Noi soluții end-to-end pentru centre de date AI de la Schneider Electric

0

Într-o perioada in care AI redefinește industriile, Schneider Electric sprijină companiile în tranziția către soluții energetice sustenabile și infrastructuri avansate. Cu un portofoliu inovator care combină tehnologii de ultimă generație, energie regenerabilă și răcire de mare capacitate, compania răspunde provocărilor crescute de eficiență și sustenabilitate ale centrelor de date și industriilor de top. 

Noul UPS Galaxy VXL de la Schneider Electric este cel mai recent produs din portofoliul de infrastructura avansata end-to-end al companiei. Pentru prima dată în istorie, acest nou UPS oferă clienților module de putere scalabile de 125 kW într-un spațiu de 3U – fiind capabil să suporte până la 1,25 MW de sarcina critică într-un singur cadru– și până la 5 MW cu 4 unități în paralel în doar 4,8 m2 de spațiu.

Pentru a adresa problema temperaturilor crescute ale sarcinilor de lucru de inalta densitate, Schneider Electric a semnat recent un acord pentru achizitionarea unui pachet majoritar de actiuni in Motivair Corporation, imbunatatindu-si portofoliul de racire cu lichid si consolidandu-si expertiza in racirea cu lichid direct-to-chip si solutiile termice de mare capacitate.

Activitatile de consultanta in sustenabilitate a Schneider Electric ajuta clientii sa-si atinga obiectivele de decarbonizare prin strategii de sustenabilitate personalizate, evaluari ale emisiilor si programe de implicare a furnizorilor. Aceste servicii globale de consultanta ofera clientilor informatii bazate pe date prin EcoStruxure Resource Advisor si sunt sustinute de 2.400 de experti din peste 100 de tari.

Schneider Electric pledeaza, de asemenea, pentru o abordare bazata pe stiinta pentru a schimba directia curbei consumului de energie. In centrul acestei abordari este folosirea „inteligentei energetice pentru dezvoltarea sustenabila a inteligentei artificiale”. Acest lucru poate fi realizat prin integrarea infrastructurii centrelor de date cu aplicatii bazate pe inteligenta artificiala.

In acest fel, industriile nu numai ca pot atenua amprenta energetica a AI, ci pot si sa foloseasca capabilitatile si datele rezultate din monitorizarile AI ca instrumente pentru eforturi mai ample de decarbonizare. Materializarea acestei viziuni implica atat implementarea de solutii sustenabile cat si valorificarea potentialului AI de a genera eficienta in toate sectoarele.

„Pana in 2027, se estimeaza ca valoarea consumului de energie electrica din centrele de date va reprezenta 2,5% din cererea globala, restul de 97,5% provenind din industrii precum constructii, productie, transport si energie”, a declarat Sean Graham, Research Director, Cloud to Edge Datacenter Trends, IDC. „In timp ce centrele de date isi urmaresc propriile obiective net zero pe fondul cresterii fara precedent, adevarata sustenabilitate consta in valorificarea inteligentei artificiale pentru a decarboniza in intregime lanturile valorice din industrii.”

România depășește țările din portofoliul XTB în privința procentului de investitoare. Femeile, interesate în special de Tesla, NVIDIA, aur și petrol 

0

România se află în fruntea țărilor din portofoliul XTB în ceea ce privește numărul de femei care investesc, depășind state precum Franța, Spania sau Portugalia. Tot mai multe doamne și domnișoare care au cont la XTB își diversifică portofoliile și aleg să investească în companii inovatoare precum NVIDIA și Tesla, dar și în active tradiționale cum ar fi aurul și petrolul.

Cele mai recente date arată că 21,2% dintre investitorii XTB din România erau, în 2024, femei, procentul acestora fiind în creștere de la un an la altul (2023 – 19,8%, 2022 – 19,10%, 2021 – 14,80%). În rândul investitorilor noi, ponderea acestora a ajuns la 23% – și aici, în topul țărilor din portofoliul XTB. 

„Mă bucură să observ că din ce în ce mai multe femei din România devin investitoare active, demonstrând nu doar interes pentru piețele financiare, ci și o înclinație către strategii bine fundamentate. Faptul că România continuă să fie lider în rândul investitoarelor din portofoliul XTB nu este doar o statistică, ci o reflectare a unei schimbări reale de mentalitate. Alegerile lor subliniază dorința de a-și construi portofolii echilibrate și adaptate tendințelor globale”, spune Irina Cristescu, general manager XTB România. 

Cum aleg să investească femeile din România?

Doamnele și domnișoarele din România au dovedit că sunt din ce în ce mai interesate de piețele financiare și aleg să își diversifice portofoliile. Cele mai populare companii în care acestea au alocat capital sunt NVIDIA, CleanSpark și Tesla – vorbim despre entități recunoscute pentru inovație și creștere accelerată în sectorul tehnologic și al energiei verzi.

În egală măsură, femeile sunt interesate de activele tradiționale, ele tranzacționând masiv aur și petrol, două dintre cele mai populare instrumente CFD de pe platforma XTB. De asemenea, româncele au în portofoliu și acțiuni (28% dintre acestea), dar și ETF-uri (24%), ceea ce indică o abordare echilibrată între investițiile directe.

A screenshot of a computer

AI-generated content may be incorrect.

Multe investitoare din România preiau controlul asupra viitorului financiar și aleg să tranzacționeze, inspirându-se și din poveștile de succes ale celor care au făcut deja acest pas.

