GRAMPET Group anunță că două locomotive electrice de tip ELASMO, modernizate la RELOC Craiova, companie membră a grupului, „au încheiat cu succes probele de performanță. Acestea sunt parte din lotul de 19 astfel de vehicule, ce fac obiectul contractului finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu o valoare de 91,1 milioane deeuro. Probele au constat în tractarea a 16 vagoane de călători – prima locomotivă a parcurs ruta București – Constanța, iar a doua a efectuat traseul de retur, Constanța – București”.
Gruia Stoica, președinte, GRAMPET Group: „Finalizarea cu succes a probelor de performanță pentru cele două locomotive reflectă angajamentul nostru ferm față de modernizarea infrastructurii feroviare din România. Credem cu tărie că fabricile românești trebuie susținute și încurajate să devină tot mai competitive, deoarece vagoanele și locomotivele produse și modernizate aici respectă standardele internaționale.”
Un proiect strategic pentru modernizarea infrastructurii feroviare
Realizatorii acestei performanțe tehnice subliniază că „locomotivele ELASMO 003 și 004 sunt echipate cu motoare electrice de tracțiune asincrone, proiect tip 060 EA1 CA. Vehiculele sunt dotate cu tehnologii de ultimă generație, care asigură performanță, fiabilitate și siguranță sporită. Toate subsistemele sunt integrate perfect unele cu altele și controlate dintr-un punct central de comandă – un computer de bord produs de RELOC Craiova.
În afara celor două locomotive care au desfășurat luni, 23 iunie 2025, probele de performanță, alte două unități au fost deja livrate beneficiarului și puse în exploatare, iar încă șase locomotive se află în prezent pe fluxul de producție.
Impact pozitiv asupra mobilității feroviare din România
Modernizarea locomotivelor ELASMO aduce beneficii semnificative în ceea ce privește eficiența energetică, durabilitatea și reducerea costurilor de operare și întreținere. Timpii de parcurs sunt considerabil îmbunătățiți, iar pasagerii vor beneficia de un transport mai sigur, rapid și sustenabil, aliniat cerințelor Uniunii Europene privind mobilitatea verde”.
Doctor SKiN anunță lansarea unei noi clinici moderne în București, în urma unei investiții strategice de aproximativ 350.000 de euro. Noua locație, situată în incinta centrului comercial Auchan Drumul Taberei (Str. Brașov nr. 25), marchează modernizarea, extinderea și relocarea primei clinici din rețea, deschisă în 2018.
Cu o suprafață de 350 mp, clinica devine un spațiu emblematic al brandului, reflectând noul standard de calitate, eficiență și confort al rețelei Doctor SKiN. Este un răspuns firesc la cererea tot mai mare a pacienților, dar și la extinderea echipei medicale și a portofoliului de tehnologii.
Capacitate de peste 5.000 de proceduri lunare
Noua clinică include 14 cabinete specializate și trei zone de așteptare, fiind gândită pentru a susține un flux lunar de peste 5.000 de proceduri, de la tratamente laser și epilare definitivă, la terapii faciale avansate, rejuvenare corporală și facială, tratamente injectabile și soluții dermatologice de ultimă generație.
Extinderea răspunde cererii în creștere din partea pacienților, dar și nevoii de a susține un portofoliu tot mai larg de tehnologii avansate și personal medical specializat. În urma lansării, au fost create 10 locuri de muncă noi, astfel încât și echipa s-a extins și în prezent cuprinde peste 100 de angajați în toate centrele Doctor SKiN.
„Am simțit nevoia unui spațiu reprezentativ, care să reflecte nivelul nostru de expertiză, tehnologia pe care o folosim și așteptările clienților noștri. Cererea este în continuă creștere, iar extinderea a venit natural, avem mai mulți pacienți, mai multe echipamente și o echipă în expansiune. Noua clinică este concepută pentru eficiență, confort și rezultate vizibile”, a declarat Adina Radu, cofondator Doctor SKiN.
O industrie în revoluție: Tehnologia redefinește frumusețea
Industria frumuseții este într-o continuă transformare la nivel global, iar România nu face excepție. Tehnologiile moderne, de la tratamente non-invazive cu laser, radiofrecvență sau HIFU, până la analize bazate pe inteligență artificială, schimbă fundamental modul în care oamenii își îngrijesc pielea și corpul.
În acest context, clinicile Doctor SKiN se poziționează în avangarda tehnologiei medical-estetice, cu echipamente omologate și aprobate FDA, oferite în exclusivitate și actualizate constant.
Business în creștere pe o piață în plină dezvoltare
În 2024, rețeaua Doctor SKiN a atins o cifră de afaceri de aproximativ 5 milioane de euro, confirmând poziția sa de lider în domeniul esteticii medicale din România. Iar estimările pentru 2025 sunt în creștere. Cu șase centre active și peste 45.000 de pacienți la nivel național, brandul se consolidează ca reper al esteticii medicale profesioniste, din România.
Succesul acestui tip de business este susținut nu doar de echipamente, ci și de personalul instruit, un factor-cheie în livrarea de tratamente eficiente și personalizate. Investițiile în trainingul echipei au depășit, în ultimii șase ani, 150.000-200.000 euro.
„Suntem singura rețea de pe piață care folosește doar aparatură nouă, înlocuită la fiecare câțiva ani, cu mentenanță constantă. Investim doar în echipamente originale, nu folosim replici sau tehnologii învechite. Din 2018 până astăzi, am investit aproximativ 2 milioane de euro doar în aparatură și tehnologie. Pentru 2025 estimăm investiții de cel puțin 500.000 euro, în echipamente și modernizarea spațiilor”, explică Alin Radu.
Proceduri solicitate și accesibile: de la epilare definitivă la tratamente injectabile și anti-aging
Cele mai populare proceduri rămân cele non-invazive, cu rezultate și recuperare rapidă. Epilarea definitivă cu laser este liderul incontestabil, cu peste 10.000 de clienți tratați doar în rețeaua Doctor SKiN, în ultimii șase ani. Urmează tratamentele injectabile (botox, acid hialuronic, stimulatoare de colagen), rejuvenarea facială cu laser CO₂ sau HIFU, tratamente faciale de curățare facială profesională, lifting non-chirurgical și tratamente corporale pentru celulită, piele lăsată și fermitate.
„Am ales să oferim servicii de lux accesibil, cu tehnologii de top, dar la prețuri care permit accesul unui public larg. Suntem permanent în pas cu piața esteticii mondiale, care evoluează spre tratamente minim invazive, cu efecte rapide și aspect natural. Oamenii caută acum metode blânde, dar eficiente, pentru a arăta și a se simți bine. În clinicile noastre, ne-am propus să le oferim exact acest echilibru: tehnologii acreditate, tratamente susținute de știință, rezultate reale și o experiență fără disconfort”, a concluzionat Adina Radu, cofondator Dr. SKiN.
de Călin Costinaș, Coordonator al Grupului de lucru „Produs românesc” – Agrinnovator, Clubul Fermierilor Români
Cum reparăm un deficit de miliarde și construim o industrie agroalimentară competitivă?
Există o ironie greu de ignorat în peisajul economic al României. Una dintre cele mai fertile țări din Europa importă majoritatea alimentelor pe care le consumă. Rafturile din retail spun povestea unui paradox devenit cotidian: carne procesată din vest, lactate din centrul Europei, dulciuri și conserve de oriunde, mai puțin de aici. Și asta într-o țară care are pământ fertil, tradiție agricolă, și tot mai mulți consumatori care caută produse locale.
În ultimii ani, economia a crescut rapid. PIB-ul a urcat spectaculos, iar salariile au crescut cu peste 260%. În schimb, producția industrială totală a crescut doar cu 118%, iar producția internă agroalimentară a rămas sub potențial. Diferența s-a umplut cu importuri.
Acest dezechilibru se vede clar într-un deficit comercial total care a ajuns la peste 35 de miliarde de euro. Iar industria agroalimentară contribuie semnificativ la acest gol. În doar un deceniu, deficitul alimentar a crescut de peste 7 ori, până la -3 miliarde de euro. Cele mai mari deficite: carne și preparate (-1,2 miliarde euro), lactate (-700 milioane euro), produse de cofetărie și ciocolată (-600 milioane euro). Importăm chiar și conserve vegetale și produse pe care le-am putea face cu resurse locale.
Deficitul comercial este în multe privințe mai periculos decât cel bugetar. Cel din urmă se mai poate regla prin politici fiscale, diminuarea cheltuielilor. Cel comercial, nu. Dezechilibrul dintre importuri și exporturi cere ani de investiții, o producție internă capabilă să împingă importurile înapoi și să genereze export. Nu e o intervenție rapidă, ci un proiect național.
În tot acest timp, Polonia, o țară cu dimensiuni similare, a făcut exact opusul. A trecut de la un excedent de 1,4 miliarde euro la 7 miliarde euro. A devenit al treilea exportator european de ciocolată, fără să producă un gram de cacao. Au investit în procesare, au atras multinaționale, au construit branduri.
Deficitul este o hartă a oportunităților pierdute
Avem teren, avem resurse, avem oameni, dar și o economie care exportă cereale brute și importă produse procesate cu valoare adăugată ridicată. În 2023, România a exportat grâu de peste 1 miliard de euro, dar a importat biscuiți în valoare de 130 de milioane euro, conserve vegetale de 56 milioane euro și supe instant de 52 milioane euro. În timp ce oferim materie primă pieței europene, rafturile din retail sunt dominate de produse finite din Polonia, Germania sau Italia.
