Antifragil vs robust în „criza petrolului”

Ceea ce unii au numit o „criză a petrolului” o putem înțelege ca pe o provocare a prețurilor pentru o perioadă relativ scurtă și ca pe o lecție din care să învățăm că riscul asociat unei investiții sau unei piețe nu este doar o pagină în plus la planul de afaceri. Deși nu s-a manifestat similar în cele trei continente cu economii semnificative – America de Nord, Europa și Asia – această perioadă confirmă cumva teoriile privind fundamentele economiilor moderne, globalizate, însă cu specificități evidente.
Dacă o economie mai repede antifragilă, cum este cea din SUA, a reacționat rapid la decalajul dintre ofertă și cerere, economiile mai robuste au avut reacții ceva mai ponderate și mai puțin riscante. Este previzibil un astfel de comportament? Da, în condițiile în care avem în vedere că economiile au particularități doctrinare (de teorie economică fundamentală) ce le diferențiază în mod evident reacțiile la diverse tipuri de stimuli.

Astfel, o economie liberală în esența ei, cum este cea din SUA, este caracterizată prin dereglementare, prin piață liberă și puține instrumente care să însemne plasă de siguranță pentru investitori sau firme. Banii din investiții se fac cu riscuri relativ mari, se pierd ușor și nu se declară un dezastru atunci când se materializează. Ceea ce este „antifragil” în acest model economic este faptul că totul se repliază repede, apar noi investitori, noi firme, noi produse, „dezastrele” fiind parte asumată din ciclul economic. Iar ciclul economic este scurt, pentu că investitorii așteaptă rezultate rapid, înaintea unui nou dezastru. Practic, este o acrobație la trapez și plasa lipsește. Lipsește nu pentru că nu ar fi bani să fie cumpărată sau inventată, ci pentru că acest model economic se bazează pe eșec, pe rămânerea în piață a celui mai bun.

O economie ceva mai dirijată, cum este cazul economiilor din Europa, este guvernată de reglementări și, atunci când este cazul, de sprijin pentru a trece de perioadele dificile. Piețele există și sunt funcționale, însă reglementările, mai mult sau mai puțin intruzive, pun plase de siguranță pentru investitori și companii. „Dezastrul” este deseori anticipat și, dacă este posibil, evitat. Atunci când nu poate fi anticipat, este gestionat prin sprijin și ajutoare către cei aflați în nevoie. Câștigurile și pierderile nu au amplitudinea celor din primul model, însă și riscurile sunt mai mici. Supraviețuirea actorilor economici are o importanță crescută, iar acest lucru pare, deja, ceva natural.

Ambele tipuri de economie sunt economii capitaliste. Există piețe, există competiție, însă dispariția unui actor economic înseamnă lucruri diferite. Dacă în primul caz reprezintă un nou început, indiferent de costuri, în al doilea este evitată, „pacientul” fiind resuscitat și vitaminizat, astfel încât viața să îi fie prelungită. Viteza cu care declinul unei activități economice se manifestă permite primului model să inoveze, să fie cu un pas înaintea vremurilor, în timp ce prelungirea acestei etape în modelul al doilea are evidente valențe sociale, însă nu poate ține pasul cu primul din perspectiva inovării.
Nu mi-am propus aprecieri asupra celor două modele, însă am făcut câteva precizări care să ajute la înțelegerea celor două perspective asupra „căderii” prețului petrolului.

Cererea de petrol, puternic afectată, a fost în scădere cu aproape 5% în primul trimestru, în mare parte din cauza reducerii mobilității și aviației (care reprezintă aproape 60% din cererea globală de petrol). Până la sfârșitul lunii martie, activitatea de transport rutier global a fost cu aproape 50% sub media anului 2019, iar aviația s-a situat cu 60% sub medie. Estimările sugerează că este așteptată o scădere între 20% și 40% a producției economice, în funcție de reacția celor mai afectate sectoare, precum și de viitoarele măsuri implementate.

Astfel, din perspectiva primului model, factori identificabili – reducerea consumului și reținerile privind anticiparea revenirii economice pe fondul pandemiei de COVID-19, lipsa de spațiu de stocare, precum și disputa din cadrul OPEC+, unde Rusia a avut un accent destabilizator – au determinat o supraofertă de petrol, ceea ce a dus la evenimentul istoric în care petrolul a avut un preț negativ, într-o zi cu caracteristici speciale. Fără prea multe lamentări, situația a fost rezolvată de piață, în mod liber și fără intervenții, în zilele imediat următoare. Sigur că da, este un semnal important și este evident că investițiile va trebui regândite și că este posibil ca prețul și randamentele acțiunilor din industrie să piardă anul acesta din valoare. Dar suntem departe de a declara falimentul industriei.