Am început să investesc când am realizat că a aștepta «momentul perfect» înseamnă a pierde timp prețios din viața mea, a familiei mele și a celor patru copii ai noștri. În România, multe femei cred că investițiile sunt complicate sau inaccesibile, dar realitatea este alta: fiecare leu pus la lucru contează. Nu ai nevoie de sume mari, ci de încredere în tine să acționezi. A investi înseamnă, în primul rând, să începi să economisești pentru obiectivele tale, să ai obiceiuri financiare bune, disciplină, să te educi continuu și să testezi cu sume mici până când capeți experiență și vezi ce ți se potrivește. Și să nu renunți!”, spune Irina Chițu, director al portalului financiar FinZoom.ro și autoarea ghidului „Secretul Banilor. Educația Financiară pe care nu o înveți la școală”.

Este de remarcat faptul că femeile folosesc platforma mobilă pentru tranzacționare într-o măsură mai mare decât desktop-ul, ceea ce indică un comportament investițional mai dinamic și orientat spre flexibilitate.

În ceea ce privește durata medie a deținerii unei poziții, ele păstrează o investiție în medie 182 de ore, comparativ cu 230 de ore, media în cazul bărbaților, situație ce reflectă un stil de tranzacționare mai activ. De asemenea, vârsta medie a acestora este de 37 de ani, în vreme ce, în cazul bărbaților, este de 36.

România se distinge ca un exemplu de evoluție în ceea ce privește ponderea investitoarelor, iar această tendință confirmă interesul tot mai mare al femeilor pentru independența financiară. Vedem o abordare matură, echilibrată, semn că educația financiară începe să aibă un impact real”, spune Irina Cristescu, general manager XTB România. 

Studiu Raiffeisen Bank: Femeile din România, tot mai atente la viitorul lor financiar: economisesc și caută siguranță 

0

8 martie este un prilej de sărbătoare, dar și o oportunitate de a reflecta asupra unor aspecte care țin de siguranța financiară a femeilor și comportamentul investițional. Un studiu realizat de Raiffeisen Bank, în parteneriat cu Appinio, companie globală de cercetare a pieței, arată că, dincolo de tradiționalele flori și cadouri, femeile din România își doresc mai mult timp pentru ele, stabilitate și independență financiară.

8 martie – o zi de bucurie alături de cei dragi

Pentru 6 din 10 femei, această zi este una dedicată familiei, iar cele care nu se află  într-o relație aleg să petreacă timpul cu familia extinsă sau cu prietenele. Doar 4% dintre femei sărbătoresc singure, iar 3% nu sărbătoresc deloc, procentul ajungând la 8% în mediul rural.

Atunci când sunt întrebate ce cadou și-ar dori de 8 martie, multe femei aleg experiențele și momentele de relaxareo vacanță sau o excursie sunt în topul preferințelor, urmate de flori și bijuterii. 1 din 10 femei își dorește o mașină drept cadou ideal.

90% dintre femeile intervievate cred că este important sa aibă un plan financiar pentru viitor. 

În viața de zi cu zi, gestionarea finanțelor este un aspect important pentru femeile din România. Cheltuielile pentru nevoile de bază din gospodărie reprezintă 65% din totalul cheltuielilor, astfel încât femeile alocă maxim 15% din buget pentru îngrijirea personală, divertisment sau dezvoltarea personală, relevă studiul Raiffeisen. Principalele destinații ale cheltuielilor unei gospodării sunt produsele de larg consum (20%) și locuință (18%). 

În ciuda acestor priorități, 6 din 10 femei reușesc să economisească 20% din veniturile proprii, iar 20% nu pun deloc bani deoparte, principalul motiv fiind lipsa resurselor financiare. Plata ratelor este un alt factor important pentru 36% dintre femei, în timp ce 10% declară că nu economisesc din lipsă de încredere și din cauza lipsei de educație financiară.

În același timp, 90% dintre femeile intervievate menționează că este important sa aibă un plan financiar pentru viitor.

Andra Ion, Raiffeisen Bank România

Este remarcabil procentul ridicat de femei care conștientizează importanța planificării financiare, instrument ce poate contribui la stabilitatea financiară personală și a familiei lor, precum și la atingerea altor obiective importante.

Când ai claritate asupra finanțelor tale personale pe termen mai lung, prin construirea unui plan financiar, atunci privești cu încredere în viitor – ești mai încrezător că ai șanse să îți atingi obiectivele și că ești pregătit pentru eventuale situații neprevăzute. 

Început din timp și adaptat bugetului disponibil, un astfel de plan reprezintă o resursă valoroasă pentru un viitor mai sigur și poate reduce distanța dintre «doar» aspirații și «chiar» realizarea obiectivelor financiare. 

Ce am mai observat, în peste 20 de ani de lucru cu clienții pe subiectul administrării veniturilor sau economiilor personale, este că femeile sunt foarte disciplinate atunci când își setează un obiectiv financiar și încep primii pași în procesul de economisire și/sau investiție pentru atingerea respectivului obiectiv. Iar disciplina este al doilea pas esențial în succesul planificării financiare. 

Primul pas este să începi chiar acum și să nu amâni pentru mâine! Nu contează dacă începi cu pași mici, medii sau mari, important este să începi. Pentru că planificarea financiară chiar este la îndemâna oricui. Iar timpul este aliatul nostru, dacă începem azi!”, declară Andra Ion, Director Planificare Financiară Personală, Raiffeisen Bank România.

Comportament de economisire și investiții 

Studiul arată că, pentru 7 din 10 femei, lipsa resurselor este principala piedică în calea economisirii, iar reprezentantele Gen Z cred că lipsa educației financiare le limitează posibilitățile de economisire.

Pentru femei, cele mai populare instrumente de economisire sunt pensiile private Pilonul II, depozitele bancare și asigurările de viață. Alte instrumente financiare la care apelează acestea sunt pensiile Pilon III, fondurile de investiții, titlurile de stat. 