Paradoxul merge mai departe: avem producție agricolă, dar importăm murături, în condițiile în care România este singura țară din regiune care importă borcanepentru industria de conserve. Producătorii locali nu pot fi competitivi dacă aduc ambalaje din Turcia sau Ucraina la același preț cu produsul finit.
Sau cazul bitumului: în ciuda unui necesar național estimat la 700.000 de tone, România produce intern doar 20% și importă restul, cu un deficit anual de peste 285 milioane euro, într-un sector susținut din fonduri europene. Așadar, subvenționăm indirect producătorii externi în loc să dezvoltăm capacități interne.
Aceste cifre nu sunt doar statistici. Sunt semnele unei economii care pierde lanțurile de valoare. Ecosistemul agroalimentar este fragmentat: procesatori subdimensionați, ambalaje indisponibile, logistică deficitară și lipsa unei strategii coerente.
Chiar și atunci când produsul există, cererea există și interesul e validat, intervine o barieră tot mai mare: lipsa capitalului pentru creștere. Vedem acest blocaj în categorii precum lactatele artizanale, conservele de legume sau produse tradiționale românești care sunt cerute de consumatori și listate în rețele de retail, dar nu pot fi livrate la scară mare din lipsa capacității de producție și finanțării pentru extindere. Băncile sunt reticente, programele publice sunt lente, iar mecanismele existente nu sunt calibrate la nevoile reale ale sectorului alimentar.
Succesul Poloniei nu e un miracol. E o strategie.Au investit în procesare, în rețele de distribuție, în branding. Au încurajat parteneriate retail-producător, au creat infrastructură modernă. În România, încă se așteaptă ca „piața să regleze singură”. Dar piața nu construiește singură abatoare, centre de colectare, capacitate de ambalare. Nu oferă credit pentru risc industrial. Nu leagă singură fermierii de procesatori. Fără o viziune clară și fără coordonare între actorii-cheie, producători, retail, autorități, finanțatori, România va continua să joace rolul pieței de desfacere.
Cum se poate începe?
România nu are nevoie de o revoluție alimentară. Are nevoie de un plan. Un plan care să pornească de la cererea reală și să lucreze înapoi spre producție. Nu invers. Un plan care să aducă la aceeași masă autorități, producători, retaileri și finanțatori. Să identifice unde se rupe lanțul: de ce nu avem murături românești la scară mare? Unde sunt borcanele, logistica, capitalul de stocuri? Ce ingrediente lipsesc? Ce putem procesa aici?
Apoi, avem nevoie de infrastructură. Publică sau sprijinită de parteneriate. Centre de colectare, ambalaje produse local, spații de stocare, linii de frig, linii de procesare. Nu putem construi industrie fără mecanică de bază.
Și, mai ales, avem nevoie de finanțare pentru creștere. Nu doar granturi pentru idei sau starturi. Ci capital care să ajute afaceri validate să crească. Mecanisme care înțeleg riscul agroalimentar: sezonalitate, capital circulant, logistică complexă.
România nu duce lipsă de resurse. Duce lipsă de coordonare, investiție strategică și voință instituțională. Avem cerere. Avem ofertă. Avem exemplu. Trebuie doar să vrem să legăm piesele.Călin Costinaș, Coordonator al Grupului de lucru „Produs românesc” – Agrinnovator, Clubul Fermierilor Români – „Nu există oportunitate mai mare decât o piață care consumă mai mult decât produce. Deficitul este până la urmă o hartă a ceea ce am putea construi.”
Rețele Electrice România, parte din grupul PPC în România, a lansat pe platforma electronică de achiziții publice SEAP o licitație publică cu o valoare maximă estimată de peste 32 milioane lei (fără TVA), pentru achiziția de cabluri electrice de înaltă tensiune, precum și accesorii, astfel încât să își poată desfășura proiectele de modernizare și mentenanță a rețelei, cu scopul de a o transforma într-o rețea mai rezilientă și mai fiabilă.
„Prin această licitație ne propunem să întărim capacitatea rețelei noastre de a face față riscurilor generate de schimbările climatice și să creștem fiabilitatea alimentării cu energie. Investițiile în infrastructura rețelei reprezintă o direcție strategică pentru noi și reflectă angajamentul nostru față de comunitățile pe care le deservim. Prioritatea noastră este să le oferim acestora acces constant și sigur la energie electrică, un element esențial pentru dezvoltarea economică și calitatea vieții”, a declarat Mihai Pește, Director General al Rețele Electrice România.
Astfel, Rețele Electrice România achiziționează cablu electric cu izolație din polietilenă reticulată (XLPE) de 110 kV, precum și accesorii, în valoare maximă estimată de peste 32 milioane lei. Astfel, în urma licitației se vor achiziționa următoarele – cablu subteran de înaltă tensiune, manșoane pentru cabluri subterane de înaltă tensiune, terminale de cablu de înaltă tensiune pentru GIS, cutie de transpunere și deconectare a ecranelor cablurilor de 110kV și altele. Achiziția acestor produse se face în vederea modernizării rețelei electrice de distribuție.
Cantitatea minimă de cablu de înaltă tensiune achiziționat este 37.000 ml, lungime similară cu aproximativ 370 de terenuri de fotbal puse cap la cap (un teren standard având ~100 m lungime). Cantitatea maximă de cablu achiziționat 60.100 ml reprezintă o lungime similară cu distanța dintre București și Ploiești.
Această inițiativă face parte dintr-un plan amplu de investiții în infrastructura energetică, prin care compania urmărește reducerea pierderilor tehnologice, îmbunătățirea calității serviciilor și creșterea capacității de distribuție a energiei electrice, în special în zona metropolitană București-Ilfov în contextul unui aport din ce în ce mai semnificativ al surselor de energie regenerabilă în rețea.
Rețele Electrice România continuă planul de investiții în 2025 pentru aria sa de responsabilitate, cu obiectivul de a construi o rețea de distribuție a energiei electrice modernă, digitalizată și pregătită să răspundă consumatorilor săi cu soluții adaptate la noile realități ale tranziției energetice. Anul acesta Rețele Electrice România are în plan investiții în valoare de peste 730 milioane lei. De asemenea, vor fi demarate proiecte cu finanțare atrasă din programele POIM și Fondul pentru Modernizare în cele trei zone, Banat, Dobrogea si Muntenia, care se vor finaliza în perioada 2026-2029 în valoare de 1.4 miliarde lei, din care aprox. 340 milioane lei vor fi suportate din fonduri proprii. Până la finalul anului 2025, numărul total de contoare inteligente instalate de societatea Rețele Electrice România va ajunge la aproximativ 2 milioane, cel mai mare volum atins de vreun operator de distribuție de energie electrică din România.
Compania SIVA Uniforms, recunoscută ca „unul dintre cei mai mari producători de îmbrăcăminte de lucru personalizată din România”, anunță că „a încheiat anul 2024 cu o cifră de afaceri de aproape 3 milioane de euro, în creștere cu 50% față de nivelul de 2 milioane în 2023. Pentru 2025, an în care compania aniversează 13 ani de activitate, SIVA Uniforms își propune să atingă pragul de 4 milioane de euro, în creștere de 33%, ca urmare a creșterii cererii pentru uniforme confecționate din materiale calitative și cu design personalizat”.
Silvia Melcescu, fondatoarea și acționarul unic al companiei: „Treisprezece ani în business sunt o mare reușită, mai ales într-un domeniu atât de competitiv precum cel al confecțiilor. Cheia succesului nostru stă în multă muncă, într-o echipă valoroasă, în ambiție, perseverență și, mai ales, în încrederea pe care am construit-o în jurul oamenilor noștri: colegi, parteneri, clienți. De aceea, sunt recunoscătoare tuturor colegilor, partenerilor și clienților noștri pentru tot ce am primit de la ei. Piața românească are un potențial uriaș de dezvoltare, iar în ultimii ani am observat o schimbare în mentalitatea companiilor: tot mai multe investesc în imaginea angajaților și în confortul lor la locul de muncă. Uniforma nu mai este doar un element de identificare, ci devine parte din cultura organizațională, un instrument de brand și o formă de grijă față de oameni. Acestea sunt motivele pentru care suntem hotărâți să continuăm să investim, să inovăm și să le oferim clienților noștri produse din ce în ce mai bune.”
Fabrica SIVA Uniforms precizează că „este amplasată în cartierul bucureștean Berceni și are aproximativ 80 de angajați. Aceasta deservește circa 200 de clienți din România și Europa, prin brandul SIVA Uniforms, parte a companiei-mamă Elite Uniforms & Community.
Domeniile în care uniformele personalizate sunt tot mai căutate sunt retailul, curieratul, HoReCa, sănătatea și construcțiile. Pe piața internă, compania și-a consolidat prezența în contextul în care tot mai multe firme românești solicită uniforme realizate din materiale superioare, ușor de întreținut, cu design personalizat, iar în plan extern se concentrează pe extinderea relațiilor existente și oferirea unui nivel ridicat de servicii.
De asemenea, compania beneficiază de un lanț de aprovizionare solid, colaborând cu furnizori din întreaga Europă, iar evoluția pieței materiilor prime îi permite o abordare mai eficientă în relația cu partenerii. O direcție nouă în dezvoltare pentru companie este cea a uniformelor școlare, domeniu în care SIVA Uniforms are în derulare mai multe proiecte cu instituții educaționale din mai multe regiuni ale țării.
De la începutul anului 2025, numărul angajaților a crescut cu peste 30% față de 2024, iar compania continuă recrutările pentru extinderea echipei”.
