educativă a poporului român”.

Dr. ec. Constantin Boștină s-a referit și la necesitatea unei noi organizări administrativ-teritoriale a României, temă abordată de ASPES și de CCIR și într-o dezbatere anterioară, în colaborare cu Academia Română: „Categoric, reorganizarea trebuie să se producă. Nu vom putea să dezvoltăm armonios România dacă nu vom reuși să o reorganizăm administrativ-teritorial. Reorganizarea înseamnă și reașezarea aparatului administrativ, care, în momentul de față, este o frână pentru dezvoltare. E clar că nu se mai poate sta cu împărțirea administrativ-teritorială din 1968. În general, aparatul administrativ (și central, și din ministere, și din teritoriu) este o frână în ceea ce privește activitatea economică”.

„Capacitatea mediului de business de a plăti taxe suplimentare s-a epuizat”

Într-o caracterizare a peisajului economic la zi, Mihai Daraban, președintele CCIR și vicepreședinte al ASPES, a atras atenția că, „din cei 866.601 de deponenți de bilanț la 1 august anul trecut, mai sunt 1.480 de agenți economici cu capital 100% de stat și 1.637 de societăți unde statul are peste 50% participație. Deci, practic, vorbim de un mediu de business cvasiprivat, unde observațiile noastre sunt că s-a stagnat economic, în ciuda faptului că au apărut 20.000 de deponenți de bilanț în plus față de 2023. În 2023 au fost 846.457 care au depus bilanțul și s-a înregistrat o cifră de afaceri de 494 de miliarde de euro, la vremea respectivă spectaculoasă, pentru că veneam după pandemie. A fost o creștere de 102 miliarde a cifrei de afaceri, cu un profit de 54,6 miliarde de euro. Anul acesta, deși sunt 866.601 deponenți (cu 20.000 în plus), cifra de afaceri a scăzut la 490 de miliarde de euro și profitul brut, la 51,17 miliarde de euro. Deci capacitatea mediului de business de a plăti taxe suplimentare s-a cam epuizat. Nu au fost nici intrări spectaculoase de investiții directe în România. Ca urmare, statul ar trebui să-și aleagă alte ținte, pentru că mediul de afaceri este un organism viu, care, până la urmă, se obișnuiește cu otrava și va găsi anticorpi. Statul nu ar trebui să intre în acest joc de uzură, pentru că are suficiente ținte”.

„E nevoie de un dialog transparent cu mediul de afaceri privind reechilibrarea fiscal-bugetară”

Prioritatea actualei perioade „este echilibrarea finanțelor publice”, în opinia lui Daniel Apostol, prim-vicepreședintele ASPES, directorul general al Federației Patronale a Energiei (FPE), care a explicat: „Este o provocare majoră, pe care guvernul actual o are și pe care trebuie să o abordeze cu maximă responsabilitate, date fiind toate reperele macroeconomice. E bine-cunoscut că ne confruntăm cu un deficit bugetar uriaș, cu o creștere a costurilor cu datoria publică, și cu o economie încetinită, chiar cu un risc de a atinge nefericitul nivel de recesiune sau statusul de recesiune. Autoritățile trebuie să fie sensibile la modul în care economia privată poartă în cârcă povara dezechilibrului bugetar și suprapovara fiscală. În acest sens, există un risc al capcanei efectului de bumerang. Atunci când iei măsuri ad-hoc în speranța că rezolvi o problemă de moment, acele măsuri pot avea efect negativ pe termen lung. Mă refer aici, de exemplu, la creșterea regimului fiscal al dividendelor. Evident, este o măsură care descurajează investitorii. Or, România are în strategia economică să crească numărul de investitori, să crească participarea populației în piața de capital”. Apreciind că „toți trebuie să participăm la acest efort de echilibrare fiscal-bugetară” și salutând „disponibilitatea pentru dialog a actualului ministru de finanțe cu mediul de afaceri”, directorul general al FPE a conchis „că este nevoie de un dialog sincer, transparent, cu mediul de afaceri cu privire la reechilibrarea fiscal-bugetară”.

„Înăsprirea mediului fiscal, cea mai proastă opțiune pe care o poate lua guvernul”

Exprimându-și părerea că „mărirea TVA (și, în general, creșterea taxelor și impozitelor) este o măsură stupidă, cea mai proastă care poate fi luată și care nu va aduce niciodată bani în plus”, Adrian Izvoranu, vicepreședinte al Confederației Patronatul Român, a accentuat că „abordarea asta rigidă, de înăsprire a mediului fiscal, este cea mai proastă opțiune pe care o poate lua la ora actuală guvernul. Dacă vrea bani, ministrul de finanțe trebuie să relaxeze fiscal, nu să rigidizeze fiscal. Trebuie să diversifice și să-și crească baza de colectare, ca să aibă de unde să colecteze; trebuie să informatizeze și să pună în stadiul de performanță aparatul de colectare”. O soluție avansată pentru redresare economică vizează convertirea a ceea ce se acordă în momentul de față ca ajutoare de stat în microcredite. Totodată, vicepreședintele Confederației Patronatului Român a subliniat rolul nefast al barierelor birocratice.