Studiul evidențiază o reticență generală față de produsele cu grad ridicat de risc, majoritatea femeilor preferând opțiuni cu risc foarte scăzut ori evitând complet produsele financiare riscante. Femeile cu venituri mai mari și educație superioară utilizează, în medie, două produse de economisire, în timp ce 5 din 10 femei refuză produsele cu risc ridicat.

Un viitor mai sigur începe cu pași mici și decizii inspirate

Fie că este vorba despre gestionarea cheltuielilor zilnice, pregătirea pentru evenimente importante sau siguranță în momentul pensionării, femeile din România caută soluții care să le ofere stabilitate și independență. Planificarea financiară, fie că începe cu pași mici (un cont de economii, un fond de urgență), fie cu un plan de investiții, le poate ajuta să-și transforme dorințele în realitate.

Studiul Raiffeisen Bank România, în colaborare cu Appinio, de tip CAWI, a fost realizat pe un eșantion reprezentativ la nivel național, alcătuit din 600 de femei, cu studii medii și superioare și cu o medie de venit de aproximativ 4.500 lei pe lună. Cercetarea a fost realizata în perioada februarie – martie 2025. 

Boston Consulting Group: Piața produselor și serviciilor destinate femeilor – oportunități nevalorificate în valoare de 32 de trilioane de dolari

0

Deși femeile sunt responsabile de aproape 32 de trilioane de dolari din cheltuielile globale, conform cercetărilor Nielsen, și vor controla 75% din cheltuielile discreționare la nivel mondial în următorii cinci ani, companiile nu reușesc să le satisfacă nevoile lor specifice. Conform unui nou raport publicat de Boston Consulting Group (BCG), companiile care nu dezvoltă produse și servicii special adaptate pentru femei pierd oportunități financiare semnificative.

Raportul se bazează pe un sondaj global realizat de BCG, care a inclus aproximativ 15.000 de persoane din 12 țări, dintre care trei sferturi au fost femei. Rezultatele arată că, în sectoare esențiale precum bunurile de consum, îngrijirea sănătății și serviciile financiare, femeile nu consideră că produsele și serviciile disponibile le satisfac pe deplin nevoile.

„Este un semnal de alarmă pentru companiile din domeniile sănătății, a serviciilor financiare și bunurilor de consum”, a declarat Maria Palinkas, Partener BCG. „Femeile sunt factorii de decizie majori în cheltuielile gospodărești, însă nevoile lor sunt încă semnificativ neglijate. Companiile care iau măsuri proactive pentru a acoperi aceste lacune au o oportunitate unică de creștere și de consolidare a loialității consumatorilor.”

Companiile din domeniul sănătății au cel mai mult de recuperat

Deși femeile din întreaga lume sunt responsabile pentru majoritatea deciziilor privind sănătatea în familie (de la 66% în India la 83% în Germania și Franța), doar 41% dintre respondente consideră că există suficiente servicii care să răspundă preocupărilor lor specifice de sănătate. Evaluările privind tratamentele medicale sau interacțiunile cu asiguratorii de sănătate sunt, de asemenea, scăzute: 44%, respectiv 37%.

Potrivit studiului, prioritățile femeilor în materie de îngrijire sunt: îngrijire de calitate (87% dintre respondenți), programări rapide (82%), accesibilitate financiară (82%), locații convenabile (76%) și servicii echitabile, lipsite de prejudecăți (76%).

Instituțiile financiare trebuie să se adapteze etapelor de viață ale femeilor

Deși femeile au un aport de 5 trilioane de dolari la avuția globală în fiecare an, acestea resimt diferențe semnificative în calitatea produselor și serviciilor financiare pe care le primesc. În medie, femeile sunt mai preocupate decât bărbații de impactul financiar al unor evenimente majore de viață, cum ar fi datoriile (diferență de 9 puncte procentuale) și planificarea pensiei (8 puncte).

Îngrijorările se schimbă în funcție de vârstă: femeile din generațiile Z și millennials sunt mai preocupate de șomaj, în timp ce femeile din generația X pun mai mult accent pe pensie, cei din categoria baby boomers sunt cel mai îngrijorate de costurile îngrijirii vârstnicilor. Cu toate acestea, în majoritatea etapelor de viață, femeile sunt mai preocupate de problemele financiare decât bărbații. 

Niciun sector de consum nu satisface pe deplin nevoile femeilor

Produsele de consum au primit un feedback mai bun în cadrul studiului, însă chiar și cele mai bine cotate domenii, precum alimentele și produsele de îngrijire personală/înfrumusețare, au obținut doar 66%, respectiv 64% evaluări favorabile.

Companiile din sectorul bunurilor de consum au o oportunitate majoră de a îmbunătăți oferta pentru femei pe toate piețele analizate. De exemplu, femeile din SUA sunt dispuse să cheltuiască cu 15% mai mult anual pentru îmbrăcăminte și accesorii de calitate superioară, ceea ce echivalează cu 228 de dolari în plus per persoană pe an. În mod similar, ele ar plăti cu 15% mai mult pentru produse sportive și de fitness mai sigure, ceea ce reprezintă un adaos de 123 de dolari anual.

Cum pot companiile valorifica oportunitatea oferită de produsele și serviciile destinate femeilor

Raportul recomandă firmelor să se concentreze pe trei factori esențiali pentru a profita de această oportunitate:

  • Dezirabilitate: Companiile trebuie să decidă dacă un produs sau serviciu nou răspunde unei nevoi funcționale sau emoționale neacoperite, utilizând metode calitative și cantitative.
  • Viabilitate: Al doilea factor cheie este justificarea economică a produsului sau serviciului. Companiile trebuie să creeze un model de afaceri clar, analizând costurile de achiziție și retenție, prețul, costul de producție etc.
  • Fezabilitate: După dezirabilitate și viabilitate, companiile trebuie să analizeze fezabilitatea—cum pot dezvolta produsul și cum îl pot aduce pe piață.