Începând cu 24 august, timp de 29 de zile, România devine cea mai mare scenă a muzicii universale. Cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu deschide porțile unei călătorii sonore excepționale, cu tema „Aniversări/Celebrations” – un omagiu adus marilor muzicieni și momentelor de referință din istoria unor ansambluri de prestigiu.
Această ediție marchează 70 de ani de la moartea lui George Enescu și evocă memoria altor creatori emblematici ai secolului XX: 150 de ani de la nașterea lui Maurice Ravel, 100 de ani de la cea a lui Pierre Boulez sau 50 de ani de la moartea lui Dmitri Șostakovici.
În același spirit aniversar, Festivalul Enescu celebrează și istoria unor ansambluri de renume: un secol de la înființarea Orchestrei Simfonice Naționale a Danemarcei, 80 de ani de activitate ai Philharmonia Orchestra din Londra, 70 de ani de existență ai Orchestrei Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca, 45 de ani ai Deutsche Kammerphilharmonie Bremen, și 75 de ani de la fondarea Corului Filarmonicii „George Enescu”.
Ediția din acest an devine astfel o veritabilă celebrare a muzicii, trecutului și viitorului ei, aducând împreună artiști, orchestre și ansambluri care au modelat istoria sonoră a lumii.
Se anunță o ediție monumentală, care reunește la București peste 4000 de artiști din 28 de țări, în peste 95 de concerte găzduite de Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Auditorium a MNAR, Sala Radio, Teatrul Odeon, MINA – Muzeul Artei Noi Imersive, precum și de Opera Națională București și Teatrul Național „I.L. Caragiale”.
Deschiderea va avea loc duminică, 24 august 2025, cu un concert susținut de Orchestra și Corul Filarmonicii „George Enescu”, sub bagheta dirijorului Cristian Măcelaru, director artistic al festivalului. Programul serii include o lucrare românească în primă audiție absolută – Concertul pentru orchestră de Dan Dediu, urmată de Concertul pentru vioară în re minor, capodopera compozitorului georgian Aram Haciaturian – solist Nemanja Radulović – și emoționanta Poema Română de George Enescu. Concertul va integra proiecții multimedia în regia Nonei Ciobanu și a lui Peter Košir.
Pe parcursul celor patru săptămâni, Bucureștiul va deveni gazda unor artiști de prim rang ai scenei internaționale: Martha Argerich, Anne-Sophie Mutter, Rudolf Buchbinder, Alexandre Kantorow, Bruce Liu, Isabelle Faust, Gautier Capuçon, Asmik Grigorian, Jennifer Holloway, Kristine Opolais, Kian Soltani, Alexandra Dariescu, Andrei Ioniță, Valentin Răduțiu, Leif Ove Andsnes, Jan Lisiecki, Jean-Yves Thibaudet, Valentin Șerban și mulți alții.
Vor concerta orchestre de top, printre care: Royal Concertgebouw Orchestra, Philharmonia Orchestra, Tonhalle-Orchester Zürich, Frankfurt Radio Symphony, Czech Philharmonic, Orchestre National de France, Chamber Orchestra of Europe, Academy of St Martin in the Fields, Budapest Festival Orchestra, Gustav Mahler Jugendorchester, Scottish Chamber Orchestra, WDR Symphony Orchestra Cologne, Les Siècles, Il Giardino Armonico, Accademia Bizantina, Mahler Chamber Orchestra, Sinfonia Varsovia, Orchestra of the Age of Enlightenment, Orchestra Națională Radio sau Filarmonica „George Enescu”.
Lucrări semnate de George Enescu vor fi prezentate în 45 de interpretări în cadrul Festivalului. Printre acestea se numără poemele simfonice Isis și Vox Maris,Pastorala-Fantezie, Rapsodiile Române, dar șiSimfoniile sau Suita Sătească, o serie de bijuterii camerale și lucrări vocal-simfonice de referință. Momentul culminant va fi reprezentația monumentală a Oedip, montată la Opera Națională București, în viziunea regizorală a lui Stefano Poda, cu o distribuție de elită din care fac parte Ionuț Pascu, Ruxandra Donose, Ramona Zaharia și Vazgen Gazaryan.
În 2025, opera și baletul revin in forță în programul Festivalului Enescu. Pe lângă Oedip, publicul va putea urmări și L’Heure espagnole de Maurice Ravel, în regia lui Tompa Gábor, spectacolul de dans Les Saisons al companiei Malandain Ballet Biarritz (Sala Mare a TNB) și creația coregrafică semnată de Gigi Căciuleanu, DinDor’NdoR, prezentată la Sala Studio a TNB de către Teatrul de Balet Sibiu. De asemenea, vor fi interpretate alte șapte opere în concert, printre care Lady Macbeth din Mțensk de Șostakovici.
Trailer Les Saisons:
O componentă inovatoare a ediției 2025 este seria ENESCU – JTI IMMERSIVE EXPERIENCE, desfășurată la MINA – Muzeul Artei Noi Imersive. Aceasta propune concerte imersive care combină muzica clasică, dansul contemporan, inteligența artificială, animația și artele vizuale. Publicul este invitat în fiecare joi și vineri, la spectacole interdisciplinare precum Onirius de Gigi Căciuleanu, Ultima piesă – un concert cu interacțiune EEG în timp real, Bach in the Jungle (muzică de Bach și Piazzolla), dar și Klimt meets Bösendorfer – Ver Sacrum, cu pianista Alexandra Silocea, mezzosoprana Patricia Nolz și actrița Laëtitia Eïdo, interpretat pe un pian unicat Bösendorfer-Klimt.
Totodată, festivalul sprijină și promovează activ tinerii muzicieni laureați ai Concursului Internațional George Enescu, care vor urca pe scenă alături de orchestre importante ale lumii, printre care Orchestra WDR (la Cluj Napoca), Rotterdam Philharmonic, Orchestra de Cameră Radio, Orchestre de Chambre de Lausanne și Orchestra de Tineret Gustav Mahler sub conducerea muzicală a renumiților Cristian Măcelaru, Lahav Shani, Renaud Capucon, David Grimal sau Manfred Honeck.
În plus, continuă inițiativa lansată cu mare succes în 2023 – seria dedicată familiilor și copiilor – prin concerte speciale organizate la Teatrul Odeon, într-un format prietenos și interactiv.
Ca de fiecare dată, nu vor lipsi nici Concertele de la Miezul Nopții de la Ateneul Român, recunoscute pentru atmosfera lor aparte, recitalurile camerale de la Sala Auditorium a MNAR sau concertele extraordinare de la Sala Radio.
Festivalul Enescu, organizat de ARTEXIM, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerului Culturii, este un adevărat brand de țară și un veritabil proiect de diplomație culturală. Motor cultural și economic ce atrage la București mii de turiști străini, festivalul susține industriile creative și consolidează imaginea României în lume.
Biletele pentru concertele din cadrul Festivalului Internațional George Enescu se pot achiziționa atât online, din platforma Eventim.ro, https://www.cts.eventim.ro/artist/festivalul-george-enescu, cât și în format fizic, din rețeaua de hypermarketuri Carrefour și din lanțurile de librării Cărturești și Humanitas.
Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica programele. Vă rugăm să vizitați site-ul Festivalului Internațional George Enescu, http://www.festivalenescu.ro/, pentru a fi la curent cu cele mai recente informații.
Festivalul Internațional George Enescu este unul dintre cele mai mari evenimente de muzică clasică la nivel mondial, organizat începând cu anul 1958. Cea de-a XXVII-a ediție are loc între 24 august și 21 septembrie 2025 și marchează 70 de ani de la moartea marelui compozitor și muzician român, George Enescu. Tema din acest an este „Aniversări / Celebrations”, iar în program se regăsesc peste 95 de concerte susținute de peste 4.000 dintre cei mai renumiți artiști ai lumii, ce vor aduce în prim-plan atât moștenirea artistică a lui Enescu, cât și impactul său profund asupra muzicii clasice universale.
Festivalul Internațional George Enescu este un eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.
Proiect cultural finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.
Organizator: ARTEXIM. Co-organizator: Fundația ArtProduction. Co-producători: Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune, Primăria Municipiului București prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București
Parteneri principali: Rompetrol – KMG International, BRD – Groupe Société Générale, JTI – Immersive Experience (partener de inovație), Lexus. Parteneri: LINDE GAZ, Purcari, FERRERO, Mobexpert, One United Properties, ORANGE, CPI Property Group, L’OR, Nazzuro Aqua, Althaus, Fundația Liliana și Peter Ilica, Senia Music. Cu sprijinul: BIGOTTI, Țuca Zbârcea & Asociații, SANADOR. Parteneri instituționali: Teatrul Odeon. Partener de monitorizare: mediaTRUST
Interviu cu Cristian Măcelaru, director artistic al Festivalului și Concursului George Enescu
Festivalul Enescu este considerat cel mai mare proiect de marketing cultural al României. Din perspectiva dumneavoastră, cum influențează festivalul percepția internațională asupra țării noastre?
Cristian Măcelaru: În primul rând, România are cu ce să se mândrească în lume, deoarece este o țară care întotdeauna a pus un accent important pe artă, pe muzică clasică, iar Enescu, fiind într-un fel tatăl școlii din secolul XX a muzicii clasice în România, e foarte natural ca el să fie cel al cărui nume reprezintă un asemenea festival. Festivalul Enescu a ajuns la un nivel mondial prin felul în care atrage cei mai mari și cei mai importanți artiști care concertează pe scenele lumii. Îi atrage să vină în România pentru a participa la un festival care pune în lumină această dedicație pe care noi, românii, o avem față de muzica clasică, de cultură, și de artă. Felul în care festivalul prezintă această imagine a țării noastre în afara granițelor este un lucru foarte frumos, un lucru cu care, într-adevăr, ne putem mândri.