ASPES a anunțat că, după audiența largă de care s-a bucurat lucrarea Modelul economic românesc în Uniunea Europeană România – Orizont 2040, realizată în parteneriat cu Asociația Generală a Economiștilor din România, Asociația Facultăților de Economie din România, Academia de Studii Economice din București, Institutul Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu” al Academiei Române, Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești”, România Durabilă, Societatea Academică de Management din România, Asociația Confederațiilor Patronale din România, Camera de Comerț și Industrie a României și Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, pregătește o lucrare fundamentată pe tema „Ce facem cu economia României?!”.

Academicianul Ioan-Aurel Pop, la 70 de ani –un redutabil polemist, în slujba adevărului istoric

0

de Nicolae BUD, Membru corespondent al Academiei de Științe Tehnice din România

Apelul permanent la rădăcini

Mă număr printre nespecialiștii în domeniul istoriei, dar care se interesează (stimulat de multe intervenții ale acad. Ioan-Aurel Pop) de trecutul poporului nostru, în strânsă corelație cu ceea ce putem să numim factorul exogen, internațional. Or, ceea ce se întâmplă, bunăoară, în spațiul mediatic actual, mai ales tentativele de re-re-re-rescriere a istoriei, impune clarificări, limpeziri, întrucât starea de confuzie – și pe această temă – are un efect toxic puternic, îndelungat asupra întregii noastre societăți, care – și așa – este bulversată de actualele evenimente interne și externe. Nu mă gândesc la o „istorie oficială”, ci la contribuții cu adevărat științifice la așezarea unor date și fapte pe făgașul adevărului istoric. Din această perspectivă, doresc să relev, cu precădere, o componentă esențială a acestor contribuții, modul în care I.-A.P. intervine pentru a combate (cu argumente științifice, dar și cu promovarea celor mai bune tradiții ale publicisticii militante românești) actele de mistificare a istoriei românilor.

Viziune realistă, conectată la valori autentice

În cele ce urmează, doresc să mă refer îndeosebi la ediția a doua a volumului intitulat „Istoria, adevărul și miturile”, pe care, cu modestie, I.-A.P. o subintitulează „Note de lectură”. În realitate, avem de-a face cu un adevărat model de polemică din toate punctele de vedere. Nu compar această carte cu cea a lui Octavian Paler intitulată „Polemici cordiale”. I.-A.P. merge mult mai departe și ne oferă – odată cu un exemplu de cordialitate – suficiente temeiuri pentru a combate, la rândul nostru, tot ceea ce reprezintă un sacrilegiu la zestrea noastră de trecut fără de care nu putem fi ceea ce suntem astăzi, cu bunele și relele fiecăruia. Consider că prin ceea ce a scris I.-A.P. ne oferă un model de spirit militant mai ales prin relevarea necesității de a se manifesta intransigență, pentru că este vorba despre adevăr și, mai cu seamă, că acest adevăr privește fibra existenței noastre naționale.

Ceea ce am desprins din cartea menționată a lui I.-A.P. și din alte luări publice de poziție ale reputatului polemist? Acad. I.-A.P. se remarcă nu prin lansarea de sloganuri, de stereotipii, ci se bazează exclusiv pe fructificarea forței argumentelor. Temele pe care le abordează, între care formarea națiunii române, nașterea și consolidarea limbii române, analiza diverselor curente din istoriografia națională și universală (viziunile romantice, critice, „autohtoniste”, modalitățile de „recuperare” a trecutului, refuzul de a participa la diferite școli de gândire contrare convingerilor sale) conferă nu numai o consistență deosebită operei menționate, ci, așa cum am mai remarcat, ne oferă lecții de mare valoare, care ne ajută să ne exercităm propriile noastre profesii și să ne manifestăm ca fii și fiice ale unui popor care are cu ce să se mândrească, în pofida vicisitudinilor vremurilor, care, nu de puține ori, și-au pus amprenta negativă asupra evoluțiilor națiunii noastre în timp și spațiu.

Asigurarea competitivității pe termen lung a industriei siderurgice din România

0

Energy Policy Group a lansat astăzi un raport intitulat „Asigurarea competitivității pe termen lung a industriei siderurgice din România”.

Industria siderurgică din România se confruntă cu provocări majore, similare celor din întreaga UE: costuri ridicate la energie, concurență externă intensă și cerere fluctuantă. Ca una dintre puținele țări din Europa Centrală și de Est cu producție primară de oțel, România are un sector esențial pentru economie și locurile de muncă.

Competitivitatea sa este amenințată de prețurile volatile la energie, lipsa unei piețe pentru oțel verde și accesul dificil la finanțare. Tranziția către producția cu emisii reduse necesită energie verde accesibilă, transformarea proceselor și investiții substanțiale.

România dispune de atuuri strategice pentru a sprijini această transformare: potențial semnificativ în domeniul energiei regenerabile, un sector auto puternic și o infrastructură aflată în expansiune. Cu toate acestea, blocajele din politicile publice și reglementările neclare limitează utilizarea fondurilor europene, mențin prețurile ridicate ale energiei și generează incertitudine pentru investitori. întârzierile din planificarea infrastructurii pentru hidrogen și lipsa unor lanțuri de aprovizionare fiabile cu fier vechi de calitate afectează suplimentar sectorul.