„Pe lângă asigurarea desirabilității, viabilității și fezabilității unor noi produse și servicii adresate femeilor, un alt factor critic este reprezentarea”, a adăugat Palinkas. „Succesul necesită prezența femeilor la toate nivelurile organizației, în special în leadership, pentru a aduce o înțelegere directă a experiențelor femeilor și a nevoilor neîmplinite.”

Raportul integral poate fi accesat aici.

Serviciu de leasing operațional cu autovehicule utilizate

0

Compania Arval România anunță că a lansat „Arval Re-Lease, un nou serviciu disponibil pe piața internă, care implică leasingul autovehiculelor utilizate, ieșite dintr-un contract de leasing operațional închis. Arval Re-Lease este conceput pentru a răspunde nevoilor frecvente ale companiilor, oferind soluții complete pentru reducerea cheltuielilor asociate cu închirierea de vehicule, asigurările și serviciile de mentenanță.

Produsul Arval Re-Lease este conceput să ofere partenerilor un control mai bun asupra bugetului destinat flotei auto, în timp ce beneficiază de toate avantajele leasingului operațional. Înainte de a fi propuse partenerilor, autovehiculele utilizate din gama Re-Lease trec printr-un proces riguros de selecție, verificare și recondiționare în rețeaua de service-uri partenere Arval. 

Autovehiculele au mai puțin de 4 ani vechime și cel mult 120.000 de kilometri, valori care ajută la menținerea unui standard ridicat de performanță și siguranță. De asemenea, autovehiculele fac parte din stocul Arval, ceea ce înseamnă că termenul de livrare este foarte scurt, de aproximativ 3 săptămâni.

În ceea ce privește avantajele financiare, costurile de închiriere lunare sunt fixe și predictibile, pe intervale de timp cuprinse între 25 și 48 luni și includ întreținerea autoturismelor, asistența rutieră, asigurarea și anvelopele de sezon. Astfel, un autovehicul inclus în serviciul Arval Re-Lease poate fi închiriat cu un cost cu până la 20% mai mic decât cel al unui model echivalent nou, beneficiind de aceleași servicii incluse”.

Răzvan Roșculeț, director comercial, Arval România: „Arval Re-Lease este un serviciu nou pentru piața din România, prin intermediul căruia le oferim partenerilor o alternativă la leasingul operațional clasic. Autovehiculele pe care le propunem pentru al doilea ciclu de utilizare sunt verificate riguros de specialiștii noștri pentru a ne asigura că îndeplinesc toate standardele de calitate și siguranță și beneficiază de toate avantajele leasingului operațional, cu un cost fix și predictibil care este, în medie, cu aproximativ 20% mai mic. Într-o perioadă în care discutăm tot mai mult despre provocări financiare și circularitate, Arval Re-Lease este o soluție excelentă pentru partenerii noștri și ne bucurăm că am reușit să îl lansăm pe piața din România. Acest serviciu reprezintă un element important al procesului de transformare într-un pol de servicii de mobilitate sustenabilă prin care Arval trece atât la nivel global, cât și în România.”

Arval România semnalează că „fabricarea unui autoturism nou generează până la câteva tone de dioxid de carbon, în funcție de dimensiunile și materialele utilizate. Astfel, o soluție precum Arval Re-Lease, prin care se oferă încă un ciclu de leasing operațional vehiculelor, își are rolul în politicile de protecție a mediului, putând contribui la atingerea unor ținte semnificative în politicile de CSR ale companiilor”.

Arval este caracterizat ca „un actor important în domeniul leasingului full-service de vehicule și un specialist în soluții de mobilitate sustenabilă fondat în 1989. Arval este deținută în întregime de BNP Paribas și este poziționată în divizia Comercial, Personal Banking si Servicii a Grupului, cu aproximativ 1,8 milioane de vehicule închiriate la finalul lui 2024. În fiecare zi, aproape 8.600 de angajați Arval din 29 de țări oferă soluții flexibile pentru a face călătoriile fără probleme și sustenabile pentru clienții săi, de la mari grupuri corporative internaționale la companii mai mici și clienți individuali de retail. 

Arval este membru fondator al Alianței Globale Element-Arval. Toți membrii alianței însumează flote de peste 4,5 milioane de vehicule în 55 de țări. 

Arval a fost recompensată cu cel mai înalt nivel al medaliei EcoVadis, nivelul Platinum, fapt care îi plasează strategia de CSR în Top 1% al companiilor evaluate. www.arval.com

BNP Paribas este cunoscută drept „cea mai importantă bancă din Uniunea Europeană și un jucător cheie în domeniul bancar internațional. Operează în 63 de țări și are aproape 183.000 de angajați, incluzând peste 145.000 în Europa. Grupul deține poziții cheie în cele trei domenii principale de activitate: Comercial, Personal Banking și Servicii pentru soluțiile bancare comerciale și personale ale Grupului și mai multe linii de business specializate, inclusiv BNP Paribas Personal Finance și Arval; Servicii de Investiții și Protecție pentru soluții de economisire, investiții și protecție; și Corporate & Institutional Banking, axat pe clienți corporativi și instituționali. Bazându-se pe modelul său puternic, diversificat și integrat, Grupul ajută toți clienții săi (persoane fizice, asociații comunitare, antreprenori, IMM-uri, corporații și clienți instituționali) să-și realizeze proiectele prin soluții care acoperă finanțarea, investițiile, economiile și asigurarea de protecție. În Europa, BNP Paribas are patru piețe interne: Belgia, Franța, Italia și Luxemburg. Grupul își lansează modelul integrat de servicii bancare comerciale și personale în mai multe țări mediteraneene, Turcia și Europa de Est. În calitate de actor cheie în domeniul bancar internațional, Grupul are platforme și afaceri de top în Europa, o prezență puternică în America, precum și o afacere solidă și în creștere rapidă în Asia-Pacific. BNP Paribas a implementat o abordare de responsabilitate socială corporativă în toate activitățile sale, permițându-i să contribuie la construirea unui viitor durabil, asigurând în același timp performanța și stabilitatea Grupului. https://group.bnpparibas/en/” 