Care sunt principalele beneficii economice ale Festivalului Enescu pentru București și pentru comunitățile locale din România?
Cristian Măcelaru: Desigur, impactul economic pe care festivalul îl are în viața țării, nu numai în viața orașului București, dar și în viața țării întregi, este semnificativ, deoarece, împreună cu acești aproximativ patru mii de artiști care vin și care participă în festival, sunt foarte mulți turiști care vin. Am întâlnit oameni din Australia, din America, din Israel, de peste tot din lume, care vin la festival, deoarece noi prezentăm lucruri inedite, nu numai pentru România, dar și pentru tot globul. Acei oameni care caută să descopere și să audă live astfel de evenimente vin în România, participă în România și astfel crește cunoașterea României, iar impactul economic este semnificativ. Cum am spus, cei patru mii de artiști care vin sunt cazați la hotelurile din țară, mănâncă trei mese pe zi la un restaurant, acolo, în orașul în care sunt, apoi ei atrag alți turiști. Cei care cunosc despre Festivalul Enescu revin în România, pentru că descoperă o țară atât de bogată în folclor, bogată în cultură, în lucruri extraordinar de frumoase, pe care noi poate că, văzându-le în fiecare zi, nu le mai apreciem atât de mult. De asemenea, cunosc foarte mulți artiști care au venit la festival, au participat, apoi s-au reîntors în România ca turiști, pentru că au descoperit o țară atât de frumoasă și de interesantă, iar acest impact economic este semnificativ.
Cum contribuie festivalul la dezvoltarea turismului cultural și la creșterea numărului de vizitatori internaționali?
Cristian Măcelaru: Impactul festivalului asupra turismului, prin felul în care promovează România, este imens, deoarece festivalul, are acești ambasadori, care vorbesc despre ceea ce au descoperit în România. Mii și mii de artiști, ani și ani de-a rândul, iau cu ei și duc, când pleacă de la festival, această dorință de a se reîntoarce, de a vizita România ca turiști, de a petrece o vacanță în România. Acesta cred că este un impact foarte important și fiecare artist care vine în România devine un mic ambasador pentru frumusețea României, pentru bogăția culturală a României, iar festivalul în sine devine, apoi, un magnet important și pentru cei care își doresc să se reîntoarcă pentru a descoperi toate lucrurile pe care noi le prezentăm.
În ce mod festivalul atrage investiții în infrastructura culturală și turistică?
Cristian Măcelaru: Investițiile pe care festivalul le face în infrastructura culturală din România, sunt, de asemenea, foarte importante, pentru că festivalul, lucrând cu mulți artiști care sunt obișnuiți cu un anumit nivel la care ei să poată colabora, a împins și continuă să împingă festivalul spre a se dezvolta, a căuta și a crea posibilități de lucru pentru artiștii care vin. În Sala Palatului, de exemplu, la fiecare ediție a festivalului, continuăm să regândim și să refacem felul în care scena este folosită, felul în care oamenii din sală aud artiștii care concertează pe scenă, deoarece trebuie să modificăm sunetul, trebuie să modificăm percepția contextului în care muzicienii se află pe scenă și, de aceea, este o investiție semnificativă, dar o investiție necesară și importantă în ceea ce facem. Totodată, felul în care festivalul conduce aceste negocieri cu artiștii care vin, aceste contracte, devine și o cultură pe care o absorbim în România, pentru că sunt apoi aceste cunoștințe care constituie un rezultat al negocierilor, al înțelegerilor cu alți artiști și putem să învățăm foarte multe lucruri în felul în care noi apoi să creăm un context mai bun, mai direct, pentru artiștii din România. Acest schimb de experiențe, de opinii, care se face întotdeauna în festival între muzicienii care vin din afara țării și muzicienii locali, este un lucru foarte important, pentru că învață unii de la ceilalți ce fel de experiențe au, cum se desfășoară munca într-o țară diferită, care sunt standardele care se impun. Din ceea ce învățăm, deja, am văzut multe schimbări care s-au făcut în orchestrele din țară, în infrastructura culturală, lucruri care au fost învățate și descoperite pur și simplu din acest schimb de idei, de opinii între muzicienii invitați și cei care sunt gazdă. De aceea, este important ca artiștii să colaboreze, să aibă întâlniri, să aibă cunoștințe, să descopere cum putem face ceea ce facem, cum putem cânta muzica pe care o cântăm într-un context și într-un spațiu mai atractiv, mai sănătos, pentru noi, artiștii. Acest lucru este facilitat foarte mult de felul în care festivalul deschide multe dintre întâlniri, precum și de prezența multitudinii artiștilor străini care vin. Atunci se creează o deschidere naturală pentru o colaborare mai strânsă.
Există o strategie clară prin care Festivalul Enescu promovează România ca destinație culturală de top la nivel global?
Cristian Măcelaru: Desigur, avem o strategie foarte bine definită pentru a promova Festivalul George Enescu în afara țării. Sunt multe modalități prin care promovăm, ori online, ori în print. Eu, personal, am dat și continui să dau foarte multe interviuri, vorbesc cu presa. Suntem în spații publice în care promovăm festivalul, promovăm concursul George Enescu, iar acest lucru este foarte important, pentru că avem o competiție pentru a atrage un public cât mai numeros, cât mai important și pentru a arăta unei lumi întregi ceea ce creăm în România, ce facem. Eu sper, personal, să îi atragă pe acești oameni să vină în România, să asculte un concert, să mănânce o sarma și să rămână apoi în România, să viziteze și celelalte lucruri frumoase care există la noi.
Cum influențează prezența unor artiști de renume internațional imaginea României pe scena culturală mondială?
Cristian Măcelaru: Prezența unor artiști de renume mondial este foarte importantă pentru Festivalul Enescu, nu numai pentru că ascultătorii din România care vin la concert se pot întâlni într-adevăr cu o Martha Argerich sau cu un Zubin Mehta, dar este și important deoarece aceste nume și această constelație sunt prezentate cu ocazia festivalului la o intensitate care permite să poți vedea foarte mulți artiști extraordinari într-un timp limitat, într-un timp strâns. Aceasta ne oferă avantajul de a putea promova festivalul în așa fel, încât oamenii din afară să fie atrași, iar imaginea festivalului în sine, prin faptul că putem atrage artiști de un asemenea nivel, continuă să crească și să devină tot mai importantă. Acest lucru, eu îl văd ca un beneficiu de imagine complet și pentru România, și pentru publicul din România.
Ce impact are festivalul asupra economiei locale, inclusiv asupra industriei ospitalității, transportului și comerțului?
Cristian Măcelaru: Așa cum am spus și mai devreme, impactul, din punctul de vedere al economiei hoteliere, al ospitalității, este semnificativ, deoarece, cu fiecare artist care vine la festival, ne gândim și la mesele pe care le mănâncă în fiecare zi, la nopțile de hotel, la infrastructura pe care oaspeții o folosesc, la care contribuie. Acest lucru este semnificativ, nu este micuț, dacă ne gândim la cei patru mii de artiști care vin, la taxele de aeroport care se plătesc, la taxele locale, la contribuțiile care se fac în economia locală; sunt chiar sume astronomice! Acest lucru este un plus în afara contribuției culturale, contribuției de nivel spiritual, pe care acești artiști o aduc în România. Este, de fapt, o latură care se dezvoltă foarte frumos și foarte natural, în afara scopului festivalului în sine, deoarece festivalul, menirea festivalului, este aceea de a promova muzica lui Enescu și de a aduce o valoare spirituală în România prin muzica clasică pe care o creăm. Valoarea economică este, într-un fel, tangențială cu valoarea spirituală pe care o aducem, este un produs separat, dar foarte important.
Considerații că Festivalul Enescu poate fi un model de succes pentru alte inițiative culturale care doresc să aibă un impact economic semnificativ?
Cristian Măcelaru: Sper și doresc ca Festivalul Enescu să devină un model și pentru alte instituții care vor să aibă un impact similar asupra economiei. În general, este important de văzut impactul economic pe care îl are sectorul cultural al țării noastre (de fapt, al fiecărei țări). Într-un fel, este ușor să ne uităm și e ușor de văzut ce impact real, economic, îl are sectorul cultural peste tot în lume. Cred că ar fi un exercițiu extraordinar ca să putem să vedem și să ne inspirăm din impactul direct pe care sectorul cultural poate să-l aibă – că este o filarmonică sau că este o operă, un teatru, un balet, toate aceste instituții culturale contribuie la un impact semnificativ economic, pozitiv în țara în care se desfășoară.
Cum poate fi optimizată finanțarea festivalului pentru a asigura sustenabilitatea și creșterea impactului său economic?
Cristian Măcelaru: Cu cât finanțarea festivalului se extinde, cu atât numărul celor care sunt implicați în crearea festivalului și interesul lor pentru succesul festivalului cresc. De aceea, este important să găsim și modalități prin care sectorul privat să contribuie la creșterea festivalului, la dezvoltarea lui și la existența lui viitoare. Astfel ei se simt implicați și sunt doritori pentru succesul festivalului, iar acest lucru este foarte important, pentru că, într-un final, nu numai banii sunt cei care creează festivalul, ci și dorința și implicarea pe care noi, fiecare, personal, o avem. Pentru mine, este o relație foarte strânsă între felul în care noi dorim să oferim ceva din ceea ce suntem și ceea ce putem oferi pentru crearea festivalului. Nu putem să lăsăm numai guvernul să aibă responsabilitatea completă. De aceea, este importantă fiecare persoană care contribuie, într-un fel sau altul, cu ceea ce poate pentru a crea un festival cu care toți să ne mândrim.