Având în vedere presiunea de a concura într-un mediu industrial european cu emisii reduse de carbon și noile inițiative europene precum Clean Industrial Deal și viitorul Plan de Acțiune pentru Oțel și Metale, România trebuie să adopte urgent măsuri concrete pentru susținerea industriei siderurgice. Printre acțiunile prioritare se numără:

  • Extinderea rapidă a capacitații de producție a energiei regenerabile;
  • Dezvoltarea infrastructurii pentru hidrogen;
  • Clasificarea fierului vechi drept resursă critică;
  • Absorbția eficientă a fondurilor europene;
  • Crearea unor noi instrumente de finanțare și reducere a riscurilor;
  • Atragerea investițiilor private;
  • Dezvoltarea piețelor pentru oțelul verde în sectoare cheie precum construcții, industria auto și construcțiile navale.

Industria siderurgică din România are un rol esențial în economia națională și poate deveni un lider regional în producția sustenabilă de oțel. Cu sprijinul adecvat din partea autorităților și implementarea unor politici coerente, tranziția verde poate fi o oportunitate reală pentru dezvoltarea competitivă a sectorului.

Lucrarea poate fi citită în integralitate pe siteul EPG: https://www.epg-thinktank.org/ensuring-the-long-term-competitiveness-of-romanias-steel-industry/

Evoluțiile din 2024 și perspective pentru acest an în piețele financiare

0

de Cătălin Chivu, Fondator & realizator al Feel The Markets

2024 se anunța încă de la început un an cu totul provocator pentru piețele financiare, la incertitudinea privind evoluția macroeconomică adăugându-se tensiunile și conflictele geopolitice, dar și faptul că urmau alegeri în peste 75 de țări, o concentrare electorală nemaiîntâlnită până acum cu circa jumătate din populația planetei la urne. Iar reacția piețelor nu s-a lăsat deloc așteptată.

Piețele bursiere au întrecut toate așteptările, făcându-i pe analiștii principalelor bănci de investiții să-și modifice în sens pozitiv de 3-4 ori pe parcursul anului prognozele privind evoluția indicelui S&P500, care cu un plus de peste 23% și 57 maxime istorice la final de an a dus câștigul pe ultimii doi ani la aproape 48%, cea mai bună rentabilitate din 1997-1998. La polul opus s-a situat bursa de la Paris, CAC40 fiind singurul indice major cu un randament negativ (-2,15%) în 2024, pe fondul problemelor politice începute odată cu declanșarea alegerilor anticipate, dar și cu Jocurile Olimpice de la Paris, insuficiente pentru a susține economia. Asta în opoziție cu indicele german DAX, care a înregistrat pe parcursul anului 44 valori record și a încheiat cu un plus de 19%. Revenind la  bursele americane, trendul ascendent s-a amplificat odată cu victoria clară în alegeri a lui Donald Trump, dar rămâne de văzut cât și dacă va mai dura, asta în funcție și de măsurile pe care le va lua noua administrație după 21 ianuarie, când se va instala la Casa Albă. Însă trebuie specificat că această creștere a fost datorată în extrem de mare măsură companiilor „Magnificent 7”, adică, în ordinea capitalizării, Apple, Nvidia, Microsoft, Alphabet (Google), Amazon, Meta Platforms și Tesla, fiecare valorând astăzi între 1,5 și 3,5 trilioane dolari. În aceste condiții ale aprecierii acțiunilor din sectorul AI/tehnologic, nu-i de mirare că performerul anului a fost, ca și în 2023, indicele NASDAQ, cu un câștig de aproape 29% (după cel fabulos de peste 43% din 2023) și 39 noi maxime istorice. Deși inițial victoria lui Trump ar fi trebuit să avantajeze în primul rând companiile de talie mică și mijlocie (tendința era vizibilă încă din vară), indicele Russell 2000, care urmărește dinamica emitenților din această categorie, a început să scadă de pe la finalul lui noiembrie. E adevărat că, în teorie, sloganul „Make America Great Again” al viitorului președinte ar putea ajuta companiile mici și medii, cu businessuri orientate către piața internă, dar există la orizont pericolul presiunilor inflaționiste.

Randamentele bondurilor americane la 10 ani au înregistrat o evoluție volatilă anul trecut, plecând de la 3,87%, stabilind maximul anului (4,74%) în aprilie, scăzând până la minimul din septembrie (3,60%), pentru a începe să crească și să încheie anul mult mai sus, la 4,57%. În mod normal un ciclu de ieftinire a creditării antrenează o creștere a prețului bondurilor deja emise, deci o scădere a randamentelor. Însă, așa cum au anticipat investitorii, creșterea taxelor vamale, reducerea fiscalității sau deportarea imigranților ilegali (măsuri anunțate de Trump) ar putea întoarce inflația din drumul său către ținta Federal Reserve de 2,0%. Iar băncile centrale sunt conștiente de această posibilitate și nu mai este deloc sigur în acest moment dacă vom asista la scăderea dobânzilor în același ritm și în 2025. Cu dobânzile încă mari, activele cu venit fix, printre care titlurile de stat, oferă câștiguri atractive și sigure.