Vânzări pentru faza a doua a proiectul rezidențial premium Liziera de Lac

0

Proiectul rezidențial premium, ales de campionul olimpic David Popovici, anunță lansarea vânzărilor pentru faza a doua,oferind potențialilor clienți posibilitatea de a-și alege locuința dintr-o selecție de patru tipuri de case, cu prețuri pornind de la 146.300 de euro + TVA. Poziționat pe malul lacului Tătaru, la mai puțin de 20 de minute de zona Pallady și de stația de metrou Anghel Saligny, și la doar 35-45 de minute de zona Unirii, ansamblul rezidențial Liziera de Lac este dezvoltat de Liebrecht & wooD, unul dintre cei mai renumiți dezvoltatori imobiliari, cu experiență de peste 30 de ani pe piața din Polonia și România”.

Ansamblul Liziera de Lac este caracterizat prin faptul că „redefinește standardele locuirii oferind o experiență completă. Locuințele moderne, amplasate în cadrul unui ansamblu exclusivist de tip gated community, impresionează prin designul arhitectural, inspirat de stilul nordic, și finisajele premium, fiecare unitate fiind proiectată pentru a oferi o optimizare excelentă a spațiului și multă lumină naturală. Investiția în faza a doua, care va livra în total 39 de case, dispuse pe parter și etaj, cu suprafețe nete ce variază între 87 și 111 metri pătrați, este estimată la 6 milioane de euro. Cele patru tipuri de case, Cuib 6, Cuib 7, Cuib 8 și Cuib 9, dispun de grădină și de loc de parcare inclus în preț, oferind configurații flexibile cu trei și patru camere, adaptate familiilor sau persoanelor care își doresc un stil de viață echilibrat, în armonie cu natura, și în mijlocul unei comunități puternice, care împărtășește aceleași valori.

Încă de la lansare și de la livrarea celor 94 de case din faza întâi, Liziera de Lac a adus un concept unic de locuire, orientat către oferirea unei experiențe unice pentru rezidenți, remarcându-se, astfel, prin crearea unui stil de viață armonios și a unei comunități unite. Liziera de Lac subliniază angajamentul dezvoltatorului de a redefini experiența de locuire îmbinând eleganța, mixul de facilități moderne, confortul, natura și proximitatea față de principalele puncte de interes din București. 

Conceptul Premium Lakeside Living aduce în centrul atenției beneficiile oferite de amplasarea ansamblului pe malul lacului Tătaru, la mai puțin de 20 de minute de zona comercială Pallady și stația de metrou Anghel Saligny, oferind rezidenților un mediu natural deosebit, spații generoase, dotări moderne și un stil de viață premium, care prioritizează bunăstarea acestora. 

Cei peste 200 de rezidenți, mutați deja în Liziera de Lac, se bucură de un mix de facilități moderne, care includ piscina semiolimpică Lido by David Popovici, spații verzi extinse pentru recreere și activități sportive, alei pietonale și zone de relaxare și de petrecere a timpului liber, piste pentru biciclete, terenuri de baschet și tenis, loc de joacă pentru copii, un centru educațional, ce va găzdui o grădiniță, și AGORA HUB, un spațiu comunitar dotat cu zone de coworking și o sală de sport echipată cu aparatură performantă. De asemenea, în linie cu standardele de mediu și sustenabilitate, care reprezintă o preocupare constantă pentru Liziera de Lac, proiectul, în care spațiile verzi ocupă peste 52% din suprafață, dispune deja de stații de colectare și tratare a apei și de un sistem de irigare independent”.

Dezvoltatorul imobiliar reamintește că, „începând din acest an, și campionul olimpic la înot David Popovici s-a alăturat comunității din Liziera de Lac, devenind, în același timp, și ambasador al proiectului. Asocierea cu remarcabilul sportiv evidențiază încrederea, profesionalismul, excelența și respectul, valori comune care definesc ansamblul rezidențial”. 

Patrick Van Den Bossche, Founder & Managing Director of Liebrecht & wooD: „Suntem foarte bucuroși să lansăm faza a doua a proiectului nostru, un moment care marchează extinderea unei comunități vibrante și unite la Liziera de Lac. Acest moment reflectă angajamentul nostru de a oferi o experiență de locuire deosebită, unde natura și confortul modern se îmbină armonios. Pentru noi, acesta este un pas important în consolidarea viziunii pe termen lung, care poziționează acest proiect ca o destinație de referință pe piața rezidențială din zona de est a Bucureștiului. Continuarea firească a proiectului este rezultatul încrederii acordate de clienții noștri și a modului pozitiv în care acesta a fost primit de comunitatea de rezidenți. Încrederea lor ne oferă stabilitate și ne motivează să ducem mai departe standardele de excelență care definesc Liziera de Lac și să dezvoltăm acest concept unic, care aduce un nou suflu în zona de est a Bucureștiului.”

