Suntem cu toții de acord că România are nevoie să se reinventeze, să inoveze în multe domenii pentru a urma un curs al istoriei pe care nimeni nu-l poate anticipa cu precizie în momentul de față. Sunt voci care arată că pentru a inova avem nevoie să ne proiectăm pe un teren vecin cu magia… Alți experți insistă asupra adoptării unei stări de spirit ce presupune asumarea unui pas în lateral pentru a vedea lucrurile din altă perspectivă și a ieși din rutina cotidiană care ne-a făcut să devenim de-a dreptul „orbi” la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Toți oamenii și organizațiile de succes acceptă însă ideea că, înainte de toate, este nevoie de o capacitate individuală și colectivă de a ne proiecta într-un univers transformațional. Așadar, dincolo de dimensiunea tehnică specifică fiecărei arii de activitate, de politica actuală, de resursele financiare ce trebuie alocate, cum trebuie să avem structurată mintea și comportamentele noastre pentru a inova? Ce trebuie să facem? Pentru a găsi soluții și răspunsuri la aceste întrebări, propun 5 acțiuni prioritare.
1. Înainte de toate, trebuie să fim în pas cu timpul. Trebuie să simțim viteza transformărilor, să nu mergem nici mai repede și nici mai încet decât epoca în care trăim, sa integrăm propria inovație în societate. Pentru a fi în pas cu timpul, trebuie să-l înțelegem, să fim maturi. Această maturitate socială explică într-o mare măsură că sunt tari, națiuni sau organizații, ce au o apetență pentru inovație mai mare decât altele. Interferențele culturale pe care le-am avut de-a lungul anilor m-au făcut să identific o asemănare între nivelul de maturitate al unei societăți și nivelul de maturitate al unui individ. Există astfel societăți „infantile”, în care oamenilor le place să fie „mângâiați pe creștet” și să li se spună ce au de făcut. Sunt după aceea societăți „adolescentine”, în care oamenii sunt plini de energie, vor să facă ceva, dar nu prea știu exact ce sau cum. În societățile „mature”, însă, oamenii știu ce vor să facă. Îl fac bine, și-l asumă și îl protejează. Trebuie s-o recunoaștem, România este încă la stadiul „adolescentin” în comparație cu societățile occidentale mature la care ne revendicăm de atâta vreme apartenența.
Maturizarea socială va fi deci cea mai mare provocare a noastră pe termen mediu și acest lucru va putea fi realizat doar dacă ascultăm societatea… Să lansăm dezbateri naționale, cu metodă și deschidere… Nimeni într-o democrație nu se poate substitui acestui drept suveran. O astfel de dezbatere ne-ar permite găsirea de soluții la criza sanitară, economică, socială și politică pe care o traversăm. Se va putea face o selecție a ceea ce-și doresc românii. Va fi un angajament suveran, pe care numai poporul îl poate valida. Pe termen mediu, nicio instituție publică nu va mai putea decide ca până acum, fără a căuta consensul și vocea poporului… Trebuie să inventăm o nouă formă de democrație. Iar o nouă democrație presupune și crearea de noi instrumente democratice.
2. Să ne protejăm mai bine creațiile. Garantarea dreptului de proprietate intelectuală este o dimensiune a statului de drept la care marile companii internaționale se uită cu mare atenție atunci când investesc într-o țară și la care trebuie să ne uitam și noi prin prisma identificării cu precizie a propriilor noastre interese private, dar și naționale. Este din ce în ce mai dificil să-ți protejezi ideile, creațiile, chiar dacă reglementările legate de protecția dreptului de autor sunt din ce în ce mai sofisticate și mai extinse la scară planetară. Discursurile pe această temă au căpătat de altfel o tonalitate din ce în ce mai accentuată la Washington și Bruxelles, iar măsurile protecționiste în domeniul tehnologiei sunt din ce în ce mai ample, ele devenind deja o temă de suveranitate națională. În momentul de față, spiritul demersurilor de la noi pe această temă este mai degrabă conceput pentru a proteja proprietatea intelectuală pentru interese de grup sau de poziție dominantă, dar și așa-zise interese „românești” pe care nimeni nu le-a definit cu precizie.
3. Să atragem, să importăm cunoaștere (know-how) din bunele practici internaționale fără a ne „intoxica” cu defetismul și complexele cunoscute ale culturii noastre. Sursele inovației sunt infinite, iar acest domeniu a devenit o veritabilă industrie. Este de ajuns să menționăm cercetarea fundamentală, cercetarea aplicată, studiile statistice, interferențele tehnologice și digitale, grupurile creative, analizele de procese, constrângerile de mediu etc. Inovația nu mai este doar apanajul marilor state, organizații și corporații. Sprijinindu-se pe o stare de spirit, inovația este, înainte de toate, un demers individual. Ea se dezvoltă cu precădere în grupuri mici. Multe din marile organizații, corporații sau chiar state au de altfel tendința de a încredința anumite teme de reflecție sau chiar implementarea unor idei creatoare către companii sau țări mici. Acest fenomen se observă și la nivelul statelor europene, în Franța, Germania sau în țările nordice… Să urmărim exemplul Israelului, care a devenit prin start-up-urile sale o adevărată pepinieră de tehnologie pentru întreaga lume occidentală.