În iulie yenul japonez, aflat din 2012 pe un trend de depreciere drastică în raport cu dolarul american, s-a întărit semnificativ după creșterile de dobândă și schimbarea de politică monetară a Băncii Japoniei. Iar această evoluție avea să-și arate efectele peste doar câteva zile, odată cu reversarea strategiei „carry trade”. Aceasta presupune că un investitor se împrumută în moneda unei țări în care costurile creditării sunt mici, precum yenul japonez, schimbă banii astfel obținuți să spunem în dolari americani și cumpără cu ei active cu un randament potențial mai mare decât dobânda datorată, cum ar fi acțiunile celor mai valoroase companii din structura S&P500. Închiderea pozițiilor din cadrul strategiilor de carry trade a fost principalul element declanșator al micii furtuni care s-a declanșat pe bursele niponă și americană și care au atras după ele scăderea generalizată a piețelor până la începutul lunii august. Pe 5 august, piețele din toată lumea au sângerat. De exemplu indicele japonez Nikkei 225 s-a prăbușit cu peste 12%, cel mai mare declin zilnic de după Lunea Neagră din 1987, iar indicii americani S&P500 și NASDAQ înregistrau scăderi de peste 3%.

2024 a fost anul în care toate celelalte bănci centrale majore au început ciclul reducerilor ratelor de dobândă. Trebuie să amintim că Banca Centrală Europeană, în încercarea de a da un impuls economiei, mai ales că inflația se temperase simțitor, a tăiat dobânzile înaintea Rezervei Federale. De remarcat că fost doar pentru a treia oară în istorie când ECB a „furat” startul. Din păcate, această strategie nu s-a bucurat de prea mare succes, în ciuda altor trei reduceri ulterioare. Federal Reserve a operat trei reduceri consecutive în 2024, cumulând un punct procentual, și anticipează acum doar două reduceri de dobândă în 2025, în valoare totală de 0,50%.

Piața valutară în 2024 a fost caracterizată de o volatilitate ridicată în a doua parte a anului și o apreciere impresionantă în ultimul trimestru a dolarului american, evaluat în prezent la limita a două deviații standard, ceea ce indică o valoare record în ultimii 20 de ani. Economia SUA rezistă mai bine decât s-ar fi așteptat mulți iar victoria clară în alegeri a lui Donald Trump și o Federal Reserve mai precaută la începutul anului au ajutat cu siguranță și în mod destul de semnificativ acest trend.

Două par să fie întrebările pentru 2025, și anume dacă va continua moneda americană să domine după câștigurile recente și dacă vom ajunge la paritate pe EUR/USD. Deși moneda unică europeană a dominat dolarul în cea mai mare parte a anului 2024, tendința s-a inversat clar până la sfârșitul anului. În acest context, nu putem exclude o repetare a anului 2022, când EUR/USD a scăzut sub paritate pentru o perioadă lungă de timp. Dintr-o perspectivă fundamentală, sunt mulți factori în favoarea unui dolar puternic și a unui euro slab.

Factori care ar putea slăbi moneda euro: creștere economică scăzută, reduceri mai rapide ale ratei dobânzii decât se aștepta inițial, taxe impuse produselor europene de către administrația Trump, creșterea economică scăzută în China, care va menține redusă cererea de produse europene, în special de mașini, redusă.

Factori care ar putea întări dolarul: politicile protecționiste ale noii administrații, concentrarea acesteia asupra economiei SUA care ar putea duce la o rată de creștere relativ ridicată, perspective ca ratele dobânzilor să rămână mai mari decât se aștepta inițial.

În 2024 piața de mărfuri (commodities) a fost în consolidare, în principal din cauza unui an flat pentru petrol, cu un preț spot la final de an (71,10 $/baril Crude WTI) ușor sub cel de la începutul anului (71,30 $/baril), în timp ce gazul natural a crescut cu circa 50%. Aurul și argintul au câștigat aproximativ 25%, în principal din cauza primei de risc și a începerii reducerilor de dobândă, dar în ultimul trimestru am asistat la un declin al metalului galben, care poate fi pus și pe seama faptului că, pe de o parte, Trump s-a lăudat că va face pace între Rusia și Ucraina în 24 de ore după instalarea sa la Casa Albă, iar pe de altă parte armistițiul dintre Tel Aviv și Beirut privind o înghețare pentru 60 de zile a conflictului armat dintre Israel și Hezbollah a redus instabilitatea geopolitică, un factor care favorizează investițiile în active de refugiu, așa cum este aurul. Cele mai mari creșteri le-au avut mărfurile așa-zise soft, unde performere au fost cotațiile la cacao în special (+185%) și cafea, datorită prin deficitului de producție. Pe de altă parte pierderi au înregistrat grâul, porumbul și boabele de soia, din cauza producției mai mari din SUA și a competitivității de pe alte piețe.

Pentru 2025 incertitudinea vine din modul în care Trump și republicanii vor guverna. Un scenariu pozitiv ar însemna concesii privind amenințările comerciale anunțate și o economie a SUA ce ar conduce creșterea globală, o revenire a economiei Chinei, acorduri de pace convenite, ceea ce ar fi bullish pentru cupru și bearish petrol, gaz. La polul opus putem vedea stabilite taxe comerciale majore și o economie globală în suferință cu inflație crescută, ceea ce ar însemna bearish pentru cupru, minereu de fier, petrol, gaz.