Ana Imbrea, Sales Consultant Liziera de Lac: „Lansarea perioadei de presales este o oportunitate pentru clienții noștri de a beneficia de o serie de avantaje exclusiviste. Pe lângă oferta specială de preț din această etapă, clientul poate să-și aleagă cea mai bună poziționare a viitoarei sale case sau să opteze pentru personalizarea pachetelor de finisaje interioare ale locuinței în funcție de nevoile și preferințele sale. Echipa noastră de vânzări este gata să furnizeze toate detaliile necesare pentru luarea celei mai bune decizii și rămâne la dispoziția clienților pe tot parcursul procesului.”

Liziera de Lac este „mai mult decât un proiect rezidențial: este un loc poziționat în mijlocul naturii, departe de agitația unui oraș, dar cu acces rapid la toate facilitățile urbane și nevoile de viață contemporane. Pentru a facilita accesul către centrul orașului, Liebrecht & wooD a finanțat printr-o investiție de 5 milioane de euro drumul de acces pe autostrada A2 înainte de deschiderea parcului de retail care găzduiește Fashion House Outlet Centre Pallady și a investit 2,2 milioane de euro în drumul de 5 kilometri care leagă Poșta de Liziera de Lac, un traseu pitoresc de-a lungul unor câmpuri de floarea-soarelui și podgorii.

Începerea lucrărilor de construcție pentru faza a II-a este programată în vara acestui an”.

Liebrecht & wooD reamintește că „reprezintă de peste trei decenii o voce distinctă pe piața imobiliară din Europa Centrală și de Est. Activând în Polonia și România, compania a dezvoltat proiecte de birouri, retail, rezidențiale și logistice cu o suprafață totală de jumătate de milion de metri pătrați, evaluate la peste 1 miliard de euro. Abordarea companiei în domeniul construcțiilor este holistică, acordând o atenție deosebită pentru mediul înconjurător, modul de administrare și beneficiari, cu scopul de a le armoniza perfect. În 2023, Liebrecht & wooD a implementat o politică și o strategie ESG a companiei, acordând prioritate performanței de mediu și bunăstării tuturor părților interesate. Cu un accent constant pe implicarea comunității, sustenabilitate și excelență arhitecturală, compania continuă să fie un pioner în dezvoltarea proiectelor inovatoare și în  promovarea unei viziuni diferite asupra imobiliarelor. Compania a fost recompensată cu peste 50 de premii pentru activitatea sa remarcabilă în sectorul imobiliar, printre care se numără EuropaProperty CEE și SEE Awards, Construction & Investment Journal Awards, Eurobuild Awards, HOF Awards sau Emerging Europe Awards.

Liebrecht & wooD este prezent în România din 2001, când a intrat pe piața locală cu Militari Shopping Centre din București și ulterior clădirea de birouri Victoria Park (vândută în 2004). De atunci, cu un angajament constant față de inovație și excelență, compania a livrat proiecte de birouri, retail și rezidențiale de ultimă generație, precum West Park, primul parc de retail din România care a inclus un centru comercial de tip outlet – Fashion House Outlet Centre Militari, și East Park, ce găzduiește al doilea outlet din București – Fashion House Outlet Centre Pallady. În prezent se pun bazele unui viitor parc tematic de familie, unic pe piața din România, împreună cu diverse facilități comerciale și de divertisment. O altă dezvoltare vizionară Liebrecht & wooD include proiectul rezidențial premium Liziera de Lac, aflat la mai puțin de 20 de minute de Pallady și care oferă o alternativă la agitația stilului de viață urban, fără a face rabat de la confortul oferit de facilitățile unui oraș.

În momentul de față, Liebrecht & wooD Romania își concentrează resursele în partea de est a Bucureștiului, cu noi faze în dezvoltarea ansamblului Liziera de Lac și extinderea East Park, ca răspuns la investițiile majore în infrastructura din această zonă. Pentru mai multe informații: https://liebrecht-wood.com”.

CCIB a reluat seria de evenimente Open House Networking la Palatul CCIB

0

„Prin organizarea evenimentelor din seria Open House Networking, oferim oamenilor de afaceri oportunitatea de a avea acces la informații utile, la primă mână, furnizate de echipa noastră, dar și de la invitații noștri speciali – oficiali din administrația publică și specialiști de top, le asigurăm un cadru propice pentru a-și prezenta afacerea și pentru a identifica noi parteneri de afaceri și noi abordări de business”, a declarat Iuliu Stocklosa, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), în deschiderea primului eveniment din această nouă serie, axat pe prezentarea oportunităților de internaționalizare și promovare a ofertei românești.

Iuliu Stocklosa

La manifestare au participat aproape 100 de antreprenori și manageri ai unor companii bucureștene și specialiști din departamentele de comerț exterior, marketing, comunicare și vânzări ce activează în domenii precum: producție și export (vinuri, automotive, textile, sticlărie, bijuterii), turism, construcții industriale și civile, materiale de construcții, energie, instalații speciale, cercetare-dezvoltare și servicii industriale, tehnologia informației, telecomunicații, comerț electronic, financiar, consultanță, brokeraj, educație, imobiliar, juridic, medical, organizare evenimente, producție publicitară și publicitate.

În prima parte a evenimentului participanții au avut ocazia de a-și face o imagine de ansamblu asupra: instrumentelor de internaționalizare a afacerilor și de atragere de investiții oferite de Camera București și de Agenția Română de Investiții și Comerț Exterior (ARICE), modalităților concrete în care cele două instituții colaborează, domeniilor și piețelor care oferă oportunități și aspectelor cărora trebuie să le acorde atenție atunci când abordează piețe noi sau intenționează să dezvolte proiecte investiționale.

Cu acest prilej, dr. Doru-Claudian Frunzulică, vicepreședinte cu atribuții de președinte al ARICE, a invitat managerii și antreprenorii prezenți ca pe lângă programele consacrate dedicate promovării exporturilor, să acceseze și fondurile disponibile prin diverse programe sectoriale care susțin dezvoltarea industriei autohtone, precum cele destinate industriei materialelor de construcții și industriei agro-alimentare. 