Există planuri pentru extinderea colaborării internaționale, astfel încât Festivalul Enescu să devină un punct de referință și mai puternic în industria globală a muzicii clasice?
Cristian Măcelaru: În viitor, accentul îl vom pune pe calitatea prezentărilor în festival și pe proiectele inedite global care se fac. Sunt lucruri care există, deja, în festival și care vor determina în continuare succesul mondial al festivalului. Pentru mine, lucrul cel mai important este acela de a crea un festival inedit, nu numai pentru România, dar și un festival inedit pentru toată lumea.
Dirijorul Cristian Măcelaru, câștigător al premiului GRAMMY®, este directorul muzical desemnat al Orchestrei Simfonice din Cincinnati, director artistic al Festivalului și Concursului George Enescu, director muzical al Orchestrei Naționale a Franței, director artistic și dirijor principal al Orchestrei Simfonice Mondiale a Tineretului din cadrul Centrului Interlochen pentru Arte, director muzical și dirijor al Festivalului de Muzică Contemporană Cabrillo și dirijor principal al Orchestrei Sinfonice WDR din Köln, unde va ocupa funcția în sezonul 2024/25 și va continua ca partener artistic pentru sezonul 2025/26. În 2020, a primit un premiu GRAMMY® pentru dirijarea înregistrării Concertului pentru vioară de Wynton Marsalis, casa de discuri Decca Classics, cu Nicola Benedetti și Orchestra din Philadelphia. Cea mai recentă lansare a sa este Simfoniile lui Enescu și două Rapsodii Române cu Orchestra Națională a Franței, lansate la Deutsche Grammophon.
România de azi nu mai e o țară răbdătoare. A ajuns o țară tensionată, mereu la limită, în care trăim cu nervii la pământ. Crește frica zilei de mâine, crește depresia, crește și anxietatea socială. Și crește și insecuritatea financiară a fiecărui individ odată cu creșterea instabilității economice a țării. Cele mai mari temeri ale românilor nu mai surprind: teama că nu vor putea ține pasul cu inflația, frica de a nu-și pierde slujba, povara unui curs valutar amenințător și teama că tot ce am construit în peste treizeci de ani poate fi aruncat pur și simplu la coșul de gunoi al istoriei. Prețurile din ce în ce mai mari, cursul valutar instabil, șomajul și criza politică – iată temerile românilor, nu sunt doar percepții, ci realități trăite zilnic. Toate aceste temeri nu vin singure. Se hrănesc una pe cealaltă, ca un lanț de anxietăți care ține populația într-o stare permanentă de tensiune. Iar când liderii sunt ocupați cu jocuri de putere, cei care plătesc prețul sunt oamenii simpli.
Conform Băncii Naționale a României, inflația este estimată să ajungă la 4,5% până la finalul anului 2025. Deși este o scădere față de vârfurile din 2022–2023, prețurile alimentelor, energiei și serviciilor rămân o amenințare. Pentru cetățeni, inflația nu e o cifră în statistice – e o reducere concretă a puterii de cumpărare. Coșul zilnic costă mai mult, iar veniturile stau pe loc. Inflația n-o vezi în rapoarte. O vezi la raft, la casă, în frigider. O vezi când renunți la ceva ce-ți permiteai anul trecut și realizezi că „luxul” de acum un an era, de fapt, normalitatea. O vezi la pompa de benzină sau în banii înghițiți lunar de costul cu educația și creșterea copiilor. Dar nu e totul doar despre bani, e și despre sentiment și stare de spirit. E despre umilința multora dintre noi de a simți că muncești și tot nu-ți ajunge. Și te întrebi de ce nimeni nu face nimic.
Un euro a depășit constant pragul de 5 lei în ultimele săptămâni, iar fiecare fluctuație se traduce în scumpiri automate – de la carburant la produse electronice. Într-o economie bazată pe importuri, un leu slab lovește direct în buzunarele cetățenilor. Firmele mici, consumatorii, chiar și administrațiile locale resimt presiunea. Mulți urmăream cursul euro-leu doar atunci când plecam în vacanță. De o vreme, de când a coborât negura crizei politice peste o țară ce-și joacă la ruleta rusească destinul european, foarte mulți dintre noi se uită zilnic la cursul valutar. Pentru că orice scădere a leului face și mai mare povara creditelor ipotecare angajate în timpuri senine. Pentru că orice scădere a leului se simte imediat în prețuri. Pentru că plătim chirii, achităm facturi, cumpărăm electrocasnice, consumăm abonamente de telefonie mobilă, internet și televiziune, ne aprovizionăm cu alimente – și toate sunt legate de curs atunci când se clatină odată cu încrederea în direcția în care va merge țara.
Rata șomajului era de 5,5% în ianuarie 2025 (potrivit INSSE), dar în rândul tinerilor (15–24 ani) depășește 26%. Mulți care sunt deja angajați nu-și mai caută un loc de muncă mai bun – se tem să nu-l piardă pe cel pe care-l au. În industriile vulnerabile, angajații trăiesc cu gândul concedierii, iar cei tineri intră pe piață cu sentimentul că nu contează. Șomajul, în acest context, devine o sursă de neliniște colectivă, sunt oameni care se tem că și-ar putea pierde jobul nu pentru că nu sunt buni profesioniști, ci pentru că angajatorii lor nu mai sunt siguri de businessul lor. Sunt antreprenori care nu mai știu ce să facă pentru a-și putea plăti angajații într-o piață care dă semne grave de contracție. Sunt investitori și acționari în companii care nu mai vor să-și riște banii în proiecte, activități și afaceri mult prea tributare schimbărilor politice, deciziilor discreționare și regimului fiscal supradimensionat.
Ultimii ani au fost marcați de guverne instabile, alianțe forțate și lipsă de viziune. Miniștri care s-au schimbat de la o lună la alta, proiecte blocate, reforme abandonate. În lipsa unei guvernări coerente, încrederea în actul guvernării scade. Și cu ea scad investițiile, crește fuga de responsabilitate și se adâncește polarizarea socială.
Pentru noi toate cele de mai sus înseamnă stres cronic. Trăim în stres cronic pentru că simțim că suntem lăsați de izbeliște. Pentru că nu ni se oferă siguranță, stabilitate sau încredere. Pentru că ne simțim singuri într-un stat care ar trebui să ne protejeze, nu să ne ignore. Pentru că ne e teamă să putem fi împinși înapoi, spre un trecut din care cu jertfă de sânge ne-am rupt și cu multe sacrificii ne-am ridicat să construim ce avem azi. Demagogii, diletanții, banii mulți cu patru clase, interlopii și condamnații, impostorii și politrucii reșapați nu ne vor aduce vindecarea.
Nu doar economia este în criză. Este în criză răbdarea oamenilor. Este în criză încrederea. România trăiește pe marginea nervilor, dar nu putem să o ducem la nesfârșit așa. Trebuie să scăpăm de stresul cronic și de cauzele lui.
Și chiar dacă inflația ne golește buzunarele, să ne împotrivim ca politica să ne golească de speranță.
de Constantin Boștină, președintele Asociației pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES)
Situația României acum, la 35 de ani de la lovitura de stat din decembrie 1989, cere o SCHIMBARE CATEGORICĂ a modului în care a fost guvernată țara din 1990 și până astăzi.
De altfel și campania electorală pentru alegerile parlamentare din decembrie 2024, dar și campania electorală din noiembrie-decembrie 2024 pentru alegerea președintelui României, campanie întreruptă în mod ilegal de Curtea Constituțională, s-au desfășurat sub deviza unei SCHIMBĂRI în România.
Am putea spune că și campania electorală pentru alegerea președintelui României din mai 2025 s-a desfășurat cu un accent în plus pe direcția în care ar urma să acționeze viitorul președinte al țării, adică SCHIMBARE.
Acum avem un nou președinte al României care a candidat ca independent și cu deviza clară SCHIMBARE, dar susținut în turul II de o coaliție a forțelor politice care în perioada anilor 1990-2024 au fost la guvernarea țării.
De aici apare o primă întrebare și chiar o justificată îngrijorare: „CUM VA REUȘI PREȘEDINTELE NOU ALES, NICUȘOR DAN, să aducă în România SCHIMBAREA clamată în timpul campaniei sale electorale, dar acum susținut de forțele politice care au guvernat țara în perioada 1990-2024, forțe chemate din nou de președintele ales să participe la guvernarea țării?”
Întrebarea, dar mai ales răspunsul la întrebare sunt așteptate de populația României deoarece:
Guvernările României din perioada 1990-2024 au „reușit” ca după 35 de ani societatea românească să fie:
Oarecum reformată, dar sărăcită și dezorganizată, fără o ECONOMIE NAȚIONALĂ CONSOLIDATĂ, cu o industrie și agricultură care abia acum trebuie puse pe o cale normală de dezvoltare.
Cu instituții publice (președinție, parlament, guvern, agenții naționale, consilii județene și alte structuri ale unităților administrativ-teritoriale) având importanțe și mari carențe, un STAT CAPTURAT DE GRUPURILE DE INTERESE INTERNE ȘI EXTERNE, exploatat de acestea, incapabil să prevină explozia corupției și a sărăciei.