De remarcat și creșterea Bitcoin, cu un câștig de circa 120% anul trecut (cu toată corecția din decembrie), care a beneficiat din plin de victoria lui Donald Trump și a atins o valoare de șase cifre în noiembrie, imediat după alegeri, căci Trump afirmase că visează să transforme SUA în capitala mondială a criptomonedelor și se declarase un fan al acestei industrii, într-o întorsătură de 180 grade față de abordarea din primul mandat. La 15 ani de la lansare Bitcoin ajunge să valoreze 100.000 de dolari, la acesta contribuind și alegerea lui Trump pentru șefia SEC (Securities and Exchange Commission, reglementatorul pieței americane de capital), piața salutând numirea lui Paul Atkins, pe care îl consideră a fi procripto. Era imposibil să te gândești cât vor valora acei 10.000 bitcoini atunci când au fost schimbați cu două pizza în mai 2010. Ne place sau nu ne place, trebuie să recunoaștem că Bitcoin a introdus un nou mod de a privi investițiile și a produs o adevărată transformare pentru industria financiară și pentru întreaga lume. Criptomoneda a profitat pe parcursului anului însă și de alte două evenimente majore, pe de o parte de listarea primelor fonduri tranzacționabile (ETF-uri) pe piața spot având drept activ suport Bitcoin, pe de altă parte de „halving”-ul din aprilie, care a amplificat cererea. Ciclic, recompensele minerilor de Bitcoin se înjumătățesc pentru a limita „masa monetară” aflată în circulație.

Anul 2024 s-a încheiat la Bursa de Valori București, mutată într-un nou sediu, cu o apreciere de 8,80% pentru indicele principal BET și cu 16,0% cu tot cu dividende (BET-TR), în timp ce capitalizarea companiilor listate a urcat cu 55 miliarde lei, ajungând la aproximativ 364 miliarde lei. Sunt randamente foarte bune, mai ales că veneam după un an 2023 excepțional, care a adus un câștig pentru BET de 31,80% și, incluzând dividendele, de 40,0%.

Au fost însă două evoluții diferite pe parcursul anului, cumva logice și anticipative, în sensul în care până la maximul istoric de 18.750 puncte din 18 iulie (au fost până atunci alte 44 valori record), indicele reprezentativ al bursei autohtone crescuse cu 22 procente, pentru a pierde până pe 4 decembrie aproape tot acest câștig. A fost o însă o scădere în două trepte sau, mai bine spus, cu două viteze. Până la alegerile de la final de noiembrie scăderile au venit pe marcări de profituri uriașe, pe vânzări ale fondurilor de pensii (care, datorită creșterilor puternice ale cotațiilor, au fost nevoite, conform legii, să reducă din poziții pe anumiți emitenți), pe expectativa investitorilor în așteptarea alegerilor, pe incertitudinea privind modificările fiscale așteptate în 2025 pentru reducerea deficitelor. Apoi, după primul tur al alegerilor prezidențiale, s-a instalat panica și am asistat la vânzări agresive, urmate de o perioadă extrem de volatilă, cu reveniri și scăderi succesive ale cotațiilor după decizia Curții Constituționale și a evenimentelor ulterioare. Statistic pe parcursul din 2024 am înregistrat 8 luni (ianuarie-iulie plus decembrie) și 31 de săptămâni pozitive, respectiv 3 luni (septembrie-noiembrie) și 21 săptămâni negative.

Cele mai mari aprecieri ale acțiunilor din BET în 2024 au fost înregistrate de Antibiotice, Sphera Franchise Group şi MedLife, iar cele mai puternice scăderi le-au înregistrat Transport Trade Services, One United Properties şi Fondul Proprietatea, toate aceste companii având fiecare motive specifice pentru aceste evoluții volatile. Indicii sectoriali financiar (BET-FI +4,60%) și energetic (BET-NG +7,00%) au înregistrat evoluții pozitive, singurul indice care a pierdut (aproape 11 procente) anul trecut fiind BET AeRO.

Au continuat listările și în 2024, mai multe ca în 2023, celor mai multe de obligațiuni adăugându-se și câteva de acțiuni, pe piața principală (Premier Energy, furnizor de electricitate și gaze naturale, după cel mai important IPO de la Hidroelectrica încoace), respectiv pe piața AeRO (Fort, JT Grup Oil, Glissando Garden, IMMO Guru).

Pentru 2025 incertitudinea, cel mai mare dușman al investitorilor, rămâne în prim-plan, deci volatilitatea este de așteptat să continue măcar în prima parte a anului, până la aflarea rezultatului alegerilor prezidențiale, ale măsurilor luate de noul guvern și, evident, ale bugetelor de venituri și cheltuieli ale companiilor listate. Vor conta, ca și până acum, rezultatele financiare trimestriale și indicatorii de evaluare, unii destul de atractivi pentru multe dintre companii, astfel că deocamdată nu sunt indicii solide ale unei inversări a trendului de creștere pe termen lung, nici măcar tehnice, deși atractivitatea dobânzilor la titlurile de stat face din acestea o alternativă serioasă pentru investiții.


Cătălin Chivu este fondator şi realizator al Feel The Markets.

Educația financiară, celebrată de ASF în cadrul Global Money Week 

0

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) organizează, în perioada 17-21 martie 2025, cu ocazia Global Money Week (GMW), o serie de acțiuni dedicate, cu precădere, promovării educației financiare în rândul copiilor și tinerilor. 

Acțiunile derulate în cadrul GMW vizează, în principal, creșterea nivelului de conștientizare cu privire la importanța educației financiare, atât la nivelul corpului didactic, la nivelul elevilor și studenților, dar și la nivelul populației adulte, precum și îmbunătățirea accesului copiilor și tinerilor la noțiuni și informații de educație financiară. 