Doru Claudian Frunzulica

Foarte bine primită de participanți a fost intervenția lui George Sorin Nicolescu, vicepreședinte CCIB, președintele Secțiunii Turism, care a vorbit despre pașii pe care trebuie să-i facă o companie care dorește să participe la manifestări expoziționale internaționale, inclusiv utilizând fondurile disponibile prin programele guvernamentale. În context, a recomandat participarea la aceste evenimente sub egida camerelor de comerț – instituții cu tradiție și bună reputație, punctând importanța construirii încrederii pe piețele de destinație îndeosebi în spațiile extra-UE, precum și a bunei pregătiri a deplasărilor de afaceri. Potrivit vicepreședintelui CCIB, în perioada imediat următoare se are în vedere organizarea participării antreprenorilor români interesați la expoziția mondială Osaka, Kansai Japonia 2025.

George Sorin Nicolescu

Evenimentul a constituit un excelent prilej pentru participanți de a afla de la directorul executiv al CCIB, Gabriela Iftene, informații utile privind activitățile, produsele și serviciile oferite de echipa noastră, inclusiv privind serviciile de arbitraj oferite prin Curtea de Arbitraj București de pe lângă CCIB. 

Gabriela Iftene

„Pe lângă oferta clasică de servicii, avem plăcerea de a vă oferi posibilitatea de a organiza evenimente – de la conferințe, forumuri, mese rotunde și seminarii, până la expoziții, seri muzicale, recepții, prezentări – în sălile exclusiviste, cu capacitate de până la 150 de locuri, din Palatul CCIB, clădire emblematică a Capitalei, cu o istorie remarcabilă”, a punctat directorul executiv al Camerei București.

Partea a doua a evenimentului a fost dedicată prezentării unor studii de caz, a unor proiecte de succes și a unor instrumente pentru dezvoltarea afacerilor de către reprezentanți ai: Bursei de Valori București, Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială „Elie Carafoli” – I.N.C.A.S. Bucureşti, Frigotehnica SA, East Electric București și Cramele Odobești SA.

Programul Open House a fost completat cu un tur privat ghidat al Palatului CCIB, bun prilej pentru participanți de a afla informații mai puțin știute despre istoria și arhitectura acestei clădiri-reper pentru Capitală. 

IMM România susține educația antreprenorială pentru elevi

0

Având în vedere proiectele planurilor-cadru pentru învățământul liceal, aflate în consultare publică în această perioadă, IMM România, confederatie patronală reprezentativă la nivel național, susține menținerera în trunchiul comun a curriculum pentru toate filierele de liceu, începând cu clasa a X-a, a orelor de educație antreprenorială, sub forma disciplinei „Economie și antreprenoriat”. 

Educația antreprenorială constituie un element important în pregătirea elevilor pentru o viață activă după absolvire și oferă perspective de dezvoltare personală și profesională.

IMM România subliniază contribuția semnificativă a cursurilor de antreprenoriat  la dobândirea și dezvoltarea competențelor cheie necesare tinerilor indiferent de domeniul în care vor activa

Studierea antreprenoriatului are potențialul de a identifica și modela tineri antreprenori de succes, încă din perioada pregătirii lor inițiale, consolidând perspectivele parteneriatului dintre școală și mediul de afaceri

Raportat la tendințele economice și provocările digitalizării și AI, IMM România încurajează dezvoltarea educației antreprenoriale în rândul tinerilor pentru dobândirea de competențe care să le asigure capacitatea de adaptare la un mediu economic competitiv

eToro introduce cinci noi criptoactive pe platformă

0

Platforma de tranzacționare și investiții eToro a anunțat adăugarea a cinci noi criptoative la tranzacționare pe platforma sa.

Noile criptoactive sunt:

  • LayerZero (ZRO): un protocol de mesagerie cross-chain care permite interoperabilitatea perfectă a blockchain-ului.
  • ZKsync (ZK): o soluție de scalare Layer-2 care sporește viteza Ethereum și reduce costurile de tranzacționare.
  • Pyth (PYTH): o rețea descentralizată de oracole care furnizează date de piață în timp real pentru DeFi.
  • EigenLayer (EIGEN): un protocol de “restaking” care sporește securitatea Ethereum și eficiența capitalului.
  • Swell (SWELL): un protocol de tip “liquid staking” pentru Ethereum care oferă flexibilitate și integrare DeFi.

EIGEN și SWELL sunt cele mai recente criptoactive „experimentale” adăugate deToro. Această categorie include criptoactive care prezintă potențial de inovare și tehnologii disruptive, adesea cu o volatilitate ridicată, lichiditate scăzută și/sau un angajament puternic al comunității. Acestea includ memecoins, oferte inițiale de monede și vânzări de token-uri, produse inovatoare și strategii financiare descentralizate (DeFi). Alte criptoactive experimentale cu tranzacționare pe eToro includ Toncoin (TON), Pepe (PEPExM) și Official Trump (TRUMP).

„Suntem încântați să anunțăm cele mai recente adăugiri la oferta noastră de criptoactive”, a declarat Omri Ross, Chief Blockchain Officer la eToro. „Scopul nostru este de a oferi utilizatorilor noștri acces la o gamă largă de criptoactive, de la nume mai cunoscute și consacrate, până la token-uri «experimentale» care reprezintă proiecte mai noi în spațiul blockchain.”

Deoarece criptoactivele experimentale prezintă riscuri mai mari, inclusiv lichiditatea volumului, stabilitatea activelor și alte considerente, există restricții privind valoarea pozițiilor pe care utilizatorii le pot deschide în aceste active, în funcție de nivelul lor din eToro Club. Aceste limite sunt în vigoare pentru a ajuta la gestionarea riscurilor asociate tranzacționării acestor active cu volatilitate ridicată. 