Din perspectiva celui de-al doilea model, în afara insolitului situației de peste ocean, nu sunt prea sunt multe lucruri de spus. Inerția pieței fiind mult mai mare, iar mecanismele de tranzacționare altfel construite, nu s-a ajuns la o situație similară. Însă semnalul este clar și nu a fost ignorat. Similar, trebuie regândite investițiile, analizate exploatările actuale, însă nu dintr-o perspectivă fatalistă, ci dintr-una în care urmează ca pragurile de rentabilitate să fie reașezate. Este neplăcut ca elementele ce fundamentează strategii să fie modificate, că strategii din Big 4 și alte institute, care trăiesc din prognoze, trebuie să recunoască faptul că uneori viitorul își permite să nu se uite pe calculele lor. Însă viața merge înainte, iar impactul nu poate fi considerat catastrofal doar pentru că nu vor fi realizate cifrele de vânzări.

Ce se va întâmpla, însă? Legea pieței spune că avem ofertă (bogată), iar cererea se reformează, probabil la un nivel inferior celui de la finele anului trecut. Practic, vom avea un nou punct de echilibru, iar matematicienii spun că ar putea fi undeva pe la 45 USD pentru barilul de petrol. Este mult, este puțin? Este suficient pentru a redesena pentru ceva timp impactul pe care prețul petrolului îl are în diverse alte industrii. Un preț scăzut afectează industria petrolului în zonele în care exploatarea are costuri relativ ridicate, afectează performanța companiilor care au în portofoliu astfel de zone și poate însemna restrângerea activității, precum și amânarea unor investiții. De cealaltă parte a pieței, la consumatori, această scădere a prețului poate însemna noi investiții, afaceri noi, domenii noi – cele pentru care randamentul este scăzut la un preț ridicat al petrolului. Odată ieșiți din case, oamenii vor reîncepe să călătorească, avioanele să zboare, iar consumul de carburanți să revină la cifrele obișnuite. Cererea va crește și, cel mai probabil, echilibrul pieței va avea un trend ușor ascendent pentru câteva luni. Desigur, din nou ceva mai rapid în partea vestică a Atlanticului.

Caracteristica principală a acestei crize sanitare este că blochează activitățile la scară planetară fără a aduce cu sine distrugeri. Dar acest lucru nu înseamnă că totul revine la normal după ridicarea restricțiilor de deplasare și a celor de întrunire a persoanelor. Poate cea mai profundă schimbare se va produce în mentalitatea oamenilor. Vor păstra aceștia și neobligați de lege restricțiile de deplasare sau, dimpotrivă, viața va reveni în forță și fiecare va dori să călătorească, să se miște mai mult, să caute prezența și apropierea celorlalți? Raportul dintre viața profesională și viața personală va suferi modificări? Este complicat de anticipat la momentul scrierii acestui articol, însă sunt elemente care pot contribui la unghiul ascensiunii cererii de petrol și, implicit, la stabilirea prețului acestuia.
România este doar un „beneficiar” al jocului din bursele puternice unde se stabilește convergența cererii cu oferta. Spectator îngrijorat pentru scăderea prețului, din motive bugetare, și deloc motivat în folosirea oportunităților momentului, nu realizează că se află undeva departe de cele două modele prezentate. Preia din măsurile modelului robust, însă nu va obține rezultate similare deoarece lipsesc elementele care să dea consistență și coerență măsurilor respective.

În noul context, o cale de urmat pentru actorii economici implicați în industria petrolului pare să fie aceea prin care își administrează acest „incident de piață” cum vor ști mai bine, deși asta se poate traduce în costuri sociale. Așteptarea unui sprijin sau a unor concesii față de obligațiile în raport cu statul nu este o opțiune realistă pe termen mediu. Desigur, orice ajutor este binevenit, însă în lipsa stabilității date de robustețea unui sistem economic fundamentat pe reguli clare și valabile pentru toți participanții, obiectivele unui astfel de sprijin se vor pierde în multitudinea de obligații de returnat.

Pentru consumatorul de rând impactul nu este semnificativ, cei câțiva bani cu care variază prețul la pompă nefiind de natură să îi atragă atenția. Poate în cazul unor creșteri semnificative de preț – cauzate de reducerea economiilor de scară – impactul să fie negativ în bugetul unei familii. Desigur, există în mintea multora întrebarea: dacă un baril de petrol (158 de litri) are prețul negativ sau foarte mic, eu de ce plătesc un euro pe litru la pompă? La această întrebare răspunsul este interesant, prin faptul că taxele și impozitele puse pe carburanți ajung să facă prețul real al produsului (cel fără taxe) nerelevant…

Revenind la viitorul apropiat și consecințe, este de spus că noul echilibru cerere-ofertă este marea necunoscută a momentului și până la o oarecare stabilizare a unui trend este posibil ca investițiile noi din industrie să fie amânate. Pe de altă parte, este previzibil ca noile tehnologii, menite să scadă consumul de combustibili fosili, să își încetinească ritmul de înlocuire. Un cost scăzut al petrolului le face ineficiente, iar constrângerile legate de protecția mediului nu compensează diferența. Nu este exclusă nici formula în care această provocare a prețurilor din piața petrolului să determine decizii de investiții care să accelereze implementarea de tehnologii alternative petrolului. Posibilitățile de evoluție rămân deschise și asta face viața interesantă, iar pe noi spectatori la capriciile viitorului. printre cele mai bune din Europa.