Ca element de noutate, evenimentele desfășurate de ASF în ediția din acest an a GMW vor avea loc atât în România, cât și în Republica Moldova, ca parte a parteneriatului dintre ASF, Institutul de Studii Financiare (ISF), Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM), Banca Națională a Moldovei (BNM) și Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF). 

„Educația financiară reprezintă un pilon fundamental în dezvoltarea unei societăți informate și responsabile din punct de vedere financiar. Pentru Autoritatea de Supraveghere Financiară, educația financiară nu este doar un obiectiv strategic și o responsabilitate instituțională, ci constituie o investiție esențială în viitorul tinerelor generații. Cred cu tărie în importanța familiarizării, încă de la o vârstă fragedă, cu noțiuni precum gestionarea finanțelor personale, economiile și investițiile, care să ajute în luarea unor decizii financiare informate pe tot parcursul vieții“, a declarat Alexandru Petrescu, Președintele ASF. 

În săptămâna GMW se va desfășura o serie de ateliere interactive, seminare și prezentări dedicate elevilor, studenților și profesorilor, dar și adulților, constituind o oportunitate excelentă pentru toți cei care doresc să-și îmbunătățească nivelul de cunoștințe în domeniul financiar. 

În cadrul primului eveniment din săptămâna GMW, Gabriel-Ioan Avrămescu, Prim-vicepreședintele ASF, a deschis ședința de tranzacționare la Bursa de Valori București, alături de elevi ai liceelor din Capitală. De asemenea, elevii au participat la un seminar, având ca scop înțelegerea unor noțiuni despre bursă. 

„Educația financiară este un instrument puternic care poate face diferența între un viitor financiar stabil și unul incert. Prin derularea unor ample programe de educație financiară dedicate elevilor și studenților, Autoritatea de Supraveghere Financiară își propune să îi ajute pe tineri să fie mai pregătiți să navigheze într-o lume financiară complexă. Doar prin educație, aceștia vor putea face față mai bine provocărilor financiare care ar putea apărea în viață lor“, a declarat, în cadrul evenimentului, Prim-vicepreședintele ASF. 

Astăzi, lectorii ASF susțin o serie de acțiuni la Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre „Basarab I“ din Pitești, dar și la Colegiul Ecologic „Prof. Univ. Dr. Alexandru Ionescu“ din Pitești, în cadrul programului Start2Learn. Marți, 18 martie, în cadrul programului Start4Life, va avea loc, la Craiova, un atelier interactiv la care vor participa copii aflați în sistemul de protecție al DGASPC Dolj. Miercuri, 19 martie, lectorii ASF vor susține un Laborator Academic la Universitatea „Valahia“ din Târgoviște, iar joi, 20 martie, va avea loc un webinar dedicat membrilor Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), în cadrul programului Wellness Financiar. 

Pe parcursul întregii săptămâni GMW, lectorii ASF vor susține, la Chișinău, o serie de ateliere de educație financiară pentru studenții de la Academia de Studii Economice din Moldova. 

Global Money Week este un eveniment internațional desfășurat sub patronajul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), în cadrul căruia comunități întregi își unesc eforturile pentru a stimula o mai bună cunoaștere a mediului financiar, pentru înlăturarea politicilor financiare depășite și pentru a oferi tinerilor instrumentele și inspirația necesare pentru a-și modela propriul viitor. Lansată în 2012, această inițiativă reunește organizații din 176 de țări și implică peste 60 de milioane de copii și tineri.

Evenimentele organizate de ASF în săptămâna GMW pot fi consultate AICI.  

Busola europeană a competitivității indică în direcția greșită


De Marcin Korolec,
director al Institutului pentru Economie Verde din Varșovia

VARȘOVIA – Trăim vremuri tumultuoase. Rusia duce un război de agresiune în Ucraina, Statele Unite și China sunt prinse într-o dispută comercială în escaladare, iar industria europeană a rămas în urmă în cursa tehnologică. Revenirea lui Donald Trump la Casa Albă ar putea deraia acțiunile climatice (prin ordinele sale de retragere a SUA din Acordul de la Paris privind clima și de „eliberare” a forajului pentru petrol și gaze), ar putea escalada conflictul israeliano-palestinian (prin propunerea sa de a „curăța” Gaza) și ar putea încuraja Rusia și extrema dreaptă europeană.  

În ciuda tuturor acestor aspecte, alegerile pentru un nou Parlament European și numirea unei noi Comisii Europene anul trecut, împreună cu planurile lor pentru un Pact Industrial Curat (acum public) și un „Fond European pentru Competitivitate”, au oferit motive de optimism. Pe 29 ianuarie, Comisia a făcut primul pas spre atingerea acestor obiective ambițioase prin prezentarea „Busolei pentru Competitivitate” – un set de propuneri concrete pentru următorii patru ani.  

Dependența de imagini învechite a fost revelatoare. O busolă, una dintre uneltele care l-au ajutat pe Cristofor Columb în călătoria sa din 1492 peste Atlantic, pare cu greu utilă în această eră a navigației prin satelit. Mai important, cel mai eficient instrument pentru a naviga prin furtuna geopolitică actuală este, probabil, bunul simț – și acesta pare să fie în cantități insuficiente.  