Costul economic și social al perioadei 1990-2024 este apreciabil: distrugerea în mare parte a avuției naționale acumulate până în 1989, a bazei tehnice a industriei, agriculturii și industriei alimentare, pierderea locurilor de muncă și creșterea îngrijorătoare a emigrației în Occident pentru asigurarea vieții, o sărăcie explozivă, dar și grupuri foarte restrânse care afișează o bogăție ostentativă, o populație demoralizată, cu o creștere a neîncrederii în industriile publice, o stare socială sever deteriorată, determinată de adâncirea inegalităților sociale.
Din 1990 și până în mai 2025 România a fost condusă de 21 guverne, care au avut în frunte 32 prim-miniștri sau prim-miniștri interimari.
Această instabilitate guvernamentală a fost foarte dăunătoare pentru evoluția României după 1990 și evident nu a permis construirea unor strategii de dezvoltare a economiei naționale, beneficiind și de intrarea țării în Uniunea Europeană și în NATO.
O concluzie majoră după 35 de ani de la abandonarea economiei planificate și trecerea la economia de piață este aceea a schimbării modului de guvernare a țării.
Ideal ar fi ca acum, când avem un președinte care a candidat ca independent, să se alcătuiască un GUVERN DE UNIUNE NAȚIONALĂ, cu participarea proporțională a tuturor partidelor reprezentate în Parlament, guvern care să promoveze o guvernare și administrare a țării în interes național, evident încadrându-se în politica Uniunii Europene și a colaborării și cooperării economice internaționale reciproc avantajoase.
Statul român trebuie eliberat din captivitate și repus în poziția sa activă în favoarea poporului român, iar la baza politicilor de stat și de guvernare trebuie obligatoriu să stea CONSTITUȚIA ROMÂNIEI.
O continuare pe mai departe a comportamentului economic din ultimii 35 de ani poate duce România la secătuirea resurselor naturale, minerale, financiare și umane, la creșterea gradului de sărăcie, de degradare a stării de sănătate, de instruire și educație a populației.
ROMÂNIA ECONOMICĂ LA FINAL DE AN 2024 ȘI DEBUT DE AN 2025
DATORIE EXTERNĂ: Decembrie 1989: 0 ; Decembrie 2024: 202 miliarde euro Deficit bugetar 2025: circa 235 miliarde lei Dobânzi la credite externe de plătit în 2025: circa 53 miliarde lei
CONSTATARE: De zeci de ani Guvernul României prin bugetul de stat a cheltuit mai mult decât a încasat. O redresare a situației actuale a economiei României în cadrul Uniunii Europene nu se poate face fără adoptarea de către noul guvern a unor măsuri imediate de stopare a cauzelor care produc deficit, concomitent cu elaborarea unui concept clar de restructurare și reconstrucție a ECONOMIEI NAȚIONALE ROMÂNEȘTI.
Ca poziție în Uniunea Europeană la principalii indicatori de potențial România se află pe locuri avantajoase în cadrul acestui club economic, dar și pe ultimele sau penultimele locuri la indicatorii calitativi de viață a populației.
Astfel: România este pe locul 6 în UE după populație, locul 9 ca suprafață și locul 12 după PIB.
România are resurse de gaze naturale care o situează pe primele două locuri în UE, dar importăm îngrășăminte pentru agricultură.
România are 90% independență energetică, dar prețul de referință la gazele naturale se face la Viena.
România deține locul 1 la rezervele de aur, dar în prezent nu se scoate nimic pentru rezerva statului.
România ocupă locul 5 în UE ca suprafață agricolă, dar realizează numai 3,8% din producția agricolă a UE.
În schimb, la indicatorii calitativi economici și de viață România se află pe locul 25 în UE, la avuția națională pe locuitor pe locul 25, la persoane aflate în risc de sărăcie pe locul 26, la cheltuieli publice pentru educație pe locul 26, la cheltuieli cu sănătatea pe locuitor pe locul 27, la cheltuieli pentru cercetare-dezvoltare pe locul 27.
Concluzia este că o astfel de situație demonstrează că potențialul real al țării nu este pus în valoare printr-o activitate economică adecvată sau o parte din plusvaloarea creată nu se regăsește în nivelul de trai al populației.
Toate acestea solicită pentru prezent, dar mai ales pentru viitor o altă abordare din partea guvernelor care vor veni, astfel ca potențialul României să fie pus în favoarea poporului român.
Singura soluție care poate să schimbe actuala situație economică și socială a țării este RECONSTRUCȚIA ECONOMIEI NAȚIONALE A ROMÂNIEI, care presupune așezarea ei pe următorii piloni:
– Industrii inovative; – Agricultură și industrie alimentară performante; – Turism și în special turism balnear; – Finanțarea economiei cu o cotă majoritară prin sistemul bancar cu capital majoritar românesc și, totodată, prin creșterea finanțării economiei prin piața de capital.
Situația actuală, când omenirea este într-o vizibilă SCHIMBARE, trebuie folosită ca o excelentă oportunitate ca și în România să se producă o SCHIMBARE, la bază fiind RECONSTRUCȚIA ECONOMIEI NAȚIONALE A ROMÂNIEI.
Dr. ec. Constantin Boștină este director general al revistei ECONOMISTUL, președintele Asociației pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES ), vicepreședinte al Asociației Generale a Economiștilor din România (AGER), coordonatorul proiectului: „SĂ GÂNDIM DINCOLO DE AZI. MODELUL ECONOMIC ROMÂNESC ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI NU NUMAI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ. ROMÂNIA-ORIZONT 2040”, membru – expert al Consiliului Consultativ pentru Dezvoltare Durabilă a României – Strategia ONU 2030, de pe lângă Guvernul României.
Situația actuală a României, argument pentru reajustarea structurilor administrativ-teritoriale
de Radu Săgeată, Bianca Mitrică, Nicoleta Damian, Mihaela Persu, Dan Bălteanu, Institutul de Geografie al Academiei Române
Organizarea administrativ-teritorială actuală a României a fost adoptată prin Legea 2 din16 februarie 19681 și modificată ulterior prin acte normative orientate mai ales în reglementarea unor disfuncționalități teritoriale locale. Acestea au avut în vedere înființarea a două județe (Călărași și Giurgiu, în 1981), desființarea comunelor suburbane (în anul 1990), trecerea unor orașe în categoria municipiilor, a unor comune în categoria orașelor, precum și mărirea gradului de fragmentare la nivel local, prin înființarea de noi comune. Astfel, doar în deceniul 1990-2000, anterior adoptării Planului de amenajare a teritoriului național (secțiunea a IV-a, Rețeaua de localități)2, prin care au fost stabilite criteriile demografice și economico-sociale pentru investirea localităților cu statut de municipiu și oraș (în anexa II), respectiv de comună (în anexa IV), au trecut în categoria orașelor 60 localități (dintre care 47 orașe au fost investite cu statut de municipiu), iar în spațiul rural au fost declarate 173 de noi comune, prin desprinderea unor sate din comunele existente în 1990.
Tendința de fragmentare administrativă la nivel local este atribuită pe de o parte declinului economico-social accentuat care a caracterizat perioada de tranziție de la economia centralizată la economia de piață și care a determinat o reorientare a deciziilor politico-administrative de la un fundament ideologic, la unul predominant economic, iar pe de altă parte potențialului de poziție, satele în care au apărut tendințe secesioniste față de centrele comunale având în multe situații localizări periferice, izolate și fiind puternic afectate de depopulare (Săgeată 2012). În aceste condiții, încă din anul 2001, programul de guvernare de atunci aborda necesitatea unei restructurări profunde a administrației centrale și locale orientată, între altele, spre perfecționarea managementului în administrație, eficientizarea raporturilor dintre administrația publică centrală și locală și, nu în ultimul rând, acordarea statutului de comună a peste 1.000 de sate care îndeplineau, la acea dată, criteriile legale (Anghelache 2001, p. 450).
Intrarea în vigoare a Legii 351/2001 a stopat procesul de fragmentare comunală, deoarece criteriile de modificare a statutului administrativ prevăzute prin acest act normativ nu mai erau susținute prin dotările existente la acea dată la nivelul UAT-urilor. De altfel, multe dintre UAT-urile care și-au schimbat statutul administrativ între 1990 și 2001 și chiar în perioada comunistă nu îndeplineau la data intrării în vigoare a Legii 351/2001 (și nu îndeplinesc nici în prezent!) standardele minimale de dotări pentru statutul administrativ pe care îl dețin. În acest sens, Strategia de Dezvoltare Teritorială a României (2016) menționa că doar 6 din cele 103 municipii îndeplineau toți cei 15 indicatori minimali care pot fi centralizați, iar 90 de municipii îndeplineau ce puțin jumătate din numărul indicatorilor prevăzuți de Legea 351/2001 pentru aprobarea PATN – secțiunea Rețeaua de localități. În categoria orașelor, niciunul nu îndeplinea toate criteriile minimale și mai puțin de jumătate din orașe îndeplineau cel puțin jumătate dintre indicatori3. În aceste condiții, baza sistemului administrativ românesc (LAU) s-a menținut la același nivel în tot intervalul cuprins între anii 2005 și 2023 (Tabelul 1).