ANALIZĂ XTB, Radu Puiu: Principalii indici bursieri dau semnale că, în 2025, nu va fi „America First”. Investitorii estimează impactul negativ al politicilor lui Trump

0

Începutul de an a fost cel puțin intens și dinamic, în special pentru SUA, însă în ceea ce privește piețele de capital, este clar că anul acesta nu a fost „America First”, principalii indici bursieri înregistrând o performanță cu mult mai slabă față de anii anteriori, arată Radu Puiu, analist financiar în cadrul XTB România, companie de investiții pe bursele internaționale. 

Piața bursieră americană a crescut în 2025 și rămâne în continuare în vecinătatea maximelor istorice, în ciuda unor corecții considerabile. Însă, dimensiunea creșterii este cu mult inferioară altor indici bursieri. Concret, până la 5 martie, indicele major S&P 500 a subperformat în raport cu indicii bursieri din Mexico City, Paris și Hong Kong, propunând un avans de doar 2,88%.

Diferența de performanță a fost atât de mare încât, făcând o comparație între evoluția de la începutul anului a indicilor majori din economiile importante, doar două piețe au înregistrat randamente mai slabe decât etalonul american. Indicele bursier japonez Nikkei 225 și cel chinez CH50 au suferit deprecieri de 0,97%, respectiv 0,51%. 

La polul opus, indicele din Hong Kong, Hang Seng China Enterprises, cel german DAX și cel european Euro Stoxx 50 propun evoluții de peste 10% de la începutul anului. La mijloc, se află nume precum indicele din Hong Kong Hang Seng (+9,88%), cel francez CAC 40 (+9,28%), etalonul mexican CPI Mexico (+6,20%) și cel australian S&P/ASX 200 (+3,70%).

Performanța indicilor bursieri majori de la începutul anului

Diferența de performanță are mai multe cauze și, dacă va continua, va înregistra o inversare bruscă după ce SUA a marcat ani de excepție. Altfel spus, piața bursieră americană mult timp liderul detașat al piețelor globale, în mare parte pentru că economia federală a fost mai puternică și mai stabilă decât celelalte. 

Totuși, diferența actuală arată că alte piețe bursiere sunt mai bine evaluate decât Wall Street, unde au existat tot timpul temeri că prețurile multor acțiuni au crescut prea repede în raport cu profiturile companiilor. În plus, marile companii de tehnologie, zise și Big Tech, au început să reprezinte o pondere tot mai importantă a pieței bursiere americane, pe măsură ce au continuat să crească.

Băncile centrale din alte țări par mult mai dispuse să reducă ratele dobânzilor, o măsură care tinde, adesea, să stimuleze prețurile acțiunilor. Banca Centrală Europeană a redus ratele în ianuarie. O zi mai târziu, Rezerva Federală a declarat că va menține ratele stabile, iar notele acelei ședințe indică faptul că factorii de decizie din SUA ar putea să nu modifice ratele pentru o perioadă, având în vedere îngrijorările legate de tarifele administrației Trump, punctează Radu Puiu.

Investitorii devin din ce în ce mai optimiști în ceea ce privește acțiunile globale, acțiunile europene înregistrând în ianuarie cele mai puternice randamente lunare față de S&P 500 din ultimul deceniu. Între timp, crește optimismul în ceea ce privește redresarea Chinei, chiar dacă există incertitudini legate de tarife la nivel global.

În schimb, indicele DAX al Germaniei a atins noi maxime în februarie, înainte de alegeri. Acțiunile din domeniul apărării au înregistrat câștiguri puternice deoarece liderii europeni au discutat despre cheltuieli mai mari pentru acest sector.

Goldman Sachs și-a majorat prognoza de creștere pentru 2025 pentru Zona Euro cu 0,1 puncte procentuale, la 0,8%, citând creșterea cheltuielilor militare și de infrastructură, în special în Germania. Între timp, piața bursieră din Hong Hong a crescut, datorită unei creșteri a acțiunilor tehnologice chineze, subliniază analistul financiar din cadrul XTB România. 

În ultimii 10 ani, S&P 500 a înregistrat un randament mediu anualizat de 13,8%, în timp ce media acțiunilor globale a fost de 4,9%. Aceste randamente extraordinare au fost alimentate, în mare parte, de giganții americani din domeniul tehnologiei, însă, pe măsură ce piața americană a bătut record după record, a apărut riscul unei corecții. Prin comparație, acțiunile globale au evaluări mai atractive comparativ cu acțiunile americane scumpe.

Deciziile președintelui SUA pun pe jar economia

Politicile haotice ale lui Donald Trump, inclusiv deciziile tarifare imprevizibile, chiar și împotriva celor mai apropiați parteneri comerciali ai SUA, par să afecteze economia americană. 

Primii indicatori principali publicați pentru luna februarie – cum ar fi ISM, PMI și indicatorii de sentiment ai Conference Board – sugerează o deteriorare a sentimentului. Investitorii încep să estimeze impactul negativ al politicilor protecționiste ale lui Trump. 

Chiar și în timpul declarațiilor din fața Congresului, președintele Americii a recunoscut că schimbările sale ar putea perturba economia pe termen scurt. Prin urmare, asistăm la o corecție a piețelor bursiere și la o slăbire a dolarului, explică Radu Puiu. 

Ultima dată când acțiunile internaționale au depășit performanțele acțiunilor americane a fost în anii 2000, marcați de „Spargerea bulei dot-com” și de criza financiară globală. În această perioadă, creșterea economică a Chinei a alimentat randamentele acțiunilor globale, în timp ce S&P 500 a subperformat.