Busola pentru Competitivitate reafirmă crearea unui „Fond European pentru Competitivitate”, însă sub următorul buget al UE. Acest lucru demonstrează o „neînțelegere profundă” a provocărilor cu care se confruntă blocul comunitar. Noul buget al UE nu va fi lansat până la începutul anului 2028, ceea ce amână reformele deja întârziate cu încă trei ani. Până atunci, ar putea fi prea târziu pentru a consolida competitivitatea europeană la nivelul necesar pentru a recupera decalajul față de SUA și China, în special în industria auto.  

Mai mult, „finanțarea Fondului European pentru Competitivitate din bugetul UE înseamnă că acesta va concura cu alte obiective politice.” Factorii de decizie europeni ar putea încerca, desigur, să mărească bugetul UE, dar statele membre ar fi puțin probabil să aprobe o astfel de măsură, având în vedere presiunile asupra finanțelor publice și ascensiunea politicienilor anti-sistem în întreaga Europă. Acest lucru implică fie „reducerea cheltuielilor pentru alte priorități** – coeziune, agricultură sau securitate viitoare – fie „fonduri insuficiente pentru politica industrială”.  

Pe lângă problema finanțării directe, „Busola pentru Competitivitate” propune creșterea utilizării „garanțiilor publice” pentru a stimula investițiile private în firmele europene de tehnologie verde. Însă „lipsa accesului la capital nu este motivul pentru care UE este în urmă la capitolul competitivitate.” Blocul comunitar nu reușește să producă tehnologii curate – cum ar fi bateriile pentru vehicule electrice sau panourile fotovoltaice – care să poată concura ca preț cu produsele chinezești, deoarece firmele chineze produc în cantități uriașe și operează cu marje foarte mici.  

Singurul „răspuns logic” este crearea unui „fond finanțat prin emiterea de datorie comună” pentru a subvenționa direct producția europeană. Aceeași schemă de emitere de obligațiuni a fost folosită în timpul „crizei COVID-19”. 

Fondul respectiv, „NextGenerationEU”, se va încheia în 2026, moment după care noul instrument ar putea intra în vigoare.  

Acest sprijin ar dura doar până când tehnologiile verzi europene vor ajunge la maturitate, iar producătorii din UE vor ocupa o cotă suficientă de piață. Fostul președinte american Joe Biden a înțeles puterea unui astfel de mecanism, ceea ce l-a determinat să adopte „Legea pentru Reducerea Inflației” (Trump, la rândul său, a încercat să înghețe acest program de finanțare). Și, deși guvernul chinez nu dezvăluie date oficiale, este sigur că urmează același principiu.  

Noua politică industrială a UE ar trebui să vizeze nu doar protejarea bazei sale de producție, ci și modelul său social, care se bazează pe o clasă de mijloc largă. Busola pentru Competitivitate ridică întrebarea dacă lăsarea sprijinului european în mâinile statelor membre individuale va garanta coeziunea blocului comunitar. Există numeroase exemple recente care sugerează că răspunsul este nu. De exemplu, relaxarea normelor privind ajutoarele de stat prin NZIA (Legea Industriei cu Emisii Net-Zero – o soluție fundamental anti-europeană) – a facilitat tranziția energetică în Germania și Franța, dar nu și în state membre mai puțin bogate, precum Italia și Polonia.  

Dereglementarea masivă anunțată în pachetul Omnibus este o altă sursă de incertitudine. Eliminarea unor reglementări care nici măcar nu au fost implementate încă nu este un semnal liniștitor pentru nicio afacere care își planifică investițiile pentru următorul deceniu.  

În 2019, când a anunțat „Pactul Verde European”, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen l-a descris drept „momentul aselenizării Europei”. Din păcate, Busola pentru Competitivitate, de una singură, nu este suficientă pentru a ghida această misiune ambițioasă de recâștigare a competitivității. UE are nevoie de instrumente moderne și sofisticate pentru a concura în lumea complexă de astăzi. Economiile noastre au nevoie de un Fond pentru Competitivitate capabil să producă o transformare reală.  


Marcin Korolec – fost ministru al mediului din Polonia, este director al Institutului pentru Economie Verde din Varșovia și președinte al Fundației pentru Promovarea Vehiculelor Electrice. Este membru al Consiliului consultativ pentru climă și mediu al Băncii Europene de Investiții și face parte din consiliul de administrație al Institutului pentru Dezvoltare Durabilă și Relații Internaționale, MevaEnergy, InnoEnergy și Transport & Mediu.

Traducere, adaptare, editare: Daniel Apostol, ClubEconomic.ro

Protecționismul comercial nu aduce beneficii creșterii economice globale


Însărcinatul cu afaceri a.i. al
Ambasadei Republicii Populare Chineze în România Hua Yafang

Am avut șansa de a crește într-o China bazată pe reforme și deschidere, iar după ce am intrat în câmpul muncii, am asistat la epoca de aur a globalizării economice, perioada în care fiecare țară se bucura de prosperitate. Cred cu tărie în cooperarea economică internațională cu beneficii comune ca fiind un stimul esențial pentru dezvoltarea economică la nivel global. Totuși, în ultimii ani, mișcarea de antiglobalizare a câștigat teren, iar unilateralismul și protecționismul au influențat negativ economia mondială. Nu demult, SUA a insistat cu două ori să folosească problema fentanilului drept pretext pentru a impune tarife vamale suplimentare în vederea importului de produse chinezești. În acest context, aș dori să punctez trei aspecte:

Impunerea tarifelor vamale suplimentare în contextul problemei fentanilului este nefondată

China este una dintre țările cu cele mai stricte politici antidrog și cele mai riguroase metode de implementare a acestora. Adevărata cauză a crizei fentanilului este în SUA, China adoptând, din considerente umanitare și din prietenie față de poporul american, o serie de măsuri eficiente. Astfel că în 2019, China a anunțat oficial clasificarea și reglementarea întregii categorii de substanțe derivate din fentanil, devenind prima țară din lume ce implementează o astfel de inițiativă. SUA nu numai că s-a arătat indiferentă în fața acestei inițiative, ci a transferat răspunderea părții chineze, aducând acuzații defăimătoare, urmând să folosească tarifele vamale suplimentare drept mijloc de presiune și șantaj. Această abordare reprezintă o încercare de a transfera responsabilitatea eșecului propriei guvernări asupra Chinei, abordare care nu numai că nu aduce o rezolvare a problemei, dar va și afecta semnificativ dialogul și cooperarea dintre ambele părți în vederea politicii antidrog.

Protejarea economiei printr-un război comercial va avea, de cele mai multe ori, efecte contrare celor dorite

În contextul globalizării economice, toate țările sunt interdependente, formând împreună o comunitate cu destin comun. Așa cum istoria a dovedit în repetate rânduri, războaiele tarifare și comerciale contravin tendințelor istorice și regulamentelor de natură economică. Perturbarea lanțurilor globale de aprovizionare și obstacolele din calea fluxului comercial internațional reduc semnificativ eficiența producției, iar în cele din urmă, atât companiile, cât și consumatorii din întreaga lume ajung să suporte consecințele creșterii prețurilor. Noua rundă de politici tarifare ale guvernului american a dus la o scădere generală a principalilor indici bursieri din SUA. În februarie, încrederea consumatorilor americani a înregistrat cea mai mare scădere lunară din august 2021. Mai multe camere de comerț și lideri ai asociațiilor de afaceri din SUA au subliniat public că majorarea tarifelor vamale nu va rezolva problemele interne ale Statelor Unite, ci va duce doar la creșterea costurilor în sectorul manufacturier, afectând astfel interesele economice ale acestora. 

Protecționismul nu duce nicăieri, iar doar cooperarea cu câștiguri comune reprezintă adevărata cale pentru umanitate

Așa cum a punctat și Președintele Xi Jinping, globalizarea economică „nu și-a schimbat niciodată direcția de dezvoltare”, „avântul acesteia depășind în continuare piedicile”. Urmând firul istoriei, ori de câte ori a fost intens promovată globalizarea economică, economia mondială a prosperat. În schimb, ori de câte ori tendințele anti-globaliste au prins teren, economia mondială a stagnat și a fost afectată de recesiune. În cadrul valului de globalizare economică care a început în anii ‘90, au apărut constant noi industrii, noi modele economice și motoare de creștere care au stimulat cu vigoare dezvoltarea economiei mondiale, generând astfel miracolul unei creșteri economice anuale de 5.51% înregistrate între 1990 și 2010. Întorcându-ne în 1930, când guvernul american a adoptat Legea tarifelor Smoot-Hawley, prin care au fost majorate semnificativ tarifele de import pentru peste 20.000 de produse de origine străină, țările partenere au luat măsuri de retorsiune, ceea ce a dus la o stagnare a comerțului global, agravând astfel recesiunea economică din timpul Marii Crize Economice. După cum se poate observa, protecționismul comercial dăunează atât la nivel global cât și la nivel statal- așadar nu există câștigători de pe urma acestuia.

În fața comportamentului irezonabil al Statelor Unite, China și-a exprimat în repetate rânduri opoziția și a adoptat măsuri de retorsiune necesare, acesta fiind un demers legitim și necesar al unui stat suveran pentru a-și proteja propriile drepturi și interese. În același timp, China susține cu fermitate sistemul de comerț multilateral având ca nucleu Organizația Mondială a Comerțului și persistă în extinderea punctelor comune de interes cu celelalte țări prin intermediul deschiderii de înaltă calitate, promovând astfel dezvoltarea comună. Anul acesta se împlinesc 50 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre China și Uniunea Europeană. Din momentul înființării acestor relații, volumul comerțului bilateral a crescut de la 2.4 miliarde de dolari la 780 de miliarde de dolari, iar volumul investițiilor a crescut de la aproape 0 la 260 de miliarde de dolari. Trenurile de marfă China-Europa au efectuat peste 100.000 de curse, devenind o arteră valoroasă care leagă Asia și Europa. Consider că motivul pentru care China și Europa au cunoscut o dezvoltare atât de proeminentă este faptul că cel mai valoros principiu a fost respectul reciproc, cea mai puternică motivație a fost beneficiul comun, iar cel mai solid consens a fost multilateralismul.

Privind spre viitor, China dorește să susțină o globalizare economică incluzivă și benefică pentru toți și să colaboreze cu toate țările lumii, printre care și România, pentru a aduce mai multe rezultate concrete și beneficii tuturor popoarelor. De asemenea, China își propune să aducă stabilitate și energie pozitivă pentru dezvoltarea globală, construind împreună un viitor prosper prin deschidere și cooperare.