Tabelul 1. Evoluția numărului unităților administrativ-teritoriale de nivel local (LAU) în România între 1990 și 2023
1990
2005
2010
2023
Urban
Rural
Urban
Rural
Urban
Rural
Urban
Rural
Total
Municipii
Orașe
Comune
Total
Municipii
Orașe
Comune
Total
Municipii
Orașe
Comune
Total
Municipii
Orașe
Comune
260
56
204
2 688
319
103
216
2 851
320
103
217
2 861
319
103
216
2 862
–
–
–
–
–
–
–
–
+ 60
+ 47
+ 13
+ 173
– 1*
0
– 1*
+ 1
Total: 2 948
Total: 3 170 (+222)
Total: 3 181 (+11)
Total: 3 181 (0)
Surse: Comisia Națională pentru Statistică / Institutul Național de Statistică (1991, 2011), Anuarul Statistic al României, București, https://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table
Fragmentarea administrativă a nivelului local, proces considerat benefic în perioada 1990-2010, a generat o creștere a cheltuielilor cu administrația locală și o povară bugetară din ce în ce mai greu de suportat. Un semnal de alarmă în acest sens a fost tras de Banca Națională a României, prin vocea unuia dintre consilierii săi: „România nu mai poate suporta costurile administrative la 3.000 de comune, avem școli în mediul rural cu 10 elevi, au o clădire, au un director […]. Costurile bugetului, dacă nu se intervine sever și serios asupra lor în viitorul an [2024, nn], vor lua foc”4. Cheltuielile bugetare cu administrația au ajuns la 3% din PIB, ceea ce situează România pe primul loc în UE alături de Ungaria. În sistemul administrativ local (primării, consilii județene și instituții subordonate) sunt angajate circa 315.000 persoane.
În același timp, 714 dintre primăriile de comune și orașe mici (25% din total) nu au avut nici măcar posibilitatea să plătească salariile propriilor angajați din veniturile realizate la nivel local în 2023 (conform calculelor realizate de CursdeGuvernare.ro, pe baza datelor oficiale privind execuția bugetelor locale) (Bechir 2024). Din acest punct de vedere, același consilier de la BNR afirma: „În materie de cheltuieli, rezolvarea problemelor este extrem de dificilă, presupune refacerea întregii administrații publice. Ar trebui ca instituții întregi să dispară, ar trebui ca UAT-uri să dispară […]. România nu mai poate suporta cheltuielile administrative” (citat de CursdeGuvernare.ro, Bechir 2023). La rândul său, primarul uneia dintre metropolele regionale ale României și președinte al Asociației Municipiilor din România considera că „În privința provocărilor, de departe, pentru noi cea mai importantă prioritate este și rămâne reorganizarea administrativ-teritorială a țării […]. Ea trebuie să devină prioritatea politică majoră a anului politic 2024 și a anilor următori. De ce? Pentru că România se sufocă administrativ sub ochii noștri. România nu mai poate funcționa cu peste 3.000 de unități administrativ-teritoriale, iar o bună parte dintre ele – aproape o treime – să nu aibă capacitatea să își asigure din veniturile proprii cele necesare existenței de zi cu zi. Avem zone urbane nefuncționale, avem zone metropolitane nefuncționale. Știm că avem o boală, dar nu facem nimic”5.
Pe de altă parte, în România salariile din administrația publică și din apărare raportate la media pe economie sunt cele mai mari din UE-27, fiind cu circa 50% mai mari decât această medie (151%)6. Prin comparație, chiar și în statele din Europa Centrală și Balcanică, similare cu România ca istorie administrativă și particularități economico-sociale, acest procent este mai redus (Ungaria: 125%, Polonia: 120%, Bulgaria: 116%, Rep. Cehă: 106%) (Tabelul 2).
Viabilitatea UAT-urilor de nivel local, cuantificată prin raportul venituri proprii/cheltuieli, respectiv prin raportul venituri proprii/subvenții evidențiază pe de o parte o corelație între cei doi indicatori, iar pe de altă parte, o corelație a acestora cu gradul de sărăcie. Astfel, cele mai multe UAT-uri ale căror venituri proprii nu acoperă nici măcar cheltuielile de personal sunt în județele Teleorman (68), Vaslui și Olt (câte 59), Botoșani (52) și Vâlcea (43) (Fig. 1-a). Numărul de UAT-uri complet dependente de transferurile de la bugetul centralizat a crescut în 2024 cu 63 față de anul precedent (de la 651 la 714). Astfel, cele mai multe UAT-uri neviabile în 2023 erau în județele Vaslui (57), Teleorman și Olt (câte 55 fiecare), Botoșani (45), Maramureș (40), Iași (38) și Suceava (31), în vreme ce doar în București și în județul Ilfov toate UAT-urile erau viabile, potrivit celor doi indicatori menționați (idem) (Fig. 1-b, Fig. 1-c). La polul opus, Moldova, Oltenia și Bărăganul sunt zone de sărăcie endemică, dar și regiunile critice și din acest punct de vedere. Și la nivelul acestora se detașează ca externalități negative județele cu grad redus de urbanizare (Vaslui, Botoșani, respectiv Teleorman, Vâlcea, Olt, Ialomița și Călărași), în care reședințele de județ fac parte din categoria orașelor mijlocii puternic industrializate în perioada economiei centralizate ce au cunoscut un puternic declin economic și demografic datorat dezindustrializării și unde sunt și cele mai multe UAT-uri neviabile. În aceste condiții, majoritatea UAT-urilor falimentare sunt mai curând circumscripții electorale care funcționează cu fonduri bugetare, decât veritabile administrații locale funcționale (Bechir 2024).
Figura 1-a. Numărul de UAT-uri în care cheltuielile de personal depășesc veniturile proprii (2024)
Sursa: CursdeGuvernare.ro & Bechir 2023, 2024 conform datelor oficiale privind execuția bugetelor locale.
Figura 1-b. Numărul de UAT-uri în care cheltuielile depășesc veniturile proprii (2023)
Țările de Jos, Slovenia, Portugalia, Ungaria, Estonia
130-140%
Spania, Italia
peste 150%
România
Sursa: Popa, D. (2024). Salariile din administrația publică din România vs. din celelalte state europe / Situația pe județe. https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-26882777-salariile-din-administratia-publica-din-romania-celelalte-state-europene-situatia-judete.htm
Tabelul 2. Salariul relativ din administrație publică și Apărare, față de media pe economie (%, 2022)
Procentul față de media pe economie
Statele
–
90-100%
Franța
+
100-110%
Germania, Republica Cehă, Suedia, Belgia, Austria, Danemarca, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Finlanda
Țările de Jos, Slovenia, Portugalia, Ungaria, Estonia
130-140%
Spania, Italia
peste 150%
România
Sursa: Popa, D. (2024). Salariile din administrația publică din România vs. din celelalte state europe / Situația pe județe. https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-26882777-salariile-din-administratia-publica-din-romania-celelalte-state-europene-situatia-judete.htm
Pornind de la aceste premise, un sondaj realizat de INSCOP Research solicitat de Agenția de presă News.ro în perioada 20-25 mai 2024 evidenția faptul că mai mult de jumătate dintre cetățenii României erau de părere că o reformă administrativ-teritorială care ar include comasarea unor localități ar îmbunătăți calitatea serviciilor publice (Tabelul 3).
Tabelul 3. Necesitatea unei reforme administrativ-teritoriale în opinia societății civile din România (conform sondaj INSCOP Research la comanda Agenției de presă News.ro, 20-25 mai 2024)
Item
Da
Nu
NS/NR
Observații
Credeți că o reformă administrativ-teritorială ar îmbunătăți calitatea serviciilor publice ?
56,1%
39,4%
4,5%
Da: persoane cu nivel de educație mai ridicat și cu venituri mai mari; Nu: tineri sub 30 ani, persoane cu educație primară și inactive profesional.
Comasarea de localități ar fi benefică pentru o reformă administrativ-teritorială ?
58,6%
38,3%
3,0%
Da: persoane cu nivel de educație mai ridicat și cu venituri mai mari, angajații de la stat; Nu: persoane cu educație primară, locuitorii din rural.
Înființarea de regiuni care să reunească județele ar fi benefică pentru reforma administrativ-teritorială ?
55,7%
38,2%
6,1%
Da: bărbații, persoanele cu vârsta între 30 și 49 ani, cele cu studii superioare, cu un venit mai ridicat și cei din București; Nu: cei sub 30 ani, cei cu educație primară, cei inactivi profesional și cei din rural.
Sondaj realizat prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 1.100 persoane, reprezentativ pentru categoriile socio-demografice reprezentative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată din România, cu vârsta de 18 ani și peste. Metoda de cercetare a fost interviu prin intermediul chestionarului. Eroarea maximă admisă a datelor este ± 2.93%, la un grad de încredere de 95%.
În aceste condiții, este necesară o regândire a structurilor administrativ-teritoriale, pe baza funcționalității teritoriale, un criteriu compozit care însumează o serie de atribute (coeziune teritorială, contiguitate, conectare, dezvoltare durabilă) pe baza cărora pot fi elaborate strategii regionale și locale de dezvoltare adaptate problemelor și cerințelor respectivelor comunități. Cu toate acestea, orice decupaj teritorial ar fi implementat, acesta nu va putea corecta discrepanțele teritoriale privind gradul de sărăcie, UAT-urile din zonele sărace, chiar dacă vor fi mai mari și cu populație mai numeroasă, vor rămâne în continuare sărace în lipsa unor politici locale coerente orientate în acest sens.
Propuneri privind optimizarea structurilor administrativ-teritoriale ale României
Fragmentarea administrativă și nivelul redus de absorbție al fondurilor europene la nivel local au creat premisele dezvoltării de preocupări, atât în plan politic cât și în media academică, privind reorganizarea administrativ-teritorială a țării și crearea unui nivel administrativ de tip regional.