Vom vedea astfel că totul se realizează printr-o îmbinare eficientă între știință și finanțe. În primul rând prin intermediul managementului și proiectării întregului lanț valoric al proceselor de inovare/cercetare-dezvoltare. Apoi prin asigurarea finanțării acestora (fonduri de investiții, fonduri europene, ajutoare de stat, stimulente fiscale, credite…).
4. Să identificăm, să formăm, să motivăm și să păstrăm talentele. Avem oameni de resurse umane de valoare în România. Este momentul ca ei să se implice mai mult în demersuri orientate către inovație, pentru că ei cunosc procesele de identificare, formare, motivare și retenție a celor mai importante resurse: oamenii talentați, cu competențe ieșite din comun. Secretul reușitelor se sprijină în primul rând pe capacitatea de a identifica, forma, motiva și păstra oameni excepționali, talentați pe întregul lanț valoric al inovării. De la momentul lansării unei idei până la momentul transformării acesteia într-un produs sau un serviciu vandabil și profitabil. Pe lângă competențele tehnice ieșite din comun, ce sunt specifice fiecărui domeniu sau arie de activitate, acești oameni excepționali sunt în primul rând buni observatori, capabili să urmărească și să identifice nevoile societății în condiții reale, pe teren. Ei înțeleg așteptările pieței dincolo de ceea ce este exprimat pe cale scrisă sau verbală și au capacitatea de a ieși din șabloanele de analiză „clasice”. Sunt intuitivi, capabili să realizeze conexiuni greu de identificat în mod normal și să reînnoiască în permanență modul de analiză a unei situații. Trebuie să aibă apoi, punând în practică cele mai concrete idei, testând în permanență o multitudine de ipoteze de implementare. Stăpânind foarte bine conceptele de analiză/modelizare matematică, ei caută să minimizeze riscurile proiectelor de inovare/cercetare și prin intermediul testelor. Este foarte important să știe să creeze sinergii între ideile și cunoștințele acumulate într-un anumit domeniu, printr-un spirit deschis, curios, ce privilegiază raționamentul prin analogie. Unele dintre aceste talente trebuie apoi să construiască și o narațiune, o „poveste” în jurul proiectelor de inovare, pentru a încuraja dezbaterile publice și a deschide imaginația către viitor.
5. Să învățăm să lucrăm în echipă, pe proiecte comune. Din păcate, majoritatea oamenilor competenți din România nu știu să lucreze împreună. Fiecare încearcă să arate că este mai deștept decât celălalt. Astfel, puține sunt proiectele de anvergură care sunt conduse eficient și finalizate cu succes. Trecerea de la o cultură de lideri la o cultură de proiecte ne va permite să câștigăm mult, foarte mult. O etapă importantă, cu o magnitudine pe termen lung, va fi construcția unui sistem de învățământ orientat către satisfacerea nevoilor societății. Aceasta înseamnă că țara noastră trebuie să-și aloce resursele ca o parte importantă din cei mai competenți oameni ai săi să lucreze în următorii 10 ani în învățământ și cercetare. Numai astfel de oameni vor putea identifica, forma și aprecia talentele excepționale. Și tot ei vor putea crea cu metodă și pragmatism clustere de inovație/cercetare și dezvoltare susținute de parteneriate între marile companii, autoritățile publice și universități.
Dar lucrul în echipă trebuie consolidat și de o adevărată școală de oameni de stat. Nicio societate nu a putut fi construită fără ei. Este cunoscut că toate țările care au un cuvânt de spus la scară planetară au creat astfel de școli, pentru a transmite celor ce îndeplinesc criteriile de selecție limbajul, reperele pozitive și negative, modul de organizare și bună guvernanță, modelele economice și sociale. Dincolo de competențele tehnice solide în unul sau mai multe domenii de activitate, cei care își vor asuma conducerea României vor trebui în primul rând să-și dorească să facă ceva măreț pentru țară (De Gaulle spunea că „nu facem nimic fără oameni mari, dar aceștia sunt mari pentru că și-au dorit-o”). Va fi necesar apoi și să demonstreze că pot să dezvolte activitățile de care sunt responsabili având ca prioritate orientarea către rezultate și grija față de cetățean. Că știu să pregătească viitorul prin contribuția la o strategie de țară și prin dezvoltarea echipelor. Că pot să aducă schimbări majore prin cooperare și leadership.
Toata lumea vorbește în România despre politicieni, tehnocrați… Trebuie să vorbim însă și despre oamenii de stat, pentru că de ei avem cea mai mare nevoie. Total dezinteresați să-și mărească patrimoniul prin intermediul funcției pe care o ocupă, oamenii de stat au o viziune clară, capacitatea de a se ridica deasupra clivajelor partizane, de a identifica și apăra interesele Statului pe care îl servesc și conștiința propriilor responsabilități. Capabili să asimileze și să sintetizeze rapid o multitudine de informații, oamenii de stat sunt aceia care se adaptează ușor unor situații noi, luând decizii cu mult discernământ și responsabilitate, oricare ar fi riscurile, pentru că le este imposibil să facă altceva decât ceea ce trebuie să facă.
Astfel vom ajunge să identificăm cu precizie și mesajul pe care vrem să-l transmitem acestei lumi, ca societate și ca națiune. Un mesaj vizionar, o esență a ceea ce suntem și ce vrem să devenim.