După implementarea regiunilor de dezvoltare (1998), s-au conturat mai multe tendințe de abordare a coeziunii și funcționalității regionale: pe baza zonelor de polarizare urbană și a relațiilor dintre centrele de polarizare regională și orașele subordonate (Săgeată 2000), model care a fost dezvoltat printr-o serie de studii ulterioare (Săgeată 2004, 2006, 2015); pe baza spațiilor identitare/mentale (Cocean 2012, 2013; Ilieș, Wendt 2012); pe baza spațiilor de funcționalitate economică (Cucu et al., 2013); pe baza antecedentelor istorice (Otiman et al. 2013; Jivănescu 2013, 2024) sau a celor etnico-minoritare (propuneri inițiate de reprezentanții politici ai minorității maghiare).
Funcționalitatea teritorială bazată pe zonele de polarizare urbană și relațiile ierarhice stabilite la nivelul sistemului urban (Ianoș 1987) a condus la identificarea a 11 structuri teritoriale de nivel regional (NUTS-II) ce cuprind 42 structuri de nivel departamental (județean, NUTS-III). Comasarea structurilor administrativ-teritoriale de nivel local ar presupune însă desființarea prin lege a comunelor neviabile în urma unor referendumuri locale, fapt dificil de realizat în condițiile politice și economico-sociale actuale.
Metodologia regionării s-a bazat pe identificarea centrelor de convergență regională și locală capabile să fie investite cu funcție administrativă, pe niveluri ierarhice, în funcție de potențialul lor de dezvoltare (demografic, economic și de poziție). Selectarea acestora a fost realizată pe baza antecedentelor istorice și a poziției la nivelul sistemului urban, fiind individualizate patru categorii: 1) foste reședințe de regiune între 1956 și 1968, care și-au păstrat pe tot parcursul secolului XX statutul de centre administrative de prim rang; 2) reședințe de județ investite/reinvestite cu acest statut în 1968; 3) foste reședințe de județ între 1925 și 1950, care și-au pierdut ulterior acest statut și 4) potențiale centre administrative de nivel local, orașe al căror potențial le poate permite să-și oficializeze și din punct de vedere administrativ rolul de centre de convergență locală. Pasul următor l-a constituit stabilirea ariilor de polarizare ale centrelor urbane selectate pe baza distanțelor rutiere și feroviare dintre acestea și așezările limitrofe subordonate. În final, s-a trecut la cuantificarea relațiilor dintre centrele urbane considerate viabile pentru a fi investite cu funcție administrativă, pe baza relațiilor de subordonare, competiție și indiferență. Astfel, relațiile de subordonare la nivelul centrelor urbane au determinat relații de integrare la nivelul structurilor teritoriale polarizate, iar cele de competiție și indiferență, relații de fragmentare, conturând astfel limitele administrative (Fig. 7).
Figura 7. Propunere de regionare bazată pe zonele de influență urbană și relațiile dintre centrele urbane capabile să fie investite cu funcție administrativă (Săgeată 2000, 2004, 2006, 2011, 2015).
1-42: Județe (propuneri): Regiunea I (Banat): 1. Arad, 2. Caraș-Severin, 3. Hunedoara, 4. Timiș; Regiunea II (Bucovina): 5. Botoșani, 6. Dorna, 7. Suceava; Regiunea III (Dobrogea): 8. Constanța, 9. Tulcea; Regiunea IV (Dunărea de Jos): 10. Brăila, 11. Covurlui, 12. Vrancea; Regiunea V (Maramureș): 13. Maramureș, 14. Satu Mare; Regiunea VI (Moldova): 15. Bacău, 16. Iași, 17. Neamț, 18. Roman, 19. Tutova, 20. Vaslui; Regiunea VII (Muntenia): 21. Argeș, 22. Buzău, 23. Dâmbovița, 24. Ialomița, 25. Prahova, 26. Teleorman; Regiunea VIII (Oltenia): 27. Dolj, 28. Gorj, 29. Mehedinți, 30. Olt, 31. Vâlcea; Regiunea IX (Transilvania): 32. Alba, 33. Bihor, 34. Bistrița-Năsăud, 35. Cluj, 36. Mureș, 37. Sălaj; Regiunea X (Transilvania de Sud): 38. Brașov, 39. Ciuc, 40. Sibiu, 41. Trei Scaune (Covasna); Regiunea XI (Zona Metropolitană București): 42. Ilfov.
A. Limite.
Limite de regiuni (NUTS II),
Limite de județe (NUTS III),
Limite de unități subdepartamentale (de tipul plaselor interbelice) (NUTS IV);
B. Nuclee de convergență:
Nuclee de convergență regională primare,
Nuclee de convergență regională secundare,
Nuclee de convergență locală primare,
Nuclee de convergență locală secundare,
Conurbație/Interurbații bipolare;
C. Relații stabilite între centrele de convergență:
Subordonare, 9a. Subordonare difuză,
Competiție.
Spațiile mentale, ca spații de raportare identitară și spații funcționale constituite pe baza relațiilor dintre comunitățile locale, constituie fundamentul delimitării a 21 „regiuni-sistem, în care elementele cadrului natural și cele induse de prezența antropică alcătuiesc un întreg funcțional, care tinde spre o stare de echilibru dinamic” (Cocean, Filip 2008 p. 13-14) și ulterior a 10 regiuni concepute ca „sisteme teritoriale cu grad de funcționalitate ridicat”. Au fost avute în vedere șase criterii de regionare: funcțional, structural, peisagistic, mental, de suprafață și populație (Cocean 2013) (Fig. 8).
Figura 8. Sisteme teritoriale funcționale
Sursa: (Cocean 2013).
Criteriul funcționalității economico-sociale a constituit punctul de pornire pentru o regionare elaborată de un grup de cadre didactice de la Universitatea Hyperion, condus de prof. V. Cucu (2013), care delimita 11 regiuni economico-geografice prin comasarea județelor (Fig. 9).
Figura 9. Regiuni economico-geografice
Sursa:(Cucu et al. 2013).
O altă propunere de regionare elaborată de un colectiv condus de acad. I-P. Otiman (2013) propunea 6 variante de regionalizare pe baza a trei paliere teritorial-statistice: NUTS I – 3 provincii (Muntenia, Moldova și Transilvania); NUTS II alcătuit din 7 sau 11 regiuni și NUTS III corespunzător județelor actuale.
Pe aceleași coordonate de abordare se situează și Țurcănașu (2023, p. 186), care consideră că „în acțiunea de stabilire a limitelor regionale apar câteva clivaje, dintre care cel mai important opune chestiunea spațiilor polarizate (a zonelor de influență a orașelor regionale, de exemplu), chestiunii omogenității spațiale. La scară regională, omogenitatea nu mai înseamnă, ca în cazul teritoriilor situate la niveluri scalare inferioare (subregional, local), omogenitatea condițiilor naturale, ci mai degrabă se suprapune pe chestiunea identității. În realitate, această opoziție dintre spațiile polarizate vs teritorii omogene se traduce la scara viitoarelor configurații regionale în opoziția dintre teritorialitatea superficială (modul de practicare a teritoriilor – relațiile între diversele locuri și vectorii acestora) și teritorialitatea profundă – cu alte cuvinte, apare în ecuație chestiunea identității”. Pe baza acestor considerente, au fost propuse și verigile lipsă ale sistemului administrativ românesc (NUTS II și LAU I).
La rândul său, prof. Gr. Posea (2014) consideră că principiul de bază de la care trebuie să pornească regionarea administrativ-teritorială a României este cel al dezvoltării durabile, atât în raport de orientările UE, dar și din perspectivă națională, în raport de necesitățile locuitorilor fiecărei regiuni. Este imperios necesar să se țină seamă de particularitățile naturale și economico-sociale regionale și locale, prin strategii coerente de dezvoltare regională și locală.
Jivănescu (2013, 2024) propune, de asemenea, o regionare administrativ-teritorială bazată pe funcționalitatea regiunilor istorice devenite în timp spații mentale și de raportare identitară. Prin proiectul „J.I.F” (2024) teritoriul României ar urma să fie organizat în 17 județe7 organizate la rândul lor în 60 de oficii prefecturale.
În Academia Română a fost înființat (august, 2023) un colectiv interdisciplinar cu scopul analizei organizării administrativ-teritoriale în vederea elaborării unor scenarii pentru eventualitatea realizării unei noi organizări administrativ-teritoriale a României. Lucrarea de față reprezintă o sinteză actualizată a primei părți din acest proiect.
Oricare ar fi punctele forte sau neajunsurile acestor decupaje teritoriale regionale, ele se bazează, în majoritate, pe funcționalitatea teritorială, criteriu de bază pentru viabilitatea oricărei structuri teritoriale. Din acest punct de vedere, acestea constituie puncte de reper importante în evoluția preocupărilor interdisciplinare referitoare la problematica organizării administrativ-teritoriale din România. Până în prezent România nu a implementat un palier administrativ regional, rămânând din acest punct de vedere unul dintre puținele state mari ale Uniunii Europene caracterizat printr-un grad ridicat de fragmentare administrativ-teritorială.
Radu Săgeată, Bianca Mitrică, Nicoleta Damian, Mihaela Persu, Dan Bălteanu sunt cercetători în cadrul Institutului de Geografie al Academiei Române.
Publicată în Buletinul Oficial al României nr. 17 din 17 feb. 1968. ↩︎
Legea nr. 351/2001, Monitorul Oficial, Partea I nr. 408 din 24 iulie 2001. ↩︎
Strategia de Dezvoltare Teritorială a României. România Policentrică – 2035. Coeziune și competitivitate teritorială, dezvoltare și șanse egale pentru oameni, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Anexa 1, #104. https://www.mdlpa.ro/pages/sdtr ↩︎
Salariul mediu pe economie în România este probabil subevaluat deoarece circa o treime din salariați au oficial salariul minim pe economie, cu toate că mulți dintre ei primesc și plăți informale suplimentare. ↩